de Virginia Lalli
Pe data de 22 ianuarie 1973, prin sentinţa „Roe vs Wade”, Curtea Supremă a SUA a declarat neconstituţională legea texană ce interzicea avortul. Din sentinţă reieşea că cea mai mare parte din legile împotriva avortului din SUA încălcau dreptul la viața privată, garantat de cel de-Al Paisprezecelea Amendament al Constituţiei federale. Această decizie a răsturnat toate legile statale şi federale ce interziceau sau restrângeau posibilitatea de a avorta în împrejurări bine determinate. Curtea a stabilit astfel libertatea de a avorta în timpul primului trimestru de sarcină (termen stabilit în mod convenţional) pentru orice motiv şi, în caz de pericol pentru sănătatea femeii, chiar şi dincolo de această limită.
Cazul, dus în faţa Curţii Supreme, avea la bază situaţia Normei McCorvey, care era însărcinată cu cea de-a treia fiică. Deoarece provenea dintr-o familie cu probleme, Norma nu a putut să termine şcoala generală, petrecându-şi cea mai mare parte a adolescenţei într-o casă de corecţie texană; face abuz de alcool şi droguri, întreţine relaţii sexuale dezordonate cu parteneri de ambele sexe. La 16 ani se căsătoreşte cu un bărbat violent de la care are două fiice, pe care le încredinţează adopţiei. Ajunsă la cea de-a treia sarcină, în 1969, Norma, căutând ajutor, intră în contact cu două tinere avocate din Dallas, Sarah Weddington şi Linda Coffee, care prezintă cazul său în tribunal, ajungând să creeze un precedent ce va deschide calea spre liberalizarea avortului în SUA: pentru a obţine câştig de cauză avocata Weddington nu ezită să susţină că „Jane Roe” (pseudonimul sub care clienta a fost prezentată publicului) a rămas gravidă ca urmare a unui viol în grup.
Pe data de 22 ianuarie 1973 este emisă istorica sentinţă „Roe vs. Wade” (Henry Wade era numele procurorului districtual din Dallas care a apărat legea atacată), sentință care a deschis larg ușa pentru cele circa 50 de milioane de avorturi realizate în SUA din acel moment până-n zilele noastre.
Între timp, Norma McCorvey dă naştere celei de-a treia fiice, pe care o dă spre adopție, în timp ce viaţa sa continuă ca şi mai înainte, în alcool, fără un loc de muncă fix şi într-o relaţie cu o femeie lesbiană. În 1989 Norma este re-adusă în atenția publicului de o altă avocată, Gloria Allred, care o determină să sprijine mişcările pro-avort. Ţine un discurs la Capitol Hill în faţa a mii de persoane şi călătoreşte în lung şi-n lat în SUA pentru a promova „drepturile femeilor la sănătate reproductivă”.
Mai târziu, Norma avea să declare: „Reţeaua de televiziune NBC făcuse chiar un mini-serial despre istoria mea. Sarah Weddington a obţinut un contract de consultant, însă eu nu am văzut nici măcar un cent”. Ani şi ani de zile, McCorvey a trăit cu puţini bani, până când i-a fost ofertă posibilitatea de a da numele său „de scenă”, Jane Roe, unei clinici de avorturi. „Am acceptat în schimbul a şase dolari la oră şi am devenit secretara ce se ocupa de toate: stabileam vizite, le spuneam clientelor că nu era vorba de un copil, ci doar de o menstruaţie greşită”.
„Deseori minţeam în ceea ce priveşte durata sarcinii, căci dacă se depăşeau zece săptămâni, pacientele trebuiau să plătească dublu. Se făceau avorturi chiar şi în cel de-al doilea trimestru de sarcină. Într-o zi, o tânără a ridicat capul, a văzut picioruşul copilului ei şi s-a pus pe urlat. A trebuit să-i spun că nu văzuse bine; însă în timp ce îmi plătea, m-a fixat cu ochii înroşiţi spunându-mi: «Ştiţi destul de bine ce am văzut. Îmi spuseserăţi că nu era niciun copil»”.
„Munca la clinică începuse să mă deprime din ce în ce mai mult. Când mergeam la lada frigorifică şi vedeam bucăţile, picioarele şi capetele feţilor îngrămădiţi, mă întorceam acasă şi mă îmbătam”.
În 1993, la sărbătorirea celei de-a douăzecea aniversări de la sentinţa Roe vs. Wade, ce s-a ţinut la Casa Albă, Norma nici măcar nu a fost invitată. Activiştilor pro-avort le era de ajuns doar un nume, cel de Jane Roe.
În 1994 apare biografia „Eu sunt Roe, viaţa mea, Roe vs Wade şi libertatea de a alege”.
Chiar în timpul unei prezentări a cărţii are loc prima întâlnire cu activistul pro-life „Flip” Benham, pastor metodist, care a acuzat-o atunci pe Norma McCovery că este „responsabilă de moarte a mai bine de 33 de milioane de copii (ucişi din momentul pronunţării sentinţei până în acel moment) şi că profanează sângele lor prin vânzarea cărţii”.
Între timp, în clinică au început să se întâmple lucruri misterioase. „Colegii mei au început să audă gălăgia unor copii ce alergau de-a lungul holului”, mărturisește Norma McCorvey. Într-o dimineaţă am auzit râsul unui copil. L-am căutat, dar nu l-am găsit. Mi-am înălţat ochii spre cer şi am zis: «Bine, bine, Doamne, nu ştiu ce faci tu acolo sus, însă sper să se termine. Că nu e deloc de râs»”.
