Cum a devenit imaginabil inimaginabilul. Eric Lander, Julian Huxley și trezirea monștrilor adormiți (de Matthew Ehret)

214
Vom ajunge să vedem că biotehnologia este folosită în interesul umanității, în cadrul unei paradigme multipolare care prețuiește suveranitatea națională, viața umană, familia și credința? Un eseu în 3 părți.

Partea a douaPartea a treia

Oricât de neplăcut ar fi când ne gândim la influența eugeniei în vremurile zbuciumate pe care le trăim, și chiar atunci când acest gând ne provoacă o stare de rău, opinia mea este că ignorarea acestui subiect nu este deloc benefică pe termen lung.

Subiectul este cu atât mai serios cu cât favoriții de înalt rang ai Forumului Economic Mondial, cum ar fi Yuval Harari, etalează concepte precum „noua clasă inutilă la nivel mondial”, presupunând că aceste concepte vor deveni realitate odată cu inteligența artificială, ingineria genetică, automatizarea și cea de a patra revoluție industrială. Alte personaje de la Davos, cum ar fi Klaus Schwab, solicită în mod deschis microciparea cetățenilor la nivel mondial astfel încât aceștia să fie în măsură să interacționeze printr-un simplu gând cu o rețea web globală, în timp ce Elon Musk și Mark Zuckerberg promovează „legături neuronale” care să „mențină relevanța umanității” prin intermediul contopirii cu computerele, într-o nouă eră a biologiei evoluționare.

Geneticienii darwiniști de frunte, cum ar fi Sir James Watson și Sir Richard Dawkins, apără la scenă deschisă eugenia, în timp ce în paralel, în cadrul unui centru de guvernanță, se consolidează o tehnocrație care folosește o „Mare Resetare” drept scuză pentru a institui o nouă eră statală post-națiune.

În cazul în care în spatele acestor procese stă la pândă ceva care este în mod fundamental malefic și care are legătură cu ascensiunea anglo-saxonă a fascismului și a eugeniei în urmă cu aproape un secol, atunci haideți să avem măcar curajul să explorăm această posibilitate! La urma urmei, în urmă cu 80 de ani, numai prin analizarea acestei urâțenii a fost posibil ca patrioții să fie în măsură să întreprindă acțiunile care se impuneau pentru a împiedica, în 1993, instaurarea unei dictaturi tehnocratice a bancherilor. Același lucru s-a întâmplat și în timpul celui de al Doilea Război Mondial… Așadar, ar merita ca cei care s-ar putea regăsi astăzi într-o situație similară să întreprindă eforturi în sensul unei demonstrații similare de curaj pentru a contempla inimaginabilul.

Ce NU s-a întâmplat la Nurnberg?

În urmă cu șaptezeci și șase de ani, în timp ce aliații își consolidau victoria asupra mașinăriei naziste și se instituia cu repeziciune „Tribunalul de la Nürnberg”, o nouă strategie era pusă în mișcare chiar de către forțele care investiseră eforturi, bani și resurse ample pentru ascensiunea fascismului ca „soluție miraculoasă” pentru haosul economic de după Primul Război Mondial, care se întinsese în întreaga Europă și în SUA.

Unul dintre scandalurile răsunătoare ale epocii noastre este cel legat de faptul că mașinăria Wall Street-City of London care i-a finanțat pe Hitler și pe  Mussolini ca armă de război pentru instituirea noii ordini mondiale nu a fost adusă niciodată în fața justiției.

Vă recomandăm
[adrotate group="2"]

Deși Franklin Roosevelt a reușit să țină Wall Street în frâu în perioada 1933-1945, pregătind între timp scena mondială pentru o viziune postbelică minunată a cooperării reciproc avantajoase, forțele întunecate ale oligarhiei financiare, care nu dorea decât să instituie un sistem unipolar global de guvernanță, nu numai că au evitat vreo pedeapsă, ci nu au pierdut nicio secundă pentru a-și recupera hegemonia pierdută înainte de războiul care se apropiase de final.

Rolul jucat de Sir Julian Huxley

Unul dintre marii strategi conceptuali ai acestui proces a fost un om pe nume Julian Sorrel Huxley (1887-1975). Celebrat ca biolog și reformator social, Julian a fost o viață întreagă un membru devotat al Societății Britanice pentru Eugenie (British Eugenics Society), alături de John Maynard Keynes, în calitate de secretar și, ulterior, de președinte al Societății.

