Manipularea prin limbaj precede manipularea socială

1235
7
DISTRIBUIȚI

Istoria ne învaţă că distrugerea sau devalorizarea unei realităţi începe cu manipularea de limbaj. Când nu se mai spun lucrurilor pe numele lor se pierde progresiv conştiinţa realităţii, a consecinţelor şi a semnificaţiilor lor. “Trebuie să avem curajul – scria Ioan Paul al II-lea – de a privi adevărul în faţă şi de a spune lucrurilor pe nume, fără să cedăm unor compromisuri care ne convin sau tentaţiei de a ne autoînşela”. (Evangelium Vitae, 58)

Se ştie că în anii ’70 avortul a devenit întrerupere de sarcină, fiul a devenit produs de concepţie, mama a devenit gravidă, iar eliminarea vieţii umane din sânul matern s-a transformat, ca să folosim cuvintele Ioan Paul al II-lea, din delict în drept. S-a continuat apoi în anii ’80 şi ’90, când pentru a putea manipula şi selecţiona, fiii au devenit embrioni sau feţi, când în cazul sarcinilor gemelare eliminarea unor copii a devenit reducţie embrionară şi când diagnoza prenatală s-a transformat în anticamera selecţiei eugenetice.

Continuă şi în acest început de mileniu, cu o transformare a limbajului care conduce la manipularea vieţii chiar şi în finalul ei, când privarea unei persoane suferinde de apă şi de mâncare devine acompaniament dulce al morţii, când se teoretizează şi se pune în discuţie demnitatea persoanei copilului aflat în pântecele mamei sale, sau pierderea demnităţii de persoane pentru unii bolnavi foarte grav sau ce se află în stare de inconştienţă.

Este o manipulare de limbaj capabilă să penetreze în conştiinţa multora şi care atinge evident toate aspectele legate de respectul pentru viaţă. Acest fenomen se numeşte anti-limbaj şi conduce treptat la reducerea sensibilităţii opiniei publice faţă de gravitatea avortului.

De aceea au o mare responsabilitate cei care scriu, educatorii, politicienii, cei care lucrează în mass-media în folosirea unui limbaj corect, care să spună lucrurilor, faptelor pe numele lor adevărat. Şi toţi oamenii în general au responsabilitatea de a nu se lăsa anesteziaţi de cuvinte false, de a nu accepta cu comoditate ceea ce ne este furnizat într-un ambalaj frumos colorat, dar fals.

Devine important de a aminti mereu că copilul în orice fază a vieţii sale este tot persoană, indiferent că acea fază de dezvoltare în termeni medicali se numeşte morulă, blastocit, zigot, pre-embrion, embrion, făt.

Aşa cum unele tehnici de control al naşterilor sunt denumite impropriu contraceptive deoarece ele nu împiedică unirea gameţilor şi deci concepţia – după cum lasă să se înţeleagă termenul folosit de contra-cepţie – mecanismul lor împiedică în realitate ca ovulul fecundat să se implanteze în uter. Cine le propune nu le numeşte provocatoare de avort (pentru că sună dramatic avortul în conştiinţa unora!) şi atunci ele sunt definite interceptive adică interceptează zigotul (copilul) pe care nu-l lasă să se implanteze, sau contragestative adică acelea care împiedică continuarea sarcinii după instalarea embrionului în uter. Aceste interceptive şi contragestative sau produsele abortive sunt cele mai răspândire astăzi: pilula de bază cu conţinut de progesteron (minipilula); injecţiile trimestriale şi implanturile subcutanate pe bază de progestinici sau estro-progestinici; spiralele sau IUD; vaccinul anti -gonadotropina corionica umana (hCG); pilula de a doua zi; prostaglandinele şi medicamentele luteolitici (printre care RU 486).

