Europa, între rațiune și propagandă. Ce s-a spus de fapt la conferința Platformei civice Împreună

1181
0

13 țări au organizat până în prezent inițiative identice cu cea din România – și au definit fără echivoc în Constituțiile lor căsătoria ca fiind uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie

Câteva idei de la conferința Platformei civice ÎMPREUNĂ de săptămâna aceasta – culese din prezentarea doamnei Ludovine de la Rochère, Președinte al Asociației La Manif Pur Tous din Franța, a doamnei Zeljka Markic, președinte al In the Name of the Family din Croația, și a domnului Rafael Shaffer, Prim Rabin al României.

13 țări au organizat până în prezent inițiative identice cu cea din România – și au definit fără echivoc în Constituțiile lor căsătoria ca fiind între un bărbat și o femeie.

În Croația, președintele aflat la putere în momentul inițiativei civice și coaliția de stânga aflată la guvernare s-au opus Referendumului – împreună cu 90% din presă. Condițiile au fost draconice – semnăturile pentru organizarea Referendumului au reprezentat 20% din populație și au fost strânse, conform prevederilor legii, în două săptămâni. Referendumul a fost apoi tergiversat – însă oamenii au ieșit masiv în stradă.

Până la urmă, în 6 luni de la data strângerii semnăturilor, Referendumul a fost organizat și câștigat, cu 67% din populație care s-a pronunțat pentru definirea Căsătoriei dintre un bărbat și o femeie în Constituție. Președintele care s-a opus Referendumului a pierdut apoi alegerile. Primul-ministru și partidul său care s-au opus Referendumului au pierdut și ei alegerile.

„Mi-am petrecut jumătate de viață într-un regim comunist în care nu aveam voie să spun ceea ce cred. Acum, în democrație, am văzut că mi se zice iarăși că nu am voie să spun ceea ce cred. Un Referendum reprezintă cea mai democratică formă de exprimare a voinței oamenilor – dacă azi un Referendum pentru Căsătorie e împiedicat în mod abuziv, mâine ce alte lucruri vor fi împiedicate?”, se întreabă Zeljka Markic.

În Franța, introducerea parteneriatelor civile, PACS, în anul 2000, inclusiv pentru persoanele de același sex, a avut ca efect o scădere dramatică a numărului căsătoriilor, și o creștere exponențială a numărului parteneriatelor civile heterosexuale, văzute ca soluția „mai ieftină” și „mai puțin angajantă”.

În 2013, François Hollande a promis legalizarea căsătoriilor homosexuale în Franța, și a reușit să o obțină, în ciuda unor manifestații masive de stradă – peste două milioane de oameni au protestat împotriva acestui demers și au fost ignorați, aproape cu desăvârșire, de presă. După aceea, François Hollande a scăzut dramatic în sondaje, iar partidul său a pierdut în mod zdrobitor alegerile – dispărând, practic, de pe scena politică.

După legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex, 3% din totalul căsătoriilor au fost între cupluri gay. Cu toate acestea, impactul acelei decizii se resimte asupra întregii societăți.

Cuvintele „tată” și „mamă” au fost scoase din toate textele legale franceze – acum e legal să spui doar „părinte 1” și „părinte 2”.

„Ziua tatălui” și „ziua mamei”, evenimente foarte populare în școli, au fost eliminate și înlocuite cu „ziua părintelui”, care este neutru.

Acum se discută intens legalizarea procreării asistate pentru cuplurile de lesbiene. Unul din părinți – donatorul de spermă – va fi, în mod obligatoriu, necunoscut copilului. Deși studii temeinice arată că pentru un copil cel mai bun mediu de creștere, educare și dezvoltare este reprezentat de familia formată din mama și tatăl său biologic, acești copii nu-și vor cunoaște tatăl biologic – și vor crește în absența acestuia. În plus, tehnica fertilizării in vitro ridică numeroase probleme morale, de la riscuri de sănătate pentru femei asociate cu FIV la faptul că marea majoritate a embrionilor folosiți sunt fie distruși, fie folosiți în experimente legate de celule STEM.

