Autopsia „justiției sociale” (de Brandon Smith)

134
0
DISTRIBUIȚI

Nu vreau să trec cu vederea sau să desconsider amenințarea adusă la adresa libertății personale de către adepții cultului justiției sociale, dar în momentul de față cred că putem spune că mișcarea corectitudinii politice a devenit un cadavru viu.

Am scris de ceva timp despre propaganda justiției sociale, cu mult înainte ca subiectul să fie la modă și cu mult înainte de existența unei mișcări organizate care să-i apere pe cei care îndrăzneau să pună la îndoială dictatele nebunești din cultul corectitudinii politice.

În articolul meu ‘The Twisted Motives Behind Political Correctness’ (Rațiunile deviante din spatele corectitudinii politice), publicat la începutul lui 2014, am conturat bazele filosofice ale corectitudinii politice, precum și drumurile pe care conduc. Pe atunci, viitorul celor care luptau în numele rațiunii și libertății individuale părea destul de mohorât. Astăzi, mă bucur să pot spune că reacția împotriva „feminismului ” și marxismului cultural a devenit mai puternică decât am visat vreodată. 

Nu vreau să trec cu vederea sau să desconsider amenințarea adusă la adresa libertății personale de către adepții cultului justiției sociale, dar în momentul de față cred că putem spune că mișcarea corectitudinii politice a devenit un cadavru viu.

E greu să găsim date statistice recente nepărtinitoare. Cu toate acestea, cele mai noi date arată că numărul celor care sunt de acord cu „egalitatea de gen” e mare, însă cei care se consideră „susținători ai feminismului” sunt foarte puțini. În Statele Unite e vorba de 20-25% din populație, în funcție de sondaje, în vreme ce în Marea Britanie susținătorii feminismului reprezintă doar 7% din populație.

Conform CDC (în Statele Unite, Centers for Disease Control and Prevention, Centrele pentru Controlarea și Prevenirea Bolilor), rata avorturilor în perioada 2008-2014 a scăzut la niveluri istorice în urma procesului Roe vs Wade. Cum avortul e o platformă principală și pretext de impulsionare a luptătorilor pentru justiția socială (social justice warriors, SJW în restul articolului), mi se pare un semn bun faptul că, deși trecem printr-o perioadă deosebit de instabilă din punct de vedere economic, oamenii încep să renunțe la avort ca variantă acceptabilă.

O observație generală: justiția socială nu a fost un catalizator fiabil pentru succesul în politică, dacă e să ne luăm după eșecul lamentabil al campaniei Clinton în 2016, care întreg parcursul alegerilor a mizat mult pe ideologiile SJW.

Justiția socială nu a vândut bine nici în piață, lucru care se vede cel mai limpede în lumea spectacolului, unde filmele create de producători cu o agendă socială evidentă eșuează continuu la încasările din box office.

Filmul Ghostbusters, de pildă, care a avut în spate o producție feministă, a încasat mai nimic prin comparație cu alte filme blockbuster care au costat la fel de mult, ieșind în pierdere cu aproximativ 70 de milioane de dolari.

Filmele de acțiune feministe care perpetuează fantezia egalității fizice dintre sexe – cum ar fi Atomic Blonde – primesc laude din partea criticii mainstream (ca toate filmele bazate pe justiție socială), dar au încasări jenante.

Și, în cele din urmă, poate cel mai mare semn al schimbării curentului împotriva justiției sociale din pop culturei, nume uriașe ca Star Wars au de suferit când propaganda justiției sociale e injectată în franciză. Cel mai recent film din serie, The Last Jedi, cu mesajele sale SJW evidente și grosolane, a avut una dintre cele mai slabe încasări la a doua săptămână de rulare dintre toate filmele Star Wars (ajustate la inflație) și a produs doar puțin peste jumătate din veniturile obținute de The Force Awakens. Asta ca să nu mai vorbim de receptarea foarte critică din partea publicului și al dezastrului de pe piața din China, care ar fi trebuit să crească veniturile, mult mai mici decât cele anticipate.

Așadar, ce a condus la fuga de idealurile marxiste?

