Politizarea pediatriei (de Leonard Sax)

958

Leonard Sax este medic de familie american și autorul a patru cărți despre creșterea copiilor. Website-ul său poate fi accesat la adresa www.leonardsax.com.

Ce-ar trebui să faci dacă fiul tău de cinci ani îți spune că este fată?

Numărul copiilor și adulților tineri care se consideră „transgender” crește cu o viteză uluitoare, nu doar în Statele Unite ci și în alte țări. În 2009–2010, doar 40 de fete din Marea Britanie au cerut tranziționarea la genul masculin. În 2017–2018, acest număr a crescut la 1.806, adică o creștere de 4.000% în mai puțin de un deceniu. Biroul pentru Egalitate din Marea Britanie (da, există așa ceva!) a anunțat o investigație.

Ce se petrece?

Cea mai mare asociație de pediatri din țara noastră, Academia Americană de Pediatrie (AAP) a publicat recent un nou ghid pentru evaluarea și gestionarea copiilor și adolescenților care se identifică drept „transgender”. Ghidul anterior admitea că cele mai bune practici sunt dependente de vârsta copilului. Marea majoritate a băieților de 5 ani care se cred fete nu vor persista în convingeri; zece ani mai târziu, cei mai mulți dintre ei se vor considera băieți. Poate homosexuali, poate heterosexuali, dar cu siguranță vor ști că sunt băieți.

Un copil de 5 ani nu este un adult matur. Pe măsură ce crește, el se va schimba profund mai ales după instalarea pubertății.

Experții pediatri înțelegeau asta, odată. Acum se pare că nu – cel puțin nu cu privire la identificarea drept „transgender”. Noul ghid al AAP elimină în mod expres orice rol pe care vârsta l-ar juca în evaluarea copilului: orice copil care dorește să tranziționeze ar trebui încurajat [affirmed, în orig., n.tr.]. Indiferent de vârstă. Dacă un băiat de 5 ani spune că este fată, treaba ta este să îl îmbraci în fată și să-i spui Emilia. Orice alt răspuns este depășit și transfobic. Autorii resping în mod specific orice timp de așteptare pentru copiii prepuberi.

 

Unde sunt dovezile?

Aceste noi îndrumări nu sunt bazate pe dovezi; dimpotrivă, contrazic cercetările disponibile. De exemplu, un studiu urmărește 139 de băieți care afirmau în mod persistent că ar fi fete. Cercetătorii i-au urmărit pe un interval de mai mulți ani (în medie, 13) și au constatat că doar 17, adică 12%, mai afirmau încă o identitate feminină. Acest studiu și altele demonstrează că majoritatea băieților care spun că sunt fete nu-și vor menține convingerea după instalarea pubertății. Însă AAP pune acum mai presus opinia unui copil de 5 ani față de judecata părinților săi, sugerând chiar că pediatrul trebuie să ia măsuri (nu se spune care) dacă părintele ignorant refuză să asculte dorința copilului de a „tranziționa”.

Vă recomandăm
[adrotate group="2"]

Să presupunem că un băiat de 5 ani spune părinților că e fată, că vrea să fie îmbrăcat în fată și să i se schimbe numele în Emilia. Părinții vor să mai aștepte, să vadă ce se întâmplă; copilul poate purta rochie pe post de costum de Halloween, dar nu la școală.  Asociația Americană a Pediatrilor denunță abordarea ca depășită – mai mult, părinții încearcă să împiedice copilul „să se identifice drept trans” și numesc această abordare „terapie reparatorie”. Terapie, spun ei, care s-a dovedit lipsită de succes. În sprijinul afirmației de mai sus, ei aduc un singur argument: un raport din 1994 cu privire la eșecul intervențiilor care să schimbe orientarea sexuală a homosexualilor în heterosexuali.

Depășit, cu adevărat! Raportul care documentează eșecul eforturilor de a schimba orientarea sexuală are o relevanță îndoielnică la problema dacă Iustin, care la 5 ani se crede Emilia, ar trebui încurajat sau nu să tranziționeze! Pardon – scuzați cuvântul „tranziție”; ghidul AAP sugerează că trebuie evitat de acum întrucât ar trebui să vedem procesul drept „afirmarea și acceptarea a ceea ce ei au fost dintotdeauna, mai degrabă decât ca pe o tranziție”.

