Legislaţia internaţională cu privire la Drepturile Omului și statutul copiilor nenăscuţi: Texte și lucrările pregătitoare (de Thomas Finegan) – Partea a II-a

58
0
Eleanor Roosevelt, fosta primă doamnă a Statelor Unite sub președinția lui F.D. Roosevelt, diplomată și reprezentantă a SUA la Organizația Națiunilor Unite, citește din textul Declarației Universale a Drepturilor Omului (1948)

Partea I

III. CONVENŢIA INTERNAȚIONALĂ CU PRIVIRE LA DREPTURILE CIVILE ȘI POLITICE (1966)

 

În ceea ce privește DUDO, lucrările pregătitoare ale Convenției Europene a Drepturilor Omului din 1950 nu fac referire la articolul privitor la dreptul la viață, Articolul 2. Singura dezbatere în legătură cu o aplicare contencioasă a Articolului 2 a vizat chestiunea genocidului.[52] Totuşi, dezbaterile cu privire la statutul copiilor nenăscuți au precedat, cu siguranţă, Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice din 1966 (PIDCP). Unele aspecte ale acestei dezbateri au fost luate în considerare de cercetători, însă dezbaterile care au avut loc mult mai devreme, în decembrie 1947, înainte de finalizarea DUDO, au trecut practic neobservate. [53]

În acea etapă timpurie, un grup de lucru, alcătuit din delegați din Chile, China, Egipt, Liban, Regatul Unit și Iugoslavia, a elaborat o „Propunere de proiect de Cartă Internaţională a Drepturilor Omului” care conținea următorul articol 4:

„1. Este ilegal ca o persoană să fie privată de viaţa sa, cu excepția executării sentinței date de o instanță ca urmare a condamnării sale pentru o infracțiune pentru care această pedeapsă este prevăzută de lege.

2. Este ilegală provocarea avortului, cu excepția cazului în care este permis de lege și se efectuează cu bună-credință pentru a fi protejată viața femeii sau la sfatul medicului, pentru a împiedica nașterea unui copil cu tulburări mintale din părinți care suferă de boli mintale sau în cazul în care sarcina este rezultatul violului.”  [54].

Alineatul 2 al acestui Articol interzice avortul din motiv că acesta contravine dreptului la viață. Sunt formulate trei excepții de la regula respectării dreptului la viață, în legătură cu avortul: pentru a salva viața mamei (ceea ce însă nu trebuie să fie înțeles deloc ca o excepție de la respectarea dreptului la viață) [55], violul și argumentul eugenic al înlăturării celor inferiori în ceea ce priveşte capacitaţile mintale.

Punctul 2 a întâmpinat o puternică opoziție atunci când Comisia pentru Drepturile Omului s-a întrunit pentru a dezbate pe marginea proiectului. Jos Serrarens de la Federația Internațională a Sindicatelor Creștine l-a caracterizat ca fiind „extrem de grav” și a argumentat că, dacă anumite țări permit avortul, acest lucru nu constituie deloc un argument prin care să i se anuleze caracterul ilegal [56]. Delegatul chilian, Eduardo Cruz-Coke, a descris paragraful 2 ca fiind în întregime „rușinos” și ca reprezentând o reminiscenţă a „regimului lui Hitler”. [57] El a argumentat că copii născuţi din „părinți alienaţi mintal” au devenit faimoși sau chiar genii şi că, în majoritatea cazurilor în care se recurge la avort pe motiv că a fost comis un viol, motivul invocat este folosit ca pretext.

[58] Bodin Begtrup de la Comisia privind statutul femeii nu şi-a exprimat susţinerea pentru niciuna dintre cele două excepții – eugenie sau viol – și a argumentat doar că un număr mare de țări civilizate permit avortul pentru a salva viața mamei. Aceasta a considerat că eliminarea completă a Alineatului 2 ar împiedica ratificarea Convenției de către anumite țări pe motiv că afirmarea dreptului la viață ar conduce la interzicerea totală a avortului. [59]

Singura poziţie în susţinerea întregului Alineat 2 a fost exprimată de Lordul Dukeston al Regatului Unit, președintele Grupului de lucru responsabil cu redactarea actului. Acesta a precizat că paragraful în cauză reprezintă o recunoaștere a faptului că multe țări permit avortul în anumite circumstanțe bine definite. Argumentele sale au fost în mod explicit în favoarea avortului din motive eugenice: mulți copii născuți din părinți „alienaţi mintal” au fost afectați de starea părinților lor. De asemenea, el a mai argumentat că, dacă unele femei invocă violul ca pretext pentru a săvârşi avort, nu înseamnă că nu există cazuri reale. El a încheiat prin a preciza că, dacă excepția referitoare la protejarea vieții femeii este omisă, state precum Regatul Unit vor fi rezervate să ratifice proiectul de Convenție. Potrivit Lordului Dukeston, în această stare de spirit, Grupul de lucru pentru elaborarea Convenției a ajuns la un compromis. [60]

