Încurajarea fertilizării in vitro – o soluție pentru iarna demografică?

199
2

Zilele trecute Gabriela Vrânceanu-Firea a venit cu o propunere care a fost salutată de unii drept o soluție, fie și parțială, la prăbușirea demografică a Bucureștiului și a României. Primărița propune un ajutor de fertilizare in vitro (FIV) de 10.800 de lei, și un ajutor pentru ecografii și teste în primele două trimestre de sarcină de 2000 de lei.

Premisele sunt acelea că îmbătrânirea populației cunoaște în România o creștere accelerată pe fondul prăbușirii natalității, iar aceasta va avea consecințe majore asupra disponibilității resurselor umane și, așadar, asupra dezvoltării socio-economice. Gabriela Firea vine și cu niște comparații, arătând că România e o țară codașă la fertilizările in vitro – „În România se efectuează anual 5.000 de fertilizări in vitro, de 10 ori mai puțin decât În Europa de Vest. Prin comparație, în Franța sunt peste 150 de centre de fertilizare în vitro, unde se realizează peste 40.000 de cicluri FIV pe an, iar în Grecia la o populație de 10 milioane de locuitori în 2012 au fost realizate 10.000 de cicluri de FIV.” (citat după Hotnews) De asemenea, Primăria Bucureștiului acordă un ajutor de 2.500 de lei pentru fiecare copil nou-născut.

Fără să fiu cârcotaș (cred, la rândul meu, că iarna demografică e o problemă majoră pentru România), vreau să atrag atenția asupra unor probleme medicale și morale pe care le presupune FIV, foarte puțin discutate sau cunoscute la noi.

În primul rând, ce înseamnă FIV? Este o procedură medicală gândită să vină în ajutorul cuplurilor care nu pot avea copii pe căi naturale – în condițiile în care 1 din 6 cupluri ar fi, în societățile occidentale, infertile. Concret, un medic extrage ovulele unei femei și le amestecă cu lichid seminal într-o eprubetă. De obicei sunt generați între 8-15 embrioni în eprubetă – dar, pentru a mări șansele și a eficientiza costurile, în unele clinici sunt generați mai mulți. Din acești 8-50 de embrioni sunt implantați în uterul femeii maxim 3-4 (explicații complete aici). Doctorii pot determina, prin diverse teste, dacă un embrion e băiat sau fată sau dacă are sindromul Down sau alte boli ereditare. Așadar, unul din criteriile de selecție a embrionilor este de tip eugenic – sunt aleși doar embrionii sănătoși, de sexul dorit.

Rata de succes a tehnologiei este de doar 40% pentru femeile sub 35 de ani, ceea ce înseamnă că cei mai mulți embrioni implantați vor muri chiar dacă sunt considerați viabili și ajung în uter (un reportaj în New York Times aici). Pentru copiii care supraviețuiesc, riscul apariției unor malformații congenitale și a retardului, dar și riscul de moarte la naștere și a nașterii premature este mai mare, în comparație cu copiii concepuți natural. Conform unui studiu realizat de New England Medical Journal, acei copii concepuți prin FIV ar avea un risc crescut de defecte congenitale – dublu față de copii născuți natural – inclusiv malformații ale inimii, dezvoltarea  unui singur rinichi, anomalii cerebrale și faciale (link aici către studiul original). Iar studii realizate de la universitățile John Hopkins și Washington University arată că acei copii rezultați din FIV ar prezenta un risc de șase ori mai mare de a dezvolta sindromul Beckwith-Wiedemann, sindrom care cauzează malformații și cancer. Acestea sunt problemele medicale despre care vorbeam (un link la un alt studiu pe această temă aici).

Acum, problemele morale. Ce se întâmplă cu embrionii ne-selectați? Unul din trei lucruri.

1) Sunt puși la păstrare într-un congelator; 2) Sunt trimiși în laboratoare unde sunt distruși pentru diverse experimente, cum ar fi cele legate de celulele STEM; 3) Sunt pur și simplu aruncați la gunoi. Mă întorc acum pentru o secundă la o declarație a doctorului Bernard Nathanson, unul dintre cei mai proeminenți militanți americani pro-avort de la sfârșitul anilor ’60: “O tactică favorită a mişcării pro-avort era să insiste că stabilirea momentului în care viaţa începe este imposibilă şi că aceasta este o problemă teologică, morală sau filosofică – orice, numai una ştiinţifică nu. Fetologia face însă imposibil de negat că viaţa începe în momentul concepţiei şi cere pentru ea întreaga protecţie şi siguranţă de care fiecare dintre noi ne bucurăm.” (link aici)

Sarcina de care toată lumea fuge, în clinicile americane de fertilitate, este aceea de a arunca la gunoi embrionii nefolosiți, aflăm din acest articol din New York Times. Multe centre au o taxă anuală care variază de la câteva sute la câteva mii de dolari pentru păstrarea în frigidere a embrionilor. Dar mulți medici nu aruncă embrionii, chiar după ce clienții nu mai plătesc, chiar după ce „trec ani și ani”. Directorul unui laborator arată că trebuie să distrugă embrionii el însuși, deoarece angajații lui sunt scârbiți și nu vor să facă acest lucru. Și e greu să-i condamni – odată ce ai văzut cum un astfel de embrion se transformă într-un băiețel sau într-o fetiță, care devine mai târziu un adult, e clar că ceea ce distrugi nu e un blurb, o adunătură de celule haotice, ci este o ființă umană.

