Artiștii Falun Gong, torturați de către guvernul chinez, au ripostat

Profesorul Zhang Kunlun, sculptor și pictor chinez bine-cunoscut, a petrecut trei luni într-un lagăr de reeducare prin muncă din Republica Populară Chineză. Legat de peretele celulei, a fost torturat de către polițiști, care l-au bătut cu pumnii și bastoanele electrice pentru a-i frânge voința.

Gardienii i-au cerut să renunțe la calitatea sa de membru în secta budistă numită Falun Gong. Zhang a refuzat cu fermitate, chiar dacă știa că fiecare refuz îi aduce o nouă tortură. Când a fost eliberat în cele din urmă, însângerat dar neînvins, el a decis să riposteze prin arta sa. Reunind în jurul său un grup de artiști, practicanți Falun Gong, unii dintre care au fost, de asemenea, închiși, toți au purces la documentarea experienței lor.

Expoziția de artă care a rezultat este numită după cele trei principii ale Falun Gong: Adevăr, Compasiune și Toleranță, sau Zhen, Shan, Ren, în chineză. Este, în același timp, un omagiu adus curajului practicanților Falun Gong prigoniți, o prezentare a suferințelor prizonierilor politici din China și un strigăt mut pentru dreptate.

Lucrarea centrală este a lui Zhang însuși, numită „Red Wall” („Zidul roșu”), prezentată aici. Cele două personaje, doi chinezi albi, pe un zid roșu imens înseamnă „persecuție”, și se referă la persecutarea credincioșilor de toate culorile, persecuție care e atât de intensă în China și care face ca această țară să pară un mare zid de închisoare. Cu toate acestea, există o spărtură în zidul roșu. În ciuda solidității sale aparente, zidul nu va rezista pentru totdeauna.

Mai greu este să ne uităm la scenele de tortură, care sunt mai multe. Una descrie medici și polițiști chinezi care recoltează organele unui prizonier Falun Gong neajutorat. Victima a fost condamnată la moarte în acest mod oribil nu pentru că a comis o crimă, ci pur și simplu pentru că s-a întâmplat să aibă țesutul compatibil cu cineva dispus sa plătească zeci de mii de dolari pentru o inimă, un plămân sau un ficat. Mii de prizonieri Falun Gong au fost uciși în acest mod. Victimele – care pot fi numite „sacrificiu uman” – nu sunt măcar anesteziate în mod corespunzător, înainte de a fi secționate de vii, ca să li se extragă organele.

După cum sugerează aceste două picturi de la expoziția „The Art of Zhen Shan Ren”, ferocitatea cu care partidul-stat din China a denigrat public mișcarea Falun Gong, atacându-i, închizându-i și ucigându-i pe adepții ei, sfidează aproape orice descriere.

Partidul Comunist Chinez a fost ostil față de religie de la bun început. Într-adevăr, în primii ani ai Republicii Populare Chineze, a căutat să desființeze complet Biserica Catolică și celelalte religii organizate.

Credincioșii de astăzi din China, fie ei creștini, musulmani sau orice altă religie, rămân cetățeni de mâna a doua. Ei nu au voie să se înscrie în partid, al cărui crez oficial este ateismul. Ei nu pot deține o funcție sensibilă de stat. Cel mai revelator, ei nu au voie să se înroleze în Armata de Eliberare a Poporului. L-am întrebat odată pe un credincios catolic chinez de ce creștinilor le e interzis să intre în armată. „Nu au încredere să ne dea arme pe mână”, a răspuns răspicat.

Dar campania brutală împotriva Falun Gong întrece cu mult persecuția suferită de catolici sau orice alt grup religios, în ultimii ani. Este o campanie dusă, pe de o parte, de partidul-stat, care pare determinat să-i extermine pe acești budiști pașnici, care se roagă. Pe scurt, este o campanie de anihilare.

Acest lucru mi-a devenit clar într-o scrisoare pe care am primit-o în urmă cu mai mulți ani de la ministrul consilier al Ambasadei Chinei în SUA, He Yafei. L-am invitat pe ministrul He să participe la o conferință pe care organizația pe care o conduc, Population Research Institute/Institutul de Cercetare a Populației, o ținea la Washington D.C., pentru a discuta despre drepturile omului în China.

Am invitat activiști pentru democrație, avocați, apărători ai drepturilor omului, lideri religioși, jurnaliști, sindicaliști, membri ai bisericii „neoficiale”, membri ai Bisericii Catolice din „underground” și, desigur, reprezentanți de frunte ai Falun Gong.

Ministrul a respins invitația mea, afirmând:

„Sper că puteți înțelege că niciun diplomat chinez nu-și poate permite să se coboare atât de jos încât să stea la masă cu criminali condamnați de propria lor țară. Aș dori, de asemenea, să-mi exprim îndoiala că ați putea ajunge la o concluzie despre situația drepturilor omului din China, dacă va exista o influență puternică a punctelor de vedere ale acestor criminali”.

În opinia Partidului Comunist Chinez, toți practicanții de Falun Gong sunt criminali.

Dar nu a fost întotdeauna așa. La început, guvernul, de fapt, a încurajat Falun Gong, apreciind că nu există nicio amenințare în adunările pașnice de bunici care făceau exerciții fizice și meditau. Creșterea rapidă a mișcării în anii nouăzeci, totuși, a alarmat guvernul, și acesta și-a retras sprijinul. Ca răspuns, 10.000 de adepți ai Falun Gong s-au adunat pașnic în fața clădirii guvernului de la Beijing, în aprilie 1999, solicitând recunoașterea oficială.

În replică, liderii Partidului Comunist Chinez au lansat o campanie de „eradicare” a sectei Falun Gong. Propaganda guvernului a denunțat practica Falun Gong ca fiind un „cult malefic”. Sute de mii de practicanți au fost arestați și deținuți în lagăre și închisori de „reeducare prin muncă”. Acolo, ca și în cazul profesorului Zhang, au fost torturați și abuzați, forțându-i să renunțe.

Oficialii comuniști, ca ministrul He, pot considera Falun Gong „criminal”, dar istoria va decide cine sunt adevărații criminali: membrii Falun Gong sau liderii partidului-stat care au ordonat reprimarea brutală a acestui grup budist pașnic.

Profesorul Zhang a spus simplu:

„Arta noastră vine dintr-o inimă curată și munca noastră reflectă experiența noastră personală. Arta este în măsură să influențeze foarte mult modul în care oamenii gândesc și, de asemenea, este legată direct de moralitatea umană. Cele două interacționează”.