Există mai multe motive pentru care americanii în mod special nu-i suportă pe oamenii ăștia. Iată doar câteva…

 

Deconstruirea deliberată a mitologiilor fundamentale

Una dintre doctrinele esențiale ale marxismului cultural e distrugerea mitologiilor și simbolurilor vitale ale unei societăți – cu alte cuvinte, sunt luate în colimator înseși arhetipurile psihologice care formează inconștientul.

Acesta e unul dintre motivele pentru care SJW sunt atât de obsedați de industria spectacolului. O mare parte din arta și poveștile care ne inspiră astăzi se găsesc în cinema și la televizor. Politica identității a fost calul de bătaie cel mai important pentru Hollywood în ultimul deceniu, într-atât încât nici nu mai e ascuns. De fapt, în ciuda faptului că s-a dovedit că ideologia SJW pierde bani, companiile producătoare ÎNCĂ forțează nota și aleg mesajul politic în defavoarea profitului. Parabolele sunt deseori mai puternice decât evenimentele reale și reprezintă o ispită prin care mințile maselor pot fi controlate.

Deconstrucționismul justiției sociale e deseori interpretat greșit ca „o gafă în afaceri”, însă adevărul e că aceste companii sunt perfect conștiente de ceea ce fac. Marxiștii culturali vor să distrugă normele sociale și biologice, principiile morale și eroii îndrăgiți, pentru că speră să creeze haos în interiorul unei națiuni. Când reușesc asta, intenționează să-și impună propria ideologie asupra populației confuze și înspăimântate.

 

Plăcerea dusă la extrem

Justiția Socială susține ferm ideea că plăcerea și lăcomia de orice formă ar trebui prețuite ca fiind sănătoase și „progresive.” Sexualitatea e o chestiune pur recreațională, fără consecințe sau răspunderi fizice și psihologice. Nu doar atât, dar ar trebui căutată în cât mai multe forme cu putință, iar cine vede ceva greșit în asta sau are înclinația naturală de a evita astfel de comportamente e „homofob”, „transfob”, „rasist”, „fascist” etc. 

Obezitatea e apărată ca fiind „frumoasă” și „sănătoasă” prin „mișcarea afirmării corpului”, deși toate studiile importante au dovedit că provoacă probleme de sănătate, cum ar fi diabet, boli ale inimii, defecte la naștere, cancer și depresie clinică.

Și, poate cel mai rău tip de plăcere – e încurajată plăcerea psihologică a izolării intelectuale. Se insistă pe „spațiile sigure” ca metodă de protejare a cultului justiției sociale de idei și persoane care l-ar provoca. Ignoranța voită e încurajată ca dovadă de putere ideologică și de loialitate față de colectiv. Toți adversarii intelectuali sunt tratați ca niște răufăcători monstruoși, nu ca simpli oponenți informați care au un alt punct de vedere.

 

Tentativa de suprimare a masculinității

În articolul meu „Will Manliness Make A Comeback In 2018” (Va apărea masculinitatea din nou în 2018?) am conturat motivul pentru care masculinitatea în mod special a fost ținta atât de multor atacuri din partea SJW. De fapt, masculinitatea reprezintă un element imprevizibil într-o societate; e important pentru libertatea individuală, dar periculos pentru ordinea stabilită.

Feminitatea tinde mult mai mult spre organizări colective și, prin extensie, preferă să se bazeze pe o forță exterioară – cum ar fi guvernul – care să-i ofere protecție și cele necesare traiului atunci când nu există o prezență masculină. 

Când într-o societate masculinitatea e reprimată în defavoarea matriarhatului, istoria ne învață că societatea respectivă e condamnată la colaps. Productivitatea, inovațiile, organizarea și siguranța sunt trăsăturile esențiale ale bazei masculine a unei culturi. Războiul împotriva bărbaților e un alt produs al deconstructivismului marxist.

Prin extensie, afirmația conform căreia masculinitatea bărbaților e rea e urmată de afirmația conform căreia dovezile de masculinitate din partea femeilor conferă putere și sunt bune. Astfel, feminitatea adevărată e și ea luată în colimator, întrucât femeilor care se bucură de roluri biologic feminine și care se orientează în mod natural spre ele li se reproșează din partea feministelor că sunt „slugi ale patriarhatului” sau „borțoase” care trag înapoi justiția socială.

