Teme fundamentale: căsătoria (III)

57
0
DISTRIBUIȚI

Merg mai departe cu capitol despre căsătorie din eseul lui C.S. Lewis, „Mere Christianity”. Lewis realizează aici o sinteză a viziunii creştine asupra căsătoriei; această sinteză realizată pentru BBC nu este nici limitată confesional (la anglicanism), nici specifică Evului Mediu sau Renaşterii.

Departe de a fi doar „o părere printre multe altele” (cum zic unii), această viziune este cea care a stat şi încă stă la baza gândirii europene cu privire la căsătorie. Iar atunci când şcolile umaniste redefinesc căsătoria ca pe un contract sau parteneriat de afaceri, ele polemizează cu şi construiesc peste viziunea creştină (episodul trecut explică de ce căsătoria este şi trebuie să fie totuşi mai mult decât un simplu parteneriat).

Voi prezenta mai apoi şi părerile unor gânditori care au aparţinut sau aparţin altor confesiuni – catolici şi ortodocşi – şi chiar pe cele ale unor agnostici cu privire la această temă. Voi ţine cont, când fac selecţia, şi de reacţiile sau sugestiile pe care le observ în comentarii. Pe parcursul serialului sper să descoperim, împreună, care sunt, de fapt, ideile despre care discutăm atât de aprins dincolo de perdeaua de fum a mass-media. (C.S.)

Ideea de „a fi îndrăgostit” este singurul motiv pentru care a rămâne căsătorit nu lasă nici o portiţă pentru a vedea căsătoria ca pe un contract sau ca pe o promisiune. Dacă dragostea reprezintă esenţa căsătoriei, atunci promisiunea nu poate să adauge nimic; şi dacă nu adaugă nimic, nu ar trebui să fie făcută. Faptul curios e acela că înşişi îndrăgostiţii, cât timp rămân într-adevăr îndrăgostiţi, ştiu asta mai bine decât aceia care vorbesc despre iubire. Aşa cum a arătat (G.K.) Chesterton, îndrăgostiţii au o înclinaţie naturală pentru a se orbi singuri în ceea ce priveşte promisiunile pe care le fac. Cântecele de dragoste din toată lumea sunt pline de jurăminte de fidelitate eternă. Legea creştină nu impune asupra pasiunii iubirii ceea ce este străin de însăşi natura acestei pasiuni: ea cere ca îndrăgostiţii să ia în mod serios ceva ce chiar pasiunea lor îi împinge să facă.

Şi, desigur, promisiunea, făcută atunci când sunt îndrăgostit şi deoarece sunt îndrăgostit, promisiunea de a fi devotat persoanei iubite atâta timp cât trăiesc, te obligă să rămâi devotat chiar dacă încetezi să mai fii îndrăgostit. O promisiune trebuie să aibă ca obiect lucruri pe care le poţi face, trebuie să aibă ca obiect acţiuni: nimeni nu poate să promită că va continua să simtă într-un anumit fel. Dacă ar fi aşa, cineva ar putea să promită la fel de bine că nu va suferi niciodată de-o migrenă sau că nu va simţi niciodată foamea. Dar, ne putem întreba, la ce foloseşte să ţinem doi oameni împreună dacă nu mai sunt îndrăgostiţi? Există câteva motive sociale solide: să oferim un cămin pentru copiii lor, să protejăm femeia (care probabil şi-a sacrificat sau afectat propria carieră atunci când s-a căsătorit) pentru ca ea să nu fie alungată atunci când bărbatul s-a plictisit de ea. Dar mai există şi un alt motiv în legătură cu care sunt foarte sigur, deşi îmi vine oarecum greu să-l explic.

Îmi este greu deoarece aşa de mulţi oameni nu pot fi făcuţi să priceapă că atunci când B este mai bun decât C, A poate să fie chiar mai bun decât B. Le place să gândească în termeni de bun şi de rău, nu în termeni de bun, mai bun, şi cel mai bun, sau rău, mai rău, şi cel mai rău. Vor să ştie dacă patriotismul e, în opinia dvs., un lucru bun: dacă le răspunzi că e, desigur, cu mult mai bun decât egoismul individualist, dar că e inferior virtuţii universale a carităţii şi că ar trebui să cedeze în faţa carităţii atunci când cele două intră în conflict, ei cred că eşti evaziv. Te întreabă ce crezi despre dueluri. Dacă le răspunzi că e mult mai bine să ierţi un om decât să te lupţi cu el în duel, dar că până şi un duel ar putea fi mai bun decât o duşmănie pe viaţă care se manifestă prin eforturi secrete de a-l „distruge pe om”, pleacă bombănind că nu vrei să le dai un răspuns direct. Sper că nimeni nu va face această greşeală în privinţa celor ce urmează.

Ceea ce numim „a fi îndrăgostit” este o stare glorioasă şi, în câteva privinţe, bună pentru noi. Ne ajută să devenim generoşi şi curajoşi, ne deschide ochii nu doar asupra frumuseţii persoanei iubite, dar şi asupra frumuseţii în general, şi subordonează (în special în primele stadii ale îndrăgostirii) sexualitatea noastră pur animalică; în acest sens, iubirea e marele cuceritor al senzualităţii.

Nimeni întreg la cap nu ar nega că a fi îndrăgostit e ceva cu mult mai bun decât senzualitatea comună sau autosuficienţa rece. Dar, aşa cum am spus înainte, cel mai periculos lucru pe care îl poţi face este să iei oricare dintre impulsurile noastre naturale şi să-l prezinţi drept lucrul de care trebuie să asculţi cu orice preţ. A fi îndrăgostit este un lucru bun, dar nu este cel mai bun lucru. Există multe lucruri care se află la un nivel ierarhic mai jos, dar există şi lucruri care se află la un nivel mai sus. Nu poţi să faci din asta o bază pentru întreaga ta viaţă.

Este un sentiment nobil, dar este în continuare un sentiment. Ei bine, nu ne putem baza că vreunul dintre sentimentele noastre va rezista la întreaga sa intensitate, sau că va rezista în orice fel. Cunoaşterea poate să reziste, principiile pot să reziste, obiceiurile pot să reziste: dar sentimentele vin şi pleacă. Şi, în fapt, orice ar spune oamenii, starea numită „îndrăgostire” de obicei nu rezistă prea mult timp.

(va urma; fragmentele sunt extrase din C.S. Lewis, „Mere Christianity”; traducerea şi sublinierile îmi aparţin; am eliminat unele fragmente din eseu din jurul chestiunii divorţului, păstrând în special acele părţi în care Lewis sintetizează o viziune comună a bisericilor creştine asupra căsătoriei.)

Pentru cei interesaţi de opera lui C.S. Lewis, recomand două lecturi introductive: Problema durerii, eseu, Ed. Humanitas, 2007, traducere de Vlad Russo; Sfaturile unui diavol bătrân către unul tânăr, roman, Ed. Humanitas, 2003, traducere de Sorana Corneanu.

Al doilea episod îl găsiţi aici: Teme fundamentale: Căsătoria (II)

 

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here