Belgia: Legalizarea eutanasiei deschide drumul abuzurilor (de Priscille Kulczyk)

322

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a fost de acord să judece o cauză introdusă de un bărbat a cărui mamă a fost eutanasiată fără ca rudele sale să știe. Priscille Kulczyk, cercetător la Centrul European pentru Lege și Justiție (European Center for Law and Justice, ECLJ), descrie abuzurile practicii eutanasiei în Belgia. ECLJ a fost autorizat de Curte să intervină în acest dosar.

Victimă a ceea ce a fost nimic mai puțin decât o eutanasiere prin privarea de apă și hrană din cauza handicapului său grav, Vincent Lambert nu închisese bine ochii că susținătorii eutanasiei visau deja la legalizarea acestei practici în Franța, lăudând în același timp legea din Belgia. Acestea însă deschid larg porțile unor abuzuri serioase. Asupra acestei derive se apleacă CEDO în cauza Mortier c. Belgia.

Curtea a decis în câteva cauze care priveau solicitarea recunoașterii unui „drept la sinucidere asistată” (Pretty c. Marea Britanie, 2002, Haas c. Elveția, 2011, Koch c. Germania, 2012, Gross c. Elveția, 2014). A validat „eutanasia deghizată” prin oprirea tratamentului unui pacient dizabil (Lambert c. Franța în 2015, Gard c. Marea Britanie în 2017). Odată cu cauza Mortier, este prima dată când CEDO trebuie să decidă privind asemenea procedură când persoana în cauză a fost deja eutanasiată.

D-na Godelieve De Troyer, suferindă de depresie cronică de peste 2 decenii, a fost eutanasiată în 2012. Copiii ei au fost informați abia a doua zi. Tom Mortier, fiul, s-a plâns Curții de incapacitatea statului belgian de a-i proteja mama, arătând că legislația privind eutanasia a fost încălcată, că comisia de control și evaluare a posteriori a cererilor de eutanasiere (CFCEE) nu este independentă și că medicul care i-a eutanasiat mama, el însuși președinte al Comisiei, este totodată președintele LevensEinde InformatieForum (LEIF) o asociație care militează pentru eutanasie. Mai mult, d-na De Troyer a făcut o donație de 2.500 de euro acestei asociații cu puțin timp înainte de a fi eutanasiată.

 

O lege a eutanasiei prost adaptată suferințelor mentale

Această cauză ilustrează perfect defectele sistemice din reglementarea belgiană a practicii eutanasiei, abuzurile grave și excesele rezultate din aceasta. Cauza nu este, din păcate, un caz de manual, pentru că mass-media vorbește în mod regulat despre controversa eutanasierii din Belgia, adesea denunțând laxitatea cu care a fost implementată legislația în materie (Legea din 28 mai 2002 privind eutanasia).

În conformitate cu condițiile prevăzute în lege, eutanasia trebuie să facă obiectul unei cereri „voluntare, bine luate în considerare și repetate”, de la un pacient „competent legal și conștient”, care suferă din cauza unei „stări fizice sau suferințe mentale constante și insuportabile, care nu poate fi atenuată, rezultând dintr-o tulburare gravă și incurabilă cauzată de boală sau accident.”

Cu toate acestea, formularea este neclară și subiectivă: suferința în sine este o noțiune subiectivă, la fel ca și termenul „insuportabilă”, așa cum atestă CFCEE. În cazul suferinței mintale, „insuportabilitatea” este, de asemenea, aproape imposibil de determinat, așa cum arată cazul mediatizat al d-nei Laura-Emily, în vârstă de 24 de ani, care suferea de depresie și, după ce a cerut să fie eutanasiată, a renunțat la cerere chiar în ziua intervenției, explicând că a suportat mai bine săptămânile recente.

Vă recomandăm
Magazin Anacronic
Magazin Editura Anacronic

Astfel, posibilitatea eutanasierii motivată de suferință mintală este extrem de problematică. De altfel, în 2002, Parlamentul belgian s-a opus includerii noțiunii în lege, considerând pe bună dreptate că o astfel de suferință este prea subiectivă și gravitatea ei aproape imposibil de evaluat. De asemenea, a subliniat ambivalența voinței pacienților psihici. Astfel, în caz de depresie – afecțiune de care suferea doamna De Troyer – cererea de eutanasiere este mai mult un simptom al patologiei decât o demonstrație conștientă și voluntară a voinței.

Mai mult decât atât, există un paradox în a pretinde oferirea unui „drept la sinucidere asistată sau eutanasie” – în numele respectului pentru autonomia individuală – persoanelor care dezechilibrate mental. Respectul față de autonomie ar trebui, dimpotrivă, să conducă la interzicerea eutanasiei pentru persoanele cu depresie sau boli mintale. Aceste persoane, care sunt „handicapate” în sensul Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități, ar trebui protejate și nu trebuie expuse la sinucidere. Dar, din nefericire, protecția este imposibilă în practică, deoarece legea belgiană nu interzice pacientului care se confruntă cu refuzul medicului curant de la a-și reitera cererea de eutanasie în fața altor medici, până la găsirea celui care este favorabil, adică cel mai relaxat sau mai militant pro-eutanasie. Dna De Troyer a folosit această practică.

 

Comisia medicală, o instanță care favorizează abuzurile?

