Comunismul și femeia (de arhiepiscop Fulton J. Sheen)

444
0

Arhiepiscopul catolic Fulton John Sheen (1895-1979), profesor asociat de teologie la Universitatea din Louvain, autorul a numeroase cărți, este cunoscut în toată lumea pentru activitatea sa de evanghelizare prin intermediul televiziunii și considerat unul dintre cei mai mari vorbitori ai secolului al XX-lea. Articolul de mai jos reprezintă textul unei emisiuni de radio, realizate de Consiliul Național al Bărbaților Catolici, în colaborare cu NBC, și difuzate la nivel național la Ora catolică, din 2 martie 1947. Traducere din l. engleză de Larisa Iftime după Catholicism.org.

Unul dintre paradoxurile lumii noastre iraționale este că o femeie este glorificată atunci când produce o bombă atomică, dar nu și atunci când dă viață. Este ca și cum a-i lăuda pe violoniști pentru că produc țevi de canalizare în loc de melodii.

Cea mai mare laudă adusă comunismului este aceea că a emancipat în cele din urmă femeia. Marx scrie: „Diferențele de vârstă și de sex nu mai au nici o valabilitate socială distinctivă. Toate sunt instrumente ale muncii”. Cuvântul cheie este „instrumentul”, care reduce o ființă umană la demnitatea unei chei franceze.

Se presupunea că femeia va fi liberă de îndată ce devenea disponibilă pentru producție. Unul dintre paradoxurile lumii noastre iraționale este că o femeie este glorificată atunci când produce o bombă atomică, dar nu și atunci când dă viață. Este ca și cum a-i lăuda pe violoniști pentru că produc țevi de canalizare în loc de melodii.

Chiar la începutul Revoluției comuniste din Rusia a fost adoptat un decret prin care se stipula că toate femeile cu vârste între 17 și 32 de ani deveneau proprietatea statului, iar drepturile soților erau abolite.

În conformitate cu ideea că libertatea înseamnă a lucra într-o fabrică, mai degrabă decât într-o casă, citim într-o carte sovietică, publicată în 1935:

„Munca femeilor a devenit una dintre principalele surse pentru industrie, care și-ar putea atrage de aici forțe proaspete de muncitori. În primii ani ai primului plan cincinal, în orașe erau aproximativ șase milioane de gospodine. Toate organizațiile comuniste locale au primit ordin să aducă aceste rezerve și să le includă în producție”. (Shaburova, Woman is a Great Power, ediția 1935, p. 32)

Femeile au refuzat să accepte ceea ce comuniștii numesc „emanciparea femeii de atmosfera domestică deprimantă”, dar în cele din urmă au fost forțate să se „emancipeze” și să lucreze în mină, la țevi și canalizare și în manipularea ciocanelor pneumatice.

Femeie predând geometria în Evul Mediu.

Această idee a emancipării femeilor prin industrializare nu este cu totul o idee comunistă, dar, ca multe altele, a fost preluată din civilizația burgheză occidentală capitalistă, care se gândea la eliberarea femeii în termeni de egalitate cu bărbații. Singura diferență este că comuniștii au dus pur și simplu ideea la extrema logică și dacă ne scandalizează acum, este pentru că lumea noastră burgheză nu a înțeles niciodată implicarea deplină a erorii sale.

Vă recomandăm
Magazin Anacronic

 

Civilizația creștină a adus femeii drepturile pierdute odată cu decăderea acesteia

Cele două erori de bază, atât ale comunismului, cât și ale unei civilizații capitaliste libere asupra acestui subiect au fost:

  1. Femeile nu au fost niciodată emancipate până în epoca modernă. Religia în special le-a ținut în stare de robie;
  2. Egalitatea înseamnă dreptul femeii de a face munca unui bărbat.

