Homosexualii radicali împotriva familiei (III). Comportamentul homosexual — născut, dobândit sau alegere liberă?

1079
0
DISTRIBUIȚI

gay-dictatorship

Extras din cartea „Războiul împotriva familiei”, de William D. Gairdner, BPS Books, Toronto, Canada, 1992.

Prima parte | A doua parte

Născut așa?

Speranța ce mocnește implicit în strategia modernă de „normalizare” a homosexualității este găsirea unei cauze „naturale” a acestui comportament. La urma urmei, dacă te naști cu o afecțiune care te face să te comporți într-un anume fel, atunci nu se poate spune că ai ales acest comportament. Este „natural” și, prin urmare, nu poți fi acuzat de purtare imorală.

Numai că dificultatea este că nimeni nu a găsit vreodată vreo diferență din punct de vedere genetic, hormonal sau chimic între homosexuali și heterosexuali. Mai mult decât atât, chiar dacă ar exista o cauză fizică naturală, ea ar trebui să fie găsită în mod uniform în toate populațiile lumii.

În 1984, Institutul de Investigare Științifică a Sexualității1 a constatat că tinerii care au crescut în case nereligioase au avut o șansă de 4,5 ori mai mare de a alege stilul de viață homosexual. Cu alte cuvinte, cultura, credința și vechile principii morale, clare și puternice, pot proteja societatea împotriva răspândirii homosexualității.

Dar, indiferent de cât de multe studii sunt generate pe acest subiect, dezbaterea este inutilă din următoarele motive:

  1. Dacă ar fi adevărat că homosexualii se nasc din punct de vedere genetic așa, atunci un calcul bazat pe replicarea genetică sau selecția naturală sugerează că numărul lor s-ar diminua rapid, și nu ar crește, simplu, deoarece ei nu se reproduc.
  2. Argumentul că „este firesc” nu funcționează de asemenea, fie, pur și simplu, pentru faptul că o mulțime de lucruri care sunt rele pentru noi sau pentru societate sunt „naturale”: boli de inimă, tuberculoză, boli cu transmitere sexuală, etc. Societatea nu este obligată să încurajeze sau să protejeze anumite lucruri pur și simplu pentru că sunt „naturale”.
  3. Nici nu putem argumenta că homosexualitatea este naturală animalelor; homosexualitatea preferențială nu se găsește în mod natural în orice specie de mamifere (vezi „The Animal Homosexuality Myth”).

De fapt, cel mai bun argument împotriva homosexualității, în afara argumentelor care se regăsesc în marile religii ale lumii, este că ea contrazice fiecare lege naturală a vieții oamenilor și animalelor; ea este contrară moralei, scopurilor și instituțiilor unei societăți procreative. Pur și simplu nu există un bun argument pentru homosexualitate.

Este comportamentul sexual dobândit?

Unii psihiatri susțin că homosexualii nu se nasc așa ci se formează și că mamele și tații au cea mai mare parte de vină pentru relațiile nesatisfăcătoare cu fiii și fiicele lor.

O altă teorie este că unul dintre cei mai teribili suspecți pentru răspândirea pe scară largă a homosexualității trebuie să fie cu siguranță creșele (‘daycare’) pe termen lung. Asta pentru că, potrivit psihologiei dezvoltării copilului, perioada de viață de la 18 la 24 de luni este esențială în formarea identității sex-rol, adică a modelului de comportament și de gândire masculin și respectiv feminin.

Ceea ce ambele modele explicative au în comun este o încredere în iluzia deterministă: ideea că ceva în afara noastră este responsabil pentru ceea ce suntem și, prin urmare, prin extensie, pentru comportamentul nostru și alegerile noastre morale.

În orice caz, cei mai mulți părinți simt cu tărie că homosexualitatea este dobândită2 și ei nu doresc homosexuali în preajma copiilor lor.

O alegere liberă?

Odată ce primele două modele sunt eliminate, deoarece ele sugerează o patologie curabilă, homosexualii sunt lăsați doar cu modelul de liberă alegere. Acest lucru îi stânjenește cel mai tare pentru că se afirmă astfel că tot comportamentul uman este un rezultat al valorilor personale, al auto-controlului și al caracterului; că există întotdeauna un punct de decizie la care ei pot accepta sau refuza propriile lor dorințe, curiozități, ispite sau pofte.