„Rugăciunea mea spontană m-a mirat, aşa cum mă mirase râsul copilului. Nu vorbisem niciodată cu Dumnezeu. Nu avusem nici un motiv să vorbesc cu El. De fapt îmi era într-un fel duşman. Aşadar, de ce-i vorbeam acum?”
„M-am întors acasă şi mi-am petrecut restul zilei așezată. Când consoarta mea s-a întors acasă, mă întrebă: „Ti simţi bine?”. I-am răspuns: „Sunt bine. Cred că îmi pierd minţile, dar sunt bine”.
În martie 1995, reverendul Philip Bentham transferă sediul organizaţiei sale anti-avort, „Operation Rescue”, într-o clădire adiacentă clinicii Normei, iar aceasta este frapată de seninătatea şi de implicarea activiştilor pro-life în promovarea principiilor creştine.
Povesteşte Norma: „Mărşăluiau în faţa ferestrelor mele cu lozinci precum: «Avortul este holocaustul american», «e un copil, nu o alegere»”.
Se întâmplă că Norma s-a împrietenit cu Ronda Mackey care lucra pentru „Operation Rescue”; se aflau pe fronturi opuse, însă au devenit prietene. Ronda avea o fiică, Emily, de şapte ani.
„Am invitat-o să se joace în biroul meu, la clinică. Ea mi-a cerut să merg cu ei la biserică”.
Credinţa copilei îi deschide inima. Odată cu trecerea timpului, Norma începe să ia în serios chestiunea avortului, în special când Ronda îi destăinuie că fusese pe cale să o avorteze pe Emily, din cauza presiunilor familiei, însă amintirile traumei prin care trecuse o prietenă de liceu care avortase au determinat-o pe Ronda să o lase în viaţă pe Emily.
„La puţin timp după aceea, în timp ce mergeam împreună cu Ronda, am văzut că purta o lozincă: «AVORTUL opreşte o inimă care bate», însoţită de desenul unei inimi roşii, plină de viaţă. Deodată, în acel desen, am văzut inima lui Emily, şi mi-am dat seama că «legea mea» ar fi putut să blocheze inima lui Emily”.
„Această experienţă m-a schimbat cu totul. Avortul nu mai era un «drept abstract». Acum avea un chip, acela al unei copile ce se numea Emily. Şi, cu credinţa sa de copil, Emily continua să-mi ceară să merg cu ea în biserică. În sfârşit, am zis da, căci simţeam o neaşteptată dorinţă de a-l avea pe Dumnezeu în viaţa mea”.
„Pastorul Morris Sheats a încheiat omilia sa cu o invitaţie evanghelică inspirată din versetul Ioan 3:16, întrebând: «Este vreunul printre voi care-i obosit să trăiască într-o viaţă de păcat?». Cum aş fi putut să spun nu? De ani de zile eram obosită, însă era unicul drum pe care îl cunoşteam. Am ridicat mâna. Când am ajuns la Pastorul Sheats, l-am văzut pe Isus în faţa ochilor. M-a făcut să mă simt atât de îndurerată pentru toate păcatele mele, în mod special pentru rolul pe care-l jucasem în legalizarea avortului. Continuam să repet: «Doresc doar să anulez tot răul pe care l-am săvârşit în această lume».”
„A trebuit să înfrunt crunta realitate. Avortul reprezintă uciderea copiilor în sânul mamei. Avortul – în orice moment – este greşit. A fost dureros de evident”.
Norma McCorvey înţelege că a greşit şi decide să-şi schimbe viaţa, abandonând viciile şi convertind-se la religia creştină printr-o ceremonie celebrată de acelaşi Bentham într-o piscină, în faţa camerelor de filmat, pe data de 8 august 1995 (calea Normei spre adevăr va cunoaşte, după câţiva ani, o altă întorsătură, prin abandonarea metodismului şi intrarea în Biserica Catolică). În 1998 apare o nouă carte scrisă de Norma, „Won by Love” („Cucerită de Iubire”), pe frontispiciul căreia se poate citi: „Această carte este dedicată tuturor copiilor uciși prin avort. Şi tuturor femeilor cărora, din cauza avortului, viaţa le-a fost schimbată. Harul cel minunat poate vindeca inima voastră, astfel încât şi voi să puteţi fi cucerite de iubire”.
„Eu sunt 100% a lui Isus şi 100% pro-life. Nicio excepţie, niciun compromis”.
Norma McCorvey are azi şaizeci de ani şi este una dintre cele mai înflăcărate activiste anti-avort din SUA. A fost arestată de mai multe ori în cursul manifestaţiilor la care a participat.
În 2004, în timpul unui alt proces, Roe vs Hill, Norma McCorvey a reconsiderat sentinţa Roe vs Wade şi a cerut schimbarea acestea pe baza cunoştinţelor ştiinţifice actuale în ceea ce priveşte consecinţele psihologice şi fizice provocate de avort, prezentând circa o mie de declaraţii sub jurământ ale femeilor care avortaseră şi care au susţinut că au suferit deferite daune.
De asemenea, a cerut să se ia în considerare faptul că ştiinţa şi medicina prenatală au descoperit că copilul dezvoltă sensibilitate la stimulii externi şi la durere mult mai înainte decât se credea în 1973.
Recursul a fost respins deoarece s-a motivat că după treizeci de ani procesul nu mai putea fi reluat.
„Trebuie să recunosc – a declarat Norma – că în 1973 am minţit, declarând că am rămas gravidă după ce am fost violată de un grup. Sarah Weddington a construit o bună parte din acţiune ştiind că americanii vor fi de acord cu întreruperea sarcinii unei femei violate. Însă nu era adevărat. Legea care a ucis milioane de vieţi a fost adoptată datorită unei minciuni”.
Sursa. Traducere de Ady Magdici
