Tații lipsă și băieții distruși ai Americii: Marea majoritate a trăgătorilor în masă provin din familii destrămate (de Suzanne Venker)

457
0

Majoritatea celor care comit masacre cu arme de foc (în SUA) provin din familii destrămate și au crescut fără tată. Consecințele absenței tatălui din viața fiului sunt uluitoare.

Suzanne Venker scrie despre căsătorie și familie și intersecția acestora cu cultura. Este fondatoarea Femei pentru Bărbați (Women for Men), website de știri și opinii dedicat îmbunătățirii relațiilor între sexe. Traducere și adaptare după FoxNews.com.

Cel mai recent articol al meu despre masacrul de la școala din Parkland [17 morți după un atac armat al unui elev în februarie 2018, n. tr.] și legăturile acestuia cu lipsa tatălui din familie au atras un țunami de emailuri. În unele din ele, un bărbat pe nume Fritz m-a întrebat ce consider eu principala cauză a absenței tatălui. Am decis să scriu acest articol ca să răspund la întrebare.

Subiectul este unul dificil. Ca să subliniezi că băieții au nevoie de tații lor trebuie să aduci în discuție divorțul și mamele singure, iar asta este, pe bună dreptate, incomod. Dar nu ai cum să adresezi lipsa tatălui altfel decât într-un mod incomod.

Adevărul este că divorțul și destrămarea familiei – care, ca să răspund la întrebarea pusă, este rădăcina absenței tatălui – este catastrofală pentru copii. Există mai multe motive dar unul evident este că în majoritatea cazurilor divorțul separă copiii de tați.

Asta e distrugător atât pentru băieți cât și pentru fete, dar fiecare sex suferă diferit. Fetele care cresc fără tată sunt mai probabil să sufere de depresii, să își facă rău singure și să ducă o viață promiscuă. Dar ele le au încă pe mame, cu care în mod clar se identifică. Băieții nu au o identificare comparabilă, așadar suferă din cauza absenței tatălui și tind să le facă rău altora, un comportament în general străin fetelor.

La rădăcina răului stau două lucruri: respingerea, de către cultura noastră, a bărbatului ca ființă valoroasă care poate oferi lucruri unice, ca și a instituției căsătoriei, care este crucială pentru sănătatea și bunăstarea copiilor.

Asta nu înseamnă că părinții divorțați nu pot face lucrurile bine. Unii pot, mai ales aceia care au relații pașnice și împart în mod egal custodia copilului. Dar să recunoaștem: dacă majoritatea cuplurilor ar funcționa, n-ar mai ajunge la divorț, înainte de toate. Asemenea circumstanțe sunt rare.

Adesea copiii pierd legătura cu tatăl lor din două motive. Unul, mamele rămân custodele principal în divorțurile americane și deci au controlul în cea mai mare parte. Al doilea, de obicei femeile se consideră partea vătămată, așa cum arată faptul că ele inițiază 70% din divorțuri.

Nefericitul rezultat este acela că unele mame divorțate folosesc orice oportunitate ca să submineze relația copilului cu tatăl sau, cel puțin, să nege semnificația rolului tatălui. În 2016, când Angelina Jolie și Brad Pitt au divorțat, Jolie a spus că nu se gândise niciodată că fiul ei ar avea nevoie de un tată. Sigur, ar putea fi un exemplu extrem; dar chiar și așa, nu e ceva la care oricine, fie celebritate de la Hollywood sau om simplu, să se fi gândit – dar să fi spus! – în urmă cu 20 de ani.

Nu e vorba că mamele singure nu pot fi mame grozave. Pot. Dar nu pot fi tați. Copiii au nevoie de mamă și de tată pentru a beneficia de ce e mai bun în viață. Așa cum mi-a scris un alt corespondent, Tom, antrenor de baseball pentru adolescenți băieți de 12-18 ani, „Deși nu este o garanție, familia bi-parentală îmbunătățește șansele pentru ca un tânăr să ajungă un bărbat bine croit. În societatea progresistă actuală în care trăim, mesajele pe care le recepționează acești băieți fără un tată acasă care să le filtreze sau să le dea un sens îi pune pe acești copii în poziții imposibile.”

Susțin aceste cuvinte, ca mamă a unui băiat de 15 ani care nu ar fi ajuns tânărul excepțional care este fără tatăl său. Adevărul e că am foarte puțin merit în această devenire. A avut nevoie de mine mai ales când era mic, dar odată ce a conștientizat identitatea sa masculină, tatăl lui – nu eu – a fost cel care i-a oferit îndrumare și supraveghere. Tatăl lui a fost și a rămas modelul său de bărbăție.

Când băieții nu beneficiază de acest model, ei suferă. O majoritate a asasinilor din școli provin din gospodării fără tată; un studiu pe cazurile de criminali cu armă de foc mai în vârstă (de exemplu Steven Paddock, autorul masacrului din Las Vegas) dă rezultate similare. Într-adevăr, consecințele lipsei tatălui sunt uluitoare.

Iar partea cea mai tristă este că cei mai mulți tați absenți nu sunt absenți prin voia lor. În multe situații, femeile divorțează de soți perfect buni în căutarea unui bărbat mai potrivit – consecința naturală a „divorțului din nepotrivire de caracter” [termenul original este „no-fault divorce” și semnifică divorțul „liberal”, fără invocarea sau dovedirea unei vini a vreuneia din părți, n. tr.]. Cu certitudine, femeile căsătorite cu bărbați abuzivi sau periculoși trebuie să ceară despărțirea. Dar asemenea bărbați nu au cum să acopere cele 70 de procente de divorțuri inițiate de femei.

La rădăcina răului stau două lucruri: respingerea, de către cultura noastră, a bărbatului ca ființă valoroasă care poate oferi lucruri unice, ca și a instituției căsătoriei, crucială pentru sănătatea și bunăstarea copiilor. Această credință seculară a fost înlocuită de noțiunea că de fapt mariajul ar fi despre împlinirea emoțională a adulților.

Nu, nu este. Mariajul este despre nevoile copiilor, pur și simplu. Așa a fost de la început și așa a rămas. Nevoile copiilor sunt aceleași azi precum erau și acum un secol. Noi, nu ei, ne-am schimbat.

Așadar, eșecul este al nostru, nu al lor.

Donați pentru Cultura Vieții

Dacă apreciați eforturile noastre de a vă oferi conținut de calitate și inedit, vă rugăm să ne sprijiniți cu o donație, pentru găzduire și traducerile ocazionale.
Puteți dona cu cardul, prin PayPal. Mulțumim!

Personal Info

Donation Total: 10€

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here