O nouă dezbatere despre avort în Parlamentul European – o nouă tentativă de a inventa „dreptul la avort”

77
Proiectul celei mai noi rezoluții pro-avort de la Parlamentul European încearcă să introducă recunoașterea unui inexistent „drept la avort” simultan cu abolirea obiecției de conștiință a personalului medical, în contradicție cu legislația europeană.
France, Alsace, the European Parliament of Strasbourg

Pe 25 martie 2021, europarlamentarul croat Perdrag Matic a prezentat un proiect de rezoluție privind situația sănătății și a drepturilor sexuale și reproductive în Uniunea Europeană. Deși acest domeniu este de competența exclusivă a statelor membre, proiectul de rezoluție forțează recunoașterea unui inexistent „drept la avort” simultan cu abolirea obiecției de conștiință, în contradicție cu legislația europeană.

Proiectul de rezoluție este în afara competenței Uniunii Europene

Domeniul asigurării sănătății nu face parte dintre competențele Uniunii Europene, ci aparține statelor membre. [1] Mai precis, orice acțiune a instituțiilor UE pe subiectul avortului este în afara cadrului legal; monopolul statelor membre cu privire la această problemă a fost reamintit în mai multe rânduri de diferite organisme europene. Chiar și recent, Comisia Europeană a declarat: „competențele legislative privind sănătatea și drepturile sexuale și reproductive, inclusiv avortul, revin statelor membre”. [2] Această poziție este consecvent confirmată, în mod regulat, de către Comisie. [3]

Respectarea competenței statelor membre în domeniul sănătății este în conformitate cu principiul subsidiarității consacrat în tratatele europene. [4] Acest principiu este destinat protejării capacității statelor membre de a decide și de a acționa suveran. În domeniul sănătății, „acțiunile Uniunii completează politicile naționale […]. Comisia promovează cooperarea între statele membre”. [5]

Prin urmare, Uniunea Europeană nu poate impune un „drept la avort”, chiar dacă statele membre adoptă poziții foarte diferite cu privire la acest subiect. Lipsa competenței Uniunii de a întreprinde astfel de acțiuni a dus deja la respingerea de către Parlamentul European a raportului Estrela, prezentat în 2013 și, din păcate, cvasi-identic cu actualul proiect de rezoluție. La acel moment, rezoluția adoptată de Parlamentul European a precizat în mod clar că „este de competența statelor membre să formuleze și să pună în aplicare politici privind sănătatea și educația”. [6]

Conștienți de reticența statelor membre de a li se impune o normă pe care nu au convenit-o, promotorii acestui proiect de rezoluție încearcă să profite de sistemul de „soft law”, pentru a introduce o normă nouă fără ca aceasta să apară la început ca obligatorie. Alegerea acestei strategii nu trebuie subestimată deoarece, deși rezoluțiile Parlamentului European nu au valoare juridică obligatorie, ele sunt expresia unei opinii politice a Parlamentului. O rezoluție poate servi ulterior pentru a legitima acțiunea statelor membre sau a instituțiilor; ea este, în mod clar, destinată să producă efecte. Mai important, rezoluția poate exprima o intenție pre-legislativă care poate fi folosită ulterior pentru a justifica acte obligatorii. Prin urmare, nu există nicio îndoială că un act al Parlamentului European reprezintă poarta către „inima” sistemului normativ unional. 

Un proiect de rezoluție contrar legii

Acest proiect de rezoluție afirmă existența unui „drept la avort” și încearcă să-l stabilească în dreptul internațional derivându-l din dreptul la sănătate – mai precis din dreptul la sănătate sexuală și reproductivă. Cu toate acestea, niciun tratat de drept internațional nu recunoaște un „drept la avort” și nici nu îl include în domeniul sănătății sexuale și reproductive. Dimpotrivă, asocierea dintre aceste două concepte este exclusă.

Există un singur tratat internațional care menționează „drepturile sexuale și reproductive”, dar avortul nu este inclus în acestea. [7]

În mod similar, Declarația de la Cairo din 1994 a exclus avortul din sfera acestor drepturi; mai mult, a declarat că avortul nu ar trebui considerat un mijloc legitim de planificare familială [8], iar statele semnatare s-au angajat să reducă numărul de avorturi. [9] Această poziție a fost reafirmată solemn în 2014, în Declarația și Platforma de Acțiune a Organizației Națiunilor Unite de la Beijing.

În 2020, în Declarația de Consens de la Geneva, 35 de state ONU au reafirmat că avortul nu este inclus în domeniul sănătății sexuale și reproductive. [10]

Existența unui „drept la avort” nu se poate întemeia nici pe diferitele instrumente europene privind drepturile omului (Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene).

În special, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că dreptul mamei la viața privată [11] nu poate fi interpretat ca conținând un drept la avort. Curtea a reamintit în repetate rânduri că viața privată a femeii însărcinate este strâns legată de cea a copilului nenăscut și că interesele respective trebuie să fie reconciliate [12].

Luarea în considerare a interesului superior al copilului nenăscut determină, de asemenea, deciziile Curții de Justiție a Uniunii Europene. În 2011, Curtea a recunoscut demnitatea umană a embrionilor umani. [13] Protejarea acestui principiu suprem a determinat Curtea să refuze brevetarea unui proiect care ducea la distrugerea embrionilor.

Proiectul de rezoluție ignoră în totalitate demnitatea copiilor nenăscuți, mai ales atunci când „invită” statele să legalizeze avortul pe tot parcursul sarcinii. Deoarece avortul duce la distrugerea embrionilor și feților și afectează principiul demnității umane, acesta trebuie restricționat.

