back to top

Aspecte juridice privind modificarea art. 48 alin. 1 din Constituție

av. Ana – Corina Săcrieru

apărut și la juridice.ro

Modificarea definiției căsătoriei așa cum a fost ea recent adoptată de Camera Deputaților a generat o serie de dezbateri juridice dintre care, cele din ultimele zile au apărut cantonate pe invocarea încălcării prin modificare a dispozițiilor art. 26 din Constituție, pe de o parte, iar pe de altă parte, a jurisprudenței CEDO în materia vieții de familie.

 

a. Aspecte preliminare.

Cu titlu de precizare prealabilă analizei celor două aspecte care au generat aceste dezbateri, semnalăm premisa de la care se pornește în susținerea acestor încălcări, premisă viciată de o dublă confuzie.

Premisa este că modificarea constituțională a definiției căsătoriei – în fond o translatare a acelorași termeni folosiți în Codul Civil, bărbat și femeie în loc de soti –  ar determina o schimbare în statutul juridic al relațiilor sociale bazate pe iubirea dintre două persoane. Cele două confuzii care afectează această premisă sunt, pe de o parte că ceea ce se modifică ar fi definiția familiei înseși, iar pe de altă parte, că ar exista deja un drept individual pe care această modificare o încalcă.

Premisa enunțată si de la care am observat că se începe argumentația celor două pretinse încălcări, pe lângă cele două confuzii cu care este viciată, este lipsită de conținut juridic pentru că, în dreptul civil român, relația de iubire dintre două persoane, deși purtătoare a unui necontestat conținut afectiv, nu are niciun conținut juridic în afara cazurilor strict și limitativ reglementate de Codul Civil și izvorâte din logodnă („promisiune reciprocă de a încheia căsătoria”  pentru încheierea căreia este necesară îndeplinirea condițiilor de fond pentru încheierea căsătoriei) și căsătorie (uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii, în scopul de a întemeia o familie”).

Așadar, în sistemul de drept românesc în vigoare la momentul de față, relația de iubire dintre două persoane are efecte juridice numai în măsura în care se încadrează în dispozițiile art. 259 și urm. C.civ., respectiv este concretizată în căsătoria sau logodna dintre un bărbat și o femeie. Relația dintre două persoane care nu sunt logodite ori căsătorite nu reprezintă o situație de drept, ci una de fapt. Doar cu privire la copiii rezultați din acest tip de relație, legiuitorul a consacrat – inclusiv constituțional – o stare de drept, respectiv  egalitatea de drepturi cu cele ale copiilor rezultați din căsătorie.

Oricum ar fi, pentru subiectul în discuție rezultă că parteneriatele nu sunt recunoscute juridic indiferent de caracterul lor heterosexual sau de același sex. Aceasta, în principal pentru că legiuitorul național a acordat o deosebită relevantă aspectului subiectiv în această materie care reglementează un plan atât de personal de existentă, iar aspectul subiectiv a fost limpezit prin aplicarea unui singur, dar elementar criteriu respectiv intenția, asumarea, angajamentul ori, cum a mai fost el definit în doctrină, legământul. În lipsa unei asumări care să îmbrace o formă juridică (de la promisiune în cazul logodnei la angajament în cazul căsătoriei), relevanța juridică nu există.

Mai mult decât atât, legiuitorul a statuat în mod expres că nici parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România (art 277 C.civ.)

Cât priveste caracterul heterosexual al căsătoriei, în Noul Cod civil comentat se prevede în mod expres că în România „caracterul heterosexual al căsătoriei este de ordine publică”.

Astfel, pentru aceste argumente, premisa însăși că modificarea art. 48 alin. 1 din Constituție ar determina o schimbare în statutul juridic al relațiilor sociale bazate pe iubirea dintre două persoane este superfluă atât timp cât, o astfel de relație nematerializată în căsătorie este caracterizată, în esența ei, prin lipsa oricăror efecte juridice în afara celor expres si limitativ prevăzute de legiuitorul național.

Cele două confuzii în plus grefate pe această premisă sunt infirmate de următoarele aspecte de necontestat:

1. Ceea ce se modifică este definiția căsătoriei, nu definiția familiei.

Potrivit art. 48 alin. 1 din Constituția în vigoare azi, căsătoria este definită prin folosirea terminologiei care trimite la consimțământul liber „între soți” iar potrivit disp. art. 259 alin. 1 Cod Civil, terminologia folosită raportat la căsătorie ca uniune liber consimțită ce stă la baza familiei este aceea de „între un bărbat și o femeie”.

