Testarea pre-natală, un pericol la adresa vieții (de Shenan Boquet)

458
În societatea noastră se folosesc progresele uimitoare ale științei medicale nu pentru a proteja, ci pentru a ataca viața umană. Adesea medicii favorizează identificarea agresivă a anomaliilor prenatale și prezintă favorabil avortul ca fiind o reacție normală față de un diagnostic nefavorabil al copilului.

Testele prenatale non-invazive moderne au parte de o popularitate crescândă, fiind utilizate de sute de mii, dacă nu de milioane de femei în fiecare an doar în Statele Unite. Aceste teste foarte profitabile, care promit părinților să întrevadă ceva din viitorul unui copil nenăscut detectând vreun tip de malformație sau anomalie genetică, sunt vândute în mod agresiv femeilor însărcinate și au devenit deja rutină în multe cabinete de ginecologie/obstetrică.

O investigație devastatoare publicată de The New York Times a descoperit că multe dintre aceste teste, care nu sunt autorizate, nu sunt nici pe departe atât de precise după cum ar dori companiile bio-medicale ca părinții să creadă. Publicitatea companiilor de testare sugerează că testele sunt „de încredere” și „de înaltă precizie”; în realitate, unele dintre cele mai folosite teste dau rezultate fals pozitive de până la 85-90%, conform publicației.

Testele verificate erau teste de sânge, folosind sânge recoltat de la mamă în primul trimestru de sarcină. „Momeala” este că acestea sunt în mod semnificativ mai puțin invazive decât alte forme de testare precum amniocenteza, care cere recoltarea unei mostre din lichidul amniotic, ceea ce comportă un risc de avort spontan.

Un pliant publicitar promite că testul poate conferi părinților „liniște”. Dar, după cum observă Times, părinții care primesc rezultat pozitiv la test de multe ori își găsesc orice altceva decât liniștea:

Paisprezece paciente care au primit rezultate fals pozitive spun că experiența lor a fost una „agonizantă”. Au evocat stări niciodată trăite înainte, urmate de nopți cu insomnii și de zile în care și-au ascuns pântecele în fața prietenilor. Opt dintre femei au spus că niciodată nu au primit vreo informație despre posibilitatea rezultatelor fals pozitive, iar cinci au evocat faptul că medicul lor a considerat rezultatul testului ca fiind cert.

Din nefericire, bună parte din suferința aceasta nu e cauzată de cunoașterea faptului că copilul lor ar putea să sufere de o malformație serioasă sau de vreo anomalie genetică, ci de presiunea de „a face ceva” rapid, adică să ia rapid o decizie dacă vor avorta sau nu copilul.

Teoretic, femeile al căror copil arată un rezultat pozitiv al testului de sânge ar trebui să recurgă la un test mai demn de încredere precum amniocenteza, adică prelevarea unei mostre din lichidul amniotic. Un studiu din 2014 a arătat că peste 6% dintre femei și-au avortat copilul fără a mai recurge la un test ulterior. Fără îndoială, unii dintre acești copii avortați erau sănătoși.

Vă recomandăm
[adrotate group="2"]

Ceea ce conduce la o alta traumă a părinților – cea de a descoperi că au avortat un copil sănătos. Un cuplu irlandez s-a descris, după ce și-a avortat copilul diagnosticat din greșeală cu trisomie 18, ca „total devastat mental și fizic”.

Jeanne Mancini, președinte la Marșul pentru Viață, a reacționat la investigația The Times, precizând pentru Catholic News Agency că copiii diagnosticați cu probleme de sănătate sunt „în mod disproporționat o țintă pentru a fi avortați”.

Părinții care obțin o astfel de prognoză ar trebui să ceară sprijin medical sau de alt tip, care să le permită să îngrijească darul vieții, dar de cele mai multe ori ei nu primesc acest sprijin, s-a plâns Mancini. „Testele prenatale dau în mod consistent răspunsuri eronate și fac și mai dramatică presiunea asupra părinților de a-și avorta copilul. În cele din urmă, fiecare viață este un dar și merită protecție – indiferent dacă este afectată sau nu de o dizabilitate.”

