[box type=”shadow”]Pe 6 noiembrie, Senatul a adoptat (104 voturi pentru, 1 contra și 2 abțineri) propunerea legislativă privind reproducerea umană asistată medical (RUAM). Aceasta este cea de-a cincea încercare a legislativului de a reglementa cadrul în care se desfășoară această procedură medicală care vine să servească, aparent, cuplurile infertile. Cele precedente au fost respinse sau au rămas în sertarele comisiilor de ani de zile, în principal ca o expresie a erorilor grosolane din text, ca și a lipsei de seriozitate și profesionalism a inițiatorilor. Era însă evident că se va încerca și probabil reuși adoptarea în cele din urmă a unei legi speciale, mai ales dat fiind că aceasta este cerută chiar de către noul Cod Civil.
Actualmente, de mulți ani, RUAM se practică oricum în România, haotic, cu rezultate aproape imposibil de sistematizat și, mai nou, și pe banii contribuabililor creștini, forțați să finanțeze parțial procedurile de fertilizare in vitro (FIV) și embriotransfer. Spunem „forțați” întrucât niciun credincios conștient (nu neapărat creștin, toate cele 3 religii monoteiste dezaprobând procedurile FIV) nu poate fi de acord cu această modalitate de „reproducere” care are o rată de succes de circa 20%, restul embrionilor fiind omorâți, congelați sau utilizați pentru așa-zisa „cercetare” care nu a dat niciodată rezultate. Și de-ar fi aceasta singura critică ce i se poate aduce fertilizării in vitro!
Nu ne sunt accesibile deocamdată rezultatele nominale ale votului, însă dezechilibrul lor pentru nu lasă loc la îndoieli asupra „dezbaterilor” din plenul Senatului. Ce să „dezbați” într-o zi de miercuri în care ai pe ordinea de zi 77 de propuneri și proiecte, iar la ora 16.00 începe weekendul, pentru senatori?! Și mai ales cine să dezbată, ne întrebăm? Marii oratori și bărbați ai nației dorm prin colb de cronici, iar starea de plâns în care se află România azi ne lasă să înțelegem clar calitatea celor chemați să facă legile. Așa cum se întâmplă din păcate aproape întotdeauna, propunerea a fost adoptată „pe repede înainte”, senatorii considerând suficient raportul favorabil al comisiei de specialitate, fără să-și mai bată capul cu un subiect despre care, să fim sinceri, marea majoritate habar nu au. Ori, dacă știu ceva, știu că „îi ajută pe oameni să aibă copii” și „cresc natalitatea”. Despre aberația acestor puncte de vedere am scris deja în acest memoriu adresat Comisiei de Sănătate publică. Degeaba, căci comisia a dat dovadă de aceeași opacitate, refuzând toate observațiile organizațiilor pro-vita și pro-familia. Deși propunerea inițială conținea grave erori (precum definiția embrionului), senatorii n-au mișcat măcar o virgulă din text…
Soarta inițiativei se va decide acum la Camera Deputaților.
Până la dezbaterile din comisiile Camerei, remarcăm punctul de vedere al Conferinței Episcopilor Catolici din România – mai jos – care vine să precizeze o poziție deja știută și exprimată în nenumărate rânduri prin documentele în materie de bioetică ale Vaticanului.
Ca organizație creștin-ortodoxă, privim spre Biserica Ortodoxă Română, care până acum nu și-a precizat un punct de vedere clar și limpede asupra fertilizării in vitro. Poate ar fi o bună ocazie să o facă. De-a lungul anilor am remarcat cu tristețe o lipsă acută de informare a preoților ortodocși asupra acestei probleme deosebit de sensibile și tot mai des întâlnite în viața credincioșilor.
Din umila noastră perspectivă, fertilizarea in vitro și fenomenele asociate (reproducerea cu terț donator, mama surogat, experimentul pe embrion etc.) sunt o încălcare gravă și absolut de neacceptat a demnității și sanctității ființei umane – concluzie reflectată și în luările de poziție și memoriile pe această temă. Iar finanțarea dintr-un buget public al sănătății și așa pipernicit și falimentar este cu atât mai mult o sfidare și o violare a conștiinței – la fel ca și în cazul avortului, subvenționat parțial tot de contribuabilii creștini…
Din păcate, credibilitatea noastră este minimă câtă vreme bioeticienii români, atâția câți (mai) sunt, n-au dat niciun semn că ar fi interesați de acest subiect major. În aceste condiții, ceea ce primează este comoditatea politicienilor și interesele patronilor de clinici private. Modul în care Senatul a tratat această inițiativă în particular este simptomatic pentru modul în care tratează România în general: superficial, fricos, ipocrit, fără responsabilitate.
