Agenda inversiunilor (de Daryush Valizadeh)

4
Trăim în ultima etapă a unui plan de „inversare” a individului și societății față de ordinea naturală. Planul va fi declarat un succes în clipa în care majoritatea oamenilor de pe planetă își vor fi inversat biologia și natura, ajungând să creadă că noua realitate, inversată, a reprezentat dintotdeauna felul în care au stat lucrurile.

(…) Nu există mijloc mai eficient de a-i slăbi pe oameni decât să le răpești puterile naturale, să-i asmuți unii împotriva celorlalți folosind o sumedenie de identități inventate și să-i convingi că puterea nu poate exista decât ca urmare a plăcerilor hedoniste care orbitează în jurul mâncării, divertismentului și sodomiei.

Iată opt dintre cele mai tulburătoare inversiuni care au loc în ziua de azi:

 

1. Sexul heterosexual înseamnă viol

Poate vă amintiți de isteria „orice fel de sex înseamnă viol” proliferată de feminista Andrea Dworkin, care susține că actul heterosexual este „violent”. Declarația ei a fost doar un test pentru adevăratul atac. Mulți ani mai târziu, Ezra Klein a spus că bărbații ar trebui să simtă „un fior rece de teamă” înainte de a începe o relație sexuală. Obiectivul e pe cale să fie atins.

Pasul intermediar până la clasificarea oricărui tip de act heterosexual ca fiind viol este otrăvirea relațiilor dintre bărbați și femei cu ideea de „consimțământ” sexual, care nu poate fi niciodată verificat cu adevărat în lipsa unor înregistrări audio și video. Însă chiar dacă actul sexual e înregistrat, în curând se va spune că bărbații nu au primit consimțământul dacă femeia a refuzat „cu vocea ei interioară”. Nu contează că bărbatul nu a auzit vreodată cuvântul „nu” cât timp femeia „s-a gândit” să refuze, iar faptul că el nu s-a oprit îl transformă într-un violator care, în cel mai generos caz, trebuie dat afară de la locul de muncă și a cărui reputație trebuie distrusă. Multor bărbați li se va distruge viața pe baza acestui scenariu, până când fiecare act heterosexual va putea fi interpretat drept viol dacă bărbatul acuzat are o slujbă pe care femeia și-o dorește sau dacă amenință în vreun fel agenda inversiunii.

În același timp, va fi aproape imposibil ca sexul homosexual să fie clasificat drept viol. Nu contează că în majoritatea cazurilor sexul homosexual are loc sub imperiul drogurilor, pentru că atâta vreme cât sexul e gay, totul e okay. Din cauza asta, mulți bărbați o să ia în calcul opțiunea sodomiei ca să nu fie atacați – exact ceea ce-și doresc elitele.

Vă recomandăm
[adrotate group="2"]

Homosexualitatea nu reprezintă doar o metodă eficientă de controlare a populației. Cine este sau ajunge sodomit e aruncat într-un carusel de droguri, sex și consumerism, toate caracteristici ale unui sclav perfect controlat. Gândiți-vă că promovarea sexului anal în pornografia heterosexuală e un pas intermediar care să-i obișnuiască pe bărbați cu ideea că un orificiu e un simplu orificiu și că dacă o femeie poate oferi plăcere prin rect, atunci la fel de bine o poate face și un bărbat.

2. Familiile conjugale sunt o formă de fascism

Următorul pas pe listă e portretizarea unității familiale ca și cum ar fi fost inventată de Hitler însuși. Prima etapă a inversiunii e glorificarea mamelor singure și convingerea femeilor că sunt curajoase și puternice dacă acceptă sperma unui bărbat care nu le iubește sau nu vrea să-și asume un angajament față de ele. Această nouă identitate a „mamei singure” e forța care se opune mamelor căsătorite și tradiționale, pentru că elita nu permite crearea unei noi identități decât dacă ea poate fi ulterior folosită drept armă (observați cum nu permit formarea organică a unui grup identitar masculin cinstit, de pildă).

Următoarea etapă, care tocmai a început, e aceea în care se pretinde că toți copiii proveniți din familii conjugale au „avantaje incorecte” față de cei din familiile monoparentale sau homosexuale și că aceștia din urmă trebuie ajutați prin mai mulți bani sau mai multe beneficii. Guvernele o să-și schimbe codul fiscal astfel încât să-i pedepsească pe bărbații heterosexuali singuri și familiile conjugale, în același timp cheltuind miliarde de dolari pe „familiile” inversate. La fel ca în cazul inversiunii heterosexuale, elitele știu să creeze stimuli care să-i împingă pe oameni împotriva instinctelor naturale.