Toate aceste tehnici şi substanţe provoacă avort într-o formă ascunsă, iar folosirea lor, în marea majoritate a cazurilor, nu necesită spitalizarea femeii. (Cf. M. L. Di Pietro – R. Minacori, Sull’abortivita della pillola estroprogestinica e degli contraccettivi, „Medicina e Morale”, 1996, 5, pp. 863-900).

Ioan Paul al II-lea în Evangelium Vitae 13 arată că cercetarea ştiinţifică tinde în această privinţă “să sustragă avortul oricărei forme de control şi responsabilitate socială” prin folosirea unei terminologii confuze şi înşelătoare cu scopul de a nu bate la ochi termenul de avort.

Şi să nu uităm că şi în spatele fertilizării in vitro există embrioni excedentari avortaţi – fie că sunt prea mulţi, fie că sunt “vinovaţi” de o presupusă boală-, aruncaţi la gunoi sau congelaţi pentru ca alţi copii să vină la viaţă.

Acest fenomen se constată mai ales în cărţile de popularizare care au ca ţintă publicul foarte larg, cât şi în revistele şi cărţile ştiinţifice, pentru a influenţa opinia publică, pentru ca în final avortul să nu mai fie considerat crimă, să nu atingă conştiinţele.

Asistăm aşadar la o degradare morală ce vizează direct conştiinţa, raţiunea şi inima omului.

Iuliana Petruţ. Articol Apărut în nr. 5/2011 al revistei electronice publicate de Asociaţia „Familia şi Viaţa”, Roman

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

7 comentarii

  1. Abordarea e foarte interesantă şi m-am regăsit în dorinţa de a reumaniza subiectul despre care vorbim – de exemplu, termenul „produs de concepţie” mi se pare înfiorător de rece, iar perspectiva selecţiei eugenetice mi se pare înfiorător de ameninţătoare.

    Totodată, simt că pentru a reumaniza complet subiectul trebuie să ţinem cont şi de demnitatea mamei şi să nu o privim ca un simplu mijloc de transport pentru o nouă fiinţă umană.

    Ce mi se mai pare interesant e că şi autoarea articolului foloseşte tot manipulare prin limbaj 🙂 , promovând ca adevăruri incontestabile vechi sensuri (de exemplu avortul ca delict – asta a fost o convenţie socială, exact în aceeaşi măsură în care acum avortul e un drept) sau propriile interpretări (de exemplu, faptul că un pre-embrion e considerat persoană ţine de o anumită interpretare a cuvântului persoană, nu de definiţia strictă a cuvântului).

    Sunt convinsă că manipularea e cu bunele intenţii de a promova anumite valori, la fel cum sunt convinsă că şi „tabăra adversă” manipulează tot pentru a-şi promova propriile valori. Până la urmă despre asta e vorba, de o confruntare a unor valori diferite.

  2. Cum de s-a ajuns sa se dezbata daca a omora este un delict sau un drept?! Si cum poate sa tina de conventie sociala asa ceva? Ce ajungem sa gandim cand nu mai tinem cont de Dumnezeu..

  3. După înţelegerea mea, nu se dezbate dacă a omorî este un drept sau un delict, ci dacă avortul – sau chiar mai mult din câte am văzut în acest articol, dacă şi unele forme de a preveni o sarcină – înseamnă a omorî. Cei care consideră că un ovul fecundat e din prima secundă o persoană, vor răspunde categoric „da”. Ceilalţi vor răspunde „nu” sau „depinde despre care fază de dezvoltare vorbim”, în funcţie de felul cum înţeleg ei definiţia pentru „persoană”.

    Lărgesc un pic discuţia, apropo de „dreptul de a omorî”; e un subiect care pare foarte alb-negru, dar uite că din punct de vedere strict legal uneori nu e chiar aşa. Dacă loveşti pe cineva care îţi pune viaţa în pericol şi respectiva persoană moare, din punct de vedere legal nu e o crimă. La fel cei care luptă în război nu sunt consideraţi criminali de către poporul lor, ci de obicei chiar eroi. Iar legile astea sunt o formă de convenţii sociale. Chiar şi în numele lui Dumnezeu s-au comis crime de-a lungul istoriei, aşa că simpla Lui invocare pentru a argumenta un punct de vedere nu garantează că respectivul punct de vedere este unul de înghiţit pe nemestecate.