Delegatul chilian a răspuns afirmând că ştergerea paragrafului 2 ar constitui ea însăşi un compromis, întrucât tăcerea într-o chestiune atât de gravă ar reflecta o mare reținere. [61] S-a decis, cu zece voturi pentru şi trei împotrivă, ştergerea paragrafului. Președintele lucrărilor, Eleanor Roosevelt, a sugerat ca delegaţii care au fost în favoarea eliminării Alineatului 2 să trimită comentarii cu motivațiile lor, iar aceste comentarii să fie incluse în raport. Delegatul panamez a anunțat apoi că s-a opus păstrării Alineatului 2 – acum eliminat –, deoarece aceasta era în contradicție cu o importantă tradiție juridică, era neștiințific, în conflict cu multe Constituții naționale, constituia o măsură formulată într-un mod prea detaliat pentru a fi inclusă într-o Convenție și ar fi putut da naştere la tot felul de abuzuri și infracțiuni atât pe scară largă, cât și la nivel mai restrâns. [62] Cel care a întocmit procesul-verbal al dezbaterii a încheiat raportul precizând că o scurtă analiză a opiniilor predominante în rândul delegaților indică o susţinere generală a opiniei delegatului panamez, potrivit căreia, contrar faţă de ceea ce dorea președintele, discuția cu privire la paragraf trebuia eliminată din comentariu. [63]

Paragraful 2 se referea la un drept foarte limitat la avort ca derogare de la respectarea dreptului la viață al copilului nenăscut. Pe baza proceselor-verbale disponibile, este întemeiat să presupunem că motivul cel mai probabil pentru care a fost respins a fost preocuparea pentru respectarea suveranității interne în ceea ce priveşte această chestiune, preocupare motivată în mod expres de respingerea categorică a tuturor formelor de avort pe temeiuri legate de drepturile omului. [64]

În 1957, la aproximativ zece ani după această „propunere cu privire la avort”, a fost prezentată o propunere comună din partea Belgiei, Braziliei, Salvadorului, Mexicului și Marocului. În propunere se afirma că „dreptul la viață este inerent persoanei umane. Din momentul concepţiei, acest drept trebuie protejat prin lege” [65]. În afară de a constata că această propunere a fost în cele din urmă respinsă (şi de a desprinde apoi propriile concluzii din acest fapt), cercetătorii au acordat puțină sau nicio atenție dezbaterilor reale pe care aceasta le-a stârnit. Totuşi, este imposibil să se înțeleagă semnificaţia votului referitor la interpretarea Articolului 6 din PIDCP fără a se analiza dezbaterile în legătură cu acesta. După ce a afirmat că proiectul de Articol 6 cu privire la dreptul la viață nu face referire „în mod explicit” la dreptul la viață înainte de naștere, domnul Delhaye din Belgia a declarat că cea de-a treia Comisie va trebui să decidă dacă prevederile referitoare la protecția copilului nenăscut a cărui mamă a fost condamnată la moarte sunt suficiente, sau dacă această protecție ar trebui extinsă astfel încât să îi includă pe toți copiii nenăscuți. [66]

În prima propunere a amendamentului, domnul Delhaye a argumentat că viața trebuie protejată de la concepție, ceea ce constituie un fapt logic. [67] Un număr de delegați s-au exprimat în favoarea acestei idei, cu toţii invocând motive similare: necesitatea de a fi protejată viața copilului nenăscut (dl Lima, El Salvador) [68]; ideea că ființele umane trebuie protejate înainte de naștere, ceea ce presupune interzicerea avortului voluntar (Gomez Robledo, Mexic) [69]; ideea că au existat multe dispoziţii precedente, valabile mult timp, care prevedeau protejarea vieții de la concepție și, astfel, nu poate exista un dezacord accentuat faţă de acest principiu (dra Branco, Brazilia) [70]; ideea că dreptul la viață este valabil de la concepție (dl Coloma, Ecuador) [71]; că amendamentul ar oferi o protecție mai mare a vieții umane (dl Rojas, Venezuela) [72]; omul beneficiază de dreptul la viață de la concepție, deși limbajul utilizat în formularea amendamentului poate fi revizuit din necesităţi juridice și tehnice (d-ra Radic, Iugoslavia) [73]; este o chestiune de echitate (dl Hernandez, Columbia) [74]. Cu toate acestea, propunerea a fost respinsă cu 31 de voturi împotriva a 20 (cu 17 abțineri) [75], delegatul belgian remarcând că respingerea indica faptul că Națiunile Unite nu păreau preocupate de soarta copiilor nenăscuți [76].

