back to top

Anul 2010 – bune şi rele

Congresul Mondial al Familiilor (CMF), proeminentă organizaţie profamilia cu sediul în SUA, a publicat în numărul din ianuarie al revistei sale o listă a celor mai pozitive şi a celor mai negative evenimente din 2010, din perspectiva valorilor pe care le reprezintă. Iată-le în rezumat mai jos. Detalii despre fiecare se pot afla aici.

Cele mai pozitive evenimente:

  1. În urma alegerilor din SUA rezultă o Cameră a Reprezentanţilor (congres) majoritar prolife
  2. Preşedintele rus Dmitri Medvedev abordează la nivel oficial criza demografică a naţiunii
  3. Alegătorii din California resping legalizarea consumului de marijuana
  4. Canadienii refuză legalizarea eutanasiei
  5. În Spania se desfăşoară mitinguri gigant (milioane de participanţi, n. CV) împotriva relaxării legii avortului
  6. Marea Britanie îşi anunţă intenţia de a bloca accesul copiilor la pornografie pe internet
  7. Naţiunile în curs de dezvoltare resping mandatul UE privind „orientarea sexuală”
  8. Consiliul Europei păstrează dreptul la obiecţia de conştiinţă pentru personalul medical (libertatea de a refuza practicarea avortului, n. CV)
  9. Noul guvern maghiar ia în considerare o constituţie pro-vita/pro-familie
  10. ONU respinge recomandările raportorului special privind educaţia sexuală.

Cele mai nefaste evenimente (pentru familie) ale anului:

  1. O curte din Ontario încearcă legalizarea prostituţiei în Canada
  2. Mexico City instituie „mariajul” unisex
  3. Noua Constituţie a Kenyei subminează dreptul la viaţă
  4. Ted Turner îndeamnă la o politică globală de limitare a naşterilor
  5. Hollywoodul sexualizează tinerele fete
  6. În SUA, tot mai multe naşteri în afara căsătoriei în rândul celor mai puţin educaţi
  7. Abrogarea legii „Don’t Ask, Don’t Tell” (care interzicea homosexualilor din armată să-şi afirme deschis orientarea sexuală, n. CV)
  8. Planned Parenthood afirmă că avortul şi contracepţia sunt „stimuli economici”
  9. Bigotism anticreştin în creştere în Europa
  10. UE încearcă recunoaşterea pe uşa din dos a „căsătoriilor” unisex.

Notă: Clasamentul reflectă evident poziţionarea geografică a CMF care, deşi este o organizaţie cu numeroase filiale în lume, aparţine în esenţă spaţiului nord-american. De aceea, noi am mai adăuga ca „pozitive” două decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului cu implicaţii deosebite pentru noi. Spre finalul anului 2010, CEDO a respins pretenţiile la declararea unui „drept la avort” şi respectiv a unui „drept la căsătoria unisex” din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, documentul care guvernează exercitarea drepturilor fundamentale în statele Europei.

PRO VITA București
PRO VITA Bucureștihttp://www.asociatiaprovita.ro
Asociația PRO VITA Bucureşti este dedicată protejării vieţii umane începând de la concepţie şi promovării valorilor familiei, prin educaţie eficientă, acţiune civică şi legislaţie.

Cele mai recente

Cele mai citite