În aceste condiții, fiind vorba despre o chestiune aproape tehnică de translatare a definiției căsătoriei din Codul Civil în Constituție, inițiativa privind această modificare a primit inclusiv avizul constitutional dat de către Curtea Constituțională prin Decizia 580/20.07.2016 care reține în mod expres „prin înlocuirea sintagmei între soți cu un bărbat și o femeie, se realizează doar o precizare în sensul stabilirii exprese a faptului că aceasta se încheie între parteneri de sex biologic diferit, aceasta fiind, de altfel, chiar semnificația originară a textului”.

2. Curtea Constituțională a avizat constituțional această propunere de modificare reținând că ea nu aduce nicio ingerință vreunui drept individual.

Având de verificat inițiativa cetățenească și din perspectiva dispozițiilor art. 152 alin. 2 din Constituție – potrivit cu care nicio revizuire nu va putea fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor sau a garanțiilor acestora – Curtea a arătat în mod expres că modificarea vizează textul constituțional care protejează căsătoria și relațiile de familie decurgând din căsătorie, aceste relații fiind diferite de raporturile de familie de fapt protejate prin dreptul la viața familială ocrotit constituțional de art. 26. din Constituție.

 

b. Referitor la faptul că modificarea adoptată de Camera Deputaților cu privire la art. 48 alin 1 din Constituție ar determina o încălcare a dispozițiilor art. 26 din Constituție care garantează constituțional dreptul la viața privată.

Prima încălcare invocată are legătură cu o mai veche susținere de principiu si anume că, prin această modificare, ar fi restrânse ori suprimate alte drepturi.

Din nou, este obligatoriu să ne raportăm la autoritatea considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 580/20.07.2016 în care s-a reținut că textul propus a fi modificat (art. 48 alin. 1 din Constituție) are denumirea marginală Familia, iar, în conținut, stabilește o serie de principii și garanții în privința căsătoriei.

Așadar, Curtea reține că dispozițiile art. 48 din Constituție consacră și protejează dreptul la căsătorie și relațiile de familie rezultând din căsătorie în mod distinct de dreptul la viată familială care are un conținut juridic mult mai larg, consacrat și ocrotit de art. 26 din Constituție.

Cu alte cuvinte, Curtea Constituțională delimitează dreptul la viață de familie – protejat constituțional prin art. 26 din Constituție – cuprinzând inclusiv raporturile de familie de fapt, de dreptul protejat de art. 48 din Constituție și care privește ocrotirea relațiilor de familie care rezultă din căsătorie, a căror importanță a îndrituit legiuitorul constituant să reglementeze în mod distinct în această dispoziție constituțională protecția relațiilor de familie care izvorăsc din căsătorie și din descendență, respectiv din legătura dintre părinte și copii.

Tocmai această motivare riguroasă înlătură și opinia expusă de curând și care este, în mod surprinzător, chiar o opinie juridică  în sensul că art. 48 din Constituție, prin denumirea lui marginală Familia ar intra în contradicție cu art. 26 din Constituție. Or, așa cum a antamat și Curtea Constituțională acest aspect, atât timp cât dispoziția art. 48 se referă la ocrotirea relațiilor de familie care rezultă din căsătorie, instituție juridică cu cele mai importante efecte juridice și sociale în materie, nu se poate vorbi de o contradicție între această dispoziție constituțională și o alta care protejează ansamblul complex al relațiilor și vieții de familie.

 

c. Referitor la faptul că modificarea adoptată de Camera Deputaților cu privire la art. 48 alin 1 din Constituție ar determina o încălcare a jurisprudenței CEDO.

Definirea constituțională a căsătoriei ca fiind uniunea dintre un bărbat și o femeie nu numai că nu încalcă jurisprudența CEDO, dar asigură chiar respectarea acesteia așa cum a fost pronunțată în mod constant în sensul recunoașterii dreptului propriu Statelor Membre de defini căsătoria. Or acest drept al Statelor de a defini această instituție include și posibilitatea statuării ei în acord cu reglementarea dreptului la căsătorie, așa cum a fost el consacrat în mod expres în:

  • Articolul 12 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cu care începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul și femeia au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie conform legislației naționale ce reglementează exercitarea acestui drept;
  • Articolul 9 din Carta drepturilor fundamentale a UE, potrivit cu care dreptul la căsătorie și dreptul de a întemeia o familie sunt garantate în conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestor drepturi;

În acest sens, explicațiile cu privire la Carta UE evidențiază, în legătură cu această dispoziție, că acest Articol nu interzice și nici nu poate impune acordarea statutului de căsătorie uniunilor între persoane de același sex.