Julian a dat dovadă de o mare implicare și, alături de fratele său Aldous, a muncit din greu pentru a se ridica la înălțimea reputației foarte mari a bunicului său Thomas (cunoscut și ca „buldogul lui Darwin”). Ocupându-se simultan de gestionarea mișcării eugenice după cel de al Doilea Război Mondial, Julian s-a regăsit punând în scenă mișcarea de mediu modernă, în calitate de fondator al Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii, în 1948, de cofondator al Fondului Mondial pentru Viața Sălbatică (World Wildlife Fund) în 1961, de autor al noțiunii de „transumanism” și, de asemenea, în calitate de fondator al unui organism extrem de influent al Organizației Națiunilor Unite denumit UNESCO (abrevierea de la Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură) în 1946, pe care l-a condus în perioada 1946-1948 în calitate de director general.

Mandatul pentru noua organizație a fost stabilit în mod clar prin organismul UNESCO înființat de Huxley în 1946: Scopul și filozofia organizației:

„Misiunea morală a UNESCO este clară. Sarcina care i-a fost încredințată, și anume promovarea păcii și securității, nu poate fi niciodată îndeplinită în totalitate prin mijloacele pe care le are la dispoziție – educație, știință și cultură. Trebuie avută în vedere o anumită formă de unitate politică mondială, prin intermediul unui singur guvern mondial sau în alt mod, acesta fiind singurul mijloc sigur de evitare a războiului…In programele sale educaționale se poate sublinia necesitatea stringentă a existenței unei unități politice mondiale și se pot familiariza toate popoarele cu implicațiile transferului suveranității depline, dinspre națiunile separate către o organizație mondială.”

Care ar fi scopul urmărit de această „unitate politică mondială”?

Câteva pagini mai încolo, viziunea lui Huxley este prezentată cu toate detaliile sale corupte: 

„În prezent, este probabil ca efectul indirect al civilizației să fie disgenic mai degrabă decât eugenic și, în orice caz, se pare că pierderea generată de prostia genetică , de slăbiciunea fizică, de instabilitatea mintală și de sensibilitatea la boli, care există deja la speciile umane, va reprezenta o povară mult prea mare în calea atingerii unui progres real. Astfel, deși este destul de evident că orice politică radicală în domeniul eugeniei va fi imposibil de pus în practică din punct de vedere politic și psihologic timp de mulți ani de acum înainte, este important ca UNESCO să vadă că problema eugeniei este analizată cu multă atenție și ca publicul să fie informat despre aceste chestiuni, astfel încât multe lucruri care, în prezent, sunt inimaginabile, să devină cel puțin imaginabile.”

După ce lumea a avut ocazia să vadă ce presupune un program de eugenie derulat cu susținerea deplină a unui inginer social fascist, nu este nicio exagerare să afirmăm că un astfel de program și-a pierdut o mare parte din popularitate în ochii populației mondiale, care este în continuare foarte conectată la instituțiile culturale tradiționale, cum ar fi Creștinismul, patriotismul și  respectul pentru caracterul sacru al vieții.

În pofida faptului că treizeci de state din SUA și două provincii din Canada legalizaseră politicile în materie de eugenie (inclusiv  sterilizarea forțată a celor inadaptați) în perioada 1907-1945, știința statistică și aplicarea politică a eugeniei s-au oprit brusc înainte de finele celui de al Doilea Război Mondial și, astfel cum preciza Huxley în manifestul său, trebuia făcut ceva nou.

Câteva cuvinte despre Tavistock

De asemenea, Huxley a colaborat îndeaproape cu Clinica Tavistock din Londra, care primise finanțare în perioada anilor 1930-1950 atât din partea Fundației Rockefeller, cât și din partea Fundației  Macy.

Sub conducerea psihiatrului general de brigadă John Rawlings Rees, Clinica Tavistock, înființată în 1921, a fost mai degrabă „centrul de psihiatrie al Imperiului Britanic”, care a inovat tehnicile psihiatrice utilizând combinații de behaviorism pavlovian și teorii ale lui Freud pentru a influența comportamentul de grup în diverse moduri.