Ultima etapă va fi distorsionarea legii, limitând numărul de copii pe care-i pot avea familiile normale, la fel cum se întâmplă în China cu legea copilului unic, și apoi îndepărtarea acelor copii – sub acuzații fictive de abuz – și plasarea lor în cămine inversate, unde e garantat că vor avea loc abuzuri. Ar putea chiar exista un moment când cuplurile heterosexuale să aibă nevoie de permisiune din partea guvernului ca să păstreze copiii aduși pe lume, dar asta înseamnă să presupunem că vaccinurile sau alte substanțe chimice nu vor fi sterilizat deja până atunci majoritatea populației.

3. Meritele înseamnă privilegii 

Cine are un IQ de peste 100, lucrează cu sârguință și își folosește disciplina mintală ca să-și îmbunătățească situația în viață înseamnă că a avut parte de o creștere avantajată, în detrimentul grupurilor dezavantajate, sau că aparține unei rase care – istoric vorbind – i-a colonizat pe alții. Reușitele acelei persoane, planurile atent concepute și eforturile arată, de fapt, că îi oprimă pe alții și le răpește succesul.

Am început să vedem începutul acestei inversiuni odată cu programele de acțiune afirmativă în cadrul cărora candidații albi calificați erau respinși în favoarea minorităților mai puțin pregătite pentru aceleași posturi. Am văzut lucrul acesta pe viu la universitate, când mulți dintre colegii mei negri au fost acceptați la medicină cu o notă la examen (MCAT) pe baza căreia un coleg alb sau asiatic ar fi fost respins.

Astăzi, bărbaților le sunt refuzate slujbe în favoarea unor femei și minorități mai puțin calificate nu în numele acțiunii afirmative, ci din cauza inițiativelor „spontane” ale marilor corporații care își coordonează politicile sociale datorită faptului că sunt deținute de același grup minuscul de investitori instituționali, fonduri suverane de investiții și fonduri de hedging (investiții speculative). E util să privim corporațiile drept un alt mijloc de instaurare a marii inversiuni. Directorii lor sunt simpli angajați, marionete ale unor figuri din umbră aflate mult mai sus pe scara elitelor.

Mulți bărbați împliniți renunță acum la munca de birou. Cei mai tineri hotărăsc să nu meargă la universitate sau să nu-și lase amprenta în domeniul corporatist. Asta se și dorește: planul e ca bărbații să-și piardă tot mai mult puterea în societate. În curând, singurele persoane eligibile pentru cele mai importante și bine plătite posturi vor fi cele care aparțin unei clase de victime istorice sau inventate, un homosexual flamboaiant sau o minoritate cu sex incert. Vor păstra aceste posturi dacă sunt incompetenți câtă vreme respectă agenda.

4. Pedofilia e ceva natural

Inversiunea cel mai greu de acceptat va fi normalizarea pedofiliei și aducerea ei la nivel de orientare sexuală standard, văzută ca modalitate „sănătoasă” de a exprima iubirea intimă față de copii. Pedofilia e deja practicată în spatele ușilor închise în lumea divertismentului și a administrației, dar în curând va ajunge să fie afișată mai deschis, așa cum vedem în cazul copiilor care au „decis” să-și schimbe sexul și sunt ridicați în slăvi de media.

Se vor depune mari eforturi astfel încât copiii și părinții lor obsedați de semnalarea virtuților să capete încredere față de persoanele cele mai periculoase pentru copii: homosexualii și transsexualii. Practic, ademenirea copiilor va fi instituționalizată la nivel național. Un exemplu concludent este programul Drag Queen Story Hour, în cadrul căruia travestiți dezgustători le citesc copiilor în biblioteci publice. Scopul programului – finanțat de către contribuabili și grupurile globaliste – e să-i învețe pe copii că persoanele cu comportament sexual deviant sunt de încredere. Mulți părinți efectiv plătesc astfel încât copilul lor să aibă mai multe șanse de a fi molestat.