Centralizăm toate documentele de monitorizare a acestei propuneri legislative aici.
(comentariu de Provita București) [/box]
CONFERINŢA EPISCOPILOR DIN ROMÂNIA
Str. Diligenței nr. 24, sector 3, 031555 – Bucureşti
Tel. / Fax +40 31 4361250 e-mail: secretariat@episcopat.ro
SCRISOARE DESCHISĂ
Obiect: Biserica Catolică din România dezaprobă Propunerea legislativa privind reproducerea umană asistată medical (RUAM) B393/2013 şi solicită retragerea acestei iniţiative legislative pe care o consideră un atac la demnitatea persoanei şi la integritatea familiei
Biserica Catolică din România a luat act de Proiectul de lege privind reproducerea umană asistată medical care se află acum la Senat spre adoptare tacită la data de 12 noiembrie 2013. Biserica a fost şi este întotdeauna aproape de acei părinţi care îşi doresc, dar nu pot avea copii din pricina infertilităţii, şi înţelege suferinţa lor. Totodată Biserica doreşte să amintească faptul că darul nepreţuit al maternităţii şi paternităţii nu se obţine cu orice preţ. Copilul rămâne mereu o persoană umană şi nu poate fi socotit un produs de laborator.
Dat fiind proiectul de lege mai sus amintit, episcopii catolici din România doresc să aducă cunoştinţa forurilor abilitate şi societăţii civile poziţia Bisericii Catolice faţă de viaţa care se zămisleşte (embrionul), viaţa care se naşte şi faţă de demnitatea procreaţiei.
a) Formularea „embrion înseamnă ansamblul organic de celule, care, prin dezvoltare, poate sa dea naștere unei fiinţe umane” (din PL, art. 4) este ambiguă. De exemplu, un embrion de elefant ne se va dezvolta înspre o fiinţă umană, şi nici viceversa; în al doilea rând nu embrionul dă naştere unei fiinţe – oricare ar fie ea – ci el însuşi este rodul fecundării (unirii) dintre gametul masculin şi cel feminin. În al treilea rând când vorbim despre embrion ca ansamblu organic cu referire la embrionul uman e imperios necesar să luăm în consideraţie că „din momentul în care ovulul este fecundat, începe o nouă viaţă care nu este aceea a tatălui sau a mamei, dar a unei noi fiinţe umane care se dezvoltă pe cont propriu. Nu va fi niciodată umană dacă nu este încă de atunci. Acestui fapt evident din totdeauna… ştiinţa genetică modernă îi aduce confirmări preţioase. Ea a demonstrat cum din primul moment este fixată structura sau programul genetic al acestei fiinţe vii: evident, un om înzestrat cu toate notele sale caracteristice deja bine determinate. De la fecundare a început aventura unei vieţi umane: fiecare din marile sale capacităţi cere timp pentru a se orândui corect şi pentru a fi gata de a acţiona” (Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Declaraţia despre avortul procurat 12-13).
b) „Respectarea unităţii căsătoriei şi a fidelităţii conjugale cere zămislirea copilului în familie; legătura existentă între cei căsătoriţi atribuie soţilor, în mod obiectiv şi inalienabil, dreptul exclusiv de a deveni tată şi mamă numai unul prin celălalt. Recurgerea la gameţii unei terţe persoane, pentru a avea la dispoziţie sperma sau ovulul, constituie o violare a îndatoririi reciproce a soţilor şi o lipsă gravă faţă de acea proprietate esenţială a căsătoriei, care este unitatea sa. Fecundarea artificială heterologă lezează drepturile copilului, îl lipsesc de relaţia filială cu originile sale părinteşti şi poate stăvili maturizarea identităţii sale personale. În plus, constituie o ofensă adusă vocaţiei comune a soţilor, care sunt chemaţi la paternitate şi maternitate: privează în mod obiectiv fecunditatea conjugală de unitatea şi integritatea sa; creează şi manifestă o ruptură între legătura de sânge din zămislire, legătura de sânge din sarcină şi datoria educaţiei. Astfel de alterare a relaţiilor personale în interiorul familiei are repercusiuni şi asupra societăţii civile: ceea ce ameninţă unitatea şi stabilitatea familiei este izvor de disensiuni, de dezordine şi de nedreptăţi în întreaga viaţă socială” (Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Donum vitae, II.2).