În primul rând, nu este adevărat că emanciparea femeilor a început în timpurile moderne și direct proporțional cu declinul religiei. Supunerea femeii, de fapt, a început în secolul al XVII-lea odată cu destrămarea creștinătății și a luat o formă pozitivă la momentul revoluției industriale. În civilizația creștină, femeile s-au bucurat de drepturi, privilegii, onoruri și demnități, care au fost înghițite între timp de era mașinilor.

Sf. Caterina din Siena

În optzeci și cinci de bresle din Anglia, în timpul Evului Mediu, șaptezeci și două aveau membri femei, pe o bază egală cu bărbații, inclusiv bărbierii și croitorii. Ele erau probabil la fel de deschise ca și bărbații, deoarece una dintre regulile breslelor era că „atât surorile, cât și frații” nu se pot angaja în dezbateri dezordonate sau fără sens. La Paris, existau cincisprezece bresle rezervate exclusiv femeilor, în timp ce optzeci de bresle pariziene erau mixte.

Nimic nu este mai greșit din punct de vedere istoric decât ideea că doar veacul nostru modern a recunoscut că și femeile pot avea profesii. Cronicile din vremurile creștine dezvăluie numele a mii și mii de femei care au influențat societatea și ale căror nume sunt acum înscrise în catalogul sfinților, numai Caterina din Siena ne-a lăsat unsprezece volume groase ale scrierilor sale. Până în secolul al XVII-lea, în Anglia, femeile făceau afaceri, poate chiar mai mult decât astăzi. De fapt, atât de multe femei se aflau în afaceri, încât legea prevedea că soțul nu ar trebui să fie responsabil de datoriile soției. Între 1553 și 1640, 10% din tipăriturile din Anglia erau făcute de femei. Deoarece femeile din gospodării făceau propriile țesături, găteau și spălau rufele, s-a estimat că femeile din perioada pre-industrială produceau jumătate din bunurile necesare societății.

În Evul Mediu, femeile erau la fel de bine educate ca și bărbați și doar în secolul al XVII-lea femeilor li s-a restrâns accesul la educație. Iar în perioada Revoluției Industriale, toate activitățile și libertatea femeilor au fost reduse, deoarece mașina a preluat munca de producție și bărbații s-au mutat în fabrici. Apoi, a avut loc o pierdere a drepturilor legale ale femeilor, care au ajuns la preaplinul lor la Blackstone [1], care a pronunțat, în lege, „moartea civilă” a femeii.

Femeie din Evul Mediu, jucând șah.

Pe măsură ce aceste neajunsuri au continuat, femeia a simțit pierderea libertății ei și, pe bună dreptate, pentru că simțea că a fost rănită de soțul care a jefuit-o de drepturile sale legale și a căzut în eroarea de a crede că ar trebui să se proclame egală cu bărbatul, uitând că o anumită superioritate era deja a ei, datorită diferenței ei funcționale față de bărbat. Egalitatea a ajuns apoi să însemne, în mod negativ, distrugerea tuturor privilegiilor de care se bucură anumite persoane sau clase și, în mod pozitiv, ca o egalitate sexuală absolută și necondiționată cu toți bărbații. Aceste idei au fost încorporate în prima rezoluție pentru egalitatea de sex, adoptată în Seneca Falls [2], New York, în 1848: „S-a hotărât că femeia este egală cu bărbatul, așa a fost prevăzut de Creator și binele superior al rasei cere să fie recunoscută ca atare”.

 

Femeia modernă a fost făcută egală cu bărbatul, dar nu și fericită

Aceasta ne conduce la a doua eroare din teoria burghezo-capitalistă-comunistă despre femei, și anume, eșecul de a face distincție între egalitatea matematică și egalitatea din punct de vedere proporțional. Egalitatea matematică implică exactitatea remunerării; de exemplu, doi bărbați care lucrează la aceeași slujbă în aceeași fabrică ar trebui să primească salarii egale. Egalitatea din punct de vedere proporțional înseamnă că fiecare ar trebui să primească salariul potrivit funcției sale. Într-o familie, de exemplu, toți copiii ar trebui să fie îngrijiți de părinți, dar aceasta nu înseamnă că, dacă Mary, de 16 ani, primește o rochie de seară cu ornamente de organdi, părinții ar trebui să-i dea și lui Johnnie, băiatul lor de 17 ani, același lucru. Femeile, în căutare de a recâștiga unele dintre drepturile și privilegiile pe care le aveau în civilizația creștină, gândeau la egalitate în termeni matematici sau în termeni de gen. Simțindu-se depășite de un monstru numit „bărbat”, ele au identificat libertatea și egalitatea cu dreptul de a face muncă bărbătească.

