Era modernă, acea răscruce care ne-a adus în zona de distorsiune a realității în care ne aflăm acum, a început prin 2008. Mai multe evenimente cheie din acel an au schimbat pentru totdeauna traiectoria umanității, începând cu marele crah financiar din 2008, care a grăbit distrugerea sistematică în masă a sistemelor financiare ale SUA și implicit ale întregii lumi.
Colapsul corporației financiare Lehman Brothers în septembrie 2008 a dezlănțuit ceea ce se consideră în prezent a fi fost cea mai mare criză financiară de la Marea Criză Economică din 1929 încoace. Imediat după aceea a urmat alegerea lui Barrack Hussein Obama la sfârșitul anului 2008 și întronarea sa ca președinte în ianuarie 2009.
Aceste două evenimente au fost faliile tectonice care a dus la (dez)ordinea globală actuală. ele au fost adesea în mod eronat abordate izolat unul de celălalt, fiind rareori combinate în mod sincretic sub forma a două fațete ale aceleiași schimbări sociale majore.
Fără a intra prea mult în amănuntele legii Glass-Steagall (lege dată în 1933 pentru a separa băncile comerciale de cele de investiții, măsură menită să prevină noi crize economice de genul celei din 1929, n.tr.) și în cauzele profunde ale crizei financiare propriu-zise, e destul să spunem că această criză a condus spre o reorientare a mentalităților sociale cu privire la domeniul financiar, mai cu seamă având în vedere că în lunile care au urmat, s-au înregistrat ample abuzuri înfăptuite de instituțiile bancare majore asupra cetățenilor. De exemplu, celebrul caz al împrumuturilor-robot „auto-ipotecare” ale Bank of America, în care în mod automat au închis multe linii de creditare cu risc mare (creditori cu putere financiară mică), contrar tuturor reglementărilor din domeniu.
Aceste lucruri au dus la un val de nemulțumiri la adresa instituțiilor financiare, definite în genere sub umbrela unică de „Wall Street”. Așa s-a născut „Mișcarea de ocupație” din 2011, ale cărei prime proteste au coincis cu zilele colapsului Lehman din septembrie. Mișcarea aceasta a șocat până în străfunduri toată cabala bancară conducătoare, care s-a trezit acum cu nevoia de un instrument prin care să poată face mai mult decât doar să țină sub control daunele. Tsunami-ul social amenința să se îndrepte împotriva lor, grupurile mai radicalizate de protestatari chemând chiar la atacuri de natură fizică asupra băncilor; în esență, se contura o adevărată revoluție.
Și, așa cum procedează clasele conducătoare în asemenea situații, s-a căutat o cale de a redirecționa pornirile înfierbântate și toată explozia de energie a maselor înspre o altă direcție; în esență, o direcție care să atenueze, să sublimeze și să facă o transmutație alchimică în ceva care să servească scopurilor acestei cabale.
Așa că s-au gândit să coopteze tocmai acele forțe de propulsie a revoluției, însă cum le-ar fi putut canaliza pentru a-și atinge scopul? Înspre ce ar fi fost mai bine să redirecționeze mânia și resentimentele clocotinde ale mulțimilor?
Asul din mânecă
În primul rând, Barrack Hussein Obama. Ales de curând, era chipul noii ere a schimbărilor sociale, figura perfectă pe care o putea folosi clasa conducătoare pentru a modela societatea în acel ideal entropic în folosul căruia să se valorifice jăratecul incandescent al revoluției.
Mai concret, cum s-ar fi putut face asta? Simplu: deschizând ușa politicilor identitare. Era wokeness-ului, a puterilor imediat lansate într-o campanie istorică de influențare, în care li s-a comandat tuturor trusturilor media (CNN și altele) să pompeze zi și noapte politici identitare în programele lor, ceea ce a dus la o rupere a coeziunii sociale la cote nemaiîntâlnite.
Sursa: https://www.tabletmag.com/sections/news/articles/media-great-racial-awakening
Lucrul acestea poate fi lesne observat pe baza unei mari varietăți de grafice care arată felul în care punctul de cotitură a survenit chiar imediat după alegerea lui Obama, în același timp în care protestele Ocupaționiștilor bântuiau prin țară. Clasa conducătoare s-a văzut silită să redirecționeze de urgență acea angoasă primordială, care, dacă ar fi fost lăsată de capul ei, ar fi însemnat prăbușirea lor.
