O activistă pentru „drepturile persoanelor trans” demisionează după ce fiicele ei s-au întâlnit la toaletă cu trei bărbați

10.677 views
9
DISTRIBUIȚI

Unul din obiectivele declarate de mișcările sociale de stânga pentru „drepturile homosexualilor și trans-sexualilor” este acela al obținerii dreptății, egalității și păcii sociale. În schimb, în Occident și în special în Statele Unite, după ce „minoritățile sexuale” au obținut practic tot ce au cerut, societatea e mai divizată ca oricând.

 

TGINSANITY
„Relaxați-vă, doamnă, sunt trans-gender!”

E foarte ușor să fii corect politic câtă vreme cauzele pe care le susții astfel te afectează foarte puțin sau deloc. Când lucrurile părăsesc nivelul abstracțiunii însă, totul devine personal. Chiar foarte personal.

Lidera filialei din statul american Georgia a organizației American Civil Liberties Union (ACLU), Maya Dillard Smith, a demisionat după ce i-a devenit clar că agenda organizației sale îi afectează pe propriii copii.

ACLU este una din cele mai „progresiste” ONG-uri, iar d-na Smith a fost una din cele mai tinere directoare ale acesteia și una din cele doar 3 femeie afro-americane într-o poziție similară. Ce a determinat-o, deci, să-și pună singură capăt unei cariere promițătoare?

„Am avut experiența să-mi duc fetițele, care sunt la vârstă de școală primară, la toaleta femeilor, iar la scurt timp, au intrat 3 tineri adulți transgender, înalți de peste 1,80 metri și cu voci groase,”

a declarat ea.

private-a-minute-with-maya-dilla_810_500_55_s_c1
Maya Dillard Smith

„Copilele au fost vizibil speriate, îngrijorate de siguranța lor și după plecare mi-au pus multe întrebări la care eu, ca mulți părinți, nu eram pregătită să răspund.”

„Cred că există soluții care să mulțumească persoanele transgender și totodată să echilibreze nevoia de a asigura femeilor și fetelor siguranță și protecție de cei care ar putea avea intenții rele.”

Citește și: Toaletele sunt doar începutul: obiectivele terifiante ale mișcării transgen

Cu nervii întinși

O altă dovadă a tensiunii sociale este și știrea următoare, în care un băiat „trans-gender” insistă să folosească neapărat la liceu toaleta sexului opus celui biologic, deși are la dispoziție o toaletă „gender-neutră”.

El pretinde că „este fată” și ca atare are dreptul să folosească toaleta fetelor. Cazul a provocat revolta a proape 200 de elevi (probabil, trans-fobii și bigoții locali, nu-i așa) din colegiul respectiv, care au făcut o grevă de 2 ore.

Printr-o Proclamație prezidențială, președintele Obama a declarat că luna iunie este „Luna mândriei LGBT”. Dar care lună este luna mândriei heterosexuale, oare? Și ce s-a întâmplat cu drepturile egale ale heterosexualilor din SUA?

Presa care încearcă să convingă fetele că trebuie să „depășească disconfortul” de a vedea organe genitale masculine la baie și în vestiare, este dovada complicității mass-media la propagarea agendei anti-heterosexuale în Occident.

În timp ce acuză „conservatorii” că vor să discrimineze contra trans-genderilor care „se simt inconfortabil” cu folosirea toaletei corespunzătoare sexului biologic, media neglijează, de fapt refuză să vadă, că prezența unei persoane în toaleta sexului opus încalcă drepturile altora – mai exact, ale imensei majorități, neatinse de sminteala „trans”.

DressesformenTransgender-mania și eradicarea binarității bărbat-femeie – un simptom al colapsului cultural, spune… o feministă

Ironic, unul din cele mai bune argumente contra smintelii „trans” le aduce Camille Paglia, feministă și lesbiană cunoscută în SUA, care spune că „Schimbarea chirurgicală de sex nu poate de fapt schimba sexul nimănui” întrucât „în cele din urmă, fiecare celulă din corpul uman, ADN-ul din acea celulă, rămâne codată de la nașterea biologică”. Paglia continuă: „Cred că propagandiștii transgender fac niște afirmații extrem de umflate despre multiplicitatea genului.”

