Animațiile Xeniei Simonova: când lacrimi se nasc din nisip

788
0
DISTRIBUIȚI

pesti XSPe măsură ce tehnicile de animație avansează, devansând cele mai demiurgice ambiții ale naturalismului și forțând înspre maladiv senzorialul spectatorului, este firesc să apară și tendința inversă: a simplității.

Întoarcerea la simplitate începe să se manifeste, discret dar continuu, în animația actuală (desenată, cu păpuși etc.), dovedind eficiența emoțională a lucrurilor simple, în care omul este creator nemijlocit. De la supertehnologii la manualitate sau la minimalizarea aportului tehnologic: această tendință de recâștigare de partea omului a inteligenței artistice și talentului, acaparate de mașină, se observă în filmul animat, atât în realizarea personajelor și fundalurilor, cât și a sintezei mișcării, adică a ritmului și montajului. Aș numi-o o tendință de dealgoritmizare, ori mai precis de smulgere a algoritmurilor creative de sub apanajul mașinii. Căci algorimul, în realizarea unui artefact ca desenul animat – repetarea ciclică a unor proceduri potrivit unei formule date, oricât de complexe – va avea o altă vibrație dacă va fi executat de mâna omului, iar nu de mașină.

Un caz extrem, în care artistul renunță cu totul la instrumentele de desen, folosindu-și în acest scop doar degetele, am văzut la pictorul și realizatorul de film animat Alexandr Petrov. Un alt instrument important la care a renunțat Petrov este suprafața separată pentru decoruri, peste care în animația clasică (manuală sau computerizată) se proiectează personajele și obiectele în mișcare. Aceste două renunțări fundamentale, operate de genialul artist, alături de mesajul poveștilor sale, au condus la o poetică a desenelor (mai precis, picturilor) sale animate, sintetizabilă prin cuvintele-cheie: ”empatie”, ”căldură”, ”vibrație”, ”umanism”.

O altă tehnică simplă și foarte plastică, în care instrumentul nemijlocit de desen este mâna, este animația cu nisip. Nisipul (sau o pulbere oarecare) este aplicat pe o suprafață transparentă, iluminată de dedesubt, și modelat (în timp real sau în afara cadrului) de mâinile animatorului. Și în acest caz, anularea distincției dintre personaje și fundal (desenate pe aceeași suprafață plană), alături de blândețea impresionistă a tușelor fără contururi precise, specifice tehnicii nisipului, conduc la senzația fascinantă a continuei transformări și osmoze, sentimente prezente și la Petrov.

Animația cu nisip e consemnată de prin anii 60, printre pionierii săi fiind Caroline Leaf, studentă la Harvard, care a realizat în 1968 filmulețul ”Nisipul sau Petrică și lupul”. Alți animatori solitari, precum elvețianul Nag Ansonge, alte nume din Ungaria, Israel, China, Belarus, Polonia i s-au alăturat. Dar tehnica nu a luat amploare, rămânând multă vreme una din nu puținele nișe experimentale ale domeniului. Notorietatea și-a câștigat-o în ultimii ani, datorită atât versatilității internetului, dar mai ales a găselniței spectacolului multimedia, a sand-art-show-ului, lansat de televiziuni, în galele de deschidere ale unor festivaluri, campionate sportive sau alte evenimente ultramediatizate. Astfel s-au lansat mai mulți ”artiști ai nisipului”, ca Cedric Casimo, Nadia Amlou, Tetiana Galitsyna, David Myriam, Ilana Yahav.

Printre aceștia se află și tânăra ucrainiancă Xenia Simonova (website | canal YouTube lansată în 2009 de concursul-tele-show de franciză ”Ucraina are talent”. Temele de mare rezonanță socială abordate, propria fotogenie (artistul fiind, în acest caz, o parte a spectacolului) și talentul (nu doar artistic, ci și managerial) i-au asigurat numeroase invitații la spectacole de mare popularitate și un prestigiu internațional în domeniu.

Simple vizual, pline de căldură și accesibilitate, animațiile cu nisip ale Xeniei Simonova stârnesc ropote de aplauze, lacrimi și emoții pure în întreaga lume. Faptul că filmulețele ei nu prea se deosebesc ca stil și tematică de cele ale concurenților ei nu pare să deranjeze. În fond, tehnica, foarte restrictivă, aproape că dictează stilul, iar temele angajate, politic-corecte și mobilizatoare, propuse de organizatorii mega-spectacolelor, configurează și ele un spectru artistic destul de uniform. Dar astfel de comandamente au existat mai totdeauna și ele nu constituie neapărat un impediment pentru artă, ba sunt chiar uitate de public și de istorie, dacă produsul artistic rezultat reușește să creeze emoție. Și acesta este cazul Xeniei Simonova.

Teme de rezonanță etică, socială și politică (Memoria, Blocada Leningradului), legendare și de basm (ca Fuga din Liban, Frumosul Maroc, Legende din Rusia), dar mai ales umanitar-creștină (Mulțumesc, mamă!, Îngerul meu, Sfântul doctor [Luca al Crimeii], Cuvioasa Alexandra din Diveevo, Lăcașul Sfintei Parascheva), tratate cu inspirație și spontaneitate, impresionează o paletă foarte largă de public și îi asigură, cred eu, neobișnuitei artiste un strălucit viitor.

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here