Această observație nu este însă confirmată de rapoartele despre redactarea Articolului 6. Au fost invocate două motive în favoarea respingerii propunerii: suveranitatea și claritatea din punct de vedere juridic. Primul motiv a fost invocat de delegatul Regatului Unit, Sir Hoare. Acesta a explicat că expresia „din momentul concepției” lărgeşte sfera de aplicare a Articolului astfel încât acesta să vizeze inclusiv viața antenatală, în timp ce toate celelalte prevederi ale Pactului fac referire doar la viața postnatală (ceea ce este total fals – trebuie doar să ţinem cont de faptul că același proiect de Articol protejează copilul nenăscut în cazul pedepsei cu moartea) [77]. De asemenea, acesta a argumentat că prevederea includea chestiunea delicată privitoare la drepturile și obligațiile angajaţilor din domeniul medical: legislația în această chestiune se bazează pe principii diferite în fiecare ţară și, prin urmare, nu era adecvată introducerea acestei prevederi într-un instrument internațional. [78] Dl Mahmud din Ceylon s-a declarat în favoarea acestei poziții și a motivelor prezentate de delegatul din Regatul Unit. [79] Nici un alt delegat care şi-a exprimat opoziţia faţă de propunere nu a oferit argumente similare.

Mai curând, dintre acei delegați care și-au exprimat opoziția față de propunere și care, în același timp, au oferit o explicaţie pentru opoziţia lor [80], cu toţii – cu doar o singură excepție [81] – și-au argumentat poziția invocând faptul că respectivei propuneri îi lipsea claritatea juridică: potrivit acestora, statului îi este imposibil să determine momentul concepţiei și, în felul acesta, să se angajeze să protejeze viața din acel moment (dl Baroody, Arabia Saudită) [82]; propunerea nu a fost formulată suficient de clar și este mai slabă calitativ decât textul original (dna Sysoeva, Republica Socialistă Sovietică Bielorusă) [83]; prevederea era prea vagă (dl Polyanichko, Republica Sovietică Socialistă Ucraineană) [84]; prevederea poate fi interpretată ca interzicând orice măsură care are scopul de a proteja mama atunci când viața ei este în pericol (dl Currie, Canada) [85].

Este imposibil de stabilit cu certitudine dacă majoritatea voturilor exprimate împotriva „propunerii privind viaţa de la concepție” au fost motivate de preocuparea pentru suveranitate sau de interesul pentru claritatea juridică. Totuşi, având în vedere că doar doi delegați au invocat primul motiv, iar patru delegaţi au subliniat importanţa celui de-al doilea, este posibil ca majoritatea voturilor împotriva propunerii privind recunoaşterea vieţii de la concepție să fi fost motivate de ideea că propunerea nu avea suficientă claritate juridică. Alte câteva considerații întăresc această poziţie.

În primul rând, chiar și delegatul iugoslav, care a sprijinit propunerea, a sugerat că modul cum este formulat amendamentul poate fi corijat pentru a se conforma unor rigori juridice și tehnice [86]. În al doilea rând, dezbaterile asemănătoare cu privire la legitimitatea, din punctul de vedere al legii drepturilor omului, a pedepsei cu moartea reflectă limpede că delegații nu au ezitat să-şi afirme preocuparea pentru respectarea principiului suveranității naționale în opoziție cu o anumită propunere. Propunerea privind abolirea pedepsei cu moartea a fost respinsă cu 51 de voturi împotriva a nouă, cu 12 abțineri [87]. Practic, fiecare delegat care s-a poziţionat împotriva propunerii a invocat o anumită versiune a argumentului suveranității [88]. Prin urmare, este puțin probabil ca aceiași delegați, în timpul acelorași dezbateri, să fie rezervaţi să folosească acest argument sau să-l camufleze pe acesta sub un alt argument.

Presupunând că cea mai probabilă interpretare a votului împotriva propunerii privind recunoaşterea vieţii de la concepție se bazează, de fapt, pe argumentul „clarității juridice”, rezultă că o majoritate a celor care s-au opus propunerii și, prin urmare, o majoritate clară a delegaților în ansamblu, a susținut, în principiu, statutul copiilor nenăscuți ca beneficiari ai drepturilor omului. Prin urmare, votul împotriva propunerii nu a constituit nici o respingere directă a drepturilor copiilor nenăscuţi, nici o afirmare a principiului suveranității naționale, ci mai degrabă o respingere a unui anumit mod în care dreptul la viață al copilului nenăscut era afirmat. Din ceea ce putem deduce din lucrările pregătitoare, principalele impedimente au fost reprezentate de incertitudinea legată de modul în care statele puteau apăra dreptul la viaţă chiar din momentul concepției, precum și de întrebarea dacă apărarea acestui drept permitea intervenții medicale în scopul apărării dreptului la viață al mamei.