    Am deviat în paragraful anterior pentru a ajunge la ideea mea principală: şi anume că fiecare dintre noi avem o imagine subiectivă despre realitate. Şi dacă tot ce facem e să încercăm să ne impunem unii altora propria subiectivitate ca fiind obiectivă, tot ce vom reuşi va fi să ne înţelegem, vorba ceea, ca mutul cu surdul. Dacă ambele „tabere” din orice dezbatere ar încerca să o şi înţeleagă pe cealaltă (nu doar să o judece sau să o covingă), cred eu că şansele ar fi mai mari să se ajungă la o transformare înspre bine.

  4. Recunosc, in mintea mea – la fel ca intr-a multora – avortul, intreruperea de sarcina, se deosebeau complet de crima, nu aveau nimic in comun cu ea. Dar ma inselam, ma autoinselam de fapt, pentru ca in realitate lucrurile erau altfel – copilul meu a fost adevarat, a trait cu adevarat, viu si real, in pantecele meu! Insa eu m-am complacut cu gandul acesta monstruos, ca daca omori pe cineva foarte micut, aproape de nevazut, crima ta e si ea mica, insignifianta, ca si cum n-ar fi, o simpla masura adoptata de dragul unei sigurante virtuale, o „eliminare” logica pe care trebuie sa o faci ca sa… acum nici nu mai stiu exact de ce; stiu doar ca o data cu copilul meu lipsit de aparare, am ucis si cantecul zorilor si raza de soare si sclipirea stelelor si mult mai mult decat atat. Pentru ca oricat am fi de prozaici si de „stiintifici”, in adancul sufletului simtim ca inceputurile vietii noastre, a mea, a ta, se datoreaza unei iubiri uriase si unei jertfe dinainte si dincolo de iubirea si jertfa parintilor nostri biologici.
    Pentru ca altfel, orice privire de copil ar trebui sa ne arda si sa ne spulbere, ca si cand nici n-am fi existat vreodata.

  5. Diana, îmi pare rău pentru suferinţa ta şi sper să regăseşti „cântecul zorilor şi raza de soare”. Sunt convinsă că nu ai făcut avortul din cauză că eşti un om rău şi tocmai aici e problema mea cu felul în care văd de multe ori mesajele „pro viaţă”: sunt mai mult „anti-mame-care-avortează” decât „pro-viaţă”. În loc să arătăm cu degetul spre „criminali”, mi s-ar părea mult mai sănătos şi mai eficient să înţelegem care-s motivele pentru care ele aleg să avorteze şi să vedem cum putem evolua ca societate pentru ca viitorii părinţi să nu se mai teamă (aşa tare) de perspectiva creşterii unui copil cu handicap, sau de creşterea unui copil ca părinte singur, sau de creşterea unui copil de către doi părinţi care lucrează de dimineaţă până seara şamd. În societatea românească, plină de prejudecăţi, trebuie să fii uneori foarte curajos pentru a deveni părinte (de exemplu, aşa cum spunea altcineva la un alt articol, în România viaţa unei persoane cu sindrom Down şi a familiei ei e mult îngreunată de faptul că societatea nu prea e pregătită să includă astfel de persoane). Îi admir pe cei care au acest curaj, totodată nu-i condamn pe cei care nu-l au şi sunt convinsă că a le impune ce să facă nu ar ajuta la nimic; alegerea lor e cu adevărat morală dacă e alegerea lor, nu dacă e rezultatul unei presiuni exterioare. Şi nu cred că rolul meu pe pământ e să-i judec pe alţii pentru faptele lor, ci să-i ajut în măsura propriilor mele limitări şi să mă las sprijinită de ei la rândul meu atunci când am nevoie. Sper să ai şi tu alături pe cineva care să te sprijine în vindecarea rănii din sufletul tău.

