Au fost câteva momente în viaţa mea în care mi-am dorit să pot vorbi limba cehă, probabil cea mai dificilă dintre limbile slavone. Astăzi a fost unul dintre acele momente, în timp ce încercam să investighez o mică furtună academică stârnită de un articol publicat într-o revistă de bioetică de limbă cehă.
Un lector universitar care este şi consilier al guvernului ceh, Miroslav Mitloehner, în vârstă de 78 de ani, a fost demis din funcţia lui din cauza părerilor pe care şi le-a exprimat în Revista de Medicină Legală şi Bioetică (Časopis zdravotnického práva a bioetiky).
Argumentul adus de domnul Mitloehner era unul cunoscut: copiii care sunt născuţi cu dizabilităţi grave ar trebui lăsaţi să moară.
În sumarul lucrării, el explică: „Ar trebui să putem renunţa la efortul de a salva vieţi (chiar şi atunci când există o şansă de supravieţuire) atunci când malformaţia nou-născuţilor este atât de severă încât se exclude posibilitatea unei vieţi plină de sens şi conştientă.”
Acestea nu sunt doar simple argumente. Această situaţie este efectiv legală în ţări precum Olanda şi o practică comună în multe alte ţări.
Din nefericire, tactul nu se numără printre calităţile domnului Mitloehner, el folosind un cuvânt pentru a-i descrie pe aceşti copii care se traduce ca „ciudăţenii”. (Aici s-ar dovedi utilă cunoaşterea limbii cehe: se pare că “podivín” a fost cuvântul ofensator, echivalentul englezescului „freaks”). Activiştii pentru drepturile persoanelor cu handicap au sărit în sus şi consecinţa a fost că domnul Mitloehner a rămas fără slujbă.
Din acest episod stânjenitor am tras următoarea concluzie: când vorbeşti despre pruncucidere, trebuie să fii atent la ce cuvinte foloseşti. Dacă numeşti copiii „ciudăţenii”, îţi pierzi slujba. Dacă, însă, vorbeşte despre uciderea lor într-un limbaj respectuos, o să primeşti (ca şi Peter Singer) recunoaştere din partea guvernului. (BioEdge, 21 iunie 2014 – în românește de Știri pentru Viață.ro)