Toate avantajele psihologice, sociale și de altă natură, care erau specifice femeilor, au fost ignorate până când stupiditățile lumii burgheze au atins punctul lor culminant în comunism, unde femeia fost emancipată în momentul în care a mers să muncească în mină. Rezultatul a fost că imitarea bărbatului și fuga de maternitate au dezvoltat nevroze și psihoze care au atins proporții alarmante. Civilizația creștină nu a subliniat niciodată egalitatea în sens matematic, ci numai în sens proporțional, căci egalitatea este greșită atunci când face ca femeia să fie o imitație palidă a bărbatului. Odată ce ea devine egală matematic bărbatului, el nu se va mai ridica în picioare atunci când ea intră în cameră, nu-i va mai da un loc în autobuz și nu-și va mai scoate pălăria în lift. Recent, se spune că în metroul din New York, un bărbat i-a oferit unei femei locul și ea a leșinat. Când ea și-a revenit și i-a mulțumit, el a leșinat.

Christine de Pisan, cea mai mare scriitoare din Evul Mediu, la catedră.

Femeia modernă a fost făcută egală cu bărbatul, dar ea nu a fost făcută fericită. Ea a fost emancipată ca pendulul unui ceas și, prin urmare, nu mai este liberă să se legene, sau, precum o floare, a fost emancipată față de rădăcinile ei, doar pentru ca să se ofilească și să moară. Ea a fost devalorizată în căutarea egalității matematice în două moduri:

1) devenind o victimă a bărbatului, devenind doar instrumentul plăcerii sale, slujind nevoilor sale într-un schimb steril de egotism și

2) devenind o victimă a mașinii prin subordonarea principiului creator al vieții producerii de lucruri fără viață, ceea ce este esența comunismului.

Aceasta nu înseamnă că noi condamnăm femeile profesioniste, deoarece întrebarea importantă nu este dacă o femeie își găsește utilitatea în ochii unui bărbat, ci dacă ea poate satisface instinctele de bază ale feminității. Dacă bărbatul ar fi cel care ar avea o importanță atât de mare pentru femeie și tot ceea ce implică calitatea de soție și maternitatea, atunci în mănăstirile de femei s-ar afla femeile cel mai puțin feminine dintre toate femeile. Fapt este însă că nicăieri în lume nu se află femei mai normale și, cu siguranță, mai fericite pe acest pământ decât acolo. S-ar putea adăuga, de asemenea, că nicăieri nu există atât de multe femei tinere, căci o calitate deosebită despre viața spirituală este aceea că ea menține o femeie tânără. Cosmeticele, băile de nămol, săpunurile anti-alergice lipsesc, dar ele reușesc să rămână tinere și fără riduri, deoarece sunt împăcate.

Femei luptătoare din epoca medievală.

Ceea ce contează pentru o femeie nu este, prin urmare, un bărbat, ci dacă anumite calități date de Dumnezeu, care sunt în mod specific ale ei, au o exprimare adecvată și deplină. Aceste calități sunt, în principal, devoțiune, sacrificiu și iubire. Ele nu trebuie neapărat să fie exprimate în familie, nici măcar într-o mănăstire. Ele își pot găsi locul în lumea socială, ca să îngrijească bolnavii, să ajute săracii, analfabeții, într-un cuvânt, în cele șapte fapte ale milei trupești [3].