Conform unor estimări, 1.700.000 embrioni creați pentru FIV au fost deja aruncați doar în Marea Britanie, și doar 7% dintre cei 3.500.000 de embrioni creați începând cu anii ’90 au dus la o sarcină (link aici către un articol din Daily Mail). 600.000 de embrioni sunt, în acest moment, uitați sau abandonați în diverse congelatoare, doar în Statele Unite ale Americii. Cei mai mulți nu vor vedea lumina zilei niciodată. Sigur, embrionii ar putea să fie implantați mai târziu în uterul mamei – sau în cel al unei mame adoptive. În SUA se derulează campanii de adopție a unui astfel de embrion; misiuni de salvare care se soldează uneori cu happy end. Și simplu fapt că în rarele cazuri în care un cuplu adoptă un embrion congelat vedem cum, nouă luni mai târziu, se naște un băiețel sau o fetiță sănătoasă ne arată din nou că acești embrioni sunt ființe umane la fel ca toate ființele umane (un reportaj aici). Însă soarta tuturor acești embrioni este în mâinile unor medici și a unei industrii care au putere de viață și de moarte asupra lor – și care se joacă cu ei, la modul cel mai propriu, de-a Dumnezeu.

Chiar când toți embrionii implantați supraviețuiesc, o parte dintre ei vor fi eliminați pentru a evita sarcinile de octeți sau cvadrupleți sau chiar de gemeni. „Reducerea” se realizează prin injectarea în inima embrionului a unei soluții de clorură de calciu care îi este fatală. Un articol din New York Times prezintă cazul unei femei numită Jenny care își avortează unul dintre gemenii concepuți prin FIV. Jenny spune că „dacă sarcina ar fi decurs în mod natural, nu aș fi renunțat la geamăn, întrucât simți că așa stă în firea lucrurilor și nu vrei să i te împotrivești″. Totuși, „sarcina a prezentat un aspect atât de consumerist, încât a devenit încă un lucru pe care-l puteam controla″ (link aici către articol – în cazul în care nu aveți abonament la NYT, link aici către o discuție a articolului).

Există și o soluție morală?

O posibilă soluție morală ar fi să generezi numărul exact al embrionilor pe care vrei să-i implantezi – unul sau doi. Ar fi etic și sigur, însă nu ar fi eficient din punctul de vedere al costurilor, din cauza ratei mici de succes al tehnologiei. După cum spuneam, chiar și cu 15-20 de embrioni generați rata de succes este de 40%, pentru femeile sub 35 de ani (peste 35 de ani aceasta scade considerabil).

O altă soluție etică ar fi aceea de a încuraja cercetările medicale în direcția prevenirii cauzelor infertilității și a găsirii unor remedii pentru acestea care să nu implice FIV. De exemplu, o inovație în domeniul inovării și menținerii sănătății reproducătoare a femeilor este NaProTECHNOLOGY (Natural Procreative Technology), o alternativă medicală și chirurgicală care s-a a dovedit eficientă în tratarea infertilității, chisturilor ovariene, sindromului ovarului polichistic, pierderea recurentă de sarcină și dezechilibrelor hormonale – link aici. Un stil de viață ordonat și evitarea abuzurilor de pastile contraceptive diminuează, iarăși, infertilitatea. O discuție mai largă despre problemele morale ridicate de FIV la acest link, dintr-o perspectivă creștină catolică.

O altă soluție morală, poate singura soluție morală în adevăratul sens al cuvântului, ar fi aceea de a încuraja adopțiile – și de a schimba percepția publică cu privire la adopții, în special în cazul cuplurilor infertile. Speculez aici, dar sunt trei tentații foarte mari din cauza cărora nici măcar nu luăm în considerare această soluție ca fiind, realmente, o soluție.