Un lucru care arată că inversiunea e finalizată e pretenția oamenilor că molestarea suferită în copilărie (înlesnită de părinții lor) ar fi fost o experiență care le-a dat putere și i-a ajutat să înțeleagă cine sunt cu adevărat (un homosexual care iubește drogurile și sodomia). Chiar am văzut câțiva pași în această direcție odată cu Milo Yiannopoulos, care a declarat că faptul că în copilărie a fost molestat de un preot catolic a fost o experiență benefică de „maturizare” care l-a ajutat „să descopere” cine e, de fapt. Cei nemolestați vor fi percepuți drept homofobi și transfobi, ca făcând parte dintr-o clasă privilegiată care ar trebui să primească mai puține beneficii din partea societății pentru că au fost închiși la minte în copilărie și n-au vrut să fie violați.

5. Frumusețea e urâtă

Frumusețea e o formă de privilegiu genetic. Oamenii frumoși au primit avantaje fizice uriașe pentru că strămoșii lor au profitat de propriile lor avantaje necinstite ca să se reproducă într-o manieră superioară. Același lucru e valabil și pentru artă, arhitectură și vestimentație: toate sunt semnul unui trecut când membrii minorităților și sodomiții erau oprimați.

Pozitivitatea corpului e cea mai frecventă metodă de promovare a inversiunii, care de curând a culminat în Marea Britanie cu un mamut de femeie împodobind coperta unui număr al revistei „Cosmopolitan”.

Într-un alt caz de folosire a unor stimuli de bază pentru promovarea inversiunii, o femeie află rapid că dacă e și doar puțin frumoasă se va bucura de mai puține beneficii în viață decât dacă ar fi urâtă. Vede pe pielea ei cum cultura e dispusă să proslăvească o femeie care-și mutilează corpul cu tatuaje, se îngrașă enorm și își vopsește părul albastru. O monstruozitate feminină e considerată, de fapt, virtuoasă, pentru că respinge noțiunile istorice „desuete” și „rasiste” despre frumusețe.

Această inversiune va fi greu de dus la bun sfârșit pentru că oamenii au un instinct puternic care-i face să tânjească la frumusețe, dar cred că elitele vor reuși în cele din urmă, câtă vreme promovarea urâțeniei coincide cu beneficii financiare și un statut social superior. Vă rog să înțelegeți că oamenii pot fi convinși de orice dacă insiști și folosești stimulii corespunzători.

Muzica e o altă zonă importantă unde frumusețea e distrusă. Să comparăm una dintre piesele mele clasice preferate, Claire de lune a lui Debussy (1905), cu un hit aflat de curând pe primul loc în topuri – In My Feelings al lui Drake (2018).

Now let me see you
Bring that ass, bring that ass, bring that ass back!
B-bring that ass, bring that ass, bring that ass back!
Shawty say the nigga that she with can’t hit
But shawty, I’ma hit it, hit it like I can’t miss
Now let me see you
Clap that ass, you’re the only one I love
Clap that ass, clap-clap that ass!
Bring that ass back!

Piesa lui Drake are fraze pe care te-ai aștepta să le auzi în fața unui magazin de băuturi dintr-un ghetou, însă ritmul și melodia au fost proiectate să-ți sape în creier. Mecanismul aceasta deschide poarta versurilor degenerate, care sunt absorbite în subconștient, afectându-ne comportamentul. În vreme ce Claire de lune te-ar putea inspira să te plimbi printr-o grădină frumoasă, In My Feelings te poate împinge să cauți o femeie tatuată și promiscuă și să înfiripi o relație cu ea.

Odată ce am internalizat arta, muzica, imaginile, clădirile și oamenii urâți din mediul înconjurător, în curând n-o să mai putem aprecia ce e frumos și nici n-o să mai putem crea ceva frumos. Când inversiunea e finalizată o să ajungem să considerăm operele frumoase din trecut „demodate” sau urâte.

6. Feminin înseamnă masculin

Această inversiune a început odată cu sufragiul femeilor, o metodă subtilă de a-i declasa pe bărbați în calitate de conducători ai comunităților și națiunilor. După ce au primit votul, femeilor a trebuit să li se respecte sentimentele cu privire la organizarea societății, un rezultat dezastruos care a împins politica mult spre stânga într-un timp surprinzător de scurt.

Ca să poată fi împinse pe piața muncii, femeile trebuie să capete trăsături masculine pentru a crește profitul companiei și a câștiga un venit care să le facă „independente”. Când auziți expresia „emanciparea femeilor” ce auziți, de fapt, este „masculinitatea femeilor”. Orice unitate de masculinitate implantată într-o femeie înlocuiește o unitate de feminitate, lucru care produce femeile aspre, frigide și deseori vulgare din ziua de azi.