 

Echitatea, mai degrabă decât egalitatea, ar trebui să fie baza pretențiilor femeilor

Se spune uneori că femeia profesionistă este dură. Acest lucru poate fi adevărat în câteva cazuri, dar nu pentru că are o profesie, ci pentru că și-a înstrăinat profesia ei de contactul cu ființele umane într-un fel pentru a-și satisface dorințele mai profunde ale inimii ei. Este foarte posibil ca revolta împotriva moralității și exaltarea plăcerii senzuale ca scop al vieții să se datoreze pierderii împlinirii spirituale a existenței. Fiind frustrate și deziluzionate, astfel de suflete se plictisesc, apoi devin cinice și, în final, suicidare. Unde este soluția? Soluția constă într-o întoarcere la conceptul creștin în care accentul nu se pune pe egalitate, ci pe echitate.

Egalitatea e lege. Este matematică, abstractă, universală, indiferent de condițiile, circumstanțele și diferențele. Echitatea este dragostea, mila, înțelegerea, simpatia – examinarea detaliilor, apelurile și abaterile de la regulile fixe ale instanțelor, pe care legea nu le-a îmbrățișat încă. În particular, înseamnă aplicarea legii la o persoană individuală. Echitatea se bazează pe principii morale și se conduce după o înțelegere a motivelor familiilor individuale, ce nu intră în sfera rigorilor legii. În vechea lege engleză a zilelor creștine, subiecții, când cereau instanței privilegii extraordinare, cereau „pentru dragostea față de Dumnezeu și după milă”. În consecință, șefii curților de echitate erau dintre membrii clerului, care luau hotărârile din dreptul canonic. Degeaba se opuneau avocații civili, cu prescripțiile lor exacte, părerilor lor. Inelul de fier de pe ușa Catedralei, pe care un criminal urmărit îl putea apuca, îi dădea ceea ce se numește „dreptul la sanctuar” și, în timp ce îi acorda imunitate față de prescripțiile dreptului civil, îl făcea supus legii mai milostive a Bisericii.

.

Aplicând această distincție femeilor, spunem că echitatea, mai degrabă decât egalitatea, ar trebui să fie baza tuturor pretențiilor femeilor. Echitatea depășește egalitatea, revendicându-și superioritatea în anumite aspecte ale vieții. Echitatea este perfecțiunea egalității, nu un substitut al ei. Ea are avantajele recunoașterii diferenței specifice dintre bărbat și femeie, pe care egalitatea nu o are.

De fapt, bărbatul și femeia nu sunt egali în ceea ce privește sexul; ei sunt destul de inegali și numai pentru că sunt inegali se completează unul pe altul. Vioara și arcușul nu sunt egale. Fiecare are o superioritate a funcției. Bărbatul și femeia sunt egali în măsura în care au aceleași drepturi și libertăți, același scop final al vieții și ambii au fost răscumpărați prin Sângele Mântuitorului nostru Divin, dar ei sunt diferiți prin funcție. Este acel adevăr care rezolvă problema.

Una dintre cele mai importante parabole din Vechiul Testament dezvăluie această diferență. În timp ce evreii se aflau în captivitate persană, Aman, primul consilier al regelui Artaxerxes, l-a rugat pe stăpânul său să-i ucidă pe evrei pentru că aceștia ascultaseră de legea lui Dumnezeu mai degrabă decât de legea persană. Când s-a dat ordinul să fie masacrați evreii, Estera, soția evreică a lui Artaxerxes, a fost rugată să se apropie de regele cel rău și să pledeze pentru poporul ei. Exista atunci o lege după care nimeni nu trebuia să intre la rege, dacă n-a fost chemat, altfel era pedepsit cu moartea, cu excepția cazului în care regele își întindea sceptrul, cu permisiunea de a te apropia de tron. Aceasta era legea. Dar Estera a spus: „Așa voi intra la rege – ceea ce nu este după lege – și dacă e să pier, voi pieri” (Estera 4:16). Estera a postit și s-a rugat și apoi s-a apropiat de tron. Va fi întins sceptrul sau nu? Împăratul și-a întins sceptrul de aur, iar Estera s-a apropiat și a sărutat partea de sus a sceptrului, iar împăratul i-a spus: „Ce ai, regină Estera? Ce vrei să-mi ceri?” (Estera 5: 3).