Prin urmare, Biserica Catolică din România consideră că „Proiectul de lege privind reproducerea umană asistată medical” este un atac la demnitatea persoanei, la integritatea familiei şi implicit la echilibrul vieţii sociale.
„Originea unei persoane umane este, în realitate, rezultatul unei dăruiri. Copilul zămislit trebuie să fie rodul iubirii părinţilor săi. Nu poate fi voit, nici conceput ca produs al unei intervenţii de tehnici medicale şi biologice: acest lucru ar echivala cu reducerea lui la a deveni obiect al unei tehnologii ştiinţifice. Nimeni nu poate să supună venirea pe lume a unui copil condiţiilor de eficienţă tehnică evaluabile conform parametrilor de control şi de dominare” (Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Donum vitae, II. B. 4. c).
În consecinţă, pentru binele comun al societăţii şi al familiei, cât şi pentru demnitatea fiecărei persoane, Biserica Catolică solicită retragerea Proiectul de lege privind reproducerea umană asistată medical trimis spre adoptare Senatului României.
Mons. Cornel DAMIAN
Episcop auxiliar de Bucureşti
Preşedintele Comisiei pentru Familie din cadrul C.E.R.
–
Consideraţii pe marginea Proiectului de lege privind reproducerea umană asistată medical cu terţ donator ale Comisiei pentru Familie din cadrul Conferinţei Episcopilor din România
Consideraţii pe marginea Proiectului de lege
privind reproducerea umană asistată medical trimis spre adoptare Senatului României
La 10 decembrie 1948 era promulgată Declaraţia universală a drepturilor omului, ca reacţie a întregii familii umane faţă de ororile comise în cel de-al II-lea Război Mondial. Principalul său scop era tocmai recunoaşterea inviolabilităţii demnităţii fiecărei persoane umane şi implicit egalitatea dintre oameni. La 7 decembrie 1965, Biserica Catolică, prin vocea Conciliului Vatican al II-lea, promulga Constituţia pastorală privind Biserica în lumea contemporană Gaudim et Spes („Bucurie şi speranţă”), în care aflăm principiul care stă la baza respectului faţă de orice persoană umană: „aproapele este, fără nici o excepţie, un alt eu„ (nr. 27). La 22 februarie 1987,
Congregaţia Pontificală pentru Doctrina Credinţei răspunde la nenumăratele întrebări care aveau ca obiect raportul dintre biomedicină şi morala catolică în documentul Donum Vitae („Instrucţiunea despre viaţa umană care se naşte şi despre demnitatea procreaţiei”).
Menirea Statului de drept al unei naţiuni este promulgarea de legi drepte. Ar putea fi oare dreaptă o lege care atentează la inviolabilitatea vieţii şi la bunul mers al instituţiei familiare care este celula de bază a societăţii?
În Proiectului de lege privind reproducerea umană asistată medical sunt prezentate semnificaţiile unor expresii cheie. Dorim să facem unele precizări referitoare la terminologia adoptată:
a) Reproducerea umană asistată medical . De fapt expresia reproducere umană asistată medical e total ambiguă, deoarece nu se referă la asistenţa medicală propriu-zisă – cu care Biserica este întru totul de acord -, ci la un şir de substituţii: a patului conjugal cu procesul tehnic din laborator, a bărbatului cu medicul care manipulează sămânţa, a unirii conjugale cu un act pur tehnic. Reproducerea asistată duce de asemenea la o gravă ruptură în câmpul intim, confidenţial, al unirii conjugale, şi la ruptura dintre unirea conjugală şi procreare, din moment ce aceasta se poate realiza în eprubetă.
