Extrase din volumul „25 de mituri despre întreruperea de sarcină. Tot ce ai vrut să știi, dar ți-a fost frică să întrebi!”
editată de Centrul de Informare și Cercetare în Sănătatea Reproductivă
Mitul VIII. „Chiar dacă copiii nenăscuți sunt ființe umane, ei au mai puține drepturi decât femeia. Nimeni nu este obligat să-și utilizeze corpul ca pe un sistem de susținere a vieții altei persoane”
Adevărul 8a. Odată ce admitem că pruncii nenăscuți sunt ființe umane, ar trebui soluţionată problema dreptului lor de a trăi.
Un susţinător pro-alegere, în fața dovezilor copleșitoare, a recunoscut că pruncii nenăscuți sunt ființe umane. El a adăugat apoi:
Dar asta e irelevant pentru problema dreptului unei femei de a face un avort.
Dar cum pot trăsăturile umane ale cuiva să fie irelevante când vine vorba despre dreptul altcuiva de a-l omorî? Nu a fost relevant caracterul uman al persoanelor de culoare în problema sclaviei? Caracterul uman al nenăscutului este cea mai importanta problemă în întreaga dezbatere asupra avortului. Într-un articol din New York Times, adepta pro-alegere Barbara Ehrenreich scrie:
Femeia poate admite că fătul ei este un copil sau doar niște celule, în funcție de cât de dorită este sarcina. Această poziție nu reflectă o confuzie, ci este o alegere în acțiune.[i]
În această abordare de tip Alice în Țara Minunilor, alegerea cuiva nu este făcută în lumina realităților științifice și morale. Alegerea este ea însăși singura realitate importantă, depăşind toate aspectele reale. Dar dacă societatea ar opera în acest fel, fiecare ucidere a unei persoane ar fi justificabilă. Problema reală nu ar fi valoarea persoanei ucise, ci alegerea liberă a celui care face uciderea. Dacă un bărbat nu-şi vrea soția, el poate să o perceapă ca pe o non-persoană. Dacă el alege să o omoare, nu ar fi o „confuzie morala”, ci o „alegere în acțiune”. Mai mult decât atât, o femeie poate considera fătul drept o persoană, dar să găsească necesar, moral și responsabil să facă avort.
Nu trebuie să pierdem din vedere consecințele acestei afirmații. Ea declară că cineva poate recunoaște calitatea de a fi persoană a unui alt om, dar cu toate acestea să simtă că, pentru beneficiul personal, este legitim, chiar „responsabil din punct de vedere moral”, să ucidă acea persoană. Deşi aceasta este o concluzie logică a gândirii care susţine drepturile la avort, în cazul în care ar fi pusă în aplicare în societatea noastră, ar însemna în cele din urmă sfârșitul tuturor drepturilor omului și a justiției sociale.
Adevărul 8b. Dreptul de a trăi nu crește odată cu vârsta, în caz contrar, copiii mici şi adolescenţii ar avea mai puţine drepturi la viaţă decât adulții.
Într-o carte numită Etica creștină, un autor justifică unele avorturi, bazându-se pe convingerea sa că „valoarea umană și drepturile omului se amplifică odată cu dezvoltarea fiziologică”.[ii] Dacă acest lucru este adevărat, atunci valoarea şi drepturile omului continuă să crească după naștere, deoarece știm că dezvoltarea fiziologică continuă după naștere. Dezvoltarea fizică continuă an de an și ia schimbări dramatice în timpul adolescenţei. Dacă valoarea şi drepturile omului cresc odată cu dezvoltare fiziologică, atunci adulții au dreptul la viaţă în mai mare măsură decât adolescenţii, care au un drept mai mare la viaţă decât copiii. Este mai bine din punct de vedere moral să omori un bebeluş decât un copil, un copil decât un adolescent și un adolescent decât un adult. Odată ce acceptăm argumentul gradual, nu există absolut nici un motiv logic pentru a ne opri la naștere.
Putem accepta o logică care leagă valoarea și drepturile omului de dezvoltarea fiziologică? De ce suntem atât de revoltaţi atunci când citim despre răpirile și uciderile copiilor? De ce ni se par chiar mai rele decât atunci când același lucru se întâmplă unui adult? Oare nu deoarece copiii sunt mici, vulnerabili și nevinovaţi? Dreptul de a trăi, dreptul de a nu fi tăiat în bucăți este un drept de bază al fiecărei persoane. Cu siguranță nu este mai puțin un drept al copilului, născut sau nenăscut, decât al unui adult.
Morala societății noastre este țesută în jurul unei premise prevăzute în Declarația de Independență:
Considerăm aceste adevăruri de la sine înțelese, că toți oamenii sunt creați egali, că ei sunt înzestrați de Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile, că printre acestea sunt viața, libertatea și căutarea fericirii.
Strămoșii noștri nu au spus că după un anumit nivel de dezvoltare fiziologică ființele umane devin treptat egale, dar până atunci e în regulă să li se ia viaţă, libertatea și posibilitatea de a căuta fericirea. Conceptul că toate sunt create egal e în contrast puternic cu ideea că drepturile omului evoluează odată cu vârsta sau statutul social.
„Considerăm aceste adevăruri de la sine înțelese!” a fost afirmația faptului că există anumite adevăruri atât de elementare, atât de fundamentale, încât trebuie să ţinem cont de ele pentru a se menţine structura socială a acestei țări. Există o ordine logică aici. Piatra de temelie este că toţi suntem creaţi egali, apoi că există anumite drepturi date de Dumnezeu pe care nu suntem liberi să le ignorăm. Apoi, faptul că primul și cel mai elementar drept este dreptul la viață. Exercitarea dreptului nostru la libertate și dreptul nostru la căutarea fericirii vin natural, după premisa fundamentală a dreptului la viață. Urmărirea fericirii noastre nu trebuie să compromită dreptul oricărei alte persoane de a trăi. Dreptul la viață nu este vreun slogan antiavort modern. Este afirmația cea mai esenţială, al celui mai semnificativ act fondator al națiunii noastre.
___