La început, clinica a explorat condițiile mintale extreme ale victimelor tulburărilor de stres post-traumatic la care se înregistraseră cazuri de descompunere psihologică în urma terorii din timpul luptei în tranșee în timpul războiului, constatând gradul ridicat de maleabilitate în rândul acestor subiecți. După cum s-a menționat în raportul EIR excelent întocmit L. Wolfe în 1996, ideile care l-au călăuzit pe Tavistock au fost în permanență determinate de dorința sa de a descoperi cum ar putea să „demodeleze” și să descompună creierul uman pentru a-l reconstrui apoi sub forma unei creier „gol”, în speranța că aceste cunoștințe cu privire la om să poată fi replicate ulterior în cazul unor grupuri sociale mai ample și chiar în cazul unor națiuni întregi. Multe dintre aceste cercetări au fost aplicate sub forma programului MK Ultra (n.t. exprimente şi tehnici de „spălare pe creier“) derulat în interiorul SUA și vor fi prezentate într-un viitor raport.

G. Brock Chisholm: „Țarul sănătății mondiale”

Brock Chisolm a fost un psihiatru canadian de renume care a lucrat ani de zile cu Rees la Clinica din Tavistock.

În 1948, Chistolm a înființat un organism afiliat la ONU denumit Organizația Mondială a Sănătății (OMS), cu scopul de a promova sănătatea psihică și fizică la nivel mondial. O nobilă strădanie, care presupunea multă responsabilitate și multă putere și care avea nevoie de un lider cu o experiență de excepție cu privire la natura bolilor și a sănătății. Din nefericire, din cauza viziunilor sale bolnave despre natura omenirii și a societății, Chisholm a fost în mod cert omul nepotrivit pentru această poziție de lider.

În viziunea lui Chisholm, cele mai importante cauze ale războiului și ale bolilor psihice nu se regăseau în imperialism sau în nedreptățile economice, ci, mai degrabă, în credința societății în conceptul de „Bine și Rău”. În scrierile sale din 1946, Chisholm a prezentat scopul psihoterapiei și educației „bune” afirmând că:

„reinterpretarea și eventuala eradicare a conceptului de Bine și Rău care a reprezentat baza educației copiilor și înlocuirea credinței în certitudini a celor bătrâni cu gândirea rațională și bazată pe inteligență – acestea sunt, practic, obiectivele de mult așteptate ale unei psihoterapii eficiente”.

Însă eradicarea nu viza numai „conceptul de bine și rău” sau „credința în certitudini a celor bătrâni”, ci și religia monoteistă, familia și patriotismul. Într-un discurs susținut opt ani mai târziu, Chisholm declara:

„Pentru a realiza o guvernare mondială, este necesar ca din mințile oamenilor să se elimine individualismul, loialitatea față de tradiția familiei, patriotismul național și dogmele religioase”.

Lumea o ia razna

După ce UNESCO și OMS erau deja înființate, a fost creată o a treia organizație care să atragă finanțare și să susțină sănătatea mintală la nivel mondial.

După cum a subliniat istoricul Anton Chaitkin, Federația Mondială de Sănătate Mintală (WFMH), finanțată în principal de Fundația Macy, a fost înființată în 1948. Fundația Macy a luat ființă în 1930 sub conducerea Generalului Marlborough Churchill (vărul lui Winston), care fusese răspunzător în perioada 1919-1929 de serviciile secrete ale armatei constituite sub forma așa-numitei „Black Chamber (Camera neagră)”. Noua sa fundație făcea parte din mașinăria lui Rockefeller și era folosită drept canal de finanțare a  „științelor medicale” cu accent pe eugenie.

Coordonatorul tehnic american al conferinței de înființare a WFMH a precizat în mod clar originile noii organizații. Nina Ridnour a scris că

„Federația Mondială de Sănătate Mintală… a fost înființată la recomandarea ONU prin vocea Organizației Mondiale a Sănătății și a UNESCO, întrucât era nevoie de o organizație mondială neguvernamentală în domeniul sănătății mintale cu care organizațiile mai sus menționate să colaboreze.”

Și cine oare urmează a fi numit primul director general al WFMH?

Deși coordona în continuare Clinica Tavistock din Londra, generalul de brigadă John Rawlings Rees a fost desemnat responsabil cu noul organism de nimeni altul decât de ultrarasistul Montagu Norman (guvernatorul Băncii Angliei), care crease operațiunea pe baza Asociației Naționale de Sănătate Mintală pe care o coordona de la domiciliul său din Thorpe Lodge, Londra.