 

În viață contează validarea emoțională

Validarea fără merit și empatia fără discriminare sunt bombe cu ceas în orice cultură. Justiția socială prosperă pe baza acestor idei tulburătoare.

E important să precizăm faptul că aceste mentalități sunt deseori o extensie a narcisismului. Narcisiștii reprezintă aproximativ 10% din orice populație dată la orice moment de timp din istorie, lucru interesant pentru că sociopații și psihopații latenți (precum și sociopații și psihopații cu acte în regulă) reprezintă și ei aproximativ 10% din orice populație. E foarte probabil ca SJW să afișeze trăsături atât narcisice, cât și sociopate, dorindu-și validare emoțională constantă din partea celor din jur și având, în același timp, poziționări morale relativiste în majoritatea chestiunilor abordate.

Asta nu înseamnă că SJW nu par că empatizează. Ba dimpotrivă. Cei mai mulți narcisiști și psihopați se pricep foarte bine să-și ascundă defectele de caracter în spatele unor cauze, al unor platitudini și al promovării unor virtuți. Ei trebuie să creadă că lucrurile pe care le fac și idealurile pe care caută să le impună sunt înrădăcinate în moralitate, deși consecințele acestor idealuri sunt, în general, distructive. Când li se pune în față realitatea, anume că ei sunt răufăcătorii mai curând decât eroii, pot deveni haotici și violenți.

Practic, SJW au transformat sociopatia și narcisismul într-o mișcare pentru drepturi civile.

 

Politică de identitate 

SJW văd identitatea de grup ca fiind factorul determinant al valorii personale, precum și ca valoarea inerentă din ideile și pretențiile lor. Ca să fim corecți, SJW nu reprezintă singurul grup care se face vinovat de această prostie. Așa-numita „Alt-Right” – de fapt un număr mic de „conservatori” auto-proclamați – prinde extrem de bine la oameni care consideră că pielea, mai precis culoarea ei, determină imediat un anume fel de a fi și a gândi. În vreme ce SJW consideră că toți albii sunt inerent periculoși, Alt-Right susține că toți non-albii sunt inerent periculoși. Bineînțeles, această mentalitate ignoră complet toți factorii cultural și individuali de dragul unei politici făcute din tușe groase și a unor non-soluții absurde. Practic, cele două grupuri sunt fețe diferite ale aceleiași monede. 

Acestea fiind spuse, e adevărat că SJW sunt, până acum, fața mai agresivă și mai feroce.

SJW adoră politica de identitate. Statutul de victimă de grup poate fi folosit în cadrul unui sistem socialist/colectivist pentru a obține drepturi din partea statului, singura divinitate pe care o cunosc și o iubesc. Cu cât ești mai oprimat pe lista grupurilor-victimă, cu atât poți obține mai multe lucruri de la guvern, câtă vreme și guvernul e de natură colectivistă.

Așa ne putem explica și aplombul brusc de care s-a bucurat în ultimii ani mania „trans”. Albii în mod special sunt extrem de dezavantajați în ierarhia politicilor de identitate, CU EXCEPȚIA cazului în care se identifică în forma „transgender”. Dacă îndeplinesc această condiție, își asigură un traseu rapid la statutul de victimă și la drepturi sociale, depășind cu viteză alte grupuri etnice.

 

Vinovat până la proba contrarie – Judecata mulțimii

Ori de câte ori îi văd pe SJW cum lucrează îmi amintesc de romanul lui Franz Kafka, Procesul, în care un bărbat e judecat pentru un delict care nu îi e niciodată explicat și e condamnat fără să înțeleagă de ce sau cum. Când procesul lui începe, bărbatul ține un discurs emoționant în care face apel la logică și rațiune, dar turmele și judecătorii îi râd în nas, de parcă ar cere ceva de-a dreptul caraghios. 

