Activiștii transgender, sprijiniți de instanțe și de legiuitori contra drepturilor parentale (de Scott Yenor)

624
0

Scott Yenor este profesor de științe politice la Universitatea Boise din Idaho, SUA. Fost cercetător la Heritage Foundation (2015-2016). Traducere și adaptare după Daily Signal.

Curțile de judecată, școlile și parlamentele care permit copiilor autonomie cu privire la deciziile medicale subminează drepturile parentale și în cele din urmă subminează capacitatea acestora de a-i crește și educa

Evoluțiile recente din instanțele și parlamentele Statelor Unite au adus o nouă realitate pe care am discutat-o deja vara trecută în articolul Activiștii transgender caută să submineze drepturile parentale.

Transgender-ismul este parte a unei mișcări ostile vieții tradiționale de familie. Aceasta este bazată pe ideea că nevoile copiilor sunt asigurate de părinți prin drepturile și responsabilitățile pe care aceștia le au.

Deși statul poate interveni în caz de abuz sau neglijare, în general protejarea libertății părinților este calea cea mai bună de ne asigura cu privire la bunăstarea copiilor.

Oriunde statul se ocupă de copii, precum în școli sau în asistența socială, sunt neapărat și conflicte între părinți și stat. Acest conflict în sfera educației este motivul pentru care activiștii transgender petrec atât de mult timp încercând să reformeze modul în care școlile predau materiile și educă copiii.

Statul are putere mai mare asupra părinților sociali (asistenții parentali) decât asupra părinților naturali întrucât Statul este cel care a alocat acești copii asistenților și supraveghează modul în care aceștia îi îngrijesc. Activiștii transgender se folosesc de aceste situații de conflict pentru a răspândi tezele mișcării lor.

Două recente evenimente – unul în California și unul în Delaware — în ultimele săptămâni arată progrese importante în răspândirea ideologiei transgender.

Un proiect de lege din California urmărește să extindă legislația privind „părinții sociali”. Copiii aflați în grija acestora au acces la servicii de sănătate, ceea ce ajută la ușurarea eforturilor financiare ale asistenților sociali. Noua lege ar extinde aceste servicii oferite de Stat pentru a include „servicii de sănătate care afirmă genul” („gender-affirming health care”) dacă copilul, părinții sociali, serviciul de asistență socială sau un avocat solicită un asemena tratament.

„Servicii de sănătate care afirmă genul” pot include administrarea de hormoni care suprimă pubertatea și chirurgie plastică pentru schimbarea de sex. Orice încercare de a trata un copil în mod consistent cu sexul său biologic nu va fi susținut. Legea va încuraja eforturile de respectare și afirmare a identității de gen „non-asociate”. [se referă probabil la „identitatea de gen” care nu corespunde cu sexul la naștere – termenii din limbajul orwellian al revoluției sexuale nu au întotdeauna sens în limba română, din fericire, n. tr.]

Normativizarea activității părinților sociali este o cale mai ușoară pentru activiștii transgender de a ataca drepturile parentale în general.

Unele decizii recente ale instanțelor sugerează că această mișcare va trece dincolo de părinții sociali. În Ohio, drepturile părinților naturali au fost transferate bunicilor acolo unde o instanță a decis că părinții greșesc pentru că nu sunt de acord cu „tranziționarea” copilului lor la un alt sex.

Citește și: Părinți care au pierdut custodia copilului pentru că nu i-au permis să „tranziționeze” la celălalt sex. Ce trebuie să știți

Delaware subminează indirect drepturile parentale. Secretarul pentru Educație [echivalent cu ministrul Educației în acest stat] din Delaware a făcut publică propunerea sa de act normativ anti-discriminare care va ghida școlile în a furniza îndrumare celor care se identifică cu un alt gen față de sexul lor „desemnat”. [este vorba despre sexul biologic la naștere, care în același limbaj orwellian este denumit „desemnat” pentru a sugera că este doar o convenție socială care poate fi alterată, n. tr.]

De exemplu, elevii pot participa în echipele sportive care sunt consistente cu identitatea de gen indiferent de sexul desemnat la naștere al elevului” sau pot să-și schimbe numele pe diplome.

Secretarul de asemenea intenționează să permită școlilor să recunoască noi identități de gen (și, pentru echilibru, și noi identități rasiale). Școlile încep procesul prin discuții cu elevul care este întrebat și dacă părinții „susțin” auto-identificarea copilului cu genul sau rasa respectivă [dacă vă întrebați cum poate cineva să pretindă că aparține unei alte rase sau să „tranziționeze” la aceasta aflați că este ultima „modă”; vezi cazul femeii albe Rachel Dolezal care s-a pretins „persoană de culoare” pentru avantaje personale și de carieră, n. tr.].

Părinții nu trebuie consultați, contiuă proiectul legislativ, dacă elevul afirmă că aceștia îi vor amenință „sănătatea, siguranța sau bunăstarea” copilului.

Curțile de judecată, școlile și parlamentele care permit copiilor autonomie cu privire la deciziile medicale subminează drepturile parentale și în cele din urmă subminează capacitatea acestora de a-i crește și educa.

Dacă copiii sunt capabili să definească abuzul sau neglijența, atunci ascendentul parental este profund compromis. Este exact ceea ce doresc activiștii transgender. Aceia interesați pe termen lung de viabilitatea familiei ca instituție trebuie să reziste acestor schimbări, oriunde ar apărea ele.

Donați pentru Cultura Vieții

Dacă apreciați eforturile noastre de a vă oferi conținut de calitate și inedit, vă rugăm să ne sprijiniți cu o donație, pentru găzduire și traducerile ocazionale.
Puteți dona cu cardul prin PayPal.
Dacă doriți să donați direct în contul bancar, vă rugăm să ne contactați. Mulțumim!

Personal Info

Donation Total: 10€

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here