Mărturie: Ariana Szabo, Reșița, cu ocazia Întâlnirii Eparhiale a Tineretului Catolic din Timișoara 2014
Când l-am primit prima dată pe Isus în viaţa mea eram un pic mai micuţă. Nu am crescut într-o familie foarte creştină, tatăl meu era ateu şi mama mea nu prea avea o bază creştină. La un moment dat, din cauza unor suferinţe în familie, Dumnezeu a venit în viaţa noastră şi eu fiind copil, copil cu o inimă sinceră, curată, l-am primit cu inima deschisă. Atât de mult îi iubeam pe Isus şi pe Maria încât numai despre ei vorbeam şi desenam mereu, chiar găsisem în Isus un prieten.
Dar când m-am apropiat de adolescenţă, am început să mă confrunt cu foarte multă răutate şi ispite. Eram foarte criticată de ceilalţi: „De ce ești așa, nu poți să fii ca ceilalți? Mai pune şi tu un ruj, ceva pe tine şi o să arăţi mai frumos.”
Lucrurile astea mă răneau. În viaţă trebuie neapărat să mă îmbrac într-un anumit fel sau să mă machiez? Încet, încet am început să fac compromisuri pentru că mi-am dorit mai mult să fiu acceptată, îmi plăcea foarte mult să fiu lângă prieteni.
În copilăria mea eram vulnerabilă, foarte expusă şi nu aveam acea tărie să fac faţă. Vreau să punctez lucrul ăsta pentru că ştiu că toţi se confruntă cu el. Nu contează cât de mici sau bătrâni suntem, trăim în lume şi e foarte greu să ţinem piept curentului. Ştim că lumea nu îl priveşte pe Dumnezeu, dar cine e a lui Dumnezeu nu aparţine lumii şi cine e din lume, e al ei şi nu al lui Dumnezeu. Tocmai cu asta mă confruntam şi încet, încet am coborât foarte jos. Eram o rebelă, vroiam să arăt cât sunt de grozavă, începusem să mă simt bine că eram cineva şi eram acceptată, apreciată şi lăudată.
Până la urmă Isus nu a vrut să mă lase, şi-a dorit atât de mult să fiu din noi în braţele şi inima Lui, încât nu a renunţat. A luptat foarte mult pentru mine. Părinţi mei erau disperaţi, nu ştiau ce să facă, începusem să trăiesc în păcat. Nu e nimic mai dureros în viaţa unui tânăr când ajunge să-şi mânjească trupul. Până la urmă mama mea s-a rugat: „Doamne spune-mi ce să fac ca s-o aduc înapoi la tine.” El i-a răspuns aşa: „Tu doar iubeşte-o şi restul voi face eu.” Ea exact aşa a făcut şi a început un război acerb cu răul care vroia să mă tragă de partea lui. Ea a început să mă iubească atât de mult încât pur şi simplu, încet, încet în inima mea s-a întâmplat ceva.
În inima mea s-a schimbat ceva, a apărut iubirea care e cea mai puternică, care învinge orice rău. Probabil pentru că am căzut atât de jos şi ridicarea a fost altfel pentru că eu acum pot să fac diferenţa. Ştiu de unde am venit şi pentru nimic în lume nu m-aş întoarce acolo. Încet i-am deschis uşa lui Dumnezeu, El a început să fie bucuria mea, nu există nimic în lumea asta care să ne aducă mai multă bucurie şi împlinire decât prezenţa Lui în viaţa mea, aşa simplă, sinceră şi adevărată.
Deja luasem decizia, chiar dacă nu ştiam, eu vroiam să fiu un creştin adevărat, în inima mea se născuse această dorinţă. În momentul acela viaţa destrăbălată pe care o trăiam devenea insuportabilă, mă sufocam, îmi provoca suferinţe atât de mari încât simţeam că nu mai pot. Ziceam: „Doamne, fă ceva cu mine că simt că nu mai pot.” Simțeam cum mor pe dinăuntru. Plângeam şi imploram haruri peste haruri să mă ajute să mă ridice pentru că eram prea slabă. Odată ce am deschis uşa larg răului în viaţa mea, nu mă lăsa. Începusem să mă rog şi mi-a răspuns la rugăciuni. Sfânta spovadă, adică sacramentul reconcilierii, pe mine m-a ajutat foarte mult. Mergeam în mod repetat cu aceleaşi păcate dar nu renunţam. Greşeam la fel. Iar mă căiam. Până la urmă eu am luat decizia că vreau să trăiesc curat fie ce-o fi. La început nu a fost uşor pentru că ispitele erau foarte grele şi judecata lumii, loviturile, felul în care eram tratată. După doi ani în care eram hotărâtă să trăiesc curat, am aflat despre mişcarea pentru castitate. Ei au venit până la Reşiţa, la mine în oraş, lucru care m-a bucurat pentru că puteam vorbi în sfârşit cu cineva care era ca şi mine. Au venit chiar cu zece zile înainte de depunerea angajamentului.