Potrivit acestei interpretări, votul implică o recunoaștere indirectă sau vagă a dreptului la viață al copilului nenăscut – același vot exprimat pentru respingerea ideii de a se consacra în mod explicit recunoaşterea acestui drept a implicat acceptarea principiului general, opunându-se doar unei măsuri specifice din cauza lipsei de claritate. Acest lucru nu înseamnă că Articolul 6 (alineatul 1) protejează în mod neechivoc dreptul la viață al copiilor nenăscuți în acord cu legea internațională cu privire la drepturile omului, deoarece propunerea referitoare recunoaşterea dreptului la viaţă din momentul concepției a fost, în cele din urmă, respinsă. Mai degrabă, acest lucru determină o contextualizare a votului cu privire la această propunere, astfel încât acesta indică o prezumție mai curând în favoarea decât împotriva dreptului la viață al copiilor nenăscuți.

Este un aspect important, care ne ajută în interpretarea Articolului 6 (1) în conformitate cu metodologia CVDT. Alineatul începe astfel: „Dreptul la viaţă este inerent fiinţei umane”. A fost votat de o majoritate covârșitoare de delegați (65 de voturi pentru, trei împotrivă şi patru abțineri) [89] și conține o poziţie implicită, deși clară, în favoarea ideii de drept natural: „dreptul la viață nu este un drept conferit individului de către societate.” [90] Sensul obișnuit al sintagmei „ființă umană” este suficient de clar – ca termen biologic, include ființele umane nenăscute. Nu poate fi contestată această concluzie dacă rămânem pe terenul hermeneuticii exclusiv pozitiviste, având în vedere că un alt alineat din același articol, (5), recunoaște existenţa fiinţei umane nenăscute ca reprezentând o chestiune de drept.

Atunci când sunt analizate lucrările pregătitoare pentru a clarifica sensul acestui alineat sau pentru a înlătura orice ambiguitate cu privire la acesta, atenția se îndreaptă către propunerea privind recunoaşterea dreptului la viaţă din momentul concepției. Votul pentru respingerea acestei propuneri a fost probabil motivat de preocuparea pentru claritatea juridică, nu pentru respectarea suveranităţii, și, cu certitudine, nu a constituit o respingere în mod direct a drepturilor copilului nenăscut. Nu există niciun indiciu că delegații care s-au opus votului din cauza lipsei clarităţii juridice au respins propunerea pentru ca astfel alineatul să nu fie aplicabil şi în cazul copiilor nenăscuţi. Mai mult, nu există niciun indiciu clar că delegații care au votat în favoarea propunerii considerau că amendamentul era necesar pentru ca aliniatul să dobândească aplicabilitate în cazul copiilor nenăscuţi [91]. Astfel, lucrările pregătitoare nu anulează sensul obișnuit al articolului 6 (alineatul 1), ci mai degrabă îl confirmă, rămânând, în general, în acord cu acesta. Deci, este mai plauzibil să considerăm că articolul 6 (1) protejează dreptul la viață al copilului nenăscut într-o anumită măsură, neprecizată, decât să credem că articolul nu protejează în niciun fel dreptul la viață al nenăscutului.

Interpretarea de mai sus a articolului 6, alineatul 1, este în consonanţă cu textul articolului 6, alineatul 5, și cu modul cum este redactat. Acest alineat, care derivă și se subordonează sub aspect normativ primului paragraf al articolului, protejează dreptul la viață al copiilor nenăscuți ale căror mame au fost condamnate la moarte („O sentinţă de condamnare la moarte nu poate fi pronunţată … împotriva unor femei gravide”) [92]. Unii comentatori chiar recunosc că lucrările pregătitoare arată că prevederea a fost adăugată din respect pentru „interesele copilului nenăscut” [93]. Aspectul care devine clar în urma citirii întregii dezbateri este faptul că susținătorii prevederii şi-au bazat argumentele pe recunoaşterea în mod deplin a umanităţii copilului nenăscut. Delegații din Peru [94], Indonezia [95], India [96], Canada [97], Israel [98] și Japonia [99] au menţionat necesitatea protejării fie a „copilului”, a „copiilor” sau a „persoanelor”, pentru a nu fi şi ei supuşi pedepsei cu moartea, referindu-se în mod precis la copiii nenăscuţi [100]. Dispoziția a fost adoptată cu 53 de voturi pentru, cinci voturi împotrivă şi 18 abțineri. [101]

Niciun delegat nu şi-a exprimat opoziția față de acest alineat invocând argumentul că acesta protejează copilul nenăscut. Poziția delegatului canadian o ilustrează pe cea a delegaţilor care nu au votat în favoarea alineatului. Întrucât legea canadiană nu interzicea în mod expres pedeapsa cu moartea pentru infracțiuni comise de persoane sub 18 ani, delegatul s-a simțit obligat să se abțină, dar și-a exprimat regretul că propunerea de a vota separat cele două părți ale alineatului a fost respinsă și, astfel, i s-a refuzat posibilitatea de a-şi exprima acordul faţă de partea referitoare la femeile însărcinate și la copiii lor nenăscuți [102].