Mai mult, există un punct la care ei sunt capabili să schimbe cursul propriei lor vieți pe baza valorilor pe care ei le susțin sau le resping în mod liber. Ei își aleg propriul lor comportament; prin această alegere ei se comportă ca agenți morali în societate și poartă o anume responsabilitate pentru rezultatele sociale asociate.

„Chiar și în absența unui cod moral religios” — argumenta Immanuel Kant, „oamenii se pot ghida printr-un imperativ categoric„. Acest imperativ ia forma unei singure întrebări serioase ce trebuie pusă de fiecare dată când ne asumăm un act, și anume: „Ce fel de lume ar fi creată dacă toți fac ceea ce fac eu?Cu alte cuvinte, Kant a susținut că prin alegerea anumitor comportamente, noi le legitimăm pentru toți ceilalți.

Chiar și cel mai radical homosexual nu poate aduce un argument moral solid că lumea ar fi un loc mai bun dacă toți ar alege homosexualitatea. Pentru un singur lucru: că nu ar mai fi nimeni pe lume să se „bucure” de ea. Astfel, este ridicol să se susțină că homosexualitatea poate fi un comportament legitim sau care te face să te simți fericit și pozitiv despre viață (‘life-affirming’). Deci, ei sunt prinși într-o dilemă morală.

Cu toate acestea, confruntați cu apetite sexuale pe care doresc să și le satisfacă, într-o lume care a ridicat gratificarea personală la un statut aproape teologic, unii homosexuali iau o poziție sfidătoare; ei își aleg comportamentul pe motiv că este ‘bun’. Astfel, susținătorii grupului activist Queer Nation merg în public, scandând cu febrilitate : „Suntem bizari (‘queer’)! Suntem mândri! Suntem fabuloși!”

Cei mai mulți homosexuali resping modelul liberei alegeri din motive politice, pur și simplu, pentru că pune asupra lor întreaga responsabilitate de a explica de ce au preferat un comportament nefiresc care este rău pentru societate.

[…]

În religia creștină, Dumnezeu stă în vârful unei ierarhii a valorilor care oferă o scară morală clară a comportamentului uman și un sistem de recompensă și pedeapsă, iertare și răscumpărare.

Asistăm astăzi, la un efort sistematic de a abandona noțiunile creștine de ‘bine’ și ‘rău’ „impuse” care ne-au furnizat standarde stricte, lăsându-ne, cu toate acestea, libertatea să ne ridicăm sau să cădem pe baza comportamentului nostru. O „credință lăuntrică” este în creștere, care ne dictează ce vom fi și care caută o justificare a faptului că ne-am abandonat propriilor noastre simțuri; fiecare alternativă predeterminată (sau orientare) este bună; nu mai este nevoie să ne facem griji cu privire la standardele morale personale sau de comportament, pentru că nu mai putem greși. Siguranța de sine (‘self-esteem’) este totul, spune noua dogmă. Cu alte cuvinte, încrederea în sine nu mai trebuie să fie câștigată. Așa cum „Gay Bob” (vezi partea I) a pus-o, lasă-mă „să fiu ceea ce sunt„.

Lucrurile s-au schimbat foarte mult; în trecut, porunca era de a asculta argumentul moral și de a nu te amăgi cu propriile tale dorințe. Astăzi, prima poruncă a noului cult este: fii tu însuți! Ce înseamnă ‘tu însuți’ este decizia ta; orice este acuma bun. Prin urmare, noul obiectiv terapeutic și educațional nu mai este să învețe calea morală, ci să elimine orice îndoială de sine, incriminare și vinovăție. Așa că noi nu mai vorbim de valori mai înalte, ci doar de „valori conflictuale.”

Părerea mea este, pur și simplu, că nu avem nevoie să știm cu adevărat ce provoacă homosexualitatea sau orice altă ciudățenie. Ceea ce avem nevoie este de a permite societății să se apere prin valori și legi împotriva unor comportamente, cum ar fi homosexualitatea, pur și simplu pentru că ele sunt nefirești și antisociale în toate modurile menționate.