În descrierea sa cu privire la acest plan strategic de luptă pentru reformarea societății, Rees menționa:

„Dacă ne pregătim să ieșim la lumină și să atacăm problemele sociale și  naționale ale zilelor noastre, trebuie să dispunem de trupe de șoc și acestea nu pot fi oferite de lumea psihiatrică care își desfășoară activitatea exclusiv în cadrul instituțiilor. Trebuie să avem echipe mobile de psihiatri care să se poată mișca liber și să stabilească contacte la nivel local.”

Ideea echipelor mobile de trupe de șoc formate din psihiatri a fost inițiată de principalul strateg măreț, Lordul Bertrand Russell, care, în lucrarea sa „Impact of Science on Society” (Impactul științei asupra societății) pe care a scris-o în 1952, menționa: 

„Cred că subiectul care va avea cea mai mare importanță din punct de vedere politic este psihologia maselor …. Importanța acestui subiect a crescut enorm odată cu dezvoltarea metodelor moderne de propagandă. Dintre acestea, cea mai influentă este așa-numita „educație”. Religia joacă și ea un rol, deși unul în scădere; presa, cinematografia și radioul joacă un rol din ce în ce mai mare…. Se poate spera că, în timp, oricine va fi în măsură să convingă pe oricine cu privire la orice, cu condiția ca pacientul să fie tânăr și cu condiția ca statul să pună la dispoziție bani și echipamente”. 

Războiul rece bipolar și o nouă paradigmă mondială

În anii care au urmat, UNESCO, OMS și WFMH au lucrat împreună pentru a coordona sute de sub-organizații influente, universități, laboratoare de cercetare și experimente științifice sub acoperire, inclusiv programul MK Ultra derulat de CIA, cu scopul de a institui mult dorita societate „sănătoasă din punct de vedere mintal”, curățată de legăturile sale în materie de Creștinism, încredere în adevăr , patriotism național și familie.

Înainte de 1971, lumea era pregătită pentru o schimbare majoră.

Țintele în materie de explozie demografică (așa-numita perioadă „baby boomer”) ale acestui amplu experiment de inginerie socială fuseseră asaltate, la toate nivelurile, de un vast arsenal de război cultural. În timp ce drogul LSD se răspândea în campusurile din America și asasinarea liderilor occidentali care se opuneau noii ere a războaielor din Asia de Sud-Vest devenise ceva obișnuit, persoanele din generația „baby boomer” priveau cum cei dragi se întorceau din Vietnam în saci pentru cadavre.

„Să nu ai încredere în nimeni cu vârsta peste 30 de ani” devenise noua vorbă de duh, întrucât dragostea de țară era sufocată de răspândirea nenaturală a imperialismului anglo-american în străinătate și de operațiunile de tip COINTEL PRO în interiorul țării.

În momentul în care Consiliul pentru Relații Externe (CFR) și Comisia Trilaterală  au deconectat dolarul american de rezerva de aur, a fost declanșată o nouă eră a dereglementării, a consumerismului și a materialismului radical, în urma căreia generația „baby boomer” s-a transformat cu repeziciune, în mod magic, în generația hipermaterialistă și individualistă (generația „Eu”) a anilor 1980.

La nivelul protecției mediului, începuse transformarea,  de la un curent marginal, către un curent principal, a unei noi etici a „conservaționismului”, care a înlocuit vechea etică pro-industrială a societății bazată pe producători-creatori care guvernase din punct de vedere istoric cea mai mare parte a civilizației occidentale.

Figura predominantă printre creatorii acestei noi etici a conservării, care a înlocuit ideea „protejării umanității împotriva imperiului” cu ideea „protejării naturii împotriva omenirii”, a fost nimeni altul decât Julian Huxley însuși. În același an în care a co-fondat Fundația Mondială pentru Flora și Fauna Sălbatică (World Wildlife Foundation), Huxley a redactat Manifestul Morges (1961) privind organizarea mișcării ecologiste moderne, conform căruia civilizația umană era plasată pe o poziție puternic contrastantă față de echilibrul presupus închis, matematic, al naturii.

Huxley a fost cofondatorul WWF împreună cu adepți ai lui Malthus, și anume Prințul Philip Mountbatten, cel care a declarat că „Vreau să mă reîncarnez sub forma unui virus mortal” și  Prințul Bernhard al Țărilor de Jos.