Un punct demn de reținut din discurs se referă la cercetările și studiile sale în cursul cărora a identificat un tipar, ce se propagă încă din culturile străvechi și conform căruia pe măsură ce o cultură începe să decadă, ea se confruntă cu o înflorire a fenomenului transgender. „Acesta este un simptom al colapsului cultural,” spune Paglia. Q.e.d.

 

9 comentarii

  1. Citat din articolul de mai sus: „E foarte ușor să fii corect politic câtă vreme cauzele pe care le susții astfel te afectează foarte puțin sau deloc. Când lucrurile părăsesc nivelul abstracțiunii însă, totul devine personal.”
    Nu! Nu trebuie ca lucrurile să devină ceva foarte personal. Sunt unele chestiuni care țin de cel mai elementar bun simț.

  2. Nu este greu de observat ca acel baiat are probleme mentale grave. Are o afectiune care se numeste disforie de gen. Are o minte confuza si nu isi intelege identitatea. Cu ajutor profesionist din partea parintilor in primul rand si apoi din partea psihiatrilor si psihoterapeutilor acest baiat ar fi inteles ca nu este fata. Dar aceasta incurajare pe care statul o da persoanelor cu tulburari mentale nu face altceva decat sa agravaze situatia si sa le induca acestor oameni probleme si mai grave. Pacat de ceea ce se intampla. Noi in Romania nu trebuie sa cedam. Tulburarile mentale trebuie luate in serios. Acesti copii trebuie ajutati si tratati cu dragoste, rabdare si respect dar in sensul vindecarii lor psihice si spirituale.

  3. @ Mama. Disforia de gen nu este o boală psihică ci o condiție cu care te naști. În copilărie poate fi tolerabilă mai ales dacă părinții nu impun copilului prea multe stereotipuri de gen și-l lasă liber. Dar modificările fizice de la pubertate induc un stres îngrozitor cu risc major de depresie, anxietate și suicid. Părinții, din prea multă dragoste, pot deveni principalii dușmani pentru proprii copii. Disforia de gen nu se vindecă cu psihoterapie deși psihoterapia ajută persoana respectivă să se accepte ca persoană transgender. Restul tratamentului este hormonal și/sau chirurgical în funcție de caz. Statul NU trebuie să legifereze în problema toaletelor și altor facilități similare, deschidem o cutie a Pandorei în condițiile în care legiuitorii habar nu au de problematica trans. Ce trebuie reținut este că persoanele trans există și folosesc respectivele facilități și în acest moment fără să supere pe nimeni.

  4. Ba da, disforia de gen este o tulburare psihica, la fel ca multe altele. Asociatia Americana de Pediatrie a publicat un comunicat oficial in legatura cu probleme legislative legate de toalete in care a punctat exact acest lucru ca persoanele transgender sufera de disforie de gen care se poate trata. Copilul, adolescentul poate cu ajutor sa isi inteleaga genul cu care s-a nascut. Vindecarea psihica exista. Sunt multe cazuri. Cea mai mare greseala este sa se intervina cu terapie de substitutie hormonala sau operatii de schimbare de sex. Atunci intr-adevar apar multe probleme inclusiv depresie si tendinte suicidale. Din punct de vedere stiintific acesta este adevarul – tulburarea este psihica si cu multa rabdare, intelegere si terapie se poate rezolva. Da copilul se naste cu aceste tendinte dar se naste si cu ratiune si vointa si poate intelege adevarul…

  5. @Dude – respectivul de la Johns Hopkins reprezintă vocea religiei îmbrăcată în așa-zisă știință. Cei 75% sunt în cazul transsexualității la copii, care este altceva.
    Aici găseșți un articol cu și mai multe referințe:
    http://www.huffingtonpost.com/brynn-tannehill/johns-hopkins-professor-e_b_9510808.html

