Lobby-ului avortului, dezlănțuit contra Poloniei la CEDO

689
A obliga o țară să legalizeze avortul este, simbolic, o declarație de apostazie față de credința creștină dar și de aderare la post-modernitate. Aceasta este adevărata problemă culturală în lupta împotriva avortului: a-l accepta înseamnă a adera la o concepție despre om și societate în care voința individuală domină asupra vieții umane

În ultimele luni, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a fost de acord să examineze mai mult de 15 plângeri împotriva Poloniei, înregistrate din partea sau cu sprijinul lobby-ului avortului, ducând astfel la o nouă instrumentalizare politică a CEDO.

Lobby-ul global al avortului este mobilizat fără precedent, chiar dacă majoritatea acestor cereri ar trebui declarate inadmisibile. Mai mult, aceste aplicații constituie o samavolnicie față de persoanele cu dizabilități: 14 dintre reclamante se plâng de imposibilitatea eliminării copiilor cu dizabilități înainte de naștere.

Plângerile pun, de asemenea, sub semnul întrebării imparțialitatea Curții și a Grefei, deoarece mai multe dintre reclamante au lucrat pentru organizațiile interesate sau au pledat public pentru liberalizarea avortului în Polonia.

Dar este suprimarea unui copil nenăscut pe motiv că acesta are dizabilități un drept al omului? Asta susține, de fapt, o coaliție de organizații în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Ele contestă decizia Curții Constituționale poloneze de a aboli avortul eugenic din respect pentru demnitatea umană, decizie adoptată printr-o hotărâre din 22 octombrie 2020 în cauza K 1/20. Această hotărâre a avut ca efect protejarea vieții a peste o mie de copii cu dizabilități – majoritatea cu sindrom Down – care ar fi fost avortați, ca în fiecare an până atunci. Lobby-ul global al avortului s-a mobilizat apoi într-un mod fără precedent pentru a contesta această hotărâre în fața CEDO și pentru a re-impune, în fapt, practica avortului eugenic în Polonia.

Reamintim, avortul a fost legalizat pentru prima dată în Polonia de ocupanții naziști – ca armă demografică – înainte de a fi extins și promovat de ocupanții sovietici. În 1993, după căderea regimului comunist, o nouă lege a limitat posibilitatea avortului la cazurile de sarcină rezultată dintr-un act ilegal (viol, incest etc.), o malformație gravă a fătului, sau risc pentru viață sau sănătatea gravidei. Numărul de avorturi pe an a fost redus de la peste 100.000 la o mie.

Aceste cauze aflate acum la CEDO sunt cruciale: din punct de vedere politic, arată cum Curtea poate fi instrumentalizată de ONG-uri, cu riscul de a-i pune sub semnul întrebării imparțialitatea; iar, din punct de vedere juridic, ridică încă o dată problema unui „drept la eugenie”.

Noua instrumentalizare a Curții 

La 2 noiembrie 2020, Fundația Helsinki din Varșovia a invitat femeile poloneze care doresc să conteste decizia Curții Constituționale să o contacteze pentru ajutor în depunerea cererilor la CEDO.[1] Similar, la 1 aprilie 2021, Federația pentru Femei și Planificare Familială (FEDERA) din Polonia a invitat femeile să completeze în număr cât mai mare cereri de repezentare în fața CEDO, furnizând un formular de cerere precompletat.[2]

On 1 July 2021, in an exceptionally rapid response to these applications, the ECHR informed the Polish government of its decision to rule on a series of 12 cases (K.B. v. PolandK.C. v. Poland and A.L. – B. and others v. Poland).[3] These were brought by Polish women aged 27 to 40 who claimed that the idea of carrying a disabled child without being able to abort them would cause them „stress” amounting to mental torture and violate their right to respect for their private life, in violation of Articles 3 and 8 of the Convention. This is the argument provided by FEDERA and the Helsinki Federation, under the supervision of lawyers Agata Bzdyń, Kamila Ferenc and Monika Gąsiorowska.

Vă recomandăm
[adrotate group="2"]

La 1 iulie 2021, răspunzând excepțional de rapid, CEDO a informat guvernul polonez cu privire la decizia sa de a se pronunța asupra unei serii de 12 cauze (KB împotriva Poloniei, KC împotriva Poloniei și AL – B. și alții împotriva Poloniei).[3] Reclamantele sunt poloneze cu vârste între 27 și 40 de ani, care au susținut că ideea de a purta un copil cu dizabilități fără a-l putea avorta le-ar provoca „stres” echivalent cu tortură psihică și le-ar încălca dreptul la respectarea vieții private, prevăzut de articolele 3 și 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Acesta este argumentul oferit de FEDERA și de Federația Helsinki, sub supravegherea avocaților Agata Bzdyń, Kamila Ferenc și Monika Gąsiorowska.

Mobilizare generală a lobby-ului global pro-avort

În lunile care au urmat, principalele rețele de lobby pentru avort au cerut CEDO permisiunea de a interveni în dosar: Amnesty International, Human Rights Watch, Centrul pentru Drepturile Reproductive, Comisia Internațională a Juriștilor, Federația Internațională pentru Drepturile Omului, Rețeaua Europeană a Federației Internaționale Planned Parenthood, Women Enabled International, Women’s Link Worldwid, Organizația Mondială împotriva Torturii – au acționat în comun. Activista Fiona de Londra a vorbit și cu un grup de profesori de drept, precum și cu Grupul de Lucru al Națiunilor Unite privind Discriminarea contra Femeilor și a Fetelor, a cărui președintă (Melissa Upreti) a lucrat pentru Centrul pentru Drepturi Reproductive.

Majoritatea acestor activiști au intervenit și în fața Curții Supreme a SUA în cazul recent Dobbs v. Jackson Women’s Health Organization. Organizațiile citate sunt, de asemenea, în mare parte finanțate de aceleași surse.[4]

Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei a intervenit și el, după obicei, în sprijinul avortului, pe baza unui raport redactat în 2017 de același Centru pentru Drepturi Reproductive. A intervenit și Federația Internațională de Ginecologie și Obstetrică (FIGO), așa cum a făcut și în R.R. contra Poloniei.

FEDERA, care a inițiat și oferă reprezentare juridică în aceste cauze, este finanțată de Centrul pentru Drepturi Reproductive [5] – care a intervenit în dosare, în calitate de „terț” – dar și de Open Society Foundation (cu aproximativ 550.000 USD, între 2017 și 2020),[6] Coaliția Internațională pentru Sănătatea Femeii, Fondul Global pentru Femei (348.500 USD între 2012 și 2020)[7] și Sigrid Rausing Trust (130.000 GBP în 2018)[8].

Din partea apărătorilor vieții și demnității umane, doar trei organizații au avut voie să intervină: ECLJ, Alliance Defending Freedom și Ordo Iuris, în timp ce cererile altor trei organizații au fost respinse de Curte, inclusiv cea a unei organizații cu sindrom Down: PRO VITA București, Alianța Familiilor din România și Asociația Down Art Therapy. Este profund regretabil faptul că cererea acestei din urmă asocieri a fost respinsă, întrucât copiii cu sindrom Down sunt principalii vizați de aceste proceduri.

Având în vedere importanța acestor cazuri, ECLJ a intervenit cu sprijinul mai multor organizații și avocați de seamă, printre care domnii Giovanni Bonello, Javier Borrego Borrego, Vincent A. De Gaetano și Boštjan Zupančič, foști judecători la CEDO, Antoni Górski, judecător la Curtea Supremă a Poloniei (1997-2017), președinte al Consiliului Național al Magistraturii (2010-2014), Rafael Nieto Navia, judecător și președinte al Curții Interamericane a Drepturilor Omului (1982-1994), judecător la Tribunalele Penale Internaționale pentru fosta Iugoslavie (1997-2005) și pentru Rwanda (1999-2003), Alfred de Zayas, Expert Independent al Națiunilor Unite pentru promovarea unei ordini internaționale democratice și echitabile (2012-2018). Brief-ul ECLJ poate fi descărcat aici.

Aceste cauze ar fi trebuit declarate ca inadmisibile

Dacă nu ar fi fost problema sensibilă a avortului, aceste cereri ar fi fost respinse din condei de un singur judecător. În primul rând, pentru că Convenția nu garantează dreptul de a ucide un făt din cauza unui handicap și nici nu garantează dreptul la avort. În al doilea rând, pentru că statul nu are nicio obligație să protejeze femeile de sarcină. În cele din urmă – presupunând că există un drept, prin tratat, la avortul eugenic – pentru că Convenția nu permite plângerea contra unei legi fără ca reclamantul să fi fost mai întâi victima efectelor acesteia și fără să fi adus mai întâi chestiunea în fața instanțelor naționale.

Cu alte cuvinte, nu este scopul Curții Europene să verifice conformitatea legislației naționale cu Convenția în abstract, cu atât mai puțin să inițieze o actio popularis împotriva legislației. Este adevărat că o persoană care este o victimă potenţială a unei încălcări a Convenţiei se poate adresa Curţii, dar numai dacă există un risc real şi specific ca aceasta să fie afectată personal de lege şi că acest risc le va afecta comportamentul în așa fel încât să îi facă pasibili de urmărire penală.

Pretinsa „anxietate” a reclamantelor la gândul de a nu putea avorta, în cazul în care ar concepe un copil cu handicap, nu este în niciun fel specifică reclamantelor, nu era gravă și nici nu fusese dovedită. Mai mult, două dintre solicitante nu doresc sau nu pot avea copii.

O ofensă împotriva persoanelor cu dizabilități

Mai mult decât atât, această „angoasă” nu este cauzată de decizia Curții Constituționale a Poloniei, ci de teama față de / respingerea persoanelor cu dizabilități. Prin urmare, aceste cereri reprezintă o ofensă pentru persoanele cu dizabilități, care sunt astfel stigmatizate și discriminate.

Avortul nu este cel mai bun răspuns la angoasa cauzată de frica de dizabilitate. Este posibil să depășim această frică fără a elimina copiii nenăscuți care au dizabilități. Acesta este cu adevărat respect pentru drepturile omului. Dacă reclamanții ar avea dreptate, copiii cu handicap care au scăpat de avortul eugenic ca urmare a hotărârii din 22 octombrie 2020 ar fi rezultatul încălcărilor Convenției Europene a Drepturilor Omului!

Datorită însăși naturii avortului acesta nu poate fi niciodată un drept ori o libertate. Polonia, în marja sa de apreciere, recunoaște copilul nenăscut ca subiect de drept și îi acordă protecție juridică din momentul concepției. Acordând copilului dreptul la nediscriminare pe bază de dizabilitate, Polonia respectă cele mai recente evoluții din dreptul internațional, care interzic menționarea dizabilității ca motiv specific pentru avort. Potrivit Comitetului ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități (CRPD), „Legile care permit în mod explicit avortul pe motive de deficiență încalcă Convenția cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilități (art. 4, 5, 8)”, în special pentru că acest tip de avort „perpetuează noțiunile de stereotipare a dizabilității ca fiind incompatibile cu o viață bună”.[9] Pentru Comitet, avortul din cauza unui handicap este în sine o discriminare care stigmatizează persoanele cu dizabilități.

În cele din urmă, nu teama de dizabilitate constituie tortură în sensul Convenției, ci mai degrabă suferința provocată de avort copiilor nenăscuți. Avorturile eugenice sunt de obicei efectuate târziu în sarcină, când sistemul nervos al fătului este deja dezvoltat și când pot simți durere. Mai rău, unele avorturi tardive sunt efectuate prin dilatare-evacuare; în această metodă, colul uterin este dilatat și membrele fetale sunt îndepărtate. Dacă nu a existat o injecție anterioară pentru a provoca feticid sau dacă injecția nu a provocat moartea fătului, aceasta înseamnă că fătul era în viață în timp ce era dezmembrat.

Semne de întrebare asupra imparțialității Curții și a Grefei

Este destul de surprinzător că instanța a selectat aceste cauze din cele 5% reclamații pe care este de acord să le judece; cu atât mai mult că i-a acordat prioritate. Acest lucru poate fi explicat prin atenția pe care Curtea a acordat-o întotdeauna acestei probleme și sprijinul pe care asemenea cauze îl primesc din partea organizațiilor apropiate CEDO, precum Fundația Helsinki, Amnesty International, Human Rights Watch, Comisia Internațională a Juriştilor etc. Mai mulți judecători ai Curții, aflați în funcție la momentul depunerii cererilor, au colaborat sau chiar au deținut funcții de responsabilitate în cadrul acestor organizații. Este cazul judecătorilor Grozev, Pavli, Mits, Kūris și Turković care au lucrat pentru sau cu Societatea Deschisă (care finanțează FEDERA și unii dintre terți), sau judecătorii Motoc și Kucsko-Stadlmayer care au fost membri ai Comisiei Internaționale de Juriştii (CIJ), care intervine în cele 12 cauze în sprijinul avortului [10].

Aceste cauze ridică și dificultăți în ceea ce privește imparțialitatea grefei Curții. Mai mulți avocați care fac parte din grefă au militat public pe rețelele de socializare în favoarea liberalizării avortului în Polonia încă de la decizia din octombrie 2020, plasând simbolul „fulger roșu” (Strajk Kobiet) pe fotografia lor de profil. Acesta este, în special, cazul avocaților polonezi susceptibili de a se ocupa de aceste cazuri în instanță, precum Rafał Sokół și Marcin Sczaniecki. Acesta din urmă a lucrat și pentru Fundația Helsinki din Varșovia înainte de a fi recrutat de CEDO. Mulți dintre avocații Curții au lucrat pentru organizații precum Open Society Justice Initiative. Agata Bzdyń și Monika Gąsiorowska, care au contribuit la redactarea acestor cereri, au fost avocați la CEDO[11].

Ca urmare, condițiile de imparțialitate a registrului nu sunt pe deplin garantate în aceste cazuri importante și sensibile.

O serie de dosare împotriva Poloniei

Așadar, 12 cereri au fost deja acceptate de Curte, în timp ce alte trei cauze împotriva restricțiilor privind avortul în Polonia sunt în prezent pendinte în fața CEDO.

La 29 iunie 2021, Curtea a comunicat o cerere introdusă de o activistă feministă care, invocând dreptul la libertatea de exprimare, s-a plâns că a fost amendată după ce a întrerupt zgomotos o liturghie la Varșovia în 2016. Ea a vrut să protesteze împotriva Bisericii, care se află în opoziție față de avort. ECLJ a intervenit în acest caz și a depus observații la Curte (Jolanta Anna Zawadzka împotriva Poloniei, nr. 50554/19). În iulie 2021, o altă cerere (M.L. contra Poloniei, nr. 40119/21) a fost comunicată Guvernului polonez: depusă de o femeie care se plângea că trebuie să cheltuiască 1220 de euro pentru a călători în Olanda pentru a-și avorta copilul cu Sindrom Down. Reclamanta este reprezentată de Agata Bzdyń și Kamila Ferenc de la FEDERA. În sfârșit, Curtea așteaptă în continuare hotărârea în cauza B.B. c. Poloniei (nr. 67171/17) comunicată la 29 ianuarie 2020. În acest caz, o femeie s-a plâns de refuzul unui medic de a efectua un avort (după 24 de săptămâni de sarcină) asupra copilului cu handicap pe care îl purta. Copilul ei a murit la scurt timp după nașterea lor prematură. Ea este reprezentată la CEDO de Agata Bzdyń[12] împreună cu Monika Gąsiorowska [13] de la FEDERA. ECLJ a depus observații scrise în septembrie 2020 în acest caz, la fel ca, printre altele, Fundația Helsinki din Varșovia.[14]

În cele din urmă, Comitetul Consiliului Europei, însărcinat cu supravegherea executării hotărârilor Curții, refuză să închidă trei foste cauze în care Polonia a fost deja condamnată pentru că nu a oferit acces efectiv la avort. Acestea sunt hotărârile Tysiąc (2007), R.R. (2011) și P. și S. (2012) [15], neoficial inițiate de Federația pentru Femei și Planificare Familială (FEDERA); ECLJ intervenise în cauza P.S. Chiar dacă guvernul polonez și-a îndeplinit în mare măsură obligațiile care decurg din aceste condamnări, departamentul de executare a hotărârilor solicită încă mai mult, așa cum a arătat ECLJ în observațiile sale scrise. În rezoluția intermediară din 11 martie 2021 (CM/ResDH(2021)44), Consiliul Europei și-a extins într-adevăr cererile, afirmând, pe de o parte, că Polonia ar trebui să restrângă dreptul la obiecția de conștiință al medicilor și, pe de altă parte, solicitându-i acestuia să justifice hotărârea Curții Constituționale din 22 octombrie 2020, chiar dacă această hotărâre este dată la mai bine de 10 ani de la cele trei hotărâri ale CEDO.

Chiar dacă avortul nu este un drept al omului, ci o încălcare a dreptului la viață, organismele Consiliului Europei sunt folosite pentru a încerca să forțeze guvernul polonez să liberalizeze avortul. Această presiune se exercită acum în contextul luptei politice dusă de instituțiile europene împotriva guvernului conservator de la Varșovia. Forțele ultraliberale (reprezentate de organizațiile care susțin plîngerile despre care facem vorbire) vor să conducă Polonia în același proces de revoluție culturală care a transformat profund Irlanda în deceniul de la condamnarea sa în cauza A. B. și C. contra Irlanda din 16 decembrie 2010. A face ca o țară să legalizeze avortul este, simbolic, o declarație de apostazie față de credința creștină dar și de aderare la post-modernitatea materialistă și individualistă. Aceasta este adevărata problemă culturală în lupta împotriva avortului. A accepta avortul înseamnă a adera la o concepție despre om și societate în care voința individuală domină asupra vieții umane.

 

NOTE

[1] https://www.hfhr.pl/skargi-do-miedzynarodowych-organow-ochrony-praw-czlowieka-a-tzw-orzeczenie-tk-w-sprawie-aborcji/

[2] https://web.archive.org/web/20210120231617/https://skargakobiet.eu/

[3] K.B. v. Poland and 3 other applications (nos. 1819/21, 3682/21, 4957/21, 6217/21), K.C. v. Poland and 3 other applications (nos. 3639/21, 4188/21, 5876/21, 6030/21), and A.L. – B. v. Poland and 3 other applications (nos. 3801/21, 4218/21, 5114/21, 5390/21).

[4]  Open Society Foundation, Center for Reproductive Rights, Sigrid Rausing Trust, Ford and MacArthur Foundations.

[5] https://federa.org.pl/wp-content/uploads/2021/02/RAPORT-ROCZNY-2020.pdf p.46.

[6] https://www.opensocietyfoundations.org/grants/past?filter_keyword=Federation+for+Women+and+Family+Planning

[7] https://globalfundforwomen.secure.force.com/GrantSearch/

[8] https://www.sigrid-rausing-trust.org/Grantees/Federation-for-Women-and-Family-Planning-FEDERA

[9] Committee on the Rights of Persons with Disabilities (CRPD), ‘Comments on the Human Rights Committee’s draft General Comment No. 36 on Article 6 of the International Covenant on Civil and Political Rights’, 2018, available online.

[10] See ECLJ, « NGOS AND THE JUDGES OF THE ECHR, 2009 – 2019», February 2020.

[11] https://www.agatabzdyn-legal.pl/agata-bzdyn-cabinet-d-avocat

[12] https://www.agatabzdyn-legal.pl/news/67/19/ABORCJA-I-PRAWA-REPRODUKCYJNE-W-ORZECZNICTWIE-EUROPEJSKIEGO-TRYBUNAlU-PRAW-CZlOWIEKA-CZesc-1-SPRAWY-PRZECIWKO-POLSCE/d,blog

[13] She was also counsel in the cases of Tysiąc and R.R. v. Poland, among others. See http://gasiorowska.eu

[14] https://www.hfhr.pl/wp-content/uploads/2020/09/B.-B.-p.-Polsce-amicus_2_PDF.pdf

[15] Tysiąc v. Poland, no. 5410/03, 20 March 2007; R.R. v. Poland, no. 27617/04, 26 May 2011; P. and S. v. Poland, no. 57375/08, 30 October 2012


Ajută la promovarea fundamentelor morale ale societății.


Jurist francez, doctor în drept cu o disertație pe legea medicală și bioetică. Director al Centrului European pentru Lege și Justiție, cu sediul la Strasbourg. Expert în mai multe comitete ale Consiliului Europei. Din 2003 până în 2009 a predat drepturile omului, dreptul internațional și dreptul constituțional la Facultatea de Drept a Universității din Haute-Alsace (Franța). Articole traduse de Bogdan Stanciu cu permisiunea autorului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here