Această istorie a fost interpretată de-a lungul veacurilor creștine, ca însemnând că Dumnezeu își rezervă domnia dreptății și a legii, iar Mariei, Mamei Sale i se va da domnia milostivirii. În timpul veacurilor creștine, Maica noastră Sfântă purta un nume ce a fost uitat, dar care a fost reînviat de doi scriitori non-catolici moderni, Henry Adams și Mary R. Beard. Adams a descris-o pe Doamna Echității în Catedrala Chartres. De-a lungul naosului bisericii, sunt două seturi de vitralii de neprețuit, cea dată de Blanche de Castilia și cealaltă de Pierre de Dreux. Ambele familii par a „continua chiar în inima catedralei” un fel de război civil de unele singure, ambele cerând binecuvântarea copiilor lor. Deasupra altarului principal, totuși, stă Fecioara Maria, Doamna Echității, cu Pruncul Sfânt pe genunchi, care prezidează, ascultând liniștită rugăciunile de milă asupra fiilor lor. După cum a scris Mary Beard: „Fecioara semnifica pentru oameni puterea morală, omenească sau umană, împotriva celor mai aspre mandate ale legii lui Dumnezeu”. Și am putea adăuga că aceasta este gloria specială a femeii – milostivire, milă, înțelegere, intuirea nevoilor umane, numiți-o cum doriți.

Atunci când femeile renunță la rolul Doamnei Echității și al prototipului ei, Estera, și insistă doar asupra egalității, își pierd cea mai mare ocazie de a schimba lumea. Legea s-a desființat astăzi. Juriștii nu mai cred într-un Judecător Divin din spatele legii. Obligațiile nu mai sunt sacre. Oare femeile, în această zi de prăbușire a justiției, se vor echivala cu bărbați în exactitate rigidă sau se vor ralia Echității, milei și dragostei și vor da lumii crude și fără de lege ceva ce egalitatea nu îi poate da? De unde va veni devotament față de cauze, dacă femeile, care sunt capabile de un mai mare devotament decât bărbații, insistă asupra unei egalități reci? Cum se vor opri războaiele și dispariția vieților tinere, dacă femeile, la fel ca bărbații, se vor încrede numai în lege?

Sfanta Elizabeta a Ungariei.

Dar dacă femeile, în deplină cunoștință a creativității lor, spun lumii: „Ne ia douăzeci de ani ca să creștem un bărbat și ne împotrivim războaielor fiecărei generații, ce îi decimează pe acești bărbați în război”, o asemenea atitudine ar face mai mult pentru pacea lumii decât toate legămintele și pactele care nu au altă bază decât oportunitatea și înșelăciunea. Dacă femeile ar recunoaște adevărul ascuns în Doamna Echității, iubirea ar putea fi restaurată în case și în familii. Motivul pentru care există puțină dragoste acum este că, în ordinea umană, nu există niciodată o iubire între egali. Poate că există dreptate, dar nu există afecțiune.

 

Nivelul unei civilizații este dat de nivelul femeii

Dacă bărbatul este egal cu femeia, atunci ea are drepturi, dar ce inimă s-a sprijinit vreodată pe drepturi? Toată iubirea cere inegalitate sau superioritate. Iubitul este mereu în genunchi, ființa iubită trebuie să fie întotdeauna pe un piedestal. Indiferent dacă este vorba de bărbat sau de femeie, unul trebuie să se considere întotdeauna că nu îl merită pe celălalt. Chiar și Dumnezeu S-a smerit în dragostea Lui pentru a câștiga pe om, spunând că nu a venit să fie slujit, ci ca să slujească. Iar omul, la rândul său, se apropie de Mântuitorul iubitor în comuniune cu cuvintele: „Doamne, nu sunt vrednic”.