Marea majoritate va respinge întotdeauna homosexualitatea, iar din acest motiv trebuie să i se permită societății singure de a structura instituțiile sale politice, economice și juridice pentru a descuraja cu fermitate astfel de tendințe și oportunități oriunde ele ar putea apărea. Pericolul real vine, însă, atunci când indivizi cu asemenea comportamente ajung să controleze instituțiile majore ale societății. Așa că, trebuie să protejăm în special tinerii, indiferent dacă în casă sau în afara ei, pentru că, în condiții optime, aceștia sunt cei mai ușor de convins sau de convertit.

Homosexualii știu acest lucru. O parte integrantă din „Platforma pentru drepturile homosexualilor” (punctul 6), 1972, solicita

„Încurajarea și sprijinul pentru cursuri de educație sexuală, pregătite și predate de către femei și bărbați homosexuali, prezentând homosexualitatea ca pe o preferință și un stil de viață valide și sănătoase, ca o alternativă viabilă la heterosexualitate.”

David Thorstad, un purtător de cuvânt al NAMBLA (North American Man-Boy Love Association) vorbește despre „eliberarea” copiilor (eliberare de valorile tradiționale și familiale), spunând că membrii NAMBLA vor să ajute toți copiii

„să frângă jugul ‘protecției’… impuse asupra lor de către adulți — familie, școli, stat — și de către moravurile sexuale și sociale predominante… [NAMBLA vrea] „asocierea cu grupuri feministe și alte grupuri pentru a stabili principiul conform căruia obiectivele tuturor acestor grupuri de eliberare sunt în esență aceleași: eliminarea regimentării sexiste, autoritare a vieților; și că eliberarea copiilor este condiția sine qua non pentru eliberarea tuturor oamenilor”.

În cazul în care acest lucru nu este o declarație de război împotriva familiei, prin intermediul copiilor noștri, eu nu știu ce este. Acești indivizi doresc să creeze insule de influență oriunde ei pot, și trebuie opriți la fiecare pas. . . Cel mai bun mod de a-i opri, alături de legi aplicate strict, este prin valori morale și sociale omniprezente, care pe de o parte, să stabilească distincții și privilegii clare pentru un comportament normal (și pentru familia naturală), iar pe de altă parte, să stigmatizeze cu fermitate afișarea homosexualității în public.

Într-o societate plină de compasiune, ar trebui să facem, de asemenea, tot ce putem pentru a ajuta astfel de oameni să-și recupereze normalitatea (ei vor protesta, desigur, că și homosexualitatea este „normală”). … Prestigiosul manual american de psihiatrie American Handbook of Psychiatry (vol. 3, ediția a 2-a) afirmă că aproximativ 33% până la 50% dintre toți pacienții care doresc o revenire la viața heterosexuală, prin terapie, reușesc. Doctorul psihiatru Daniel Cappon din Toronto, care a tratat mai mult de 450 de homosexuali, susține că ei sunt „la fel de curabili ca” oricare alți pacienți.

Acest lucru echivalează cu a spune că, de dragul auto-protecției și a protecției copilului, toate societățile umane trebuie să se implice într-o represiune civilizată a comportamentului social de prost gust. În unele țări, un astfel de comportament este oprimat, ceea ce se pare că lucrează. Dar, în calitate de susținători ai democrației, noi credem că represiunea civilizată este adecvată; că, după cum am mai spus-o, trebuie să permitem homosexualilor aceleași protecții în fața legii ca oricărui alt cetățean, dar nu și privilegiile rezervate grupurilor sociale care sunt conforme cu cele mai înalte idealuri ale societății. Și ar trebui să stipulăm în mod onest și deschis că purtarea lor este inacceptabilă din punct de vedere social.

În multe națiuni sodomia, de exemplu, este încă ilegală. Dar în Canada legea împotriva sodomiei a fost abrogată în anul 19693. [Atenție! Este legală în privat, dar nu și în public, între oricare două (nu mai multe) persoane adulte care își dau consimțământul]; în Statele Unite, Curtea Supremă a invalidat în 2003 legile sodomiei în ultimele 14 state rămase.

Asta este. Odată ce un astfel de comportament este legalizat, alți cetățeni nu mai pot ridica în mod legal obiecții, nici nu mai pot protesta prin a le refuza servicii homosexualilor4 și nici nu mai pot să spună copiilor lor că este ilegal. Dacă acești cetățeni, în loc de reprezentanții lor politici, ar fi fost întrebați în mod direct, această legalizare nu ar fi avut loc.