Acesta e standardul justiției sociale – atacarea tuturor adversarilor ca și cum aceștia ar fi niște răufăcători prin simpla lor existență; etichetarea lor ca fiind rasiști, misogini, homofobi sau privilegiați din naștere prin virtutea sexului sau a culorii pielii. Argumentul ajunge până la „predispoziția implicită”, despre care SJW susțin că îi face pe toți albii rasiști și avantajați fără ca ei să fie conștienți de asta. Îi acuză, totodată, pe bărbați că ar fi sexiști și violeți din naștere.

Prin urmare, SJW aruncă acuzații fără dovezi – cum poți demonstra sau măsura lucruri ca „predispoziție implicită” și cum poți arăta că NU suferi de ele? Misiunea acuzatului devine aceea de a dovedi  o negație (o imposibilitate logică), dacă vrea să se purifice în fața curții justiției sociale. Multora le e mai simplu să-și ceară scuze pentru orice lucru de care au fost acuzați și să sublime, în speranța că vor fi iertați.

Lucrul de care mulți SJW par să nu-și dea seama e că, folosind concepte largi și abstracte ca „limbaj al urii” (eng. hate speech) pentru a-și ataca și incrimina adversarii – vinovați până la proba contrarie –, ei deschid calea guvernelor să facă același lucru folosindu-se justificări similare.

Un exemplu recent și înfiorător este felul în care guvernul spaniol a implementat „regulile de combatere a limbajului urii” împotriva a opt profesori care susțineau mișcarea separatistă catalană! Ce legătură au problemele catalane cu limbajul urii? Nu contează. Așa cum noi, cei care criticăm justiția socială, am avertizat de ani întregi, practic orice poate fi numit „limbaj al urii” fără vreun proces prealabil; într-o bună zi, e posibil ca acest lucru chiar să-i lovească tot pe marxiștii culturali.

Îmi amintesc de o zicală popularizată de Michael Savage[1] dar care, din câte știu, a apărut mai întâi în Eclesiastul 9:10:

Tot ceea ce mâna ta prinde să săvârşească, fă cu hotărâre, căci în locuinţa morţilor în care te vei duce nu se află nici faptă, nici punere la cale, nici ştiinţă, nici înţelepciune. 

Cu alte cuvinte, locuința morților, Iadul, e un loc fără rațiune, iar SJW caută să construiască Iadul pe Pământ.

 

Să fie luptătorii pentru justiție socială extratereștri?

Asta ar explica multe și mi-aș dori ca răspunsul să fie atât de simplu. 

SJW se comportă de parcă n-ar putea să suporte omenirea și disprețuiesc rigorile naturii omenești. Au o morală relativă și le lipsește gândirea critică. Par să opereze conform unui set de reguli intelectuale și emoționale complet diferite. Nimic din ceea ce a susținut societatea umană timp de mii de ani și sute de generații nu prezintă vreun fel de valoare pentru ei. Aproape că par să studieze felul în care pot diseca omenirea mai curând decât să participe la omenire. 

Din păcate, aceste persoane sunt oameni ca toți alții, ceea ce e deprimant. Ei sunt ceea ce Carl Jung descrie în cartea lui, The Undiscovered Self (Sinele nedescoperit), ca fiind expresia „umbrei colective.” Sunt acei 10% (și uneori mai mulți) care îmbrățișează tendințe sociopate și se organizează în cele mai rele condiții economice și culturale.

Din fericire, această „invazie” începe să fie zdrobită în Statele Unite, cel puțin în ultimii câțiva ani. În scurt timp, e posibil ca termenul „SJW” să rămână o amintire îndepărtată pe care istoria o va considera o halucinație violentă, strâns asociată unei boli mintale de masă care aproape a nimicit întreaga lume.

[1] Prezentator de emisiuni radio și scriitor american cu viziuni conservatoare. (n. trad.)

Traducere și adapare după Alt-market.com

Donați pentru Cultura Vieții

Dacă apreciați eforturile noastre de a vă oferi conținut de calitate și inedit, vă rugăm să ne sprijiniți cu o donație, pentru găzduire și traducerile ocazionale.
Puteți dona cu cardul prin PayPal.
Dacă doriți să donați direct în contul bancar, vă rugăm să ne contactați. Mulțumim!

Personal Info

Donation Total: 10€

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here