ÎNVĂȚĂTURA CATOLICĂ DESPRE TESTAREA PRENATALĂ

Învățătura catolică nu se opune în mod necesar practicii testării prenatale, recunoscând că aceasta are utilitățile și aplicațiile sale valide. Oricum, tentația de a abuza de testarea prenatală este una serioasă, care pretinde ca decizia de testare să fie făcută cu foarte multă grijă și doar în anumite circumstanțe.

Această grijă față de o folosire greșită și față de un abuz potențial a fost formulată de Congregația pentru Doctrina Credinței în documentul din 1987 Donum Vitae, care a avertizat să fie luate precauții semnificative. Documentul consemnează că diagnosticul prenatal poate „anticipa anumite proceduri terapeutice, medicale sau chirurgicale într-un mod mai rapid și mai eficient”. Într-un astfel de caz diagnosticul prenatal este „permis”, deși doar atunci „când metodele folosite oferă siguranță pentru viața și integritatea embrionului și a mamei, fără a le supune unor riscuri disproporționate.” (DV, I, 2)

Donum Vitae adaugă că o astfel de testare „încalcă grav legea morală atunci când se face cu intenția de a induce un posibil avort, în funcție de rezultate.”

De aceea, femeia care cere diagnoza cu intenția determinată de a face avort în cazul în care rezultatul confirmă existența unei malformații sau anomalii comite o acțiune în mod grav ilicită. La fel, acționează în mod contrar moralei soțul sau rudele sau oricare altă persoană care ar îndemna la sau ar impune femeii însărcinate diagnoza cu aceeași intenție, de a ajunge în cele dinurmă la avort. De asemenea, este responsabil de colaborare ilicită specialistul care, făcând diagnoza și comunicând rezultatul, contribuie în mod voit la stabilirea sau la favorizarea legăturii dintre diagnoza prenatală și avort. (DV, I.2)

În Directivele Etice și Religioase pentru serviciile catolice de sănătate, Conferința Catolică a Episcopilor din SUA reiterează învățătura Donum Vitae, spunând:

„Diagnosticul prenatal este îngăduit atunci când procedura nu amenință viața sau integritatea fizică a copilului nenăscut sau a mamei și când nu le supune unor riscuri disproporționate; atunci când diagnosticul poate oferi informație pentru a călăuzi îngrijire preventivă pentru mamă sau pre- sau post-natală pentru copil și atunci când părinții sau cel puțin mama, își dau consimțământul liber și informat. Diagnosticul prenatal nu este permis când se efectuează cu intenția de a avorta un copil nenăscut cu o dizabilitate serioasă.” (2018, no.50)

NOUA EUGENIE

După cum sugerează Donum Vitae și Directivele Etice și Religioase, testarea prenatală nu reprezintă o problemă în sine. Într-o societate cu adevărat tolerantă și umană, o astfel de testare ar putea fi utilizată pentru dezvoltarea sau pentru administrarea unor tratamente pentru acei copii diagnosticați cu probleme medicale sau pentru a ajuta la pregătirea părinților pentru înfruntarea provocărilor îngrijirii unui copil cu dizabilități.

De aceea, un diagnostic care arată existența unei malformații sau a unei boli ereditare nu trebuie echivalată cu o sentință de moarte. (Donum Vitae, I, 2) Nu asta este ceea ce experimentează acei părinți care primesc un diagnostic prenatal defavorabil. În schimb, de multe ori li se spune că dizabilitățile copiilor lor sunt incompatibile cu viața” sau că pruncul are o „anomalie fatală”. În multe cazuri eticheta de „incompatibilitate cu viața” reflectă o judecată asupra calității vieții și nu un diagnostic medical, iar copiilor al căror diagnostic este „incompatibil cu viața” de asemenea riscă să li se nege un tratament de bază care să le poată salva viața.

Din nefericire, în societatea noastră anti-viață se folosesc progresele uimitoare ale științei medicale nu pentru a proteja, ci pentru a ataca viața umană.

Stimulenții financiari și legali din cultura noastră supra-litigioasă favorizează, de fapt, identificarea agresivă a anomaliilor prenatale și prezentarea favorabilă a avortului ca fiind o reacție normală la un test pozitiv. Atunci când companiile de testare eșuează în detectarea unei anomalii sau atunci când un medic nu prezintă avortul ca o „soluție”, mereu există riscul unui proces pentru „naștere greșită” (wrongful birth). În unele cazuri au fost medici care au trebuit să plătească sume uriașe ca despăgubire, deoarece nu au oferit femeii opțiunea să avorteze copilul.

După cum am avertizat în multe rânduri, transformarea screening-ului prenatal pentru probleme de sănătate și dereglări genetice în rutină ne-a introdus într-o nouă epocă a eugeniei – o mișcare eugenică ascunsă în spatele unor halate de laborator și clinici sterile. Uneori, testarea prenatală a dat naștere la ceea ce doar se poate numi „genocid”.

Nu folosesc termenul cu ușurință. Un genocid este definit ca fiind distrugerea țintită a unui grup specific de oameni. Cum altfel să denumim eliminarea sistematică a nu mai puțin de 90% dintre copiii diagnosticați cu sindromul Down în uter? În unele țări occidentale, precum Islanda, copiii cu sindromul Down au dispărut în masă.

În orice caz, eugeniștii noștri tehnocrați și moderni nu doresc să se oprească la sindromul Down. Ei speră să elimine toate bolile genetice, nu eliminând boala în sine, ci mai degrabă copiii nenăscuți diagnosticați cu acea boală. Iar instrumentul lor de bază pentru atingerea acestui deziderat este testarea prenatală la scară largă.

SĂ OFERIM SPERANȚĂ

Cu toate că sunt recunoscător pentru faptul că The New York Times a aruncat lumina adevărului asupra industriei prenatale defectuoase, îmi dau seama de asemenea că testarea prenatală probabil va funcționa în continuare. Tehnologia există; chiar dacă este la ora actuală aproximativă, în mare măsură, probabil ea va fi îmbunătățită cu timpul.

În calitate de mișcare pro-viață, trebuie să facem tot ce ne stă în putință ca să îndreptăm conversația spre testarea prenatală, asigurând-ne că fiecare diagnostic prenatal să fie primit într-o cultură care sărbătorește dreptul la viață al fiecărui copil, inclusiv al celor cu dizabilități.

Mai precis, noi cei din mișcarea pro-viață trebuie să găsim modalități de a da speranță acelor părinți care primesc vești dificile. O organizație pro-viață care face deja exact acest lucru este Be Not Afraid (Nu vă temeți), care se caracterizează drept o organizație non-profit care „sprijină părinții să dea naștere, în urma unui diagnostic prenatal nefavorabil”.

„Noi credem că fiecare copil este un dar”, scrie pe site-ul lor, „și noi sprijinim părinții nu doar pentru îngrijirea de bază ci și pentru obținerea tratamentului pe care ei îl consideră potrivit pentru copilul lor după naștere indiferent de diagnostic.” Site-ul conține o multitudine de informații despre testarea prenatală și despre multele anomalii genetice de care copiii pot suferi în pântece. Din nefericire, mulți părinți care primesc un diagnostic prenatal sunt lăsați să exploreze urmările fără nici un sprijin – fiind presați de către medicii lor, deseori, ca să facă „ceea ce trebuie” și să avorteze copilul.

Existența organizației Be not afraid este o dovadă pentru ingenuitatea acestei splendide mișcări, cum a numit-o Papa Ioan Paul al II-lea, mișcarea pro-life, cu atât de multe minți briliante care au răspuns la atât de multe forme de atacuri asupra vieții umane oferindu-și darurile unice.

Să ne rugăm ca într-o bună zi să trăim într-o cultură în care singurul răspuns față de un diagnostic prenatal să fie hotărârea de a face orice e posibil pentru a asista și acompania părinții în grija față de copilul lor, primindu-l cu bucurie și speranță, indiferent cât de scurtă sau limitată i-ar putea fi viața.

 

Despre autor
Shenan Boquet este preot romano-catolic american și președinte al Human Life International, cea mai importantă organizație pro-viață și pro-familie afiliată Bisericii Catolice. Un excelent vorbitor, pr. Boquet a călătorit în timpul mandatului său la HLI peste 1,5 milioane de km pentru a le vorbi tinerilor și liderilor civici din peste 80 de țări. Traducere și adaptare după HLI.org.

Ajută la promovarea fundamentelor morale ale societății.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here