Statele Unite marchează astăzi 40 de ani de avort legalizat, oriunde în cele 50 de state, oricând pe perioada sarcinii, pentru orice motiv. Aceasta este moștenirea lăsată de decizia Curții Supreme federale în cazul Roe v. Wade:
Din ziua în care nouă bărbați (!) au decis astfel, aproape 56 de milioane de copii n-au mai apucat să vadă lumina zilei, uciși acolo unde ar fi trebuit să fie pentru ei cel mai sigur loc de pe pământ. Cifra oficială este de 55.772.015 avorturi, dacă vrem să fim scrupuloși. Adică, 1,394 milioane avorturi în fiecare an, 116.191 în fiecare lună, 26.813 în fiecare săptămână, 3.820 în fiecare zi.
Cum a ajuns o națiune mare și glorioasă într-o stare atât de josnică încât să ucidă aproape 4.000 de copii zilnic și cum se împacă aceasta cu ideea lobby-ului că avortul trebuie să fie accesibil, sigur și, mai ales, rar?
Am scris și vom continua să scriem intens pe această temă, iar interesul nostru este din plin justificat atât de importanța politică globală pe care au avut-o întotdeauna deciziile cruciale luate în SUA, dar și de admirația pentru neobosita mișcare prolife americană, care inspiră în metodă, devotament și dârzenie și munca provita din România. Spre deosebire de cea din Europa, mișcarea prolife americană este vie, flexibilă și puternică, dând speranțe de mai bine și pe vechiul continent care pare căzut fără scăpare în capcana „culturii morții”.
Unul dintre artizanii legalizării avortului în SUA a fost celebrul medic Bernard Nathanson, ulterior devenit activist prolife, autor al documentarului „Strigătul mut” (pe care îl puteți viziona aici). O personalitate controversată și plină de contraste, așa cum sunt de altfel foarte adesea americanii. Iată mai jos mărturia sa despre modul în care s-a acționat pentru legiferarea avortului: prin minciună și manipulare.
Sătul de-atâta moarte
Bernard Nathanson, realizator al filmului „Strigătul mut”: „Sunt personal responsabil pentru 75.000 de avorturi”
Bernard Nathanson (1926-2011) a fost un medic ginecolog american. A fost co-fondator al NARAL, Asociaţia Naţională pentru Abrogarea Legislaţiei contra Avortului, organizaţie cu un rol crucial în legalizarea avortului în SUA, în 1973, apoi director al Centrului pentru Drepturi Reproductive şi Sexuale din New York, una din marile clinici de avort. La sfârşitul anilor 1970, în urma unor studii şi observaţii personale, el a devenit un proeminent activist pro-life (anti-avort). A realizat filmele documentare Strigătul Mut (The Silent Scream) şi Eclipsa raţiunii (Eclipse of Reason). Autor al volumelor Avortând America (Aborting America) şi Mâna lui Dumnezeu (The Hand of God).
Aceasta este mărturia sa personală.
Sunt personal reponsabil pentru 75.000 de avorturi. Aceasta îmi dă credit pentru a vorbi în faţa voastră, cu destulă autoritate, despre această chestiune. Am fost unul dintre fondatorii National Association for the Repeal of the Abortion Laws (Asociaţia Naţională pentru Abrogarea Legilor Avortului, NARAL) în SUA, în 1968. Un sondaj de opinie cinstit atunci ar fi arătat că majoritatea americanilor se opuneau liberalizării avortului. Totuşi, în doar cinci ani, noi am reuşit să convingem Curtea Supremă să dea decizia prin care avortul a fost liberalizat în toată ţara, în 1973 [1] şi care a dus la legalizarea avortului la cerere teoretic până în momentul naşterii. Cum am făcut-o? Este important să înţelegem tacticile utilizate, întrucât acestea au fost utilizate în întreaga lume occidentală pentru a schimba legile avortului.
Prima strategie-cheie: câştigarea mass media
Am convins media că lupta pentru avort permisiv era una pentru un scop liberal, progresistă. Ştiam că dacă s-ar fi făcut un sondaj de opinie adevărat, am fi fost înfrânţi de departe. Aşa că am fabricat noi, pur şi simplu, nişte sondaje fictive, conform cărora 60% din americani susţineau liberalizarea avortului. Puţini oameni se simt confortabil într-o minoritate. Am acumulat destulă simpatie ca să ne putem “vinde” programul nostru de liberalizare a avortului falsificând numărul de avorturi ilegale care se făceau anual în SUA. Dacă cifra reală era de circa 100.000, noi am comunicat către media 1.000.000. Dacă repeţi o minciună îndeajuns de des, convingi publicul. Numărul femeilor care mureau din cauza avorturilor ilegale era de circa 200-250 annual. Noi am repetat constant că era vorba de 10.000.