Acesta este celebrul grafic care arată de câte ori a fost folosit termenul „rasist” sau „rasism” în publicațiile de mare circulație. Observați linia în general dreaptă până prin 2010, an după care ea se ridică brusc.
Potrivit sondajelor, în 2011, doar 35% din liberalii albi credeau că rasismul în SUA era „o mare problemă”. Prin 2015, cifra crescuse la 61%, ajungând prin 2017 la 77%.
Aceleași concluzii se aplică și termenilor „privilegiul albilor”, „supremația albilor”, etc.
Whiteness = apartenența la rasa albă; racial hierarchy = „ierarhia rasială” . white supremacy (ism/ist/s = supremația albilor/rasei albe)
Desigur, evenimentele propriu-zise care au dus la această explozie specifică a preocupării pentru această tematică au fost două momente de cotitură: primul, uciderea lui Travyon Martin din 2012, care l-a determinat pe Obama să țină un discurs sentimental despre cum Travyon ar fi putut fi fiul lui. Discursul acesta continuă să fie menționat azi ca un punct de turnură critic în politicile rasiale și limbajul vehiculat în țară.
Al doilea eveniment l-au constituit celebrele revolte Ferguson de la sfârșitul anului 2014, după uciderea lui Mike Brown de către un polițist din orășelul Ferguson, statul Missouri. Și acest eveniment a fost catalogat ca punct de la care nu există întoarcere. În realitate, oricât de tragice ar fi fost aceste decese, ele nu au fost singulare. Poliția a mai ucis prin împușcare și alte persoane, ca de exemplu pe Amadou Diallo în New York în 1999, eveniment care însă nu a provocat revoltele fabricate și schimbarea naturii discursului de mai târziu.
Sub hiper-progresista administrație Obama, plină până la refuz cu unii din cei mai fanatici activiști „progresiști” numiși de Soros în fiecare post-cheie care avea tangență cu cultura, subiectul rasei și identității a cunoscut o proliferare de proporții.
Și desigur, a fost combinat simultan cu un complex de politici identitare ale mișcărilor LGBT și trans pentru a cataliza reacțiile și a pune gaz pe flăcările deja dezlănțuite, pentru efect maxim. Iar efectul dorit era de a confisca întregul dialog pe plan național spre avantajul subiectelor incendiare ale Rasei și Identității, cu scopul de a dilua orice urmă de nemulțumire la adresa claselor conducătoare – mai ales industria finanțelor, care tocmai furase mai multe trilioane de dolari din fondurile contribuabililor în ajunul crashului din 2008.
Toate au condus spre o revoltă socială de dimensiunile unei calamități, care i-a asmuțit pe albi împotriva negrilor, pe homosexuali împotriva heterosexualilor, pe liberali împotriva conservatorilor, toate într-un grad fără precedent până în acel moment. Orice om care are un creier funcțional își poate da seama că aceste mișcări au fost produsul unei intense și foarte bine țintite campanii de inginerie socială a establishmentului. Nici un moment din istoria anterioară, care să se fi născut în mod firesc, nu arată precum acesta.
Observați cifra care indică aproape zero menționări ale temei „diversității și incluziunii” înainte de anul 2008, anul crahului financiar și alegerii lui Obama, punct în care curba începe să crească vertiginos și apoi – epoca memorabilă dintre 2011 și 2015 a mișcării de Ocupație și evenimentele Travyon/Ferguson – o explozie exponențială care a culminat într-o dominanță absolută asupra versiunii narative larg acceptate, așa-numitul mainstream.
Această convergență a tensiunilor rasiale venite din toate direcțiile cu politicile identitare și-au găsit în cele din urmă un vector comun și o supapă de ieșire a furiei colective în figura Masculului Cis de rasă Albă („cis” = prefix pt denumirea persoanelor heterosexuale). A fost un țap ispășitor convenabil care să canalizeze haoticele forțe revoluționare incipiente care fuseseră stârnite în rândul straturilor celor mai de jos ale populației, oferind presei și media o poveste comună, bine conturată și definită, pe care s-o hărtănească în sincronizare perfectă.
În fiecare etapă a jocului, desigur că Obama – băiatul de aur ideal al acestor vremuri de tranziție – flutura steagul luptei de rasă, devenind el însuși un simbol al indignării și o țintă a învinovățirii pentru cealaltă parte.
