Interzicerea torturii și a tratamentelor inumane presupune mai degrabă interzicerea avortului decât legalizarea acestuia, în special dacă avem în vedere condițiile în care se efectuează avortul eugenic, care are loc de cele mai multe ori într-un stadiu avansat al sarcinii, după diagnosticarea dizabilității.
Protecția instituită prin articolul 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este în beneficiul copilului nenăscut
În cauza H. c. Norvegiei,[1] fosta Comisie Europeană, când a fost sesizată de un tată care reclama suferința provocată copilului său nenăscut prin faptul că acesta din urmă a făcut obiectul avortului, a fost de acord cu aplicarea articolului 3 în cazul copilului. Aceasta a considerat că cererea este nefondată din cauza lipsei unei probe a suferinței provocate fătului: „Comisiei nu i s-a prezentat niciun material care să fundamenteze susținerile reclamantului cu privire la durerea provocată fătului (…) Având în vedere procedura avortului, astfel cum este descrisă aici, Comisia nu consideră că în acest caz există vreo aparență de încălcare a articolului 3”.
Această suferință a fătului este în prezent dovedită științific, în special în cazul avortului eugenic, care, în general, se efectuează într-un stadiu avansat al sarcinii, până aproape de momentul nașterii.
Avortul efectuat într-un stadiu avansat al sarcinii constituie tortură
Avortul efectuat într-un stadiu avansat al sarcinii este dificil de realizat din punct de vedere tehnic (conform datelor statistice oficiale din Regatul Unit, la stadiul de 20 de săptămâni, riscul de apariția a complicațiilor este de zece ori mai mare decât în stadiul de 10 săptămâni)[2] și, uneori, bebelușii viabili care urmau să fie avortați se nasc vii. După 21 de săptămâni, unii pot respira fără ajutor o perioadă mare de timp. Nu este neobișnuit ca fătul, după un avort, să se nască viu. Această posibilitate este enumerată în lista bolilor realizată de OMS, la Capitolul XVI, Anumite condiții care decurg din perioada perinatală, rubrica P96-4, Întreruperea sarcinii care afectează fătul și nou-născutul[3].
Atunci când sarcina este întreruptă la șaisprezece săptămâni sau mai târziu, metoda utilizată este, deseori, inducerea nașterii. De cele mai multe ori, inima copilului se oprește în timpul contracțiilor și copilul se naște mort. Cu toate acestea, unii copii supraviețuiesc travaliului, numărul crescând odată cu vârsta gestațională. De la 22-24 săptămâni, întrucât se întâmplă frecvent ca respectivul copil să se nască viu, se recurge de cele mai multe ori la feticid, printr-o injecție în cordonul ombilical sau uneori chiar direct în inima copilului, precedată sau nu de anestezie, pentru a opri inima copilului. Această procedură este dificilă din punct de vedere tehnic, ceea ce poate genera o rată mare de nereușită. Conform unui studiu, rata de reușită este de 87%, cu alte cuvinte, există 13% cazuri „nereușite” în care copilul se naște viu și, uneori, viabil.[4] În acest caz, copilul este lăsat să moară, sau este ucis, de obicei prin asfixiere sau prin injectarea de anestetic folosit pentru epidurală.
În unele țări, cum ar fi Regatul Unit, Olanda și Canada, se folosește metoda denumită „dilatație și evacuare”.[5] Această metodă constă în dilatația colului uterin, urmată de extracția membrelor fătului cu forcepsul. În cazul în care nu a existat o injecție prealabilă pentru a provoca feticidul (așa cum este cazul în Anglia), ori în cazul în care injecția nu a provocat moarea fătului, înseamnă că fătul era viu în timp ce era dezmembrat.