Atunci nu din cauza că femeile intră în profesii se aspresc ele și devin frustrate. Carierele profesionale nu fac femeile mai puțin femei; altfel, Biserica nu ar fi ridicat femeile politice la sfințenie, așa cum s-a întâmplat cu Sfânta Elisabeta și cu Sfânta Clotilda. Cauza tragediei la femeia de azi este aceea că, prin accentuarea egalității, ea și-a pierdut acele calități feminine, care i-au dat superioritate funcției sale. Aceste calități sunt devotamentul și creativitatea. Nici o femeie nu este fericită dacă nu are pe cineva pentru care se poate sacrifica, nu în mod servil, ci din iubire. Adăugat la devotament este dragostea ei față de creativitate. Un bărbat se teme de moarte, dar o femeie se teme că nu mai trăiește. Viața unui bărbat este personală; viața unei femei înseamnă viață în ceilalți. Ea se gândește mai puțin în ceea ce privește perpetuarea sinelui și mai mult în ceea ce privește perpetuarea altora – atât de mult încât, în devotamentul ei, ea este dispusă să se sacrifice pentru alții.

Nivelul oricărei civilizații este dat de nivelul femeii. Acest lucru se datorează faptului că există o diferență de bază între cunoaștere și iubire. Cunoașterea unui lucru ne face să îl aducem până la nivelul înțelegerii noastre. Un principiu abstract al fizicii poate fi înțeles de o minte obișnuită doar prin exemple. Dar în iubire întotdeauna mergem în sus pentru a satisface cererea celui iubit. Dacă iubești muzica, trebuie să te supui legilor și disciplinelor sale. Când un bărbat iubește o femeie, cu cât este mai nobilă femeia, cu atât este mai nobilă dragostea, cu cât mai mare este cererea femeii, cu atât mai vrednic trebuie să fie bărbatul. De aceea femeia este măsura nivelului civilizației noastre.

Veacul nostru va decide dacă femeia va pretinde egalitatea între sexe și dreptul de a lucra la același strung, sau dacă va invoca echitatea și va da lumii ceea ce nici un bărbat nu poate da. În aceste zile păgâne, când femeile nu-și doresc decât să fie egale cu bărbații, ele și-au pierdut respectul. În zilele creștine când bărbații erau mai puternici, femeia era respectată. După cum scrie autorul cărții Mont St. Michel [4]:

„Secolele al XII-lea și al XIII-lea au reprezentat o perioadă în care bărbații erau cei mai puternici; niciodată până atunci sau de atunci încoace nu au mai avut o asemenea energie în direcții atât de variate sau o asemenea inteligență în direcția energiei lor; totuși, aceste minuni ale istoriei – acești Plantageneți, acești filozofi scolastici, acești Marco Polo, acești cruciați, care și-au plantat fortărețele lor enorme în tot Levantul, acești călugări, care au făcut deșerturile și pământurile aride să producă recolte – toate, aparent, fără excepție, s-au închinat în fața femeii. Explicați aceasta cum doriți! Bărbații s-au grăbit ca oile care scapă de măcelar și au fost duși în fața Mariei; prea fericiți ca să găsească protecție și speranță într-o ființă, care le putea înțelege limba pe care o vorbeau, și scuzele pe care le aveau de oferit… Societatea a investit în grija pentru ea aproape întregul său capital, spiritual, artistic, intelectual și economic, chiar cea mai mare parte a proprietății sale reale și personale”.

Așa cum a spus Abelard despre Fecioara Maria:

„După Sfânta Treime ești singura noastră speranță… Ești plasată acolo ca avocat al nostru; toți cei care se tem de mânia judecătorului, se grăbesc spre Mama Judecătorului, care în mod logic e obligată să intervină pentru noi și să țină locul mamei vinovatului”.