Acele forțe generaționale brute și răscolite deveniseră un laborator sinistru în folosul elitelor. Mișcarea pentru identitate a dat mulți lăstari sălbatici care se pare că au depășit chiar cele mai îndrăznețe așteptări ale autorilor ei.
Politicile identitare
În cele din urmă, mișcarea rasială a servit doar ca inițiator; numai americanii de culoare singuri nu aveau puterea economică pentru a satisface pe deplin intențiile elitelor de a uzurpa în întregime folclorul socio-cultural. Acesta e motivul pentru care atenția s-a mutat spre duhul identității de gen, pentru că puterea sa net superioară de influențare a socialului însemna că elitele puteau de-acum să-și ducă agenda mai departe, deturnând complet din calea lor orice eventual sentiment anti-establishment care amenințase să prindă rădăcini ceva mai devreme.
Evoluția în timp a evenimentelor e simplă: în 2015, căsătoria gay era complet legalizată în SUA de către Curtea Supremă a lui Obama.
Asta a însemnat că partea din mișcare care se ocupa strict de drepturile homosexualilor ajunsese la finalitatea ei naturală și nu mai putea fi împinsă mai departe. Din piatra aceea nu se mai putea stoarce apă, deoarece comunitatea gay își atinsese țelul suprem – adică limanul acceptării.
Așa că elitele erau din nou silite să aducă înnoiri mișcării pentru a face trenul să ruleze în continuare pe șine, ca nu cumva acea nenorocită de minte scurtă a societății să se întoarcă spre subiecte inconfortabile și incomode, cum ar fi faptul că era sistematic și istoric jupuită de corupta cabală bancară globală.
Așa că mișcarea LGBT a căpătat extinderile și adăugirile șuie cu care ne-am trezit noi azi. Atenția a fost îndreptată tot mai mult spre nou-născuta mișcare trans, care avea șanse mai bune să se bucure de o acceptare mai largă din partea societății. Subiectul acesta de graniță, întocmai ca un câmp lăsat pârloagă, are un potențial de mare fertilitate, care promite ani buni de „cultivare” din partea clasei conducătoare cu buruienile controlului total al poveștii cu care trebuia hrănit publicul, concomitent cu împingerea de pe scenă a altor versiuni aflate în competiție cu acest fir narativ principal de care trebuia agățată societatea.
Exact așa cum demonstrase mai devreme agenda rasială confecționată artificial, există dovezi ample care ilustrează natura inventată și premeditată a exploziei LGBT și popularității mișcării trans care s-a petrecut în toată țara în acea perioadă.
Graficele de față ilustrează numărul personajelor LGBT apărute în mod repetat în emisiunile TV în perioada în discuție. Se poate vedea cum explozia respectivă coincide exact cu momentul mișcării de Ocupație a Wall Street din 2011 care a scuturat elitele din rărunchi. Acestea au avut atunci nevoie de o schimbare rapidă a centrului atenției – și au avut parte de o asemenea schimbare.
Începutul anilor 2010 a cunoscut o cascadă de premiere în America. Primul sportiv transgender declarat, primul transgender pe coperta revistei Time, prima dată când unei femei transgender i s-a permis să participe în concursul Miss Universe, toate acestea culminând cu Bruce Jenner devenit peste noapte Caitlyn Jenner în 2015.
Pe la mijlocul deceniului al doilea al secolului, fiecare publicație și agenție de știri mai importantă era plină de tot felul de subiecte trans; astfel s -a acaparat întreg dialogul național, scoțându-se de zor titluri după titluri în acest sens, într-o încercare disperată de a preveni orice discuții despre adevăratul elefant de o mie de tone care umplea încăperea.
Alinierea corporatistă
Unele voci ar putea exprima scepticism față de asemenea „directive” venite de la centru. E posibilă o asemenea acțiune concertată a tuturor corporațiilor media care nu au legături între ele? Sau, la nivel mai individual: sunt corporațiile media însele cu adevărat controlate într-o asemenea manieră „de sus”?
Mulți oameni se mai agață încă de modelul demodat al biroului știriștilor independenți, în care jurnaliștii cu responsabilitate fac alegeri editoriale pe baza unor principii jurnalistice asumate personal, sau în funcție de ce dorește „publicul” (clienții).
În realitate, o groază de dovezi arată exact contrariul. De exemplu, cine ar putea uita momentul în care un angajat din interior al CNN a expus „apelurile zilnice cu indicații” venite de la Jeff Zucker?