Regimul planetar al lui Holdren

Până la mijlocul anilor 1970, Paul Ehrlich, unul dintre principalii neomalthusieni ai epocii, a îndrumat un tânăr protejat pe numele său John Holdren și, împreună cu acesta, a realizat un manual grețos numit Ecoscience in 1977 (Știința ecologiei în 1977) în care, împreună cu învățăcelul său, scria:

„Poate că aceste agenții, împreună cu Programul Organizației Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) și cu agențiile Organizației Națiunilor Unite care se ocupă de populații, ar putea, în cele din urmă, să fie transformate într-un regim planetar – un fel de super-agenție internațională care să se ocupe de populație, resurse și mediu. Un astfel de regim planetar cuprinzător ar putea controla dezvoltarea, administrarea, conservarea și distribuirea tuturor resurselor naturale, regenerabile sau nu, cel puțin atât timp cât există implicații internaționale.

În acest mod, regimul ar putea avea puterea de a controla poluarea, nu numai cea atmosferică și a mărilor și oceanelor, dar și poluarea corpurilor de apă dulce, cum ar fi râurile și lacurile care traversează frontierele internaționale sau care se varsă în mări și oceane. Regimul ar putea, de asemenea, în mod logic, să funcționeze ca agenție centrală de reglementare a întregului comerț internațional, poate cu sprijin din partea țărilor dezvoltate (DC) și a țărilor cel mai puțin dezvoltate (LDC), care să cuprindă toate alimentele care se regăsesc pe piața mondială.

Regimului planetar i-ar putea reveni responsabilitatea de a stabili numărul optim al populației atât la nivel mondial, cât și la nivelul fiecărei regiuni, precum și responsabilitatea de a acționa ca arbitru în ceea ce privește cotele alocate diferitelor țării în limitele lor regionale. Controlul numărului de locuitori ar putea rămâne în responsabilitatea fiecărui guvern, însă regimul ar avea competența de a impune limitele stabilite.”

Având în vedere că aceste cuvinte au fost scrise la numai trei ani de la raportul NSSM-200 (n.t. raport privind analiza securității naționale) al lui Henry Kissinger, un raport care a transformat doctrina politicii externe a SUA, redirecționând-o dinspre favorizarea dezvoltării către favorizarea reducerii populației, cuvintele lui Holdren din 1977 nu ar trebui tratate cu superficialitate.

Proiectul genomului uman readuce la viață monștrii adormiți

În deceniile care au urmat, Holdren a dezvoltat o relație de prietenie strânsă cu Eric Lande, unul dintre savanții de la Rhodes și matematician la Harvard, care a condus Proiectul Genomului Uman în perioada 1995-2002. În 2003, atunci când a anunțat succesul secvențierii complete a genomului uman, a declarat: 

„Proiectul Genomului Uman reprezintă una dintre cele mai importante realizări din istoria științei. Succesul din această lună prefigurează începutul unei noi ere în cercetarea biomedicală. Biologia devine o știință a informației.”

Comentând pe marginea potențialului direcționării evoluției umane ca urmare a Proiectului Genomului Uman al lui Lander și pe marginea noilor progrese cu privire la tehnologia CRISPR mRNA care se înregistrau la acel moment, Sir Richard Dawkins a scris în 2006: 

„ÎN ANII 1920 și 1930, oamenii de știință din politica de dreapta și de stânga nu ar fi considerat că ideea „copiilor programați genetic” ar fi fost deosebit de periculoasă – deși, bineînțeles, nu ar fi folosit această expresie. Astăzi, bănuiesc că ideea este prea periculoasă pentru a face obiectul unei discuții confortabile și presupunerea mea este că responsabil pentru această schimbare este Adolf Hitler… Mă întreb totuși, la aproape 60 de ani de la moartea lui Hitler, dacă nu cumva am putea măcar să îndrăznim să întrebăm care este diferența morală dintre programarea genetică a unui copil cu abilități muzicale și forțarea unui copil să urmeze lecții de muzică. Sau, de ce este acceptabil să instruim atleți care aleargă foarte repede sau sar foarte mult în înălțime, în loc să îi programăm genetic. Îmi vin în minte o serie de răspunsuri, care sunt chiar bune și care, probabil, vor ajunge să mă convingă. Nu a venit totuși momentul la care ar trebui să nu ne mai fie frică să adresăm această întrebare?”