Ghidul sprijină și schimbarea certificatului de naștere al copilului pentru a elimina urmele existenței lui Iustin: numele de pe certifica va fi de acum Emilia, iar genul va fi schimbat de la M la F. Iustin nu a existat niciodată.

Nici lui George Orwell nu i-ar fi reușit atât de bine.

 

Ce ce întâmplă când cresc

Ce se întâmplă cu băieții care afirmă că sunt fete? Unii ajung, la maturitate, bărbați homosexuali. Nu mai vor să fie femei; sunt destul de mulțumiți să fie bărbați, fie și homosexuali. Nu doresc să-și schimbe numele, să ia hormoni feminini, să fie castrați. Medicul care caută cu adevărat binele copilului trebuie, așadar, să se decidă: este acest băiat cu adevărat transgender, sau poate e homosexual și încă nu și-a dat seama? Sau poate e un băiat normal căruia îi plac baletul și sclipiciul?

Cum poți să faci o asemenea distincție atunci când ai doar cinci ani? Nu e ușor. Îmi amintesc cum o întrebam pe mama, pe când aveam 7 ani: „dacă mă căsătoresc cu o femeie, va trebui să-mi scot pijamaua când mă bag în pat cu ea?” Mama mi-a spus: „Da, doar că o să vrei să o faci”. Eu am răspuns: „Nu, nu o să vreau! Fetele au mâncărici!” [în orig. cooties, termen popular printre copiii americani desemnând o boală ficțională pe care o luau de la un copil de sex opus, n.tr.] S-a întâmplat că am ajuns un bărbat heterosexual (deși îmi plac și baletul, și sclipiciul).

Nu e deloc potrivit pentru dezvoltarea copilului să îi ceri unui puști de 5 ani să-ți spună ce orientare sexuală are. Prepuberii nu au o agendă sexuală – și nici nu trebuie să aibă. Sunt doar copii prepuberi. Și dacă nu există nicio cale de a determina ce orientare sexuală au copiii la 5 ani, atunci nu ai cum să spui dacă mâine băiatul va mai insista că este fată. Fundamentat pe științele medicale, cea mai rezonabilă abordare în acest caz ar fi să-i acorzi dragoste și sprijin, dar nu să-l ajuți să tranziționeze la celălalt gen. Vrea să studieze baletul? Grozav. Dar o să îl studieze ca băiat, nu ca fată.

Tranziția, la un băiat de 5 ani, este echivalentul unui pas important, major pe un drum care va duce la tratament cu hormoni feminini, castrare și infertilitate. Academia Americană de Pediatrie n-ar permite unui copil de 5 ani să se opună deciziei părinților când vine vorba de un vaccin contra difteriei. De ce i-ar da autoritate atunci când vine vorba despre o decizie cu mult mai profundă?

 

Subminarea încrederii publice în medici

Politizarea Academiei Americane de Pediatrie este, pentru mine cel puțin, dezorientantă. Mama mea, regretatul medic Janet Sax, a fost prima femeie președinte ale Societății Peidatrie din Ohoio de Nord, acum aproape 50 de ani. Cu mândrie se semna cu inițialele „FAAP”, pentru a arăta că este asociată (fellow) a Academiei Americane de Pediatrie. Când discuta cu mine diverse cazuri, pe vremea când eram încă adolescent, vorbea despre Ghidul AAP cu respect și reverență în glas. În cei peste 30 de ani de medicină ai mei, de asemenea, am avut obiceiul de a cita manualele și îndrumările Academiei ca pe un standard absolut.

Nu mai este cazul acum.

S-a scris mult despre politizarea culturii americane. Acum jumătate de secol, americanii erau mult mai dispuși să creadă organele de anchetă judiciară decât presa, de exemplu. Astăzi, credibilitatea instituțiilor în general s-a erodat. Avem motive întemeiate să credem că mulți judecători au o agendă partizană care le face comportamentul profesional unul părtinitor.

Medicii au fost, până recent, imuni la aceste tendințe. Mulți americani încă mai au încredere că pediatrul lor va face recomandări bazate pe medicină, nu pe ideologie sau politică. Academia Americană de Pediatrie, însă, a făcut un mare pas înapoi care, dacă nu va fi remediat, va submina această încredere.


Traducere și adaptare după The Public Discourse


Ajută la promovarea fundamentelor morale ale societății.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here