Istoria ne învaţă că distrugerea sau devalorizarea unei realităţi începe cu manipularea de limbaj. Când nu se mai spun lucrurilor pe numele lor se pierde progresiv conştiinţa realităţii, a consecinţelor şi a semnificaţiilor lor. “Trebuie să avem curajul – scria Ioan Paul al II-lea – de a privi adevărul în faţă şi de a spune lucrurilor pe nume, fără să cedăm unor compromisuri care ne convin sau tentaţiei de a ne autoînşela”. (Evangelium Vitae, 58)
Se ştie că în anii ’70 avortul a devenit întrerupere de sarcină, fiul a devenit produs de concepţie, mama a devenit gravidă, iar eliminarea vieţii umane din sânul matern s-a transformat, ca să folosim cuvintele Ioan Paul al II-lea, din delict în drept. S-a continuat apoi în anii ’80 şi ’90, când pentru a putea manipula şi selecţiona, fiii au devenit embrioni sau feţi, când în cazul sarcinilor gemelare eliminarea unor copii a devenit reducţie embrionară şi când diagnoza prenatală s-a transformat în anticamera selecţiei eugenetice.
Continuă şi în acest început de mileniu, cu o transformare a limbajului care conduce la manipularea vieţii chiar şi în finalul ei, când privarea unei persoane suferinde de apă şi de mâncare devine acompaniament dulce al morţii, când se teoretizează şi se pune în discuţie demnitatea persoanei copilului aflat în pântecele mamei sale, sau pierderea demnităţii de persoane pentru unii bolnavi foarte grav sau ce se află în stare de inconştienţă.
Este o manipulare de limbaj capabilă să penetreze în conştiinţa multora şi care atinge evident toate aspectele legate de respectul pentru viaţă. Acest fenomen se numeşte anti-limbaj şi conduce treptat la reducerea sensibilităţii opiniei publice faţă de gravitatea avortului.
De aceea au o mare responsabilitate cei care scriu, educatorii, politicienii, cei care lucrează în mass-media în folosirea unui limbaj corect, care să spună lucrurilor, faptelor pe numele lor adevărat. Şi toţi oamenii în general au responsabilitatea de a nu se lăsa anesteziaţi de cuvinte false, de a nu accepta cu comoditate ceea ce ne este furnizat într-un ambalaj frumos colorat, dar fals.
Devine important de a aminti mereu că copilul în orice fază a vieţii sale este tot persoană, indiferent că acea fază de dezvoltare în termeni medicali se numeşte morulă, blastocit, zigot, pre-embrion, embrion, făt.
Aşa cum unele tehnici de control al naşterilor sunt denumite impropriu contraceptive deoarece ele nu împiedică unirea gameţilor şi deci concepţia – după cum lasă să se înţeleagă termenul folosit de contra-cepţie – mecanismul lor împiedică în realitate ca ovulul fecundat să se implanteze în uter. Cine le propune nu le numeşte provocatoare de avort (pentru că sună dramatic avortul în conştiinţa unora!) şi atunci ele sunt definite interceptive adică interceptează zigotul (copilul) pe care nu-l lasă să se implanteze, sau contragestative adică acelea care împiedică continuarea sarcinii după instalarea embrionului în uter. Aceste interceptive şi contragestative sau produsele abortive sunt cele mai răspândire astăzi: pilula de bază cu conţinut de progesteron (minipilula); injecţiile trimestriale şi implanturile subcutanate pe bază de progestinici sau estro-progestinici; spiralele sau IUD; vaccinul anti -gonadotropina corionica umana (hCG); pilula de a doua zi; prostaglandinele şi medicamentele luteolitici (printre care RU 486).
Toate aceste tehnici şi substanţe provoacă avort într-o formă ascunsă, iar folosirea lor, în marea majoritate a cazurilor, nu necesită spitalizarea femeii. (Cf. M. L. Di Pietro – R. Minacori, Sull’abortivita della pillola estroprogestinica e degli contraccettivi, „Medicina e Morale”, 1996, 5, pp. 863-900).
Ioan Paul al II-lea în Evangelium Vitae 13 arată că cercetarea ştiinţifică tinde în această privinţă “să sustragă avortul oricărei forme de control şi responsabilitate socială” prin folosirea unei terminologii confuze şi înşelătoare cu scopul de a nu bate la ochi termenul de avort.
Şi să nu uităm că şi în spatele fertilizării in vitro există embrioni excedentari avortaţi – fie că sunt prea mulţi, fie că sunt “vinovaţi” de o presupusă boală-, aruncaţi la gunoi sau congelaţi pentru ca alţi copii să vină la viaţă.
Acest fenomen se constată mai ales în cărţile de popularizare care au ca ţintă publicul foarte larg, cât şi în revistele şi cărţile ştiinţifice, pentru a influenţa opinia publică, pentru ca în final avortul să nu mai fie considerat crimă, să nu atingă conştiinţele.
Asistăm aşadar la o degradare morală ce vizează direct conştiinţa, raţiunea şi inima omului.
Iuliana Petruţ. Articol Apărut în nr. 5/2011 al revistei electronice publicate de Asociaţia „Familia şi Viaţa”, Roman