Aceste cifre false au prins rădăcini în conştiinţa americanilor, convingându-i pe mulţi că trebuia să modificăm legile avortului.
Un alt mit cu care am “hrănit” publicul era că legalizarea însemna doar că avorturile clandestine ar fi fost făcute în condiţii legale, sigure. De fapt, bineînţeles că avortul este acum folosit ca o metodă principală de control al naşterilor în SUA, iar numărul avorturilor a crescut cu 1500% de la liberalizare.
A doua strategie: am jucat cartea catolicismului
Am demonizat sistematic Biserica Catolică si ale sale “concepţii sociale retrograde”, învinuind clerul catolic pentru opoziţia faţă de avort. Aceste teatru a fost jucat la nesfârşit. Am alimentat media cu minciuni de tipul “ştim cu toţii că opoziţia la avort vine din partea ierarhiei şi nu de la majoritatea credincioşilor catolici” sau “sondajele arată mereu că cei mai mulţi catolici doresc o reformă a legii avortului”. Presa a bombardat publicul cu acestea, convingându-l că oricine se opune avortului liber este sub influenţa ierarhiei catolice şi că de fapt credincioşii favorabili avortului sunt deschişi la minte şi progresişti.
O inferenţă [2] a acestei tactici a fost că nu au existat grupări non-catolice care să se opună avortului. Faptul că alţi creştini şi credincioşi ai altor religii erau (şi încă sunt) opuşi în bloc avortului a fost sistematic ignorat, la fel ca şi opiniile ateilor pro-life.
A treia strategie: denigrarea şi ascunderea oricărei dovezi ştiinţifice că viaţa începe la concepţie
Adesea mi se pune întrebarea ce m-a făcut să îmi schimb opinia. Cum de am devenit dintr-un susţinător proeminent al avortului un activist pro-vita? În 1973, după ce am fost numit director al clinicii de obstetrică-ginecologie dintr-un mare spital din New York, a trebuit să înfiinţez o unitate de studiu prenatal. Era în perioada de început a unei noi tehnologii pe care noi o utilizăm azi în mod comun pentru a studia fetusul în pântece [3].
O tactică favorită a mişcării pro-avort era să insiste că stabilirea momentului în care viaţa începe este imposibilă şi că aceasta este o problemă teologică, morală sau filosofică – orice, numai una ştiinţifică nu. Fetologia face însă imposibil de negat că viaţa începe în momentul concepţiei şi cere pentru ea întreaga protecţie şi siguranţă de care fiecare dintre noi ne bucurăm.
De ce atunci, vă veţi întreba, unii medici americani care cunosc cuceririle fetologiei se discreditează singuri făcând avorturi? Simplă aritmetică: la 300 dolari fiecare, 1,55 milioane avorturi înseamnă 500.000.000 de dolari anual, din care majoritatea merg în buzunarele medicilor care le fac. Este, deci, clar şi fără posibilitatea de a nega, că avortul la cerere reprezintă distrugerea voită unei vieţi umane. Este un act de nepermis de violenţă ucigaşă. Trebuie să admitem că o sarcină neplanificată reprezintă o dilemă deosebit de dificilă, însă să cauţi o soluţie într-un act de distrugere deliberată, înseamnă să arunci la gunoi vastele resurse ale minţii umane şi să supui binele public clasicului răspuns utilitarist [4] la problemele sociale.
Ca om de ştiinţă ştiu, nu cred, că viaţa umană începe la concepţie
Deşi nu sunt, formal, o persoană religioasă, cred cu toată puterea că există o divinitate care ne ordonă să punem capăt, complet şi ireversibil, acestei infinit de triste şi ruşinoase crime împotriva umanităţii.
––-
NOTE
[1]. Este vorba despre decizia în cazul celebru Roe vs. Wade, decizie cu profunde urmări nu doar în SUA, ci în întreaga lume.
[2]. Operaţie logică de derivare a unui enunţ din altul, prin care se admite o judecată (al cărei adevăr nu este verificat direct) în virtutea unei legături a ei cu alte judecăţi considerate ca adevărate. (DEX)
[3]. Este vorba despre ultrasunete şi ecografie.
[4]. Utilitarismul este o teorie care clasifică oamenii în funcţie de ceea ce se consideră a fi „utilitatea” lor socială. Soră bună cu eugenia, „ştiinţa ameliorării rasei umane”, aplicată şi de regimul nazist.