În video se arată cum managerul postului CNN dă în fiecare dimineață telefon la departamentul de știri, cu instrucțiuni detaliate și stricte despre ce să se dea și ce să nu se dea pe post în ziua respectivă, care să fie subiectele principale și perspectivele de lucru, ce idei să colporteze, etc.
Încă din primele secunde ale convorbirii reproduse, îl poți auzi pe Zucker cum le spune direct editorilor: „Nu-mi pasă de ce dau MSNBC… voi rămâneți concentrați pe subiectul blocării președintelui (Trump, n.tr.).” Mai încolo pe înregistrare se aude cum dă instrucțiuni specifice despre ce să se difuzeze pe post, cum să se difuzeze și care politician republican anume sa fie atacat. Pe scurt, el desfășoară întregul plan de luptă al zilei pentru secția de știri a CNN, fără a lăsa nici un pic de spațiu „integrității jurnalistice” personale sau deciziilor staffului editorial.
Aceasta înseamnă că există zero independență în jurnalism; mai degrabă personalul secției de știri a CNN primește ordine directe de la manager și difuzează numai și exact ceea ce vrea el. Și în acest fel operează fiecare agenție de știri mai importantă.
Și acum să ne întrebăm: oare cine îi dă lui Jeff Zucker directivele pe care să le dea mai departe celor pe care îi conduce? La un nivel mai înalt, știm că toți acești CEO formează o rețea globalistă de personaje familiare între ele, din instituții precum Consiliul de Relații Externe, Bilderberg, Davos/FEE, etc. Acolo ei socializează cu alți tovarăși din crema clasei conducătoare și cu manageri la fel de puternici și acolo își aliniază și coordonează acțiunile asupra societății.
Și avem cu privire la acestea și dovezi. De exemplu, acum câțiva ani, pe când CNN era în proprietatea AT&T Time Warner, s-au luat mai multe interviuri fiecărui manager al AT&T, de la Randall Stephenson până la John Stankey, în care amândoi au sugerat că există un control substanțial și o supraveghere asupra brandului CNN, afirmând chiar la un moment dat că sarcina AT&T/CNN este să-i tragă la răspundere pe oameni precum Trump și exprimându-și susținerea totală față de stilul managerial al lui Jeff Zucker și față de natura relației lor de muncă.
Unii ar putea avea impresia că o mega-corporație umbrelă de tipul AT&T cumpără pur și simplu branduri și active și le lasă să funcționeze în mod independent într-o manieră laissez-faire. Nu este însă deloc așa. Dovezile demonstrează în mod clar cum corporațiile globaliste/transnaționale de rangul cel mai înalt își dirijează strict toate sursele, de la cele de jos la cele de sus. Aceste megacorporații sunt strecurate insidios în țesătura globalistă a instituțiilor menționate anterior, de genul Grupului Bilderberg, etc, în cadrul cărora primesc îndrumări și directive de la adevărata „elită din umbră” a globaliștilor. De aici, ei strecoară aceste directive în jos în societate – prin influențarea brandurilor aflate în parohia lor, cum este CNN în cazul nostru, creând un lanț de comandă care leagă toate verigile, de sus în jos.
În realitate, lucrurile merg chiar și mai sus. De exemplu, corporațiile- umbrelă care controlează la rândul lor aceste corporații sub-umbrelă, cum sunt Blackrock și Vanguard – cele mai puternice două grupări ale lumii – nu se lasă nici ele în nădejdea laissez-faire-ului, ci – lucru cunoscut – fac un micro-management al anumitor decizii luate de marile branduri aflate sub controlul lor. De exemplu, în cazul Blackrock, CEO-ul acesteia a forțat în văzul lumii agenda schimbării climatice ESG (= guvernanța de mediu, socială și comunitară) asupra entităților pe care le controlează, lucru care a stârnit controverse, datorită conflictului în care intră îndatorirea sa fiduciară de a asigura acționarilor profituri maxime – o temă care nu intră defel în prioritățile ESG.
Și dacă sunt în stare să admită că fac presiuni pentru a impune agenda „woke”, putem fi siguri că sunt preocupați să-i pregătească bine pe toți, de sus până jos. Mai ales atunci când agenda EGS este produsul clar al grupului Davos/Agenda 2030, devine tot mai clar că nivelul cel mai de sus al piramidei corporatiste primește ordine și armonizează toate entitățile aflate sub ele cu dorințele clasei conducătoare.