A considera că articolul 6, alineatul 1, protejează dreptul la viață al persoanelor nenăscute într-o oarecare măsură, neprecizată, nu presupune adoptarea unei poziții total lipsite de ambiguitate în această privință. În același timp, din această interpretare a alineatului reies câteva idei clare (deși generale). Printre aceste idei este faptul că alineatul respectiv nu respinge recunoaşterea drepturilor copilului nenăscut; că nu permite statelor să aibă putere absolută de decizie în privinţa modului cum se angajează să garanteze dreptul la viață al copiilor nenăscuți; că dreptul la viață al copilului nenăscut este aplicabil atât în cazul dreptului civil, cât și în dreptul penal, inclusiv în cazul legislaţiei cu privire la avort, într-o anumită măsură nedeterminată; și, în sfârşit, că din alineat nu se poate deduce recunoaşterea unui drept la avort [103]. Astfel, copiii nenăscuți dispun de dreptul la viață în conformitate cu articolul 6, alineatul 1 din PIDCP, chiar dacă fondul acestui drept este mai vag definit decât în cazul drepturilor de care beneficiază persoanele după naștere. (Mai mult decât atât, privite în ansamblu, lucrările pregătitoare arată clar că, în loc ca avortul să fie considerat un „drept” al omului, acesta este privit mai curând ca o încălcare a dreptului la viață al omului).

Totuşi, această interpretare a articolului 6, alineatul 1, se modifică dacă interpretarea „bazată pe principiul suveranității” a votului împotriva propunerii privind viaţa de la concepție este interpretarea corectă. Deși această interpretare nu ne îndreptăţeşte să privim respingerea propunerii ca implicând recunoaşterea unui „drept la avort” în articolul 6 (1), potrivit acestei interpretări, votul sugerează introducerea unei limite semnificative asupra măsurii în care paragraful ar putea impune statelor să recunoască un drept la viață al nenăscutului, în special în contextul avortului [104]. Această interpretare a articolului 6 (1) ar diminua semnificativ posibilitatea de a pretinde că legile cu privire la avort ale statelor sunt îngrădite de dreptul la viață al copilului nenăscut. Cu toate acestea, chiar dacă acceptăm această interpretare a DUDO, bazată pe principiul suveranității, contextul specific în care a apărut preocuparea legată de suveranitate nu trebuie scos din ecuaţie.

Contextul relevant include dezbaterea anterioară privind PIDCP referitoare la propunerea cu privire la avort, o propunere respinsă prin vot pe temeiul că orice recunoaștere a unui drept la avort este inacceptabilă. De asemenea, acest context este reprezentat şi de faptul că legile cu privire la avort existente în 1957 nu erau atât de incompatibile cu dreptul la viață al copiilor nenăscuţi, așa cum sunt astăzi. Cu excepția țărilor comuniste, majoritatea covârșitoare a statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite permiteau avortul doar în cazuri excepționale, dacă îl permiteau. Regula generală era că dreptul la viață al copilului nenăscut era protejat de dreptul penal al statelor membre. La doar doi ani după dezbaterea cu privire la propunerea legată de recunoaşterea vieţii de la concepţie, în Declarația ONU cu privire la Drepturile Copilului se afirma că copilul are „dreptul la protecție juridică adecvată, înainte și după naștere” [105].

De asemenea, comunitatea medicală internațională avea, la acel moment, o atitudine favorabilă statutului și drepturilor copilului nenăscut [106]. Prin urmare, înainte de a considera că interpretarea bazată pe principiul suveranităţii a articolului 6 (1) este cea mai precisă, trebuie să ţinem seama de faptul că, la acea vreme, legile interne stabileau o abordare restrictivă aproape universală a avortului în dreptul penal, abordare care era motivată de o preocupare reală cu privire la dreptul la viață al copiilor nenăscuți. Astfel, „prăpastia” dintre faptul de a proteja, în articolul 6 (5), dreptul la viață al copiilor nenăscuți, într-un anumit context, și respectarea principiului suveranității în ceea ce priveşte acest drept într-un alt context, în articolul 6 (1), nu era, probabil, atât de mare cum ar putea părea astăzi din perspectivă juridică [107]. Mai mult, ca și în cazul interpretării „bazate pe suveranitate” a DUDO, este important să ţinem cont de faptul că legile cu privire la avort reprezentau, cel mai probabil, singura motivaţie din spatele obiecției – bazate pe ideea respectării principiului suveranităţii – față de propunerea privind viaţa de la concepţie [107].