La început mă gândeam să păstrez doar pentru mine decizia, să nu ştie toată lumea dar până la urmă am zis că vreau să fac asta pentru Isus, pentru victoria Lui în lumea asta care e atât de plină de păcat. În faţa oamenilor, în faţa bisericii, în faţa lui Dumnezeu, în faţa tuturor din cer şi pe pământ am spus da, vreau să fac asta. Din acea zi viaţa mi s-a schimbat radical, deja relaţia mea cu Dumnezeu era foarte strânsă dar din acea zi a fost altfel. Pot să spun că nu e acelaşi lucru când iau eu decizii personale sau pur şi simplu nu mă mai ascund, vorbesc lumii despre asta şi îi promit lui Dumnezeu că din dragoste pentru El vreau să trăiesc curat. Din momentul acela viaţa mea s-a schimbat radical, cu o viteză atât de mare se întâmplau atât de multe lucruri minunate… Acea zi de 6 mai pentru mine a fost ca o trambulină spre cer.
Îmi doresc enorm de mult ca oamenii, de la cel mai mic la cel mai mare, să înţeleagă că Isus nu este un ideal, ci este persoană, există, are nevoie de atenţie, de iubire şi de prieteni mai mult decât oricine altcineva pentru că el este Iubire. Iubirea este sensibilă şi suferă foarte mult. M-a chemat tot mai mult să fiu a Lui, să aparţin Lui şi am descoperit că nu există nici un bine mai mare ca Dumnezeu. Aşa mă doare că ştiu (cum vedeam şi gândeam şi eu lucrurile) cum oamenii şi-l imaginează pe Dumnezeu atât de fals. Nu doresc să se apropie de El, nu vor să-i deschidă uşa.
Eu asta am început să trăiesc pur şi simplu, tot ce fac de când mă trezesc până a doua zi, încerc să fac totul împreună cu Isus pentru că Îl iubesc şi nu pot să trăiesc fără El nici o clipă. Pe de altă parte există în mine întrebarea: cum e posibil ca o tânără care are tot viitorul în față, care a avut uși deschise pentru succes, care a putut să facă ceva, să fie cineva, să renunțe la toate astea pentru Cineva. Tot mai mult îmi doresc să fac totul doar pentru Dumnezeu. Așa pur și simplu El m-a învățat să fiu om, să râd, să zâmbesc, să mă bucur de orice, să plâng. Plâng de la orice emoție, sunt o plângăcioasă.
Înțeleg că asta este particularitatea lui Dumnezeu, este sensibil, e foarte ușor de rănit. Suferă enorm pentru că noi nu ne lăsăm iubiți de El. Am înțeles tot mai mult că mă chema să fiu tot mai mult a Lui. Prima dată când am fost la Medjugorje, în acel loc Sfânt, deosebit unde sunt acele apariții ale Fecioarei Maria, acolo am înțeles că trebuie să rămân pentru totdeauna doar a Lui. Mi-a fost foarte greu să accept lucrul asta pentru că eram o familistă din fire, abia așteptam să am copii. Nu înțelegeam de ce Dumnezeu a pus aceste dorințe în mine dacă acum mi le ia.
Am înțeles că a pus toate acestea în mine ca să pot să trăiesc mai bine credința și viața, să ajut mai mult pe ceilalți. Tocmai având spirit matern, dorindu-mi să-i iubesc, dorindu-mi să am copii, pot să îi ajut mai mult pe ceilalți. Am acceptat lucrul acesta și de atunci învăț să fiu o mireasă a lui Cristos și aș vrea ca toți să descopere lucrul acesta. Fiecare în felul lui. Isus este atât de minunat, atât de simplu, atât de dulce și deosebit încât își dorește să ofere bucuria lui tuturor. Mulți nu vor, sunt încăpățânați pentru că cred că dacă l-au primit pe Isus în viața lor nu se mai distrează, nu mai trăiesc, nu se mai bucură de viață. Ei nu-și dau seama că abia atunci încep să trăiască. Eu acum dorm bine, mă bucur într-adevăr de viață, noțiunea de plictiseală la mine nu mai există, mi se pare că ziua este extrem de scurtă.
Tot ce făceam înainte, acum mi se pare îngrozitor deși atunci mi se părea grozav. În momentul acesta am impresia că așa am fost întotdeauna, eu știu că nu e așa și când îmi amintesc mă doare foarte tare și poate că acea durere vrea să mă țină jos.
Aș vrea ca Dumnezeu să ne facă să înțelegem că El este minunat și că vrea să intre în viețile și în inimile noastre. Abia atunci vom descoperi bucuria și faptul că nu e nimic mai minunat decât a fi cu Dumnezeu, cu dragostea și cu harul lui.