Nu a durat mult până când Holdren s-a regăsit într-o poziție în care s-a bucurat de o putere mai mare decât și-ar fi imaginat vreodată, și anume aceea de țar al științei și arhitect al programului de guvernare „bazat pe dovezi” al administrației Obama, un program care presupunea maximizarea finanțării pentru tehnologia verde menită să decarbonizeze umanitatea în cadrul unor noi sisteme de guvernanță globală. Lander a lucrat îndeaproape cu Holdren în calitate de copreședinte al comitetului științific al administrației Obama, dar și cu David Baltimore, Președintele Institutului Whitehead, cu privire la înființarea Institutului Broad al universităților MIT și Harvard.

Împreună, în 2015, Lander și  Baltimore au supervizat o conferință cu tema „noua eră a cercetării biomedicale” în cadrul căreia a fost prezentată o nouă tehnologie de modificare genetică cunoscută sub numele de CRISPR, care presupunea utilizarea enzimelor și a ARN-ului din E. coli, despre care se descoperise că aveau capacitatea de a ținti secvențe de ADN și de a induce diferite mutații. Deși este de la sine înțeles că această tehnologie avansată oferă un potențial benefic umanității sub forma unui instrument de eliminare a bolilor ereditare atât la oameni cât și la culturi agricole, capacitatea incredibilă a CRISPR de a modifica în mod fundamental și pentru totdeauna ADN-ul uman poate genera prejudicii iremediabile în cazul în care s-ar afla în mâinile nepotrivite.

În cadrul „istoricului” summit internațional cu privire la editarea genelor umane, organizat în decembrie 2015, conducătorul conferinței, David Baltimore, a reiterat cuvintele înfricoșătoare rostite de Julian Huxley în discursul său principal:

„de-a lungul timpului, inimaginabilul a devenit imaginabil. Ne regăsim în punctul unei noi ere a istoriei umane.”

În ianuarie 2021, John Holdren l-a felicitat pe Erik Lander pentru numirea sa în funcția dedirector pentru politici în materie de știință și tehnologie la Casa Albă în administrația Joe Biden, o funcție care fusese deținută anterior de Holdren.

Din această funcție, Lander a supervizat reactivarea tuturor politicilor în materie de știință din epoca Obama, ca parte a unui proces de revizie generală tehnocrată a guvernului SUA în conformitate cu agenda Marii Resetări a Forumului Economic Mondial. Profitând de competențele sporite conferite în temeiul Legii privind autorizarea în cazuri de urgență (Emergency Authorization Act) pentru a ocoli Agenţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) și pentru a forța introducerea de tehnologii de terapie genetică prezentate drept „vaccinuri”, a fost inițiat un nou experiment social.

La momentul scrierii acestui articol, tehnologia CRISPR este deja aclamată ca fiind soluția-cheie pentru abordarea noilor mutații ale tulpinilor COVID-19 și este utilizată ca „vaccin” pentru anumite boli tropicale. Ar trebui să se acorde atenția cuvenită legăturii evidente dintre organizațiile de deunăzi care promovau eugenia și ascensiunea operațiunilor mRNA moderne asociate cu Alianța Mondială pentru Vaccinuri și Imunizare (GAVI) și cu parteneriatul  Oxford -Astra Zeneca, astfel cum a fost această legătură dezvăluită de jurnalistul de investigații Whitney Webb la începutul acestui an.

Va fi această tehnologie utilizată de moștenitorii zilelor moderne ai eugeniștilor susținători ai nazismului într-un efort de a relua eforturile doctorului Dr. Mengele din punctul în care ajunseseră acestea SAU vom fi  martorii utilizării acestei biotehnologii în beneficiul intereselor umanității, în cadrul unei paradigme multipolare care prețuiește suveranitatea națională, viața umană, familia și credința?

Următoarele articole din această serie vor explora rădăcinile eugenice ale transumanismului, ale inteligenței artificiale și ale Marii Resetări. De asemenea, vom aborda aspecte precum Școala de la Frankfurt, ascensiunea Ciberneticii lui Wiener și programul schițat de Bertrand  Russell și David Hilbert în 1900 și care viza închiderea întregului univers într-o cutie stagnantă, lipsită de vitalitate.

(Va urma)

 

Despre autor
Matthew Ehret este editorul publicației The Canadian Patriot Review. Traducere și adaptare după Off-Guardian.

Ajută la promovarea fundamentelor morale ale societății.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here