Din păcate, homosexualii și susținătorii lor, adepți ai egalitarismului, au exploatat decența societății democratice — decență inerentă în dorința noastră de a-i ignora — împotriva societății, și reclamă viguros aprobare, normalizare, afirmare publică și influență directă asupra școlilor. Acesta este stilul liberalismului modern. Totul trebuie să fie politizat și târât în arena publică, pentru că omul este declarat a fi perfectibil. Prin urmare, cu politici corecte și suficient de mulți bani din impozite, toate grupurile sociale trebuie să fie nivelate prin dispariția privilegiilor sociale și juridice.

Unii mai conservatori susțin că, dimpotrivă, omul este imperfect prin natura sa, astfel încât sarcina noastră nu este de a denatura societatea pentru a o adapta acestor imperfecțiuni, ci de a le tolera, și în același timp de a le descuraja. Homosexualilor nu le place atitudinea conservatoare deoarece implică faptul că ei sunt bolnavi. Așa că, în urmă cu ceva ani, au decis „să scape de boală”.

— va urma —

___________________

[1] În prezent Family Research Institute (www.familyresearchinst.org/), format în 1982 de către dr. Paul Cameron, cu misiunea de a genera cercetări empirice cu privire la aspectele care amenință familia tradițională.

[2] The Moneychangers este un roman scris în 1975 de către Arthur Hailey, autorul cunoscutelor romane Roțile și Aeroport. Acțiunea se învârte în jurul politicii în interiorul unei mari bănci. Unul dintre cei mai promițători tineri angajați ai băncii a furat bani și este trimis la închisoare unde este violat de un grup de deținuți; curând, el este luat sub „protecție” de unul dintre ei în schimbul favorurilor sexuale exclusive. Există două detalii interesante în descrierea acestui incident: (1) la început, cel violat „s-a simțit mizerabil, plin de dezgust față de sine însuși, un nemernic, un ticălos … chiar s-a gândit să se sinucidă„; (2) cu timpul totuși, el „a constatat că, deși greu de acceptat, a început să se bucure de ceea ce se întâmplă cu el. Mai mult decât atât, a început săși privească protectorul” cu noi sentimente … Afecțiune? Da. Iubire?. . . Pentru moment, nu a îndrăznit să se gândească așa de departe ...

[3] În 1969, guvernul primului-ministru Pierre Trudeau a adoptat amendamente la Codul penal pentru legalizarea homosexualității în Canada; aceste amendamente fuseseră propuse de Trudeau pe vremea când era ministru al justiției. Ca să-și liniștească oponenții el a declarat că „Statul nu are nici o treabă în dormitoarele națiunii„, cu alte cuvinte, homosexualitatea rămâne o afacere privată. Ceea ce nu a fost cazul.

[4] În America de Nord, sunt vizați anume cei cu principii creștine și care furnizează servicii și produse; de exemplu: notariate, cofetării, florării, ateliere fotografice, retaurante ce închiriază spații pentru diverse petreceri, particulari ce oferă cazare și micul dejun (Bed & Breakfast), etc …

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”
DISTRIBUIȚI
Articolul anteriorComunicat de presă: Legea pentru inocența copilăriei
Articolul următorHomosexualitatea – “O variație genetică normală” ???
William Gairdner
William Gairdner (n. 1940) este filolog, gânditor și autor conservator canadian. Doctor în literatură engleză al Universității Stanford (SUA). Fost profesor-asistent la Universitățile Stanford și York, în anii ’70. Autor al unor volume precum The War Against the Family: A Parent Speaks Out (Toronto: Stoddart, 1993), After Liberalism (Toronto: Stoddart, 1998), sau The Trouble With Democracy (Toronto: Stoddart, 2001). Fondator și fost președinte al Civitas, organizație canadiană care reunește circa 300 de personalități proeminente din domeniul academic, jurnaliști, scriitor și activiști civici. Civitas promovează o mai justă înțelegere a problemelor libertății și ordinii sociale în civilizația modernă. În tinerețe a fost sportiv de performanță și a reprezentat Canada la Jocurile Olimpice din 1964. Traducere și publicare cu acordul autorului de Gabi Voiculescu.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here