Vă recomandăm
[adrotate group="2"]

O rezoluție împotriva libertății de conștiință

Conform proiectului de rezoluție, exercitarea „dreptului la avort” ar necesita eliminarea tuturor obstacolelor din calea practicării avortului, inclusiv a obiecției de conștiință a personalului medical; acestuia i-ar trebui interzisă posibilitatea de a refuza o activitate incompatibilă cu convingerile lor religioase, morale, filosofice sau etice. Proiectul de rezoluție consideră chiar că această atitudine ar trebui tratată ca „refuz al asistenței medicale”.

Cu toate acestea, dreptul la libertatea conștiinței este garantat în mod expres de legislația internațională și europeană, cum ar fi în articolul 18 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice și, respectiv, în articolul 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Natura fundamentală a acestei libertăți nu mai trebuie dovedită; este chiar descrisă de Curtea Europeană ca fundamentul societății democratice. [14]

A fortiori, obiecția de conștiință trebuie protejată, iar jurisprudența Curții confirmă această cerință. [15]

Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene a consacrat în mod expres dreptul la obiecție de conștiință. [16]

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a reamintit importanța dreptului la obiecție de conștiință în domeniul medical în Rezoluția sa 1928/2013, în care solicită statelor să „asigure dreptul la obiecție de conștiință bine definită în legătură cu chestiuni sensibile din punct de vedere moral, precum serviciul militar sau servicii legate de îngrijirea sănătății”.

Statele au pur și simplu o obligație pozitivă de a echilibra drepturile, iar acest lucru a fost afirmat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului [17].

O însoțire dubioasă între proiectul de rezoluție și organizațiile pro-avort

Astfel, ilegalitatea propunerilor proiectului de rezoluție este vizibilă din mai multe interpretări; referințele abuzive la surse juridice slabe făcute în cuprinsul său par să o confirme. Raportorul citează directive europene pe care le scoate, în mare măsură, din domeniul lor de acțiune [18], precum și texte fără nicio valoare juridică.

Conștienți de această slăbiciune, promotorii proiectului de rezoluție s-au angajat să îndepărteze, în prealabil, orice potențială opoziție. Prin urmare, a fost organizat un atac împotriva organizațiilor pro-viață prin intermediul unei audieri în Parlamentul European, la 25 martie 2021. Audierea a înfățișat organizațiile pro-viață ca parte a unui complot împotriva valorilor Uniunii Europene și a avut scopul evident de a discredita organizațiile pro-viață, de a le pune la îndoială legitimitatea și de a le exclude din dezbaterea democratică. Încercarea pare destul de ipocrită, mai ales dacă analizăm biografia diferiților vorbitori la această audiere publică: toți fac parte dintr-o mare rețea globală de activiști pro-avort, finanțată fără zgârcenie de organizații precum Planned Parenthood, Fundația pentru o Societate Deschisă și Fundația Gates. [19]

Subiectivismul cras este evident și din natura unilaterală a acestei audieri, o tipică manevră ideologică instituită de promotorii avortului pentru a-și impune fără obstacole propria viziune asupra drepturilor omului.

(după ECLJ.org)

[1] Treaty on the Functioning of the European Union, Article 168§7.

[2] Parliamentary question, 9 March 2021, E-005924/2020 Answer given by Ms Dalli on behalf of the European Commission.

[3] Parliamentary questions, 9 February 2021, E-005297/2020, E-005939/2020, E-006029/2020, P-006345/2020, Answer given by Mrs Dalli on behalf of the European Commission

[4] Treaty on European Union (TEU), Article 5, paragraphs 2 and 3.

[5] Parliamentary Question, 15 February 2021, E-006085/2020, Answer given by Mrs Dalli on behalf of the European Commission.

[6] European Parliament resolution of 10 December 2013 on sexual and reproductive health and rights (2013/2040(INI))

[7] UN, Convention and Optional Protocol on the Rights of Persons with Disabilities, 13 December 2006.

[8] Cairo Declaration 1994, Article 8.

[9] UN Women, Beijing Declaration and Platform for Action, Beijing+5 Political Declaration and Outcome Document, 2014.

[10] Geneva Consensus Statement on Promoting Women’s Health and Strengthening the Family, 22 October 2020.

[11] ECHR, Article 8.

[12] ECHR, A, B and C v. Ireland [GC], no. 25579/05, §212, 2010.

[13] CJEU, Oliver Brüstle v. Greenpeace, 18 October 2011.

[14] ECHR, Kokkinakis v. Greece, No. 14307/88, 25 May 1993.

[15] ECHR, Bayatyan v. Armenia, No. 23459/03, 7 July 2001.

[16] Charter of Fundamental Rights of the European Union, Article 10.2, 2000.

[17] ECHR, R.R. v. Poland, No. 27617/04, 26 May 2011; P. and S. v. Poland, No. 57375/08, 30 October 2012.

[18] Directive 2011/24/EU of the European Parliament and of the Council, 9 March 2011 on the application of patients’ rights in cross-border healthcare and Directive 2001/83/EC of the European Parliament and of the Council, 6 November 2001 on the Community code relating to medicinal products for human use.

[19] Factual elements, Hearing „Foreign interference on the financing of anti-choice organisations in the EU, European Parliament, 25 March 2021.


Ajută la promovarea fundamentelor morale ale societății.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here