Ne-am putea gândi că Comisia federală pentru controlul și evaluarea Eutanasiei (CFCEE), organismul responsabil de verificarea faptului că eutanasia a fost practicată cu respectarea condițiilor și procedurilor legale, ar compensa defectele legii. Nu este cazul, așa cum arată din nou cauza Mortier. CFCEE este strigător la cer de lipsită de imparțialitate, deoarece din cei 16 membri permanenți, cel puțin 8 (și cel puțin 6 din cei 16 supleanți) aparțin asociațiilor care pledează pentru eutanasie și / sau sunt medici care practică ei înșiși eutanasia. Acesta este cazul președintelui său de limbă olandeză, dr. Wim Distelmans, nimeni altul decât medicul care a eutanasiat-o pe doamna De Troyer!

În mai multe rânduri, CFCEE și-a mărturisit incapacitatea de a-și îndeplini corect misiunea, deoarece se bazează pe un sistem declarativ și, prin urmare, depinde de conștiința profesională a medicilor. Și dr. Distelmans a adăugat: „Cazurile suspecte, desigur, medicii nu le vor declara, deci nu le controlăm.” (Complément d’enquête : « Santé, GPA, vieillesse : quand l’homme défie la nature », France 2, 2014).

Cu toate acestea, studiile arată că, de exemplu, aproximativ jumătate din cazurile de eutanasie din Belgia în 2007 nu au fost declarate. Mai mult, dacă termenii legii privind eutanasia sunt într-adevăr vagi și subiectivi, Comisia îi încălcă interpretându-i într-un mod excesiv de extins și liberal. De exemplu, potrivit comisiei, coexistența mai multor patologii non-grave și ne-incurabile îndeplinește cerința unei condiții grave și incurabile; Comisia a aprobat, de asemenea, sinucidere asistată de medic în cazuri care nu intrau în sfera de aplicare a legii; Comisia se pare că a validat o eutanasie „în duet” pentru un cuplu, deși unul dintre pacienți nu era bolnav în stadiu terminal.

În sfârșit, se poate pune sub semnul întrebării utilitatea unui control a posteriori, adică odată ce a avut loc eutanasia, ceea ce, evident, nu urmărește să protejeze viața oamenilor și este deosebit de impropriu în cazul eutanasiei din cauza suferinței mintale. Este astfel surprinzător că între 2002 și 2016, CFCEE a remis procurorului un singur dosar din cele 14573 de cazuri de eutanasiere! Cu membri atât evaluatori cât și evaluați, cu conflicte de interese și părtinire, cu control posteriori bazat pe declarații, cu o interpretare largă a termenilor legii, CFCEE se dovedește ineficientă în a preveni abuzurile. Astfel, unul dintre membrii săi, un medic, a demisionat recent, acuzând Comisia că nu a adus în justiție un medic care a eutanasiat un pacient nu la cererea acestuia, ci a familiei sale.

 

Un caz care pune sub semnul întrebării un întreg sistem

Prin urmare, statul belgian în mod clar nu își îndeplinește obligațiile asumate în temeiul Convenției Europene a Drepturilor Omului, în timp ce CEDO a decis că „Articolul 2 (…) creează pentru autorități o obligație de a proteja persoanele vulnerabile, chiar împotriva acțiunilor prin care acestea își pun în pericol propriile vieți” (Haas c. Elveția, §54). Ceea ce va decide Curtea în acest caz va avea, inevitabil, consecințe serioase, întrucât domeniul de aplicare al cauzei Mortier depășește cu mult propriul său scop: pune în discuție întregul sistem de reglementare a eutanasiei din Belgia, arătând cât se dovedește de defectuos și prin garanțiile sale iluzorii. În timp ce Curtea a declarat că „nu trebuie subestimate riscurile de abuz inerent într-un sistem care facilitează accesul la suicidul asistat.” (Haas c. Elveția, §58), cauza confirmă faptul că acest risc este real, oferă o perspectivă concretă asupra astfel de abuzuri și ne permite să vedem consecințele la o scară largă.

Într-adevăr, departe de a privi doar persoana care o solicită, eutanasia și modalitățile sale au consecințe sociale profunde: în primul rând, are consecințe psihologice asupra membrilor familiei decedatului, dar și pierderea încrederii în familie în general, neîncrederea față de îngrijitori, slăbirea persoanelor vulnerabile, incitarea unora chiar la sinucidere. Ar fi abuziv și periculos să facă autonomia unui pacient să prevaleze ca valoare etică supremă pentru a justifica o practică dăunătoare întregii societăți și, astfel, să pună la îndoială binele comun.

Prin urmare, a nu condamna statul în acest caz ar fi o abordare asemănătoare celei a struțului, în ceea ce privește excesele eutanasiei, în timp ce banalizarea eutanasierii în Belgia este reală și provoacă rău. De exemplu, cazurile de eutanasie fără a se obține consimțământul persoanei, accederea la eutanasie a minorilor fără limită de vârstă „înzestrați cu facultăți de judecată” începând cu 2014, precum și creșterea rapidă a numărului de cazuri de eutanasiere oficiale: de la 235 în 2003, la 2537 în 2018, ceea ce reprezintă 2% din totalul deceselor anuale. În acest context, trebuie menționat, de asemenea, că trei studii au dezvăluit recent că „40% dintre belgieni sunt favorabili eutanasierii persoanelor de peste 85 de ani” (Le Soir.be, 19.03.2019).

Dacă Curtea nu va face nimic, va completa scenariul din romanul anticipativ, publicat în 1907, Lord of the World, în care autorul, Robert-Hugh Benson, descrie „case de eutanasie”, unde „prin consimțământ unanim, inutilul, muribundul au fost eliberați de chinul de a fi viu; case special rezervate eutanasiei au dovedit cât de legitimă era o astfel de emancipare. ”

Traducere și adaptare după FigaroVox, 23 iulie 2019

Sprijină „Cultura vieții”

Fii alături de noi în efortul de promovare a fundamentelor morale ale societății.

Personal Info

Donation Total: 25€

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here