  • Articolul 16 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, conform căruia cu începere de la împlinirea vârstei legale, bărbatul și femeia, fără nici o restricție în ce privește rasa, naționalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie. Familia constituie elementul natural și fundamental al societății și are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului.

În ceea ce privește jurisprudența, pentru rigoare, redăm aspectele relevante reținute în motivarea deciziilor pronunțate  de Curte de-a lungul timpului:

  • Karner c. Austriei (2003) în care Curtea admite că ocrotirea familiei în sensul tradițional este un motiv legitim și întemeiat;
  • Schalk și Kopf c. Austria, (2010) în care Curtea a statuat autorizarea căsătoriilor între parteneri de același sex rămâne a fi reglementată prin legi naționale de Statele Contractante si statele nu pot fi obligate să permită căsătoria între persoanele de acelasi sex;
  • Jürgen Römer c. Freie und Hansestadt Hamburg (2011) în care de asemeni a reținut ca rămâne în competența Statelor Membre legislația referitoare la statutul marital al persoanelor;
  • Chapin și Charpentier c. Franța (2016) în care din nou a fost recunoscut dreptul Statelor Membre în a statua asupra relațiilor dintre persoanele de același sex și a diferențelor referitoare la drepturile și obligațiile care izvorăsc din căsătorie.

În mod similar, Curtea de Justiție Europeană a statuat în 24 noiembrie 2016 faptul că Statele Membre sunt libere să legifereze sau nu căsătoria între persoane de același sex în baza aceluiași principiu esențial că Statele sunt cele care au competența de a defini și de a reglementa căsătoria.

În concluzie, nici convențiile menționate și nici jurisprudența CEDO nu obligă Statul român să definească într-un anumit fel căsătoria, ci dimpotrivă acestea garantează că reglementarea acestei instituții pe de o parte rămâne a fi făcută la nivel național, potrivit tradițiilor, obiceiurilor și civilizației acelui stat, iar pe de altă parte,  aparține domeniul intern de reglementare în baza suveranității, a marjei de apreciere a statelor și a competenței naționale.

Tocmai de aceea există țări precum Germania, Slovenia, Croația, Ungaria, Polonia și altele care nu au, nici în prezent, recunoscute căsătoriile între persoane de același sex.

Referitor la jurisprudența CEDO, sunt des invocate cazurile Greciei și Italiei. Situația acestor țări este diferită de subiectul modificării definiției constituționale a căsătoriei din România. În cauzele Oliari c. Italia și Vallianatos c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a avut de analizat situația parteneriatelor civile nu a căsătoriei și a decis că Italia și Grecia au acționat discriminatoriu față de cuplurile formate din persoane de același sex atât timp cât, în cazul Italiei exista voința unei majorități populare certe pentru recunoașterea și protecția respectivelor cupluri (para. 181) iar în cazul Greciei, erau recunoscute de legiuitorul național parteneriatele civile, dar numai între persoane de sex diferit. Această circumstanță specială nu există însă în cazul României. Ceea ce a dispus Curtea în cauzele sus menționate era, de altfel reglementat în Recomandarea (2010) 5 unde era prevăzut faptul că, dacă legislația națională recunoaște parteneriatul civil, acesta trebuie să se aplice si persoanelor de același sex.

Mai mult decât atât, ceea ce este extrem de important este faptul că, în mod constant cu practica sa de-a lungul timpului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reiterează faptul că raționamentul referitor la parteneriatul civil nu se aplică, mutatis mutandis, căsătoriei.

Concluzionând, se poate observa că absolut toate argumentele juridice arătate mai sus înlătură susținerea că modificarea art. 48 alin. 1 din Constituție ar determina încălcarea altor drepturi fundamentale ori a jurisprudenței CEDO în materia vieții de familie.

Ana Vrânceanu
Ana Vrânceanu
Avocată. Locuiește în Focșani, jud. Vrancea.

Cele mai recente