  6. Ba pardon, mamele care avorteaza comit o crima, deci este normal sa simta ce simte Diana. Insa, daca nici Dumnezeu nu cere altceva decat pocainta, nici noi oamenii nu putem cere altceva, deci pe Diana o consider un caz fericit, pentru ca este constienta, ea este cu mult deasupra multor persoane in ceea ce priveste etica acestei probleme si vede situatia corect, ea are aceeasi sanse de mantuire ca si orice alt pacatos care crede.
    Nu la fel se poate spune despre tipele care vorbesc despre cum e mai bine sa faci avort – chimic sau chiuretaj, fata? – pe forumurile Kudika, unde stilul, de o completa nepasare fata de viata care exista in ele, si frivolitatea iti dau pur si simplu fiori.
    Avortul este perceput ca altceva decat o crima pentru ca este legal – la fel si sclavia era perceputa ca fiind OK pe vremuri pentru ca era legala. Au fost detinatorii de sclavi mai putin exploatatori din acest motiv? Haide sa fim seriosi. Si lagarele naziste au fost legale la vremea respectiva, deci haide sa nu ne imbatam cu apa rece ca avortul este altceva decat este de fapt.
    Sigur, poate exista si parerea, motivata in multe cazuri, ca femeia care recurge la avort este de fapt si ea o victima – poate foarte usor sa fie, prin simpla dezinformare, pentru ca se procopseste cu niste consecinte, fizice si/sau psihice, pe care nu i le explica nimeni in prealabil si se fac si avorturi fortate peste tot in lume, la greu.
    Parerea mea sincera este ca, atata timp cat inghitem hapul, complet manipulator, ca acest „drept” al femeii la crima este altceva decat este, facem un mare rau noi toti, ca societate, in primul rand tuturor femeilor.
    In ce societate, in care cel mai slab (in acest caz, copilul nenascut, poate in curand si copilul mic odata nascut) este spoliat de drepturi, ai vazut sa fie femeia respectata?
    Sau poate te simti bine sa vezi, impreuna cu copilul tau de 2-3 ani, tatoase cu decolteu si fuste pana la buric, daca nu direct pornografie, in toate ziarele si toate filmele — sau ai impresia ca adolescentele noastre se pun in genunchi si inghit tot de la prima intalnire pentru ca femeile au intr-adevar o putere reala in societatea asta a consumului si a mortii si au primit de la aceasta societate o educatie morala care sa le ajute sa traiasca demn?

  7. Ca sa nu mai spun, ca mesajele relativiste, oricat de „empatice”, sunt o palma in fata oricarei femei ca Diana.

    Adica femeia asta isi aduna curajul sa recunoasca, fata de sine si de altii, ceea ce a facut, isi expune fara mila fata de sine toata siferinta si toata constiinta ca sa vina la noi cu un mesaj simplu:
    „Fetelor, nu faceti si voi prostia pe care am facut-o eu”

    Si raspunsul relativist care este? Este cumva: „Da, ai dreptate Diana, inteleg ce vrei sa faci si sunt de acord cu tine”? Nici pe departe.

    Mie, personal, imi suna ceva a: „Vai, draga, ce nasol te simti! EU te inteleg perfect, ca sunt asa de empatica si straluminata! Saraca, saraca de tine… Da’ totusi, poate alta femeie nu vede lucrurile chiar prin prisma ta, deci chestia asta ca iti pare rau… OK, dar sa nu le culpabilizezi pe celelalte, ca e doar perceptia ta, OK draguta? Da’ EU te inteleg perfect, sa stai linistita ca de mai multa intelegere nici nu poti sa ia parte, ca toti pro-liferii astia sunt asa nasoi cu tine si eu iti ofer atata empatie ca nu pot sa nu ma simt bine in pielea mea… Da… Deci te pup, draga!”

    Haide sa fim seriosi!

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here