Alte studii științifice arată, de asemenea, că fătul, înainte de a ajunge la 8 săptămâni, este receptiv la atingere și, înainte de 14 săptămâni, simte suferință.[6] La 20 săptămâni, are „structurile fizice necesare pentru a simți durerea”[7]. Cercetătorii „au observat că fătul reacționează la străpungerea cu acul a venei intrahepatice prin mișcări viguroase ale corpului și respirației, reacții care nu sunt prezente în cazul străpungerii cu acul a cordonului ombilical”[8]. Un studiu publicat în 2020 în Journal of Medical Ethics (Jurnalul de Etică Medicală) demonstrează că fătul resimte durere începând cu a patra lună de sarcină. Principalul autor al lucrării, Prof. Stuart Derbyshire, a lucrat în calitate de consultant pentru organizația Planned Parenthood (Planificarea familială) și pentru forumul Pro-choice (Pro-alegere) din Regatul Unit.[9] Un alt studiu, publicat în 2020 în revista Nature, confirmă capacitatea fătului de a resimți durere, chiar și în lipsa cortexului cerebral, atât timp cât structurile subcorticale responsabile pentru percepția durerii sunt prezente.[10]
Suferința fătului și chiar a embrionului la mamifere este recunoscută în dreptul european. Directiva 2010/63/UE privind protecția animalelor utilizate în scopuri științifice[11] recunoaște că „sunt disponibile cunoștințe științifice” care dovedesc că „formele fetale ale mamiferelor” au „capacitatea… de a simți și de a-și exprima durerea, suferința, stresul și vătămările de durată”. Acest lucru justifică aplicarea Directivei 2010/63/UE în cazul acestora încă dinaintea nașterii. Astfel, avortul efectuat într-un stadiu avansat al sarcinii, asupra oamenilor, nu ar fi acceptat în cazul în care ar fi efectuat asupra animalelor.
(Extrase din cererea de intervenție colectivă ca terță parte în cauzele A.L. – B. c. Polonia (nos 3801/21, 4218/21, 5114/21, 5390/21), K.C. c. Polonia (nos 3639/21, 4188/21, 5876/21, 6030/21), K.B. c. Polonia (nos 1819/21, 3682/21, 4957/21, 6217/21))
–
NOTE
[1] H. c. Norvegiei, op. cit.
[2] Ministerul Sănătății, Marea Britanie, “Abortion Statistics, England and Wales: 2011” (Statistici cu privire la avorturi în Anglia și Țara Galilor: 2011), National Statistics, mai 2012, p. 22, diagrama 8.
[3] Documentul este disponibil pe pagina web a OMS.
[4] Nucatola D, Roth N, Gatter M., „Une étude pilote randomisée sur l’efficacité et les profils d’effets secondaires de deux doses de digoxine comme féticide lorsqu’elles sont administrées par voie intra-amniotique ou intrafœtale avant un avortement chirurgical du deuxième trimestre”, ianuarie 2010 81(1):67-74.
[5] Ministerul Sănătății, Marea Britanie, “Abortion Statistics, England and Wales: 2013” (Statistici cu privire la avorturi în Anglia și Țara Galilor: 2011), National Statistics, Tabelul 7a p. 25, publicat în 2014.
[6] Durerea copilului nenăscut: Audiere în fața subcomisiei pentru Constituție, Comisiei juridice a camerei Republicii, congresul 109e, prima sesiune, nr. 109-57, 15 (1 noiembrie 2005); Legea privind protecția împotriva durerii copilului nenăscut, H.R. 36, congresul 114e, prima sesiune, punctul 2 (6) (14 mai 2015).
[7] Glover V. „The fetus may feel pain from 20 weeks” (Fătul resimte durerea din săptămâna 20); publicația „The Fetal Pain Controversy, Conscience” (Controversa durerii la făt. Conștiința). 25:3 (2004) 35-37.
[8] Anand KJS & Hickey PR, „Pain and its Effects in the Human Neonate and Fetus” (Durerea și efectele sale la nou-născut și fătul uman), 317 New Engl. J. Med. 21, 1321-1329 (1987); a se vedea și Vivette Glover & Nicholas M. Fisk, „Fetal Pain: Implications for Research and Practice” (Durerea la făt: implicații pentru cercetare și practică), 106 Brit. J. Obstetrics & Gynaecology 881 (1999).
[9] Derbyshire SWG, Bockmann JC., „Reconsidering foetal pain” (Reconsiderarea durerii la făt), Jurnalul de Etică Medicală, 2020;46:3–6.
[10] Bellieni, C.V. „Analgesia for fetal pain during prenatal surgery: 10 years of progress” (Analgezia pentru durerea fătului în timpul chirurgiei prenatale: 10 ani de progres), revista Pediatric Ressource (2020) (online).
[11] Directiva 2010/63/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 septembrie 2010 privind protecția animalelor utilizate în scopuri științifice, JO din 20 octombrie 2010, L 276/33.