În cazul megacorporațiilor cu adevărat atotcuprinzătoare de genul lui Blackrock, acele entități subordonate reprezintă practic orice corporație existentă.
„Angajamentele publice din trecut ale Black Rock indică faptul că aceasta s-a folosit de fondurile aflate în proprietatea cetățenilor pentru a face presiuni asupra companiilor să se supună înțelegerilor internaționale de genul Acordului de la Paris, care forțează eliminarea combustibililor fosili, creșterea prețurilor la energie, provoacă inflație și slăbește securitatea națională a Statelor Unite,” se arată în scrisoare.
Pe scurt: mișcările explozive de tipul LGBT/trans/hipertrofia identității, pe care le-am trăit începând cu era Obama până azi, sunt de fapt confecționate și proiectate de la vârf, apoi transmise în jos către fiecare ramură a superstructurii media globaliste.
Graficul de tristă notorietate pe care l-am văzut cu toții: cele șase companii care controlează întreaga media
Adevărul este că doar o mână de firme dețin toate agențiile de știri mai importante, ele făcând cu toate parte din aceleași clici și găști ale organizațiilor menționate anterior, Consiliul de Relații Externe, Bilderberg, Davos, etc. în cadrul cărora organizează și își elaborează îndrumările comune și acțiunile coordonate cu privire la manipularea ideilor de largă circulație și la temele sociale care trebuie puse în centrul dialogului național.
În mod tipic, toate acestea se nasc din conceptele de „grijă” și „siguranță” și din perspectiva maimuțărită a activismului social – din dorința de a-i „ajuta” pe cei marginalizați sau oprimați. Așa că, de exemplu, când drepturile persoanelor trans au fost alese ca nouă emblemă a activismului de fațadă, capii megacorporațiilor s-au întâlnit în secret în aceste instituții pentru a discuta despre cum să se unească pentru a alinia toate resursele sub comanda lor, pentru ca agenda să fie propagată în masă în modul cel mai eficient cu putință.
Există o cantitate veritabilă de dovezi ale coordonării „îndrumărilor” interne între trusturile media cele mai mari aflate în competiție:
Numeroasele dezvăluiri ale curajoșilor din interior în timpul perioadei Covid ne-au oferit o privire inedită dincolo de perdea, arătând cât de mult sunt aliniate în mod ascuns diferitele structuri ale trusturilor de știri, social media și guvernului.
S-a văzut felul în care toate aceste organizații aparent aflate într-o strânsă competiție unele împotriva celorlalte comunicau pe la spatele nostru în permanență, armonizându-și textele, ordinele medicale și coordonându-și actele de cenzură.
Acestea includ de exemplu dovada expusă de avertizorii de integritate care arată cum Facebook, Youtube, Google, Twitter și multe altele au coordonat cu toate în secret niște „liste negre” cu persoane, grupuri și alte organizații media, cu scopul de a le interzice sau a le răpi platformele de comunicare, lucru care dovedește motivul pentru care anumite figuri ca de exemplu Alex Jones au fost brusc scoase afară în același timp de pe mai multe site-uri de social media aparent neconectate între ele.
„Mega Purificare!” era titlul transmis pe Twitter de RealNews luni dimineața. Paul Joseph Watson, editor la Infowars[1], scria: „Spotify a interzis de-acum complet Infowars. Și la diferență de 12 ore între ele, la fel au făcut Apple, Facebook, Spotify. Asta nu este o simplă aplicare a Termenilor și condițiilor de utilizare, ci o acțiune de cenzură coordonată din partea Big Tech (marile corporații tehnologice). Aceasta e adevărata fraudă electorală.”
(mai jos un printscreen al unui tweet: „O sursă internă de la Facebook îmi spune că FB își folosește propriul sistem de management intern numit ”Tasks” pentru a coordona cenzura împreună cu @Twitter și @Google. Iată mai jos ca exemplu un printscreen a unei pagini din Tasks 17 noiembrie 2020).
După cum s-a văzut mai sus, Facebook, Google și Twitter au distribuit între ele numele unor conturi „problematice” cu scopul de a le închide în mod solidar toate platformele de comunicare.
Unde conduc toate acestea?