„Minunata lume nouă” a lui Aldous Huxley se deschide cu un tur al unui Centru de Fertilizare și de Condiționare din Londra care seamănă foarte mult cu o linie de montaj pentru copiii umani. FIV – care în 1932, când a apărut romanul, ținea de domeniul SF – e parte a acestei linii de montaj. Una dintre tentații este aceea de a avea putere absolută asupra vieții și a morții; cea de-a doua este legată direct de distopia lui Huxley, văzută de unii în ziua de azi drept o utopie – aceea de a crea, într-un viitor nu foarte îndepărtat, o rasă umană perfectă prin generalizarea folosirii IFV și la cuplurile fertile, generalizare care ar permite eliminarea tuturor acelor embrioni considerați neviabili, fizic sau intelectual. A treia e mult mai ancorată în cotidianul imediat – un astfel de ajutor financiar ar putea specula dezvoltarea și proliferarea clinicilor pentru fertilitate și în București, unde piața este subdezvoltată. Așadar, cele trei tentații sunt, cred eu, mai mari și mai atrăgătoare decât bunul-simț de a spune că adopțiile, și nu joaca de-a Dumnezeu ar putea să fie soluția morală pentru infertilitate.

Ar mai fi și alte probleme de discutat – ce se întâmplă în industria donării de ovule, unde tinerele femei pot fi expuse unor metode periculoase de extragere a ovulelor, unor supradoze de hormoni și unor practici medicale nesigure care le pot afecta sănătății pe tot parcursul vieții; pregătirea pentru FIV presupune creșterea nivelului de estrogen prin terapii hormonale, care pot avea urmări negative pe termen lung pentru sănătatea femeii (de exemplu, sporirea riscului de osteoporoză); chiar dacă o femeie decidă să nu „reducă” unii dintre embrionii rezultați prin IFV, acest lucru ar putea duce la o situație periculoasă pentru ea, dar și pentru copii; dar aspectul cel mai insidios este acela că acest procedeu întreține iluzia că orice geșeli ar face omul cu trupul său, ele pot fi compensate sau reparate prin intermediul tehnicii.

Un gând rapid și despre ajutorul de 2.500 de lei acordat pentru fiecare nou-născut pe raza municipiului București (link aici). Îmi imaginez următoarele două situații: a) un cuplu middle class cu un venit cumulat de 1500 de euro pe lună – în condițiile în care venitul mediu al unui angajat în București depășise, în 2017, 750 de euro pe lună (link aici către ZF); b) o familie săracă, cu venituri ocazionale sau fără venituri. Nu văd cum pentru cuplul middle class ajutorul de 2500 de lei / 550 de euro ar fi un factor care ar mișca acul deciziei spre „facem un copil” (acum avem ajutor de la Primărie 550 de euro) sau „mai facem un copil” (acum primim de la Primărie 550 de euro). Pentru o familie foarte săracă, acest ajutor ar putea, într-adevăr, să fie un criteriu decisiv. Însă aici văd și un posibil efect pervers – facem copii ca să primim ajutorul; copii pe care ulterior îi abandonăm la un orfelinat, îi lăsăm pe străzi sau îi neglijăm. S-au mai văzut astfel de situații în care stimulente financiare acordate fără grijă la condițiile impuse pentru primirea ajutorului au produs, pe termen lung, taman efectul opus celui scontat. Și n-am văzut nicăieri o condiție de tipul: primiți cei 2500 de lei dacă și numai dacă creșteți copilul în sânul familiei minim până la vârsta de 5 ani – altfel, restituiți toți banii. Așa cum iarăși nu am văzut nicăieri condiția ca suma de 10.800 de lei pentru FIV să fie acordată doar cuplurilor infertile.

Între timp, cifrele pe care le-a vehiculat dna Gabriela Vrânceanu-Firea – că în România se realizează de 10 ori mai puține FIV-uri decât în Europa Occidentală – nu ne spun decât că în București piața pentru FIV este subdezvoltată, și există un teren fertil pentru clinicile de fertilitate (pun intended). Felul cum este pusă problema reia vechiul refren „vrem o țară ca afară” fără să atingă, în nici un fel, problemele medicale și morale care se află dedesubtul acestei proceduri.

Obiecții comune – formulez răspunsuri pentru trei obiecții pe care le voi vedea, cel mai probabil, în secțiunea de comentarii.

  1. Tehnica FIV aduce oamenilor o eliberare și o lărgire a libertății, de sub imperiul necesităților naturale – și prin urmare reprezintă o formă de progres. Creștinii sau Biserica n-ar trebui să se opună progresului.

În primul rând, obiecțiile pe care le-am formulat aici nu vin din partea creștinismului, sau nu vin numai din partea creștinismului – majoritatea surselor citate sunt laice și științifice, iar bioetica este o disciplină filosofică și științifică de sine stătătoare. În al doilea rând, acest mod de a pune problema presupune că orice om ar avea „dreptul de a avea un copil natural”. Însă acest drept contravine demnității și naturii înseși a copilului. Copilul nu este un obiect asupra căruia avem drepturi, și nu este nici un obiect aflat în proprietatea noastră, pe care îl putem distruge când și cum voim. Vechile monoteisme și vechile religii văd în copil un dar – cel mai mare dar al lui Dumnezeu sau al Cerurilor. Mai degrabă copilul ar trebui să fie, așadar, cel care are drepturi; iar printre aceste drepturi se numără dreptul la viață, dreptul de a fi crescut, educat și iubit într-o familie, și dreptul de a fi respectat ca persoană de la un capăt la celălalt al existenței sale, de la concepție la moarte. Iar cercetările pentru tratarea infertilității părinților, cultivarea unui stil de viață ordonat și sănătos, „toate la timpul lor”, și adopția sunt formele morale de a respecta această demnitate și aceste drepturi ale copilului.