Ca atare, ţinând seama atât de textul expres al alineatului (1) articolul 6, precum și de sensul – care derivă din acesta – al alineatului (5) al articolului 6, există motive întemeiate să considerăm că, chiar şi din perspectiva interpretării bazate pe principiul suveranității, articolul 6 alineatul (1) implică în continuare dreptul la viaţă al copilului nenăscut, în afara chestiunii avortului și în cazuri precum feticidul și răspunderea civilă pentru moarte nedreaptă.

Indiferent care interpretare – bazată pe claritatea juridică sau pe principiul suveranităţii – este considerată ca fiind interpretarea corectă a votului împotriva propunerii privind viaţa de la concepție, totuşi, Zampas și Gher fac o eroare să concluzioneze, pe baza acestui vot, că PIDCP „respinge ideea că dreptul la viață este atribuit înainte de naștere” [108]. Pe lângă faptul că omit menționarea alineatului (5) al articolului 6 din PIDCP, care afirmă în mod expres acest principiu, autorii nu efectuează nicio analiză a lucrărilor pregătitoare relevante. Cea mai plauzibilă interpretare a votului în cauză, întemeiată pe ideea „clarității juridice”, contribuie la înţelegerea alineatului (1) a articolului 6 ca implicând recunoaşterea reală, deși neprecizată clar, a dreptului la viață al copiilor nenăscuți. Dar, chiar dacă se admite interpretarea bazată pe principiul suveranității a votului, tot nu rezultă din aceasta că alineatul (1) al articolului 6 „respinge” ideea recunoaşterii dreptului la viață copiilor nenăscuți: este greșit să se susţină că, dacă propunerea a fost respinsă, atunci a fost afirmat contrariul ei absolut.

O astfel de interpretare a votului ignoră faptul că varianta opusă (adică propunerea ca dreptul la viață să fie atribuit doar de la naștere) nu a fost deloc propusă – ca să nu mai spunem acceptată – nici ca argument, nici ca amendament, precum și faptul că lucrările pregătitoare pot indica nu numai poziții favorabile sau nefavorabile propunerilor privind drepturile omului, ci și poziții neutre (constituind un compromis). Interpretarea bazată pe principiul suveranității a votului relevant ar implica, la limită, o concepţie strict neutră asupra Articolul 6 alineatul (1) în contextul recunoaşterii dreptului la viață al copilului nenăscut, şi nu o respingere a dreptului menţionat.

Deloc surprinzător, Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale din 1966 (PIDESC) nu a abordat dreptul la viață al copiilor nenăscuți în contextul controverselor cu privire la avort. Totuşi, în document se recunoaşte indirect că copilul nenăscut necesită protecția drepturilor sale, în articolul 12, alineatul (2), litera (a), referitor la situaţia copiilor. În scopul asigurării că „orice persoană” are dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate fizică și mintală, „măsurile care urmează să fie luate de statele părți la prezenta Convenție (…) includ (…) scăderea ratei copiilor născuţi morţi și a mortalității infantile și dezvoltarea sănătoasă a copilului” [110]. Schabas citează această prevedere (precum și articolul 10 (2) – deși este mai mult axat pe maternitate) ca fiind în întregime compatibilă cu articolul 6 alineatul (5) din PIDCP. [111]

 

– Va urma –

_________

[52]. See generally Bertie G. Ramcharan, The Drafting History of Article 2 of the European Convention on Human Rights, in THE RIGHT TO LIFE IN INTERNATIONAL LAW 57, 60-61 (Bertie G. Ramcharan ed., 1985); Katherine Freeman, The Unborn Child and the European Convention on Human Rights: To Whom Does “Everyone’s Right to Life” Belong?, 8 EMORY INT’L. L. REV. 615, 648-49 (1994).

[53]. Joseph and Bossuyt mention the early debates in passing. See JOSEPH, supra note 5, at 27; see also MARC J. BOSSUYT, GUIDE TO THE “TRAVAUX PRÉPARATOIRES” OF THE INTERNATIONAL COVENANT ON CIVIL AND POLITICAL RIGHTS 113-14 (1987).

[54]. Rep. of the Working Party on an International Convention on Human Rights, 2nd Sess., at 6, U.N. Doc. E/CN.4/56 (Dec. 11, 1947). Prior to the finalization of the Working Party’s draft a proposal was made to insert mention of “at any stage of his human development” after “It shall be unlawful to deprive any person.” The proposal was initially accepted but then rejected. See BOSSUYT, supra note 53, at 113-14.

[55]. Here, the intention need not be to end the unborn child’s life at all, but to accept their death as a foreseen yet unintended side effect of treatment intended to save the mother’s life.

[56]. U.N. ESCOR, 2nd Sess., 35th mtg. at 12, U.N. Doc. E/CN.4/SR.35 (Dec. 12, 1947).

[57]. Id.

[58]. Id. at 13.

[59]. Id. at 13.

[60]. Id. at 15.

[61]. Id. at 16.

[62]. Id. at 16-17.

[63]. Id. at 17.