Ultima etapă a inversiunii e eliminarea oricărei masculinități din bărbați prin intermediul soiei, al vaccinurilor și al propagandei educaționale, care au ca scop îndepărtarea bărbaților din funcții de conducere ca formă de compensație pentru patriarhia istorică. Orice dovadă de masculinitate din partea bărbaților va fi smulsă de la rădăcini astfel încât numai femeile să poată afișa o versiune inofensivă a masculinității, lipsită de o forță reală care s-o susțină. Femeile trebuie să fie făcute lideri și șefi importanți, însă cum natura lor nu e potrivită pentru funcții de putere diverse birocrații și organizații își vor pierde funcționalitatea și vor aluneca la un nivel de incompetență pe care-l vedem în lumea a treia.

Cel mai util efect al eradicării masculinității e slăbirea rezistenței bărbaților, lucru care aproape le va elimina oricare capacitate de a lupta împotriva oprimării.

E obligatoriu ca lucrul ăsta să se întâmple pentru ca elitele să-și atingă obiectivul – crearea unei clase de sclavi permanenți. „Masculinitatea sănătoasă” pe care au tot predat-o bărbaților este, de fapt, „feminitate sănătoasă”, iar emanciparea pe care le-o predau femeilor este, de fapt, masculinitate. Odată ce înțelegem că are loc inversiunea e ușor să decodăm subiectele de conversație și programele de reeducare provenite de la sistem, fie că vorbim despre educație, media, guvern sau vreo altă instituție pe care o controlează ei.

7. Nu-i bine să fii alb

Următoarea inversiune este demonizarea rasei albe, scăderea populației albe și sărăcirea ei, atât din punct de vedere economic cât și spiritual. Pentru că albii sunt cei care au colonizat alte națiuni – să nu uităm de finanțatorii și sclavagiștii evrei –, ei trebuie să-și conștientizeze privilegiul lăsând loc altor rase și, într-un final, dispărând cu totul. Ura împotriva albilor va fi tot mai evidentă pe măsură ce se apropie lovitura finală.

Rasa albă e cea mai capabilă să reziste elitelor. Acesta e motivul pentru care se depun atâtea eforturi în încercarea de a o distruge. Alte rase pur și simplu nu sunt îndeajuns de puternice să învingă o forță globală a elitelor care și-a întins tentaculele în toate națiunile, mai puțin în Iran, Siria și Coreea de Nord. Musulmanii sunt jucați pe degete prin strategii de dezbinare și cucerire, iar africanii nu au o gândire globală îndeajuns de sofisticată. Asiaticii sunt prea supuși autorității ca să se opună și par să-și dorească să facă parte din sistemul care le promite bogății nemăsurate. Mai e și Rusia, pe care o consider un element imprevizibil, însă din moment ce au o bancă centrală Rothschild mă îndoiesc că sunt atât de independenți pe cât cred mulți.

Restul lumii e format din state mai mult sau mai puțin falimentare care abia reușesc să-și gestioneze propria economie. Odată ce albii sunt distruși – și cred că vor fi coborâți la nivelul de sărăcie al culegătorilor de cartofi din Irlanda de pe vremuri – urmează un ev întunecat, pentru că nimeni nu va mai putea lupta împotriva tiraniei. Ca premiu de consolare, noi vom fi morți până se întâmplă una ca asta.

Ironia tristă a acestei inversiuni e rolul pe care l-au jucat femeile albe din clasa mijlocie în susținerea agendei. Poate din cauză că viața lor a devenit prea comodă sau din pricină că bărbații lor au devenit prea slabi, vor fi șocate să constate că ele și copiii lor (dacă au) vor fi neutralizați. Rezultatul pe termen scurt va fi că multe femei o să treacă la dreapta spectrului politic, dar până atunci va fi deja prea târziu.

8. Știința este Dumnezeu

Ultima inversiune este înlocuirea lui Dumnezeu – un concept spiritual care strânge laolaltă tot ceea ce este cunoscut și necunoscut – cu „știința”, care poate fi ușor influențată de viitoarele puteri astfel încât să ajungă la concluzii care să reflecte agenda (de pildă, încălzirea globală). Studii se vor face numai când există motivație să se ajungă la un anumit „adevăr”, iar când adevărurile reale vor trebui ascunse – ca de pildă faptul că homosexualii sunt principalii promotori ai epidemiei de SIDA și sunt predispuși să-i molesteze pe copiii pe care-i adoptă – pur și simplu nu se vor mai realiza studii pe respectivul subiect, sau rezultatele lor nu vor mai fi publicate.

