În calitate de profesioniști medicali și de lideri ai unor organizații profesionale care reprezentăm peste 30.000 de medici, vă scriem pentru a sprijini [proiectul de lege] S. 311, Legea „Născut-viu” de Protejare a supraviețuitorilor avortului.
Faptele medicale sunt importante.
Faptul nr. 1: Este de nedisputat că în pântecele mamei se află o ființă umană distinctă și vie.
Din momentul fertilizării, o ființă umană întrunește toate criteriile științifice pentru un organism viu [1] și complet distinct de mama sa. Acesta este un fapt științific. Este, așadar, corect că proiectul de lege S. 311 identifică supraviețuitorii avortului drept persoane umane și acordă acestor ființe umane protecția deplină a legii în același fel în care o acordă nou-născuților de vârstă gestațională similară.
Faptul nr. 2: Avortul nu este îngrijire a sănătății, cu atât mai puțin este acesta o componentă esențială a îngrijirii sănătății femeii. Avortul în ultimul trimestru de sarcină nu este făcut pentru a salva viața femeii. [2]
Faptul că 85% dintre medicii ob-gin, conform unui sondaj național reprezentativ, nu efectuează avorturi [3] este o dovadă izbitoare că avortul nu face parte din categoria îngrijirilor medicale pentru femei. Vasta majoritate a avorturilor sunt făcute de furnizori (instituții, n. tr.) care nu oferă niciun alt fel de asistență medicală pentru femei. Avortul nu tratează nicio boală. Sarcina nu este o boală, iar uciderea deliberată a unui copil prin avort nu înseamnă acordarea de asistență medicală.
Este clar din mărturiile depuse de practicieni ai avortului în timpul dezbaterilor pentru adoptarea legii de Interzicere a Avortului cu Naștere Parțială** [4] că, spre deosebire de naștere, care separă mama de făt cu scopul de a-i asigura ultimului viața, avortul îi separă pe cei doi pentru a se asigura că copilul se naște fără viață. De aceea fătul care supraviețuiește unui avort poartă numele de „avort eșuat”: separarea nu a reușit, iar ceea ce a eșuat în urma avortului este garantarea morții copilului.
Sunt rare circumstanțele în care viața unei mame este în pericol din cauza unor patologii sau complicații ale sarcinii. Este foarte rară apariția acestora înaintea momentului viabilității (actualmente, 22 de săptămâni de la ultima perioadă menstruală, 20 de săptămâni de la fertilizare). După 20 de săptămâni de la concepție, nu este niciodată necesară uciderea intenționată a ființei umane în stadiu fetal pentru a salva viața unei femei. [5] Atunci când viața mamei este cu adevărat în pericol în ultima jumătate a sarcinii, nu este momentul pentru avort, întrucât avortul este de obicei o procedură care durează 2-3 zile. În schimb se impune nașterea, care poate fi făcută într-un mod riguros medical (prin inducerea travaliului sau prin secțiune cezariană chiar de către medicul femeii.***
Putem salva viața mamei prin nașterea unui copil intact într-un spital în care mama și nou-născutul pot primi asistența necesară. Nu există niciun motiv medical pentru a termina viața unui făt uman printr-o procedură inumană de avort, dezmembrarea unei ființe umane capabilă pe deplin de a simți durerea [6] [7] [8] sau prin injecția salină care arde și provoacă feticidul.
Obstetricienii care se supun jurământului lui Hipocrate se străduiesc, după măsura capacităților fiecăruia, să salveze ambele vieți umane atunci când acest lucru este posibil. Sunt doi pacienți în grija noastră; în timpul procedurii de separare. noi nu țintim niciodată în mod intenționat copilul nenăscut pentru a asigura moartea acestuia.
Faptul nr. 3: Indiferent de circumstanțele nașterii, infanții născuți vii trebuie să primească îngrijire medicală corespunzătoare.
Orice copil născut viu, oricare ar fi stadiul său de dezvoltare, este o persoană îndreptățită la protecția legii și la îngrijirea corespunzătoare ca nou pacient. Nu există nicio rațiune medicală sau științifică pentru a se distinge între omul născut în urma unei încercări de avort și cel născut după o „naștere vie”; el trebuie să primească imediat îngrijire de urgență din partea unui profesionist medical care să determine pașii necesari pentru a-i asigura sănătatea și bunăstarea. EMTALA (legislația care guvernează medicina de urgență în SUA, n. tr.) obligă spitalele să examineze și trateze orice persoană care necesită intervenție medicală de urgență.