Această legalizare va deschide o piață extrem de lucrativă. Iar următorul pas îl va reprezenta legalizarea mamelor-surogat pentru cuplurile de gay și chiar pentru bărbații singuri, despre care deja se pare că se discută. Practica mamei-surogat constituie, în fapt, o modalitate de a exploata femeile și de a face trafic cu ființe umane, transformând copiii într-un produs de marketing, în bunuri comerciale.

Această discuție vine la pachet cu legalizarea eutanasiei – o practică criminală ce afectează profund demnitatea ființei umane.

The slippery slope (panta alunecoasă), așadar, nu este o ficțiune, și nici o sperietoare de-a conservatorilor. Punctul de pornire pentru toate aceste inginerii sociale care amintesc de „Minunata Lume Nouă” a lui Huxley a fost momentul când „«discriminarea» că o căsătorie este doar între un bărbat și o femeie a fost eliminată din definiția căsătoriei”, conform lui Ludovine de la Rochère.

Căsătoria nu poate să fie între un tată și fiica lui, nici după ce fiica lui a ajuns la maturitate. Rudele de gradul I și de gradul II sunt excluse de la căsătorie, în Codul civil românesc. E o discriminare care, în mod evident, elimină posibilitatea incestului – și nu doar pentru că scrie în Biblie că nu trebuie „să descoperi goliciunea tatălui tău, nici goliciunea mamei tale”. Diverse civilizații au tolerat incestul, mai ales la nivelul aristocraților și ai prinților, și au descoperit „the hard way” ce fundătură oribilă este acesta. Decăderea unor case regale europene e pusă de unii istorici pe seama incestului – pe seama faptului că niște prinți și niște prințese, considerându-se mai presus de legea naturală, au înlăturat această „discriminare”. Cu toate acestea, vor veni unii și vor striga cu mult patos – de ce să permitem „discriminării” să stea în calea iubirii unui tată pentru fiica lui?

Căsătoria nu poate să fie între un bărbat și mai multe femei, cel puțin nu în cultura creștină. De ce această „discriminare”? Pentru că acest lucru diminuează demnitatea femeii. O femeie nu „valorează” cât o jumătate de bărbat, cum spun legile Sharia. Și nici nu poate să fie „cumpărată” pentru harem pe zece cămile. În plus, sunt sociologi care spun că poligamia creează un dezechilibru profund și neliniște socială în societățile care o practică – puțini bărbați au acces la majoritatea femeilor, în timp ce mulți bărbați nu au acces deloc la femei. Bărbații din a doua categorie tind să aibă un comportament mai violent și/sau mai autodistructiv sau să îmbrățișeze forme ideologizate și radicale ale Islamului. Unele civilizații au descoperit și ele, așadar, „the hard way” care sunt costurile poligamiei – și au limitat, în orice caz, numărul nevestelor (la 4, în Islam). Cu toate acestea, vor veni unii și vor striga cu mult patos – de ce să permitem „discriminarea” să stea în calea iubirii unui bărbat pentru mai multe femei?

Căsătoria nu poate să fie între un bărbat major și o minoră – sau între o femeie majoră și un minor. De ce această discriminare? Iarăși, pentru că un astfel de „aranjament” diminuează demnitatea acelei fetițe – și libertatea ei de a alege. Ca să nu mai spunem că, orice ar spune unii activiști progresiști, un astfel de aranjament e echivalent cu pedofilia. Au fost civilizații care au practicat pedofilia – și nu e cazul să spun ce fundătură oribilă este această practică sexuală. Cu toate acestea, vor veni unii și vor striga cu mult patos – de ce să permitem „discriminării” să stea în calea iubirii unui bărbat pentru o fetiță minoră?

