Noul ministru de Externe al SUA, Mike Pompeo, un constant susținător al familiei și al vieții copilului nenăscut

953
1
DISTRIBUIȚI

Fostul congressman de Kansas și actualul director al Agenției Centrale de Informații Mike Pompeo a fost propus ca înlocuitor al lui Rex Tillerson în funcția de ministru de Externe (secretar de Stat), a anunțat ieri președintele SUA, Donald Trump, care este și șeful executivului.

Vestea este cu siguranță una bună pentru mișcarea pro-familie și pro-viață americană și nu doar, din moment ce încă actualul șef al CIA are un lung istoric de declarații și acțiuni politice în sprijinul dreptului la viață și contra agendei lobby-ului LGBT.

În timpul mandatului său din Congres (Parlamentul federal al SUA, cu sediul la Washington) Pompeo și-a declarat convingerea că viața începe la concepție și durează până la moartea naturală. Pompeo a fost co-inițiator al Legii Sanctității Vieții Umane (Sanctity of Human Life Act), o propunere legislativă inițiată în 2011 de 64 de membri ai Congresului din partea Partidului Republican. Aceasta viza suprimarea avortului legal în SUA prin recunoașterea drepturilor personale ale copilului nenăscut. Proiectul statua că „fiecare viață umană începe odată cu fertilizarea… moment în care fiecare om are toate atributele legale și constituționale și privilegiile persoanei”.

De asemenea Mike Pompeo a fost co-inițiator al uneia din multiplele încercări de a anula finanțarea federală a oricăror entități care oferă servicii de avort („Title X Abortion Provider Prohibition Act”) și a unei propuneri legislative care urmărea includerea copilului nenăscut între categoriile ce urmau să fie protejate de cel de-al 14-lea Amendament al Constituției federale, care acordă protecție egală în fața legii tuturor cetățenilor.

Mike Pompeo a votat favorabil pentru prohibiția furnizării de informații despre avort în școli și pentru sistarea finanțării federale a rețelei de clinici de avort Planned Parenthood. De asemenea, a votat pentru sistarea finanțării agenției ONU pentru Populație (UNFPA).

Citește și: RAPORT: Planned Parenthood – Istoria completă a principalului promotor al avortului și al „educației” sexuale

Citește și: VIDEO Donald Trump a sistat finanțarea din fonduri federale pentru organizațiile pro-avort din afara SUA

Totodată dl. Pompeo a fost un susținător constant al căsătoriei și un opozant al „căsătoriei” unisex. S-a opus abrogării legii „Nu întreba, nu spune” care împiedica persoanele cu orientare homosexuală declarată să intre în serviciul militar. A fost un susținător al Legii Apărării Căsătoriei (Defense of Marriage Act), lege care nu permitea recunoașterea la nivel federal a căsătoriei între persoane de același sex încheiată în oricare stat al SUA, și a deplâns abrogarea acesteia de către administrația Obama.

Cu privire la decizia Curții Supreme din 2015 în cauza Obergefell c. Hodges, prin care în SUA au fost legiferate „căsătoriile” între persoane de același sex, dl. Popmeo a declarat că „crearea din nimic a unui drept federal la căsătorie” subminează interpretarea comună a Constituției și este „un abuz de putere șocant”.

„Am un respect profund pentru sfințenia vieții, solidaritatea familiei și solemnitatea căsătoriei. Voi continua să lupt pentru păstrarea acestor idealuri fundamentale în fiecare zi. Sunt și voi fi întotdeauna pro-viață și voi apăra viața de la concepție până la moartea naturală. De asemenea susțin în totalitate instituția tradițională a căsătoriei. Familiile puternice sunt piatra de temelie a Republicii noastre și trebuie să le păstrăm de dragul comunităților și al culturii noastre.” – Mike Pompeo

Mike Pompeo a absolvit celebra Academie militară de la West Point dar și Facultatea de Drept a Universității Harvard, unde a fost editorul cunoscutei reviste juridice Harvard Law Review. Începuturile carierei politice au fost în mișcarea anti-taxare Tea Party.

Sperăm că noul ministru va elimina complet rămășițele administrației obamiste din ministerul de Externe și din reprezentanțele diplomatice ale SUA, inclusiv din ambasada de la București. Actualul ambasador Hans Klemm a participat anul trecut la parada „minorităților sexuale” de la București și este un opozant vehement, deși ocult, al inițiativei legislative a cetățenilor români pentru revizuirea art. 48 din Constituția României în sensul definirii căsătoriei ca uniune heterosexuală monogamă. De asemenea, de curând departamentul de Stat a finanțat diverse activități care „deviază” (ca să folosim un eufemism) de la linia conservatoare a administrației Trump, precum conferința despre transgenderism de la Focșani.

Donați pentru Cultura Vieții

Dacă apreciați eforturile noastre de a vă oferi conținut de calitate și inedit, vă rugăm să ne sprijiniți cu o donație, pentru găzduire și traducerile ocazionale.
Puteți dona cu cardul prin PayPal.
Dacă doriți să donați direct în contul bancar, vă rugăm să ne contactați. Mulțumim!

Personal Info

Donation Total: 10€

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

1 comentariu

  1. Mă bucur pentru asemenea oameni printre cei înălțați in dregătorii, și mă rog lui Dumnezeu să-i binecuvinteze pe ei ,familia lor ,țară ,dar și pe noi români .Dumnezeu să ridice cît mai mulți asemenea oameni care să lupte împotriva a tot ce este rău .Doamne Ajuta ,Doamne da izbîndă
    Susțin familia formata dintr-un bărbat și o femeie .Un tata o mamă și copii .

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here