În multe feluri, era actuală continuă să fie o extensie a anului 2008, deoarece problemele sistemice ale sistemului financiar nu au fost – și nici nu pot fi – niciodată abordate. În fapt, ele s-au agravat ca urmare a hiper-financializării continue și fără noimă a economiei.
Și atunci continuă să fie invocate spiritele culturale menite să distragă atenția, ca o modalitate de a asmuți pe membrii sub-claselor sociale și raselor unii împotriva altora, cu scopul de a-i scoate pentru moment din traiectoria focului pe conducătorii lumii.
Însă, așa cum am mai scris recent tot pe acest site, a apărut o nouă campanie, vizibil coordonată de la vârf spre bază, care se străduiește să promoveze fantasma AI în societate. Și exact precum intersecționalitatea creată artificial a raselor și genurilor e menită să creeze un amestec otrăvitor și năucitor de furie și rezistență, la fel și această revoluție AI e plănuită să fie noul ingredient în amestecul „intersecțiunii”.
Și cum vor face asta?
Pentru mine a devenit destul de clar că ei folosesc noua apariție AI pentru a ne condiționa să acceptăm câteva teze cruciale acum, înaintea următoarei etape a planurilor pe care le fac ei pentru societate:
Prima din aceste etape este ruperea treptată și dezambiguarea conceptului de „umanitate”; aceasta nu doar pentru a deschide ușa în mod subtil transumanismului, făcând conceptul mai digerabil și diluând percepția sa „ne-etică”, ci pentru a se asigura că finala se va juca în jurul unui soi de „luptă de clasă” împotriva celor ce vor fi arbitrar catalogați ca „non-umani”.
Aceștia vor fi oameni care vor refuza augmentările programului „Human 2.0” pe care elitele l-au plănuit pentru noi, augmentări tehnologice care se potrivesc foarte bine cu toate indicațiile pașapoartelor digitale proiectate pentru 2030, unde se includ vaccinarea și ciparea și toate celelalte. Pe scurt, planul urmărește erodarea treptată a sacrosanctității umanului – a ceea ce înseamnă să fii uman.
Rațiunea prezentelor escaladări ale politicilor identității, care par venite din altă lume și care sfidează orice logică este intenția de a fractura identitatea, de a dezrădăcina conceptele clasice despre ce înseamnă să fii bărbat, femeie, hetero sau homosexual sau uman în general.
Este sacrificarea identității pe altarul transumanismului.
De ce? Pentru că „transumanismul” va fi pur și simplu un alt vehicul, la fel ca și cel al schimbărilor climatice în prezent, prin care ei ne voi propulsa înspre viziunea lor socială – o societate izolată ermetic de orice formă de rebeliune, dizidență sau neîncredere în structurile de putere impuse asupra noastră de către clasa dominantă.
Toate acestea sunt însă deja gânduri ale trecutului. De ani de zile tot citim despre asemenea strigăte alarmiste îngropate adânc în cotloanele singuratice, izolate ale web-ului. Până într-acolo încît conceptele însele aproape că devin lipsite de sens; cuvinte precum „Human 2.0”, „transumanism”, „distopie”, „înrobire”. Ce înseamnă toate acestea în realitate? Cumva așa ceva precum personajul malefic din desenele animate, care-și răsucește mustața cu un rânjet sadic, obsedat fiind de dorința după control total?
Unii ar putea crede această teorie, sau poate chiar altele mai nebunești, mai ireale. Însă se pare că lucrurile sunt mult mai simple; răspunsul se află la începuturi. Totul se învârte în jurul sistemelor financiare și al cabalei bancare care controlează planeta prin acele sisteme.
Sistemul fiduciar în care au atras lumea, bazat pe conceptul extrem de ilogic și insolubil de camătă este tifla supremă la un nivel inimaginabil. Se tipăresc la infinit bani pentru a finanța nu doar războaie globale de control și dominație – pentru a menține primatul acestui sistem – ci și specularea fără sfârșit a „instrumentelor lor monetare” hiper-financializate, care au fost făurite cu atâta grijă în măruntaiele laboratoarelor băncilor de investiții.
Toate astea duc la o convergență de factori, având drept consecință faptul că pur și simplu capacitatea societății de a menține nivelele datoriilor curente, care tind mereu să se umfle în mod exponențial, s-a epuizat.