Căsătoria nu este între doi bărbați și două femei în același timp, cel puțin nu încă, nu în cele mai multe țări creștine – deși în Belgia și în Brazilia parteneriatele civile poliamoroase, în trei, au fost deja acceptate. De ce? Deoarece „it takes two to tango – and it takes two to raise kids”. Și, conform celor mai bune cercetări sociologice existente, copiii trăiesc mai bine, conform indicatorilor de bunăstare, când sunt crescuți în cămine părintești intacte, formate din doi părinți biologici căsătoriți. În orice altă combinație de tipul părinte 1, părinte 2 … părinte 5 … părinte n, rolurile parentale ar fi confuze – ceea ce ar crea confuzie și traume în mințile și sufletele copiilor.

Sunt relatări ale unor copii crescuți în falanstere hippie, „de comunitate”, care nu au fost niciodată siguri cine le este tatăl sau câți tați au. Poveștile lor nu sunt povești plăcute – iar traumele din sufletele acelor copiii sunt foarte greu de vindecat. Cu toate acestea, vor veni unii și vor striga cu mult patos – de ce să permitem „discriminării” să stea în calea iubirii unui bărbat pentru două, trei, … n femei simultan, sau a unei femei pentru doi, trei, … n bărbați simultan?

Căsătoria nu este între două persoane care sunt deja căsătorite – pentru simplul fapt că ea presupune o exclusivitate sexuală a partenerilor și un angajament de lungă durată. Exclusivitatea și angajamentul de lungă durată au ca scop împlinirea relației de iubire dintre soți și nașterea, creșterea și educarea unor copiii în cele mai bune condiții posibile.

În cultura iudeo-creștină cei doi soți căsătoriți formează împreună „un singur trup”, uniunea merge până în cele mai adânci planuri, nu este doar o formă de contract social. Cu toate acestea, vor veni unii și vor striga cu mult patos – de ce să permitem „discriminării” să stea în calea iubirii unui bărbat căsătorit pentru alte femei căsătorite sau a unei femei căsătorite pentru alți bărbați căsătoriți? Sau să desfacă o căsătorie într-o zi cum ai desface o cutie de Cola, și să o lipească la loc a doua zi cum ai lipi un magnet pe frigider, și să facă asta în fiecare zi, dacă au chef?

Căsătoria nu este între două persoane care nu își dau valid consimțământul – pentru simplul fapt că, dacă cineva nu își dă consimțământul valid, căsătoria nu va fi altceva decât o formă de sclavie. Demnitatea și libertatea unei femei care va fi obligată să se căsătorească împotriva voinței și a inimii proprii vor fi călcate în picioare. Cu toate acestea, vor veni unii și vor striga cu mult patos – de ce să permitem „discriminării” să stea în calea iubirii unui bărbat pentru o femeie care nu vrea să se căsătorească cu el sau a unei femei pentru un bărbat care nu vrea să se căsătorească cu el, dacă are chef?

În fapt, după cum se observă din exemplele de mai sus, mulți s-ar putea plânge de toate aceste „discriminări” – în fond niște limite care definesc în mod necesar căsătoria, limite fără de care ea nu ar mai exista ca atare, și a căror înlăturare ar avea consecințe foarte grave pentru societate. Fiecare dintre aceste limite își are rostul ei și se bazează pe înțelepciunea milenară a omenirii. 

Când gânditorii progresiști se plâng de ele astăzi calificându-le drept „discriminări” nu putem să nu ne întrebăm – s-au gândit ei bine care este sensul acestor limitări, și ce consecințe ar putea avea înlăturarea lor, pe termen lung, asupra societății? Sau se mulțumesc cu și se limitează la sofisme, pretexte, false argumente, într-un demers de tip dialectic, „noi” împotriva „lor”, care face rău tuturor, inclusiv minorităților în numele cărora este susținut?

Așadar, căsătoria este uniunea a două persoane complementare sexual, a unui bărbat și a unei femei care au vârsta cerută de lege, nu sunt rude apropiate, nu sunt deja căsătorite, care își dau valid consimțământul, și care pecetluiesc, cel puțin în intenție, relația lor de iubire prin actul de procreare – prin acea activitate care este împlinită prin concepția unui copil.