Apoi, folosirea expresiei reproducere umană este semnul evident al degradării umane. A vorbi despre generarea umană în termeni de reproducere în loc de procreare, duce la reducerea acesteia la un fapt pur biologic, cu implicita presupunere că omul nu este cu nimic mai mult decât un animal. Astfel se deschide calea excluderii lui Dumnezeu din evenimentul apariţiei persoanei umane pe lume. Persoana umană devine rodul calculului şi al manipulării. I se neagă calitatea sa de dar, devenind pur şi simplu un produs tehnic.
b) Dreptul la reproducere. Ne-am putea întreba dacă există un drept la a avea drepturi? Dacă da, atunci unul dintre ele ar fi şi dreptul la reproducere. În mod generic prin dreptul la reproducere poate fi înţeles şi dreptul la folosirea liberă a sexualităţii: independenţă sexuală, sexualitate recreativă, fără constrângeri şi fără responsabilităţi etc, dar se înţelege şi dreptul fundamental al cuplului de a decide numărul de copii, intervalul şi momentul venirii lor pe lume.
Din punct de vedere juridic, se vorbeşte de un drept la reproducere, cu referire la însămânţarea artificială, fecundarea în vitro, transferul de embrioni, posibilitatea clonării. Toate aceste tehnici ar sta la baza dreptului la reproducere asistată. Care este însă baza autentică a drepturilor omului? Libertatea umană. Dezvoltarea liberă a personalităţii. Demnitatea persoanei. Dreptul la intimitate familiară şi personală. Dreptul la căsătorie. Dreptul de a proteja familia şi de a o întemeia.
Este inacceptabil dreptul la reproducere, care nu are fundament antropologic, în natura omului, ci unul tehnologic. Dorinţa de a avea copii nu poate genera dreptul de a avea copii. Ceea ce este posibil din punct de vedere tehnic, nu înseamnă că este acceptabil din punct de vedere etic.
c) Sănătatea reproducerii umane. La prima vedere este un concept generos, cu referire la buna funcţionare a aparatului reproductiv ceea ce sugerează, în parte, şi semnificaţia din legea specială. În realitate, în background-ul conceptului se ascunde liberul acces la mijloacele de contracepţie, de care ţine şi dezvoltarea producţiei şi a comerţului cu astfel de mijloace, şi practica nelimitată a avortului prezentat ca sigur, mai ales a celui din motive de eugenetică.
În ciuda acestei ambiguităţi, Biserica nu respinge apriori conceptul de sănătate reproductivă – cu tot caracterul limitat al termenului „reproducere” – în măsura în care sănătatea se referă la integritatea persoanei umane în calitatea de trup, suflet şi spirit.
d) Terţ donator. Chestiunea „terţului donator” ridică serioase obiecţii de natură morală. Le prezentăm plecând de la următorul citat: „Atunci când este vorba de a pune de acord dragostea conjugală cu transmiterea responsabilă a vieţii, moralitatea comportamentului nu depinde aşadar numai de sinceritatea intenţiei şi de aprecierea motivelor, ci ea trebuie determinată după criterii obiective ce decurg din natura persoanei umane şi a actelor ei, criterii ce respectă semnificaţia totală a dăruirii reciproce şi a procreării umane în contextul adevăratei iubiri; acest lucru nu este posibil decât dacă este cultivată cu sinceritate virtutea castităţii conjugale” (Gaudium et spes, 21).
Tocmai această trimitere la „criterii obiective” arată că un terţ donator se situează absolut în afara unirii conjugale, care presupune unitatea de trup, suflet şi spirit a cuplului conjugal. Acesta se situează şi în afara „contextului adevăratei iubiri”. „Respectarea unităţii căsătoriei şi a fidelităţii conjugale cere zămislirea copilului în familie; legătura existentă între cei căsătoriţi atribuie soţilor, în mod obiectiv şi inalienabil, dreptul exclusiv de a deveni tată şi mamă numai unul prin celălalt” (Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Donum vitae, II,2).
„Recurgerea la gameţii unei terţe persoane, pentru a avea la dispoziţie sperma sau ovulul, constituie o violare a îndatoririi reciproce a soţilor şi o lipsă gravă faţă de acea proprietate esenţială a căsătoriei, care este unitatea sa. Fecundarea artificială heterologă lezează drepturile copilului, îl lipsesc de relaţia filială cu originile sale părinteşti şi poate stăvili maturizarea identităţii sale personale. În plus, constituie o ofensă adusă vocaţiei comune a soţilor, care sunt chemaţi la paternitate şi maternitate: privează în mod obiectiv fecunditatea conjugală de unitatea şi integritatea sa; creează şi manifestă o ruptură între legătura de sânge din zămislire, legătura de sânge din sarcină şi datoria educaