Extrase din volumul „25 de mituri despre întreruperea de sarcină. Tot ce ai vrut să știi, dar ți-a fost frică să întrebi!”
editată de Centrul de Informare și Cercetare în Sănătatea Reproductivă
Mitul 4 „Fătul poate fi viu, dar la fel sunt ovulul şi spermatozoidul. Fătul este o potențială ființă umană, nu una reală; e ca un plan, nu o casă, o ghindă, nu un stejar”.
Adevărul 4a. Ovulul și spermatozoidul sunt fiecare un produs al altui organism; spre deosebire de concepție, nici unul dintre ele nu este o entitate independentă.
De ce nu este o crimă să distrugi un spermatozoid sau un ovul?42 Răspunsul pe care fiecare om de știință ar trebui să-l știe este că există o mare şi fundamentală diferență între spermatozoid și ovule nefertilizate pe de o parte și ovule fertilizate sau zigoți, pe de altă parte.
Nici ovulul, nici spermatozoidul, nu sunt compleți. Precum celulele părului sau ale inimii cuiva, nici ovulul, nici spermatozoidul nu au capacitatea de a deveni altceva decât ceea ce sunt. Ambele sunt linii închise, destinate să rămână ceea ce sunt până mor într-un număr de zile.
În schimb, atunci când ovulul şi spermatozoidul se unesc, începe o nouă viaţă umană, dinamică și distinctă genetic. Această viață nu este nici spermatozoid, nici ovul, nici o simplă combinație a celor două, dar este independentă, cu un ritm rapid de dezvoltare auto-dirijat. Din prima clipă de fertilizare, acea primă celulă singulară conține întregul plan genetic în toată complexitatea sa. Asta se aplică fiecărui detaliu al dezvoltării umane, inclusiv sexul copilului, părul şi culoarea ochilor, înălțimea și nuanţa pielii.43 Luaţi acea singură celulă a zigotului de-abia conceput, puneţi-l lângă o celulă de cimpanzeu sau de gorilă și un genetician ar putea să identifice celula umană. Caracterul uman deja este izbitor de evident.44
Adevărul 4b. Ceva non-uman nu devine uman crescând și îmbătrânind; orice este uman trebuie să fie uman de la început.
Dr. Thomas Hilgers afirma că: „Niciun corp viu nu poate «deveni» o persoană dacă nu este deja o persoană. Nicio ființă nu poate deveni altceva decât ceea ce deja este în esență”.45
Dr. Paul Ramsay declara: „Astfel, s-ar putea spune că în toate aspectele esențiale, din momentul fecundaţiei, va începe dezvoltarea zigotului. Acest zigot reprezintă deja o nouă viață. Prin urmare, procesul de dezvoltarea nu poate fi descris ca o formare a unei noi vieți pentru că aceasta deja există.
Acesta este doar un proces de dezvoltare a embrionului uman și nu reprezintă nicidecum un proces de realizare al acestuia. Genetica ne învață că am fost de la început ceea ce, în esență, încă suntem în fiecare celulă şi în fiecare trăsătură general umană și în fiecare atribut al individului”.46
Mitul 5 „Nenăscutul nu este o persoană, cu viață plină de sens. Are doar câţiva centimetri în dimensiune și nici măcar nu poate gândi: este mai puţin avansat decât un animal”.
Adevărul 5a. Calitatea de a fi persoană este definită de aderarea la specia umană, nu de stadiul de dezvoltare din cadrul acestei specii.
Desemnarea unei fiinţe vii la o specie este determinată nu de stadiul de dezvoltare, ci de suma totală a caracteristicilor biologice, actuale și potențiale, care sunt determinate genetic. Dacă spunem că fătul nu este uman, ci de exemplu, un membru al Homo sapiens, trebuie să spunem că este un membru al unei alte specii. Dar acest lucru nu poate fi.47
Dicționarele definesc persoana ca pe un „om”, „individ uman” sau „membru al rasei umane”. Ce face un câine să fie un câine este faptul că provine din câini. Tatăl său a fost un câine, iar mama sa a fost un câine și, prin urmare, el este un câine. Ce face un om să fie om este că faptul că el a ieşit din oameni. Tatăl și mama sa au fost persoane umane, astfel încât el nu poate fi nimic altceva decât o persoană umană.48 Începutul fiecărei vieți umane nu este un proces, ci un eveniment. Acest eveniment este concepția pentru că viața are un punct pe axa temporală.
Adevărul 5b. Însușirea de a fi o persoană nu este legată de mărimea, abilitatea sau gradul de inteligență al persoanei.
Susţinătorii pro-alegere subliniază adesea că un copil avortat în primul trimestru poate fi mai mic de 2,54 cm sau 5,08 cm în lungime și are o greutate mai puțin de 28g – 70g. Are lungimea un rol decisiv în calitatea de a fi persoană? Un jucător de baschet reprezintă mai mult o persoană decât cineva care are jumătatea din înălțimea lui? Dacă un om de două sute de kilograme pierde cincizeci, îşi pierde un sfert din personalitatea lui? Cântarele și metrii nu măsoară natura umană sau valoarea sa. Intuitiv, înțelegem cu toții adevărul, acesta fiind exprimat într-un mod atât de simplu de către Dr. Seuss în cartea Horton Hears a Who: „Pentru că, la urma urmei, o persoană este o persoană, indiferent cât de mică este”.49
Joseph Fletcher, profesor la Universitatea din Virginia, a susținut că un „individ” nu este o „persoană” dacă nu are un IQ de cel puțin 40 de puncte și nu are conștiință de sine, nu este o persoană dacă nu are auto-control, simțul timpului (trecut, prezent și viitor) și abilitatea de a se raporta la alţii.50
Problema acestor criterii este că ele nu se pot aplica tuturor oamenilor, excepție făcând persoanele aflate în comă. Cine crede la modul serios că oamenii își pierd umanitatea lor atunci când intră în comă și că o recapătă atunci când ies?
Dacă este așa, nu ar fi același lucru valabil când dormim? Trebuie să fie treaz cineva și, prin urmare, conștient de sine și de timp, pentru a fi o persoană? Dacă cineva ar dormi timp de cinci ani în loc de cinci ore ar schimba aceasta natura sa de persoană?
Antropologul britanic Ashley Montague spune că nimeni nu devine om până când nu este modelat de cultură şi societate. Această ipoteză ne face să credem că oamenii mai inteligenți și educați (cum ar fi el) sunt mai umani decât restul oamenilor, care fac parte din pătura inferioară a societății.51 Dacă persoana este determinată de capacitățile actuale ale cuiva, atunci cineva care este în stare de inconștiență sau bolnav ar putea fi ucis pentru că nu demonstrează intelect și abilități superioare. Dar oferă-i timp omului și el va fi capabil să funcționeze ca o persoană. Oferă-i timp bebeluşului și el va face la fel.
Vârsta, înălțimea, IQ-ul sau stadiul de dezvoltare sunt pur și simplu diferențe de grad, nu de natură. Natura noastră este umanitatea. Noi suntem oameni – fiinţe umane. Avem anumite abilități în funcție de etapele de dezvoltare. La maturitate avem un anumit nivel de competențe și un IQ. Dar nici una dintre aceste criterii nu fac pe unele persoane mai bune sau mai umane decât altele și 30 nu decid dacă unii oameni au voie să trăiască, iar alții nu. Nu există dovezi obiective care să indice că cineva poate fi un membru al rasei umane, dar dacă îi lipsesc anumite calităţi, nu poate fi considerată o persoană.
Adevărul 5c. Statutul nenăscutului ar trebui să fie stabilit pe criterii obiective, nu pe definiții subiective sau egoiste.
Noi nu trebuie să reducem problemele de viață și de moarte și drepturile
fundamentale ale omului la un joc semantic în care suntem liberi să redefinim
termenii. Schimbarea sensului cuvintelor nu schimbă realitatea. Conceptul de
persoană este acum aproape lipsit de un ghid etic în materie de avort. Singurele
întrebări obiective pe care le putem pune sunt:
1. Este om, adică, provine dintr-o ființă umană?
2. Este un individ unic din punct de vedere genetic?
3. Este viu și în creștere?
În cazul în care toate răspunsurile sunt da, atunci acesta este un „el” sau o „ea”, adică o persoană vie, care are drepturi și merită protecție.
Adevărul 5d. Este un fapt științific că există procese de gândire la copiii nenăscuți.
Associated Press a raportat un studiu care arată că „copiii încep să învețe despre
limba lor înainte să se nască”. Profesorul de psihologie Dr. Anthony DeCasper
de la Universitatea din Carolina de Nord a fost înregistrat, spunând că:
„Fetuşii au auzit, au perceput, au ascultat și au învățat ceva despre structura acustică a
limbii engleze americane”.52
Newsweek afirma că:
„Viaţa în uter reprezintă următoarea frontieră pentru studiile despre dezvoltare umană, iar începutul studierii prin ultrasunete, camere cu fibră optică, microfoane minuscule, au oferit descoperiri uimitoare. Fără nicio îndoială, fătul poate fi numit pe bună dreptate o minune a
cunoașterii, a conștiinței și sensibilităţii”. 53
De asemenea, același articol susține că oamenii de știință au detectat deja sensibilitate (conștiința de sine) în al doilea trimestru.54 Într-adevăr, capacitățile extraordinare și răspunsurile copiilor nenăscuți au fost bine documentate de studii științifice ani de zile.55
Până la începutul celui de-al doilea trimestru, copilul îşi mişcă mâinile pentru a-şi proteja ochii de lumina strălucitoare care vine prin corpul mamei sale. Fătul răspunde, de asemenea, la sunete de frecvențe atât de scăzute, încât nu pot fi auzite de urechea umană a unui adult.56 El aude muzica tare și chiar îşi poate acoperi urechile la zgomotele puternice din lumea exterioară. La șaptesprezece săptămâni, când sunt încă frecvent efectuate avorturi, copilul experimentează somnul în care îşi mișcă rapid ochii (REM)57, indicând faptul că nu numai doarme, ci şi visează.58 Putem spune că cineva care este capabil să viseze este incapabil să gândească?
Nu există nicio îndoială că avorturile făcute la stagii avansate ale sarcinii ucid o fiinţă care simte şi gândeşte. La sfârșitul celui de-al doilea și începutul celui deal treilea trimestru (la douăzeci și patru de săptămâni) circuitele neuronale ale creierului sunt la fel de avansate ca ale unui nou-născut.59 Pare de neconceput ca cineva conștient de aceste lucruri să favorizeze legalitatea actuală a avorturilor în al doilea și al treilea trimestru. Faptul că aceste avorturi sunt ferm apărate de susţinători pro-alegere ar trebui să ne facă să ne întrebăm dacă poziția lor se bazează vreun pic pe fapte sau doar pe preferințe personale sau iluzii.
Sunt mai îndreptățite avorturile făcute la stagii timpurii ale sarcinii decât cele făcute la stagii mai înaintate? Având în vedere că există un creier funcţional cu unde cerebrale măsurabile la patruzeci de zile de dezvoltare, cine suntem noi să spunem că aceste creiere mici nu pot face ceea ce face creierul mare – să gândească? Cu toate acestea, marea majoritate a avorturilor legale în America au loc după patruzeci de zile. Chiar și în cazul avorturilor chimice timpurii, care iau viaţă înainte de a exista capacitatea de gândire, distrug viaţa într-un mod care este mai puțin real sau semnificativ? Schimbă faptul că un copil, care 32 ar fi avut un nume și o familie și o viață, nu va mai avea nici unul dintre
acestea?
Adevărul 5e. Situația se agravează atunci când oameni aflați la putere sunt liberi să decidă care viață este mai mult sau mai puțin semnificativă.
Peter Singer scria:
„În cazul în care moartea unui copil cu handicap va duce la nașterea unui alt copil cu perspective mai bune de viață, fericirea totală va fi mai mare în cazul în care copilul cu handicap va fi ucis. Pierderea unei vieţi fericite pentru primul copil este depăşită de câștigul unei vieți mai fericite pentru al doilea. Prin urmare, în cazul în care uciderea nou-născutului hemofilic nu are niciun efect negativ asupra altora, ar fi, conform viziunii de
ansamblu, corect să fie omorât”.60
Când a venit pentru prima dată ca profesor la Centrul Princeton pentru Valori Umane, Singer a întâlnit un grup de protestatari, care apărau drepturile persoanelor cu dizabilități. Acest grup, denumit Not Dead Yet (Încă nu morţi), era împotriva cărților lui Singer, întrucât acestea susțineau legalitatea uciderii copiilor și adulților cu handicap sau cu dizabilități cognitive severe (Sindrom Down, retard mintal sau A.D.H.D).
De asemenea, cărţile sale de etică susțin că:
„Viaţa unui făt nu este de o valoare mai mare decât cea a unui animal, la un nivel similar de raționalitate, conștiință de sine, conștientizare, capacitatea de a simți, etc. Din moment ce nici un fetus nu este o persoană, nu are acelaşi drept la viață ca o persoană”.61
Părinții care plătesc cursurile lui Singer de la Princeton pentru fiii lor, ar fi bine să ia în considerare și faptul că el a găsit argumente pentru ca și persoanele în vârstă să fie exterminate.
George Will are de spus următoarele despre profesorul de la Princeton:
„Peter Singer învață studenții că adevăratul comportament etic nu va înflori până când omenirea nu va abandona aberaţia «sfințeniei vieții», după cum o vede el. El creează un șir de controverse, susținând deschis omuciderile (infanticidul și 33 eutanasia), fără a recurge la eufemisme sau alte jocuri semantice. Singer respinge «ordinea morală deosebită», care presupune că ființele umane sunt extraordinar de prețioase, pentru că le-a creat Dumnezeu. De asemenea, el nu este de acord cu filozofiile seculare, care diferențiază ființele umane de animale printr-o demnitate unică și mai înaltă”.
Din păcate, Singer nu este singurul care susține ideea că „doar cei inteligenţi, sănătoși şi mari merită să trăiască”. Un practicant al avorturilor din Portland, Oregon, Jim Newhall, a declarat: „Nu toată lumea este menită să se nască. Cred că, pentru un copil, viaţă începe atunci când mama lui îl vrea”.62 Să fi auzit în urmă cu cincizeci de ani că o viaţă umană începe și se termină în funcție de dorințele altor ființe umane ar fi fost de neînțeles pentru gândirea umană.
Chiar organizațiile care fac mult bine, cum ar fi March of Dimes, au fost puternic influențate de mișcarea eugeniștilor. Dr. Marie Peeters-Ney, director al departamentului de cercetare medicală al Fondului Michael sublinia:
„Nașterea unui copil cu o anomalie cromozomială este acum în general considerată a fi o eroare medicală și în anumite țări sunt intentate procese împotriva medicilor, deoarece nu au reușit să diagnosticheze «condiția» în uter.
Într-un mod insidios, mentalitățile se schimbă și oamenii privesc acum persoanele cu handicap ca pe cineva care nu ar trebui să fie acolo”.63
În 1973 Curtea Supremă de Justiție (SUA), în urma cazului Roe v. Wade (care susținea legalizarea avortului), a pus la îndoială faptul că nenăscutul are o viaţă „semnificativă”. Dar pentru cine este semnificativă și când? Dar ce zici de faptul că propria ta viață, care este semnificativă pentru tine acum, nu ți-a fost curmată în pântecele mamei? În cazul în care o mamă îşi vrea copilul, viaţă lui este extrem de semnificativă, motiv pentru care ea jeleşte dacă pierde sarcina. În cazul în care mama nu vrea copilul, viaţa lui nu este semnificativă pentru ea. Ar trebui să depindă viața unei ființe umane de cei care cred că viața acesteia
este sau nu semnificativă? Se transformă nenăscutul din persoană în nonpersoană dacă mama sa își schimbă părerea? Și nu orice ființă umană vede viața pe care a avut-o în uter ca semnificativă, având în vedere că dacă s-ar fi terminat, el nu ar fi acum în viață?