  1. Copilul este, în primele săptămâni și luni, doar un animal care recapitulează evoluția – ontologia recapitulează filogenia. Conform acestei teorii, embrionul uman ar trece la începutul dezvoltării sale prin stadiile incipiente ale evoluției – iar dezvoltarea incipientă a embrionului la om ar fi, în esență, aceeași cu dezvoltarea embrionului la broască, la câine, etc.

E o teorie care a fost discreditată de mult în mediile științifice. Ernest Haeckel, inițiatorul teoriei, a recunoscut, el însuși, că a falsificat dovezi și că a manipulat acele reprezentări de pe faimoasele planșe care sunt folosite și astăzi ca material didactic în unele școli. Stephen Jay Gould, de la Universitatea Harvard, a arătat că Haeckel „a exagerat similaritudinile prin idealizare și omisiune”. Aceste planșe sunt considerate „una dintre cele mai faimoase înșelăciuni din istoria biologiei” – un articol către revista Science aici.

  1. Chiar dacă ontologia nu recapitulează filogenia și chiar dacă acceptăm principiul continuității vieții umane de la concepție la moarte, e ok să distrugi embrionii, deoarece aceștia nu simt durerea – sau prezintă diverse boli congenitale.

Există și adulți care nu simt durerea (un articol aici), și nimeni nu susține că acesta ar fi un motiv bun pentru a-i distruge. Cât despre faptul că e moral să condamni oamenii cu boli sau defecte genetice la moarte – aceasta nu este altceva decât revenirea în forță a vechii eugenii naziste; și e paradoxal cum acest lucru se întâmplă fără a declanșa nici o alarmă morală într-o societate în care ideologia dominantă este corectitudinea politică și în care vorbim atât de mult despre integrarea minorităților și a persoanelor cu handicap.

Donați pentru Cultura Vieții

Dacă apreciați eforturile noastre de a vă oferi conținut de calitate și inedit, vă rugăm să ne sprijiniți cu o donație, pentru găzduire și traducerile ocazionale.
Puteți dona cu cardul, prin PayPal. Mulțumim!

Personal Info

Donation Total: 10€

2 comentarii

  1. Am mai adauga doar ca ar fi timpul ca metodele de reglare a fertilităţii pe cale naturală (Roetzer, Billings, Creighton – metode ştiinţifice, recunoscute şi de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii ca având o eficienţă de 98-99%), ce nu implică costuri la fel de mari ca tehnologiile reproductive, să fie promovate şi în România. Daca ar exista interes. Dar ele nu prea aduc parale clinicilor de „fertilitate”.

    În general, utilizarea realizărilor moderne ale medicinei trebuie făcută cu discernământ și ţinând seama de necesitatea păstrării fundamentelor morale ale societăţii. Acesta este obiectul de studiu al științei interdisciplinare a bioeticii, din păcate văduvită de atenție publică și respect în România, inclusiv în dezbaterile din Parlament. Bunul plac și interesul egoist nu pot și nu trebuie să primeze niciodată: „nici un biolog sau medic nu poate să pretindă în mod raţional, în virtutea competenţei sale ştiinţifice, să decidă asupra originii şi destinului oamenilor. Această normă trebuie aplicată într-un mod special în sfera sexualităţii şi a procreaţiei, în care femeia şi bărbatul pun în act valorile fundamentale ale iubirii şi ale vieţii” (Papa Ioan Paul al II-lea, Familiaris consortio, 1982).

  2. Din start, folosind sperma recoltata prin onanie este spurcacioune si pacat mare.
    Din aceasta „inchinare satanica” nu vin de bunavoie copii pe lume … ca in eseul lui Pasolini.
    CUm sa propuna un crestin calea asta spurcata?
    Daca nu-ti este lasata aceasta posibilitate – nasterea de copii din unirea trupeasca BINECUVANTAT prin Taina Cununiei, nu forta aratandu-te nemultumit, – a de „darurile” primite.
    Femeile care desfraneaza pana dupa 30 de ani vor sa mai nasca … cu orice chip, doar, doar vor tine pe-aproape „vibratorul” macho sau/si cu portofel.
    Nu va bazati pe stiinta care modifica starea naturala proprie – este hulirea Celui care ne trimite in viata.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here