 

Alegerea nu este între carieră și contemplare

Anume la Doamna Echității  trebuie să se uite încă o dată femeia modernă, ca și cele care au credința trebuie să vadă împlinite în ea acele funcții spirituale pe care nici un preot nu le poate îndeplini: regină, mamă și femeie. Creștinismul nu cere femeii moderne să fie exclusiv sau o Marta sau o Maria; alegerea nu este între o carieră profesională și contemplare, pentru că în Biserică, de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, a Doamnei Echității, se citește din Evanghelie parabola Martei și a Mariei pentru a simboliza că ea combină atât speculativul, cât și practica, slujirea Domnului și șederea la picioarele Lui.

Dacă femeia dorește să fie vreodată revoluționară, atunci Maica Domnului este ghidul ei pentru că a cântat cea mai revoluționară cântare scrisă vreodată – Magnificat (Cântarea Maicii Domnului) – a cărei esență consta în abolirea principatelor și puterilor și exaltarea celor umili. Ea sparge cochilia izolării femeii din lume și o pune înapoi în largul ocean al omenirii, ca cea care este Femeia Cosmopolită care îl dă pe Bărbatul Cosmopolit, pentru care dar, toate generațiile o vor numi Binecuvântată.

Maica Domnului – Împărăteasa Cerurilor.

Dar ea a fost inspirația pentru femeie, nu pentru că ea a susținut că există egalitate între sexe, căci, destul de straniu, aceasta era singura egalitate pe care o ignorase, ci datorită unei transcendențe în funcțiune, care a făcut-o superioară bărbatului, într-atât încât a putut cuprinde în sine un bărbat, așa cum a prezis profetul. Avem nevoie de bărbați mari, ca Paul, cu sabia cu două tăișuri, să taie legăturile ce leagă energiile lumii. Avem nevoie de bărbați ca Petru, care vor lăsa lovitura largă a provocării lor să răsune pe scutul ipocriziei lumii. Avem nevoie de bărbați mari, ca Ioan, care, cu voce puternică, să trezească bărbații din visul senin al odihnei lașe.

Dar avem nevoie și mai mult de femei; de femei ca Maria de Cleopa, care vor crește fii pentru a ridica oștile albe pentru un Tată Ceresc; de femei ca Magdalena, care se vor ocupa de jurubițele încurcate ale unei vieți aparent distruse și ruinate și vor împleti din ele frumoasa tapiserie a sfințeniei și binecuvântării; și, mai presus de toate, de femei ca Maria, Doamna Echității, care vor lăsa lumina și strălucirea lumii pentru nuanțele și umbrele Crucii, la care sunt făcuți sfinții.

Atunci când femeile de acest fel se vor întoarce pentru a salva o lume prin echitate, atunci le vom cinsti, le vom saluta, nu ca pe femeia modernă, altădată superioară nouă, acum egala noastră, ci ca pe femeia creștină – cea mai apropiată de Cruce, de Vinerea Mare, și prima la Mormânt în dimineața de Paști.

_____

[1] Referire la juristul englez William Blackstone (1723-1780) și la volumul său Commentaries on English Law (1765–1769), n.t.

[2] E vorba de Convenția de la Seneca Falls (orășel din SUA), prima convenție privind drepturile femeilor, n.t.

[3] Hrănește-l pe cel flămând, adapă-l pe cel însetat, îmbracă-l pe cel gol, vizitează bolnavii, vizitează-i pe cei închiși în temință, fă bine celui care are nevoie de bine, îngroapă-ți morții, n.t.

[4] Lucrarea Mont Saint Michel and Chartres este o călătorie meditativă, în timp și spațiu, în imaginarul medieval, pornind de la arhitectura, sculptura și vitraliile Mănăstirii fortificate Mont Saint-Michel și ale Catedralei Notre Dame din Chartres. Prin aceasta, autorul, Henry Adams, subliniază coeziunea universului societății medievale, n.t.

Sprijină „Cultura vieții”

Fii alături de noi în efortul de promovare a fundamentelor morale ale societății.

Personal Info

Donation Total: 25€

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here