Căsătoria însăși este împlinită prin iubirea dintre soți și prin nașterea, creșterea și educarea copiilor. Faptul că nu toate cuplurile heterosexuale pot avea copii este irelevant – deoarece și cuplurile care nu pot avea copii împlinesc, prin intenție, această legătură, așa cum împlinesc uniunea opozițiilor complementare, a caracterului complementar al diferențelor biologice, sexuale, psihologice, culturale și spirituale dintre soți. Nașterea de copii este o vocație, nu o condiție a căsătoriei.

Și aici Rafael Shaffer, Prim Rabinul României, vine și clarifică: valoarea căsniciei stă mult, mult dincolo de procreare. Un bărbat și o femeie care au ajuns la 80 de ani, de pildă, nu vor mai putea să procreeze. Dar căsătoria lor, căsătoria dintre un bărbat și o femeie este singura formă legitimă și totodată cea mai puternică împlinire a legăturii lor de iubire.

Societatea noastră este pe cale să devină una din societățile care înlătură una dintre aceste „discriminări” – și să descopere „the hard way”, cum am văzut mai sus, în ce distopie oribilă duce acest soi de „inginerie socială”. Eliminarea „discriminării” complementarității sexuale duce, am văzut în cazul Franței, la re-definirea nașterii de copii ca fiind esențial artificială, deoarece și cuplurile de lesbiene, apoi cele de homosexuali, și chiar bărbații singuri au „dreptul” la un copil. Or, copilul nu este un obiect asupra căruia să avem „drepturi”, așa cum nu este un obiect aflat în proprietatea noastră – dimpotrivă, copilul este cel care are drepturi, printre care se numără dreptul la viaţă, dreptul de a fi crescut, educat şi iubit într-o familie în cele mai bune condiții posibile, şi dreptul de a fi respectat ca persoană de la un capăt la celălalt al existenţei sale, de la concepţie la moarte.

Această redefinire a nașterii duce, așadar, la transformarea nașterii și a copiilor într-un produs de marketing, în bunuri comerciale; la o filozofie eugenică în care ființele cele mai slabe, copiii, pe de o parte, și bolnavii și bătrânii, pe de altă parte, au drepturi limitate sau sunt lipsite de drepturi – iar statul decide dacă e în „interesul” acestora să moară sau să trăiască, așa cum am văzut de curând în cazul Alfie Evans. Și la coruperea relației părinte-copil, care se transformă într-o proiecție narcisică a părintelui asupra copilului. Aceasta este „the slippery slope”.

„Minunata lume nouă” a lui Aldous Huxley se deschide cu un tur al unui Centru de Fertilizare şi de Condiţionare din Londra care seamănă foarte mult cu o linie de montaj pentru copiii umani. Linia de montaj trece din Camera de Fertilizare spre Camera de Îmbuteliere spre Camera de Predestinare Socială și apoi spre Camera de Decantare. După ce copiii sunt „decantați”, sunt puși într-o creșă specială unde sunt condiționați să urască cărțile și natura, și învățați să tânjească după o varietate infinită de bunuri de consum. Ceea ce în 1932 părea o fantezie SF acum este însă foarte aproape să se transforme în realitate.

Între timp, am aflat de pe diverse bloguri și de la diverse posturi de radio că toate cultele religioase din România, inclusiv catolicii, evanghelicii, baptiștii și comunitatea evreilor, sunt grupuri de ură care promovează forme perverse ale discriminării, iliberalismului și autoritaritarismului religios.

Pentru că, nu-i așa, „discriminarea” de orice natură e rea, „the slippery slope” nu există, și orice argument rațional e „hate speech”, atâta timp cât se opune agendei unora care vor să ne ducă cât mai repede în „Minunata lume nouă”.

Donați pentru Cultura Vieții

Dacă apreciați eforturile noastre de a vă oferi conținut de calitate și inedit, vă rugăm să ne sprijiniți cu o donație, pentru găzduire și traducerile ocazionale.
Puteți dona cu cardul prin PayPal.
Dacă doriți să donați direct în contul bancar, vă rugăm să ne contactați. Mulțumim!

Personal Info

Donation Total: 10€

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here