Chiar și fără influența elitelor, s-a constatat că majoritatea studiilor științifice – chiar și din domeniul medical – nu pot fi reproduse. Cu alte cuvinte, sunt niște mizerii, la fel ca drogurile pe care oamenii le iau la îndemnul acestor studii fățarnice. Credința pe care majoritatea o au în știință e la fel de mare cu aceea a credincioșilor în Dumnezeu, iar dacă cineva vine la ei cu un „studiu” sau o „analiză” o iau de bună, pentru că se potrivește vizunii inversate asupra lumii în care au fost programați să creadă.

Se dovedește că oamenii cel mai ușor de inversat sunt cei care nu cred în Dumnezeu, pentru că sunt gata să renunțe imediat la orice e legat de trecut, inclusiv la înțelepciunea străveche sau pur și simplu la bunul simț care au reușit să supraviețuiască mii de ani, totul în favoarea unui studiu nou și la modă care se bazează pe un eșantion limitat și care nu dovedește nimic.

Trebuie să înțelegem că știința poate observa numai ce se poate vedea, dar o mare parte din univers există la nivelul undelor electromagnetice și al materiei întunecate, pe care nu le mai vedem și nu le mai putem măsura cu precizie. Credința numai în știință intră în conflict direct cu însăși natura existenței, anume că oamenii pot înțelege sau percepe doar o mică parte din întreg. Privirea noastră asupra realității e redusă la un vizor minuscul, iar astfel elitelor le e ușor să ne umple perspectiva restrânsă numai cu informațiile și percepțiile pe care vor ca sclavii să le creadă.

Eu am ajuns în punctul în care resping automat toate noutățile din știință ca fiind forme avansate de propagandă.  Includ aici și evoluționismul, o invenție cu o contribuție puternică la uciderea lui Dumnezeu. Dacă noutățile din știință sunt publicate și promovate și dacă există un „consens” în privința lor, eu le percep matematic ca fiind, de fapt, false și consider că e mai plauzibil ca opusul lor să fie adevărat. Chiar nefiind oameni de știință putem înțelege ușor adevărul real fiind convinși de opusul a ceea ce ni se spune să credem.

 

Concluzie

După cum vedeți, ne apropiem de finalizarea celor opt inversiuni despre care am vorbit. Estimez că întregul plan e definitivat în proporție de 75% și vor să se grăbească pentru că văd victoria la orizont. Problema cu graba e că vor face greșeli care o să trezească mulți sclavi, dar sunt încrezători că au o putere suficient de mare încât să se facă față acestor „scurgeri”. Un bărbat care se ridică împotriva agendei inversiunii poate fi distrus inventându-i-se infracțiuni sexuale, poate fi intimidat de bătăuși de stradă (Antifa), sau cenzurat online.

Când elitele o să-și pornească programul de inteligență artificială iar sclavii îl vor accepta așa cum au acceptat voluntar toate celelalte mecanisme de control din partea elitelor, va fi mult mai greu de rezistat decât până acum dar, așa cum a explicat Alexandr Soljenițîn în Arhipelagul Gulag, ca să surpi o peșteră nu trebuie să începi decât cu o fisură. Elitele au reușit să controleze majoritatea oamenilor, dar faptul că existați voi, cei care citiți acum aceste rânduri, demonstrează că mulți oameni încă tânjesc după adevăr și pot să gândească independent.

În curând vom fi puși la încercare, și voi, și eu, și vom vedea cât de departe suntem dispuși să mergem ca să ne păstrăm libertățile limitate pe care încă le avem. Când o să vină după voi și o să vă someze să acceptați inversiunile, amenințându-vă cu distrugerea, ce veți face? M-am gândit profund la această întrebare și am ajuns la un răspuns care cred că mi-a pecetluit soarta.

 

Despre autor
Daryush Valizadeh este american de origine armeană și iraniană. Este creștin de rit armean. Absolvent al Universității din Maryland, specialitatea microbiologie. Traducere și adaptare după rooshv.com.

Ajută la promovarea fundamentelor morale ale societății.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here