Negrii, femeile, indienii, evreii și mulți alții au fost declaraţi non-persoane sau persoane ale căror vieți nu sunt semnificative. Dar în folosul cui? A celor de la putere, care au declarat pentru propriul lor avantaj economic, politic sau personal cine este semnificativ și cine nu este. Albii au decis că negrii erau mai puțin umani. Bărbaţii au decis că femeile au mai puține drepturi. Acum, oamenii mari au decis că oamenii mici nu au drepturi.
Calitatea de a fi o persoană nu este ceva ce trebuie acordat oamenilor, mari sau
mici, de o elită intelectuală, cu interese financiare de debarasare a societăţii de
cei nedoriţi. Calitatea de persoană are o valoare inerentă – o valoare care vine
din faptul de a fi un membru al rasei umane. Pentru persoanele religioase, acest
lucru este legat de a fi creat după chipul și asemănarea Lui Dumnezeu. Dar
chiar și cei care nu o fac, pot susţine că viaţă umană este prețioasă chiar și
atunci când este mică sau mai “puțin utilă” pentru alții.
Această întrebare este mult mai amplă decât problema avortului. Exact aceeași
logică este utilizată cu copiii deja născuți. Dr. Charles Hartshorne de la Universitatea din Texas (Austin) spune:
„Desigur, un copil nu este pe deplin om. Simpatizez prea puţin ideea că infanticidul este doar o altă formă de crimă. Persoanele, care sunt deja funcțional persoane în sensul deplin, au drepturi mai importante chiar decât copiii”. 64
Odată ce este acceptabil să ucizi copii nenăscuți, nimeni dintre cei care sunt slabi sau vulnerabili nu pot fi în siguranță. Este o persoană cu handicap pe deplin umană? Are viața sa sens? Dar persoanele în vârstă? Dacă cei care nu pot gândi nu merită să trăiască, ce se întâmplă cu cei care gândesc în mod greșit? Chiar vrem să trăim în această lume curajoasă care promovează dreptul la avort?
Adevărul 5f. Argumentele împotriva calităţii nenăscutului de a fi o persoană sunt învăluite de raționalizare și negare.
Capacitatea noastră de a raționaliza este demonstrată în argumentele pe care le vom da pentru a redefini ce înseamnă să fii o persoană. A raționaliza înseamnă că dorim să facem ceva ce credem că este în interesul nostru. Începem de la propria concluzie și de la punctul în care vrem să ajungem. Căutăm modalități de a atinge punctul, păstrându-ne sentimentul de moralitate, ca să nu fim chinuiți de vinovăție. În același timp noi respingem informațiile care ne-ar interzice să facem ceea ce deja ne-am decis că vrem să facem sau ne-ar face să ne simţim vinovaţi de ceea ce am făcut deja. Atunci când analizăm avortul,
ultimul lucru pe care am vrea să-l luăm în considerare sunt informațiile care ne-ar face să credem că am participat la uciderea unui copil. Nimeni nu vrea să se confrunte cu un astfel de lucru.
Neacceptarea și distanțarea noastră de informații care ne contrazic credințele și acțiunile se numește negare. Raționalizarea și negarea sunt metode pe care le folosim pentru a face față informațiilor nedorite și stresante. Acesta este motivul pentru care argumentele pro-alegere sunt saturate de raționalizare și negare. În cele din urmă, este alarmant cât de ușor este pentru noi să ignorăm dovezi ale contrariului, precum și avertizările conștiințelor noastre și pur și simplu să credem ceea ce vrem să credem.