În trecut, s-au folosit de trucul încercat și confirmat al războiului global, cu scopul de a reseta acest sistem. Totuși, cred că astăzi le e mult mai greu – dacă nu chiar imposibil – să pornească un război global la scara necesară pentru a obține distrugerea totală a unui număr suficient de țări puternice ca să reușească anularea și redistribuirea balonului datoriei globale în vederea menținerii funcționalității sistemului.
Motivul principal: apariția armelor nucleare.
Înainte de era nucleară, războaiele globale erau ușor de creat, iar țările mai înclinate spre implicare erau mult mai dispuse să-și joace rolurile bine definite. Cu toate acestea, astăzi spectrul armaghedonului nuclear îi oprește chiar și pe cei mai duri și mai hârșiți comandanți de arme să gâdile sensibilități care ar duce la încălcarea liniei roșii trasate de puteri nucleare precum Rusia sau China.
De exemplu, să ne uităm doar la Coreea de Nord; doar cu câteva focoase i-ar putea face pe americanii care cu câteva decenii în urmă au dus un mare război de genocid împotriva lor să le mănânce din palmă fără opreliști.
Bancherii nu sunt suicidali; întreaga rațiune a acțiunilor lor e în definitiv autoconservarea – așa că în mod sigur nu sunt ei cei care să dorească un holocaust nuclear care să pună capăt bacanalei lor pe planeta albastră.
În lipsa altor opțiuni de resetare eficientă a sistemului global prin intermediul unui conflict masiv al scară globală de genul Celui de-al doilea război mondial, nu le rămâne decât un singur lucru: să se asigure că așa cum sistemul financiar continuă să se dezvolte și să-și împingă iobagii spre noi nivele de sărăcire, acei iobagi să nu mai aibă glas sau metode de a rezista, de a se răzvrăti sau răscula.
Și felul în care știu să facă asta este să-i încătușeze printr-un panoptic digital strict, ceea ce poate fi aplicat cel mai bine prin invitarea accelerată în scenă a transumanismului, care va permite clasei conducătoare un control discreționar asupra tuturor acțiunilor întreprinse de săraci și mai mult, le va da puteri totale de pedepsire și răzbunare, prin care să aducă la tăcere sau să „elimine” pe oricine va îndrăzni să facă prea multe zgomote incomode.
E vorba de puteri precum cele anticipate prin ID-ul digital și cadrul societății fără cash despre care am mai scris înainte și alte articole, mai precis abilitatea de a bloca după bunul plac conturile unei persoane, sau de a ostraciza indivizii din societate prin intermediul geo-fencingului 5G, pe motivul diferitelor „încălcări ale regulilor”, cum ar fi de exemplu refuzul de a-și actualiza vaccinările, etc.
Însă dincolo de toate acestea, așa cum am menționat, adevărata țintă a mișcării actuale pentru identitate și motivul pentru care pare să derive înspre direcții atât de inumane este de a ajunge treptat la erodarea concepției noastre despre ce înseamnă a fi „uman”. Și oare de ce doresc ei să erodeze această concepție?
Răspunsul e simplu: dezrădăcinarea și distrugerea „familiei tradiționale” a fost dintotdeauna parte a strategiilor diverselor puteri conducătoare în istorie, deoarece oamenii care au sentimentul puternic al apartenenței nu pot fi controlați prea ușor. Iar oamenii care au o structură familială puternică își iau îndrumările pentru viață de la părinți mai degrabă decât de la guvern. Lucrul acesta a fost dintotdeauna un ghimpe în ochii clasei conducătoare, care avea nevoie de oameni maleabili și docili, care să pună la îndoială educația naturală anti-autoritară a părinților lor și să se încreadă mai degrabă în directivele venite de la biroul politic al acestei clase conducătoare.
Astfel, în același fel, o persoană cu identitate fermă și concepții tradiționaliste asupra naturii umanității va rezista tuturor tentațiilor de a fi transmogrificată într-un „Human 2.0”, un ambalaj transumanist cu identificare digitală, supunere în fața obligațiilor de vaccinare și panopticizare supremă.
Concluzia lor logică este că această ancorare puternică în viziunea tradițională a umanității – adică în ce înseamnă să fii uman – trebuie fracturată, trebuie dezrădăcinată precum rădăcinile viguroase ale unui copac bătrân, încât în locul său să poată fi plantate semințele unui nou tip de permanență.