    @Mama – îmi pare rău, asta este o teorie cu care a venit John Money, depășită, dar încă vehiculată pe unele site-uri feministe, baptiste și cele de inspirație rusească. Tulburarea este dată de o nepotrivire neurologică, te naști cu circuitele creierului sexului opus. Creierul este feminin inițial la toată lumea, apoi, sub influența testosteronului, se masculinizează. În cazul băieților, și foarte rar, la fete, testosteronul produs de testicule ajunge în creier, unde o enzimă îl transformă în estrogen și alterează anumite căi responsabile de comportamentul sexual. Dacă enzima respectivă nu există sau nu funcționează bine sau deloc, creierul rămâne feminin. Dacă o fată primește de la mamă sau din cauza unor tulburări endocrinologice testosteron, creierul ei se masculinizează. Identitatea de gen este înnăscută, inițial feministele credeau că se învață. Printre altele, acest lucru a dus la tragedia lui David Reimer, născut băiat dar crescut fată. El nu a suportat viața ca fată, și-a schimbat sexul înapoi în bărbat dar creșterea ca sexul opus l-a afectat atât de tare încât în cele din urmă s-a sinucis. La fel suferă și cei care au creierul de alt sex decât cel biologic, 40% din transsexuali încearcă să se sinucidă, riscul scăzând după tratament și operații. Dar dacă credeți în religie, opinii sau teorii feministe mai mult decât în adevăr, ce să vă fac.

    Aici există studii științifice (nu articole din presă sau de pe wikipedia, care sunt egale cu zero) care arată cum, la femeile și bărbații transsexuali, răspunsul funcțional al creierului este mai apropiat de cel al sexului resimțit decât de cel biologic. Bărbații și femeile au creiere care funcționează ușor diferit.

    Rametti, G., Carrillo, B., Gómez-Gil, E., Junque, C., Zubiarre-Elorza, L., Segovia, S., Gomez, Á, & Guillamon, A. (2011). White matter microstructure in female to male transsexuals before cross-sex hormonal treatment. A diffusion tensor imaging study. Journal of Psychiatric Research, 45, 199-204. doi:10.1016/j.jpsychires.2010.05.006. Found that the white matter pattern in gynephilic trans men was shifted in the direction of biological males even before the female-to-male transsexuals started taking male hormones.

    Gizewski, E. R., Krause, E., Schlamann, M., Happich, F., Ladd, M. E., Forsting, M., & Senf, W. (2009). Specific cerebral activation due to visual erotic stimuli in male-to-female transsexuals compared with male and female controls: An fMRI study, Journal of Sexual Medicine, 6, 440–448. Found that a sample of androphilic trans women was shifted towards the female direction in brain responses.

    Savic, I., & Arver, S. (2011). Sex dimorphism of the brain in male-to-female transsexuals. Cerebral Cortex. doi:10.1093/cercor/bhr032. Concluded that gynephilic trans women showed brain features intermediate between male or female, or more female than male.

    J.N. Zhou, M.A. Hofman, L.J. Gooren, D.F. Swaab, A sex difference in the human brain and its relation to transsexuality, Nature 378 (1995) 68–70.

    Despre David Reimer:
    http://documentarystorm.com/dr-money-and-the-boy-with-no-penis/

  6. Tata, tâmpiti tâmpiti – inteleg, da’ chiar in halu’ asta… ‘ai de ouale lor….

    In largul tuturor coastelor lumii, sau aproape, se gasesc resturi ale civilizatiei: orase si tari intregi scufundate. Or fi fost tâmpiti sau nu, cert este ca azi nu mai sunt.

    Ii vine rândul fiecaruia, insa tâmpitii astia si-ar face un bine, si ne-ar scuti si pe noi, daca s-ar scufunda mai repede.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here