Aceleași principii se aplică și în cazul în care ființa umană in utero are o dizabilitate sau a primit un diagnostic nefavorabil, precum anencefalia. Ființele umane dizabile primesc la naștere același respect și aceeași demnitate acordate unui copil sănătos la vârstă gestațională similară. Termeni precum „incompatibil cu viața” sau malformații fetale fatale” nu sunt termeni medicali. Mulți copii cu afecțiuni odată catalogate astfel au supraviețuit cu anii [9] în condițiile unei asistențe de susținere.
În plus, profesioniștii medicali sunt în mod notoriu slabi predictori când vine vorba despre viața sau moartea unui nou-născut îngrijit. [10] Dacă fătul are un diagnostic care potențial îi limitează viața la un timp scurt după naștere, familiile trebuie să aibă parte de beneficiile potențiale ale îngrijirii medicale într-o instituție specializată de îngrijire paliativă (perinatal hospice), acceptând că aceasta ar putea doar să amâne o moarte inevitabilă. [11] [12]
Hospice-ul perinatal respectă demnitatea umană a copilului și permite familiei să se ocupe de copil, celebrând timpul petrecut împreună și totodată permițându-le să deplângă scurtețea acestui dar. Instituția se ocupă în mod optim de mamă, onorează viața copilului său și permite familiei oportunitatea de a-și cunoaște, iubi și jeli cel mai nou membru. Literatura care compară rezultatele nașterii în cazuri de anencefalie relevă o mai bună sănătate mentală a mamei care nu avortează. [13] [14] [15]
(Proiectul de lege) asigură, printr-o abordare științifică, potrivită din punct de vedere medical și plină de respect că ființa umană inocentă care supraviețuiește unei încercări de avort va fi tratată cu aceeași demnitate umană și același respect ca și ființele de vârstă similară care se bucură de îngrijire medicală neonatală. De asemenea se asigură că ființele umane cu dizabilități nu sunt vizate pentru ucidere la momentul nașterii.
Pentru toate aceste motive, noi, subsemnații medici și subsemnatele organizații medicale vă îndemnăm cu convingere să adoptați (legea) S. 311.
Cu respect,
- Dr. Donna Harrison, președinte, Asociația Americană a Obstetricienilor și Ginecologilor Pro-viață
- Dr. Michelle Cretella, director executiv, Colegiul American al Pediatrilor
- Dr. John Schirger, președinte, Asociația Medicală Catolică
- Dr. David Stevens, președinte, Asociațiile Medicale și Stomatologice Creștine
- Dr. Jane Orient, director executiv, Asociația Medicilor și Chirurgilor Americani
_
NOTE:
Notele traducătorului:
* Articolul poartă titlul original „It Is Never Necessary to Intentionally Kill a Fetal Human Being to Save a Woman’s Life: In Support of the Born-Alive Abortion Survivors Protection Act” („Nu este niciodată necesar să ucizi intenționat o ființă umană pentru a salva viața unei femei: În susținerea Legii ‘Născut-viu’ de protejare a supraviețuitorilor avortului” și este textul unei scrisori adresate Senatului american pentru sprijinirea adoptării unui proiect de lege. Acesta reglementează situația copiilor care supraviețuiesc avortului, situație deloc rară în SUA, unde se practică avortul în ultimul trimestru de sarcină, de obicei sub acoperirea „salvării vieții sau sănătății” femeii.
** Avortul cu naștere parțială – Partial Birth Abortion, sau avortul prin dilatare și extracție, este practicat în ultimele luni de sarcină, când copilul ar supraviețui în afara uterului ca oricare nou-născut „normal”. O dispută politică și juridică de proporții în SUA cu privire la barbaria și inutilitatea procedurii a dus la adoptarea legii „Partial Birth Abortion Ban act” care interzice practica. Legea a fost însă contestată repetat la Curtea Supremă și nu se aplică nici azi la nivel federal. Proiectul de lege care face obiectul prezentei scrisori face parte din aceeași dispută. Vezi și foarte recenta dispută din statul New York.
*** Așa cum se arată mai sus, în SUA medicul ginecolog nu practică aproape niciodată avortul, deci femeia trebuie să apeleze pentru acesta la altă persoană și altă instituție, ceea ce nu se justifică în cazuri de urgență medicală.
Notele autorilor:
[1] Condic M, “When Does Human Life Begin? The Scientific Evidence and Terminology Revisited,” University of St. Thomas Journal of Law and Public Policy 8(1) Fall 2013 Article 4. [2] Greene-Foster D and Kimpart K, “Who Seeks Abortions at or After 20 Weeks?” Perspectives on Sexual and Reproductive Health 2013 45(4):210-218 doi:10.1363/4521013. [3] Stulberg D, Dude A, Dahlquist B, Curlin F., “Abortion Provision Among Practicing Obstetrician-Gynecologists.” Obstet Gynecol. 2011 September ; 118(3): 609–614. doi:10.1097/AOG.0b013e31822ad973. [4] (Cauza în fața Curții Supreme a SUA) Gonzales v Carhart.“Yet one doctor would not allow delivery of a live fetus younger than 24 weeks because ‘the objective of [his] procedure is to perform an abortion,’ not a birth…. The doctor thus answered in the affirmative when asked whether he would ‘hold the fetus’ head on the internal side of the [cervix] in order to collapse the skull’ and kill the fetus before it is born…. Another doctor testified he crushes a fetus’ skull not only to reduce its size but also to ensure the fetus is dead before it is removed.” (p. 9)
“(b) As used in this section—
“(1) the term ‘partial-birth abortion’ means an abortion in which the person performing the abortion—
“(A) deliberately and intentionally vaginally delivers a living fetus until, in the case of a head-first presentation, the entire fetal head is outside the body of the mother, or, in the case of breech presentation, any part of the fetal trunk past the navel is outside the body of the mother, for the purpose of performing an overt act that the person knows will kill the partially delivered living fetus; and
“(B) performs the overt act, other than completion of delivery, that kills the partially delivered living fetus;…” [Emphasis added.] (p. 11)
[5] Declarația de la Dublin privind Sănătatea maternă:„Ca practicieni cu experiență și cercetători în obstetrică și ginecologie, afirmăm că avortul direct – distrugerea intenționată a copilului nenăscut – nu este necesar din punct de vedere medical pentru a salva viața unei femei.
Noi susținem că există o diferență fundamentală între avort și tratamentele medicale necesare, care se fac pentru a salva viața mamei, chiar dacă rezultatele unor astfel de tratamente duc la pierderea vieții copilului ei nenăscut.
Confirmăm că interzicerea avortului nu afectează în nici un fel accesul femeilor gravide la asistența medicală optimă pentru ele.”
[6] Testimony of Dr. Maureen Condic. District of Columbia H R.179J, 23 May 2013. Pages 36-46. [7] American Association of Pro-Life Obstetricians and Gynecologists.Practice Bulletin 2: Fetal Pain. [8] American Association of Pro-Life Obstetricians and Gynecologists. Fetal Pain Fact Sheet. [9] Wilkinson DJ, Thiele P, Watkins A, De Crespigny L, “Fatally flawed? A review and ethical analysis of lethal congenital malformations.” BJOG. 2012 Oct; 119(11): 1302-8. doi: 10.1111/j.1471-0528.2012.03450.x. Epub 2012 Jul 25. [10] Meadow W, et al. “Just, in time: ethical implications of serial predictions of death and morbidity for ventilated premature infants.” Pediatrics. 2008 Apr; 121(4): 732-40. [11] Perinatal Hospice and Palliative Care. [12] American Association of Pro-Life Obstetricians and Gynecologists. Practice Bulletin 1: Perinatal Hospice. [13] Cope H, Garrett ME, Gregory S, Ashley-Koch A, “Pregnancy continuation and organizational religious activity following prenatal diagnosis of a lethal fetal defect are associated with improved psychological outcome.” Prenat Diagn. 2015 Aug; 35(8): 761-768. [14] Calhoun BC, Reitman JS, Hoeldtke NJ. “Perinatal Hospice: A Response to Partial Birth Abortion for Infants with Congenital Defects.” Issues in Law and Medicine 1997; 13(2): 125-143. [15] Calhoun BC, Hoeldtke NJ, Hinson RM, Judge KM. “Perinatal Hospice: Should all centers have this service?” Neonatal Network 1997; 16(6): 101-102.–
Traducere și adaptare după The Public Discourse