[64]. This particular “sovereignty interpretation” of the vote obviously does not entail an endorsement of national legislative sovereignty as an excuse for an unrestricted abortion regime.

[65]. Bossuyt’s work contains a summary record of the progress of this particular proposal. BOSSUYT, supra note 53, at 120-21.

[66]. U.N. GAOR, 12th Sess., 810th mtg. at 241, ¶ 2 , U.N. Doc. A/C.3/SR.810 (Nov. 14, 1957) [hereinafter U.N. GAOR 810th Mtg.].

[67]. U.N. GAOR, 12th Sess., 813th mtg. at 253, ¶ 3, U.N. Doc. A/C.3/SR.813 (Nov. 18, 1957) [hereinafter U.N. GAOR 813th Mtg.].

[68]. U.N. GAOR, 12th Sess., 811th mtg. at 245, ¶ 9, U.N. Doc. A/C.3/SR.811 (Nov. 14, 1957). Later he argued that since many national laws protect the unborn child the Covenant should do no less. U.N. GAOR, 12th Sess., 817th mtg. at 275, ¶ 25, U.N. Doc. A/C.3/SR.817 (Nov. 22, 1957) [hereinafter U.N. GAOR 817th Mtg.].

[69]. U.N. GAOR, 12th Sess., 812th mtg. at 249, ¶ 7, U.N. Doc. A/C.3/SR.812 (Nov. 15, 1957) [hereinafter U.N. GAOR 812th Mtg.]. Later he argued that the idea of protecting the child’s interests from conception dated back to Roman law and was now enshrined in the legislation of a great many countries. He also stated that the proposed amendment would not preclude states from authorizing necessary medical interventions to save the mother’s life. U.N. GAOR, 12th Sess., 818th mtg. at 279, ¶ 6, U.N. Doc. A/C.3/SR.818 (Nov. 22, 1957) [hereinafter U.N. GAOR 818th Mtg.].

[70]. U.N. GAOR, 12th Sess. 815th mtg. at 265, ¶ 5, U.N. Doc. A/C.3/SR.815 (Nov. 20, 1957) [hereinafter U.N. GAOR 815th Mtg.].

[71]. Id. at 267, ¶ 28.

[72]. U.N. GAOR, 12th Sess., 816th mtg. at 272, ¶ 8, U.N. Doc A/C.3/SR.816 (Nov. 21, 1957).

[73]. U.N. GAOR 818th Mtg., supra note 69, at 279, ¶ 3.

[74]. U.N. GAOR, 12th Sess., 820th mtg. at 291, ¶ 29, U.N. Doc. A/C.3/SR.820 (Nov. 25 1957) [hereinafter U.N. GAOR 820th Mtg.].

[75]. Id. at 290, ¶ 9.

[76]. U.N. GAOR 12th Sess. 821st mtg. at 293, ¶ 9, U.N. Doc A/C.3/SR.821 (Nov. 26, 1957) [hereinafter U.N. GAOR 821st Mtg.]

[77]. U.N. GAOR 815th Mtg., supra note 70, at 268, ¶ 37.

[78]. Id.

[79]. U.N. GAOR 817th Mtg., supra note 68, at 275, ¶ 5.

[80]. Some delegates expressed opposition without offering a rationale: Miss Ammundsen of Denmark merely stated that she would vote against all bar one of the amendments to paragraph 1 of the Article on the grounds that they were all, to varying degrees, mere statements of principle and were less satisfactory than the provisions of the original text. See U.N. GAOR 12th Sess. 819th mtg. at 284, ¶ 14, U.N. Doc A/C.3/SR.819 (Nov. 25, 1957) [hereinafter U.N. GAOR 819th Mtg.] (though she cited the sovereignty rationale in opposing an amendment to abolish the death penalty, she did not cite it in the context of the “conception proposal”). Mrs. Rössel of Sweden simply announced an intention to vote against the proposal. Id. at 286, ¶ 43. Though she did refer to how the language of various, unspecified amendments was often vague and ambiguous. Id. at 286, ¶ 44.

[81]. The Pakistan delegate, Mrs. Jehan-Murshid, described the proposal as “pointless” while also saying that the same was true of another proposal under discussion, which introduced nothing new into the Covenant. U.N. GAOR 818th Mtg., supra note 69, at 280, ¶ 13. It is possible that she opposed the proposal on the grounds that the Pakistani delegation believed that Article 6 already protected the unborn child.

[82]. U.N. GAOR 817th Mtg., supra note 68, at 278, ¶ 37.

[83]. U.N. GAOR 818th Mtg., supra note 69, at 280, ¶ 9.

[84]. U.N. GAOR 819th Mtg., supra note 80, at 283, ¶ 6.

[85]. U.N. GAOR 821st Mtg., supra note 76, at 294, ¶ 13. He mentioned that some medical measures intended to save the mother would be to the detriment of the “unborn child.”

[86]. U.N. GAOR 818th Mtg., supra note 69, at 279, ¶ 3.

[87]. U.N. GAOR 820th Mtg., supra note 74, at 290, ¶ 7.

[88]. The argument often amounted to a concern to ensure that as many states as possible became party to the Covenant.

[89]. U.N. GAOR 820th Mtg., supra note 74, at 290, ¶ 8.

[90]. BOSSUYT, supra note 53, at 119. Others have noted the natural law dimension to this article. See, e.g., MANFRED NOWAK, U.N. COVENANT ON CIVIL AND POLITICAL RIGHTS: CCPR COMMENTARY 105 (1993) {hereinafter NOWAK, CCPR].

[91]. While the Belgian delegate challenged the Third Committee to extend protection to all unborn children he also remarked that the relevant paragraph, without the amendment, did not “explicitly” refer to the right to life of children before birth. U.N. GAOR 810th Mtg., supra note 66, at 241, ¶ 2.

[92]. International Covenant on Civil and Political Rights art. 6{5), Dec. 19, 1966, 999 U.N.T.S. 171 [hereinafter ICCPR]. A similar provision is contained in Article 4(5) of the 1969 American Convention on Human Rights. American Convention, supra note 18, art. 4(5).

[93]. See SCHABAS, supra note 43, at 134; see also BOSSUYT, supra note 53, at 141-43.

[94]. U.N. GAOR 810th Mtg., supra note 66, at 242, ¶ 14.

[95]. U.N. GAOR 812th Mtg., supra note 69, at 252, ¶ 32.

[96]. U.N. GAOR 813th Mtg., supra note 67, at 256, ¶ 36.

[97]. U.N. GAOR 12th Sess. 814th mtg., at 262, ¶ 42, U.N. Doc. A/C.3/SR.814 (Nov. 19, 1957).

[98]. U.N. GAOR 819th Mtg., supra note 80, at 285, ¶ 33.

[99]. U.N. GAOR 820th Mtg., supra note 74, at 289, ¶ 6.

[100]. It is probable though not certain that the Danish delegate was referring specifically to the unborn child when referencing the need to protect “persons” from the death penalty, U.N. GAOR 819th Mtg., supra note 80, at 284, ¶ 17.

[101]. U.N. GAOR 820th Mtg., supra note 74, at 291, ¶ 25.

[102]. U.N. GAOR 821st Mtg., supra note 76, at 294, ¶ 15.

[103]. Unless one understands abortion as including necessary medical treatment to save a mother’s life and which has the side-effect of causing the death of her unborn. On this understanding abortion would not be defined by the specific intention of the act but by the consequences it produces. See, e.g., ICCPR, supra note 92, art. 6(1).

[104]. Id.

[105]. See G.A. Res. 1386 (XIV), supra note 17, art. 6.

[106]. The 1949 International Code of Medical Ethics affirmed “the importance of preserving human life from the time of conception.” The 1948 World Medical Association’s Declaration of Geneva pledged to “maintain the utmost respect for human life from the time of conception” (a pledge re-affirmed verbatim in the 1968 version of the Declaration). JOSEPH, supra note 5, at 16, 20, 192.

[107]. ICCPR, supra note 92, arts. 6(1), 6(5). It is plausible to argue that victory for the sovereignty position at the vote over the “conception proposal,” if this is what actually happened, was not necessarily intended to permit unrestricted access to legal abortion.

[108]. Zampas & Gher, supra note 20, at 263.

[109]. Id.

[110]. As per the 1959 United Nations Declaration on the Rights of the Child, “child” included the child before birth. G.A. Res. 1386 (XIV), supra note 17, preamble. Article 12(2) of the ICESCR is undeniably child-centric and so the human rights requirement to reduce the stillbirth rate is based primarily on the human rights status of the unborn human being. International Covenant on Economic, Social and Cultural Rights art. 12(2), Dec. 16, 1966, 993 U.N.T.S. 3 [hereinafter ICESCR].

[111]. See SCHABAS, supra note 43, at 134-35; see also ICESCR, supra note 110, art. 10(2), 12(2). The ICESCR does affirm that motherhood begins prior to birth, “Special protection should be accorded to mothers during a reasonable period before and after childbirth. During such period working mothers should be accorded paid leave or leave with adequate social security benefits.” Id. art. 10(2). It therefore coheres with the understanding of motherhood in Article 25(2) of the UDHR. UDHR, supra note 16, art. 25(2).

Donați pentru Cultura Vieții

Dacă apreciați eforturile noastre de a vă oferi conținut de calitate și inedit, vă rugăm să ne sprijiniți cu o donație, pentru găzduire și traducerile ocazionale.
Puteți dona cu cardul, prin PayPal. Mulțumim!

Personal Info

Donation Total: 10€

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here