Profesorul Allan Pacey, de la Universitatea din Sheffield, este primul profesor de andrologie (studiul sanatații barbaților, in special cu privire la problemele sistemului reproducator masculin și problemele urologice care sunt unice pentru barbați) din Marea Britanie. El a facut un apel pentru o mai mare conștientizare a chestiunilor legate de fertilitate in ziarul britanic The Daily Telegraph, intitulat „De ce ar trebui sa facem copii la 20 de ani?”.
Pe scurt, el observa faptul ca stilul de viața și cultura noastra s-au schimbat, astfel incat, in medie, facem copii mai tarziu. Din pacate insa, sistemul nostru de reproducere nu s-a schimbat deloc. Biologia noastra și practica noastra nu mai țin pasul una cu alta, atunci cand vine vorba de a avea copii, lucru de care oamenii par sa nu fie conștienți.
Profesorul Pacey observa faptul evident, dar din ce in ce mai uitat, ca din punct de vedere biologic, sistemele de reproducere masculin și feminin sunt diferite. Pe scurt, barbații produc sperma pana la moarte, barbații pot deveni tați și la varste foarte inaintate (de exemplu, Charlie Chaplin a devenit tatal unui copil la varsta de 73 de ani). Femeile, totuși, au o cantitate limitata de ovule la naștere și nu pot produce noi ovule, astfel incat „ceasul lor biologic” se oprește mult mai repede decat la barbați. Acest lucru cauzeaza „dezechilibru și tensiune evidenta intre sexe”. Dupa cum afirma Pacey:
„Cand cuplurile inca faceau copii la 20 de ani, aceste diferențe nu contau cu adevarat. Dar, in decurs de o generație, majoritatea țarilor dezvoltate au inregistrat o creștere a varstei de la care barbații și femeile incep sa aiba copii. De obicei, in Marea Britanie, cuplurile care devin parinți pentru prima data sunt acum peste 30 de ani. In fiecare an, aceasta varsta crește și mai mult. Va veni un moment, totuși, cand cuplurile de varsta medie vor incerca sa devina parinți in momentul cand vor fi incompatibili cu biologia lor de reproducere”. (Sublinierea autorului).
Așa cum amanam sa avem copii, ne lovim de fapte biologice nemiloase. Din pacate, in zilele noastre, oamenilor nu le place sa le spui „adevarul in fața” și au tendința sa-i critice vehement pe cei care il spun. Pacey, la inceputul acestui an, s-a alaturat unui apel pentru o mai buna educație pentru fertilitate pentru barbați și femei și o planificare familiala mai grijulie.
Cum era de așteptat, unele persoane nu au fost mulțumite de acest lucru – spunand statului și medicilor sa nu-și bage nasul in deciziile de familie ale oamenilor. Tind sa fiu de acord cu acest punct de vedere (nimeni cu siguranța nu dorește ca fertilitatea lor sa intre sub egida planificatorilor de stat, ca in China și in Vietnam), dar Pacey subliniaza foarte bine:
„Pe de o parte, eu sunt de acord ca statul ar trebui sa aiba un rol foarte mic in planificarea familiala a cetațenilor sai, pe de alta parte, cred ca statul are responsabilitatea de a se asigura ca aceștia sunt informați corespunzator despre problemele de sanatate care ii afecteaza. Și aici, in opinia mea, avem o problema. Prelegerile pe care le țin acum studenților din anul intai despre biologia reproducerii se transforma de multe ori in lecții de educație sexuala pentru copii de 18 și 19 ani și sunt mereu surprins de cat de limitate sunt cunoștințele lor despre chestiunile care au de a face cu propria lor fertilitate”.
Pacey susține ca, daca nu recunoaștem realitatea biologica, mai mulți oameni vor fi dezamagiți cand vor afla ca e prea tarziu sa mai faca copii. Stilul de viața modern este din ce in ce mai desincronizat de modul in care funcționeaza fertilitatea noastra, și totuși mulți nu conștientizeaza acest lucru. Tinerilor din Noua Zeelanda le sunt date sfaturi despre cariera inca din școala și universitate, dar aceste sfaturi nu includ nici o discuție despre modul in care o cariera se va potrivi cu valorile de familie. Se presupune ca o familie se va potrivi cumva pe langa o cariera.
Cu toate acestea, daca tinerilor (și mai ales tinerelor) nu le sunt date suficiente cunoștințe, cum pot lua ei decizii informate cu privire la cariera? Din pacate, cred ca exista o tendința a oamenilor de a vedea viața ca pe un joc cu suma nula: fie o cariera, fie o familie. Daca aduci in discuție planificarea carierei și a familiei, subminezi cumva egalitatea la locul de munca și toate lucrurile pentru care feminismul a luptat in ultimii patruzeci și ceva de ani? Sau te inchini doar la o necesitate biologica?