Al doilea motiv este AI însăși. De vreme ce multe din planurile lor se învârt în jurul importanței tot mai mari a inteligențelor artificiale în societatea noastră, bombardându-ne în mod concertat în fiecare zi, este firesc ca, pentru a obține „acceptarea” tărâmului AI care apare la orizont, trebuie mai întâi să fim desprinși și separați de atașamentele noastre anterioare față de ce înțelegem prin inviolabilitatea și sacralitatea „umanului”.
Iar prin cuvintele „tărâmul AI” mă refer la o mare varietate de lucruri, de la guvernanța propriu-zisă pe care ei ne-o pregătesc, până la situația în care, treptat, AI va deveni „monitor de serviciu” pentru constructele noastre sociale, pe care, de asemenea, se pregătesc să le scoată din scenă curând.
Pe această premisă, intenția e de a automatiza curând toate instanțele de „WrongThinkTM ” (ConcepțieGreșită = afirmațiile care nu respectă corectitudinea politică), n.tr. prin intermediul unor smart Ai-s, care pot face diferența între nuanțele de „hate speech”, „bigotism” și „prejudecăți” în funcție de definițiile „progresiste” pe care le dă clasa conducătoare a momentului.
Și, de vreme ce aceste AI vor lua tot mai mult forme umanoide pentru a se strecura și integra mai armonios în viețile noastre, devine important de-acum pentru elite să formeze în societate un sentiment de simpatie față de acestea.
Pentru a face asta, ele trebuie să continue a ciopârți bucată cu bucată vechile și „demodatele” vederi ale umanismului, a ce înseamnă să fii „uman”, pentru a înăbuși orice „discriminare” nedorită împotriva inteligențelor artificiale care trebuie să devină noile noastre mame.
Dacă te gândești bine la toate astea, nu e mare diferență față de procesul lent de erodare pe care l-au făcut conceptelor de gen și identitate. Suntem inundați de atacuri la adresa definițiilor clasice ale „femeii”, pe care de-acum ne este interzis să o descriem dau definim exact. Trebuie să folosim termeni precum „persoane care alăptează din torace” și „persoane care nasc” și multe alte bazaconii și mai și.
În mod similar cu problema sexului și genului, următoarea frontieră finală a dezambiguării socio-culturale se pregătește însuși conceptului de umanitate.
Pe la sfârșitul deceniului, dacă nu cumva chiar mai curând, vom fi puși la zid de monitorii Poliției Gândurilor, care ne vor sili să definim conceptul „uman” printr-un nou amalgam de termeni iraționali și explicit dezumanizanți, din aceleași motive; iar atunci se vor închide ultimele lacăte și zăbrele ale închisorii minților noastre.
Dacă nu vom mai ști să înțelegem ce înseamnă a fi „uman”; dacă „umanitatea” însăși nu mai are limite clar definite, atunci întreaga rezistență în fața eforturilor de a dărâma aceste limite se va dizolva; nu vom mai avea rețineri în a ne „conecta” și a deveni niște entități noi, la care visează salivând de poftă cei precum Klaus Schwab și co.
Dincolo de prezicerea făcută cu încântare prostească și cu urechile astupate, cum că toate creierele omenești vor fi în curând „cipate” și că ne vom „simți unii pe alții” (citat din Klaus Schwab cu ocazia discuției cu public purtate cu S. Brin în 2017 la FEM, vezi video mai sus), Schwab spune mai departe în interviul respectiv că tehnologia noastră se mișcă de la un model „analitic” spre unul „predictiv”, și că în viitor se va deplasa spre unul „prescriptiv”. Și definiția lui? Un model în care „nu vom mai avea nevoie să facem alegeri.”
În cele din urmă, pe măsură ce sistemul monetar globalist datând de la începuturile erei mercantilismului se destramă încet și în lipsa abilității de a porni un război global care să le reseteze maleficele monstruozități oneroase, singura șansă care le mai rămâne elitelor pentru a supraviețui și a menține controlul este să schimbe din temelii întreaga paradigmă a vieții omenești.
Boom-ul incipient al inteligenței artificiale va fi întrețesut cu forța în matricea genului sau a identității, pentru a accelera atacul asupra definițiilor firești ale umanității și a ne azvârli dincolo de limitele accepțiunilor și restricțiilor clasice, spre un nou imperativ paradigmatic, unul menit să ne faciliteze acceptarea fără crâcnire a noului nostru rol în societate: acela de sclav digital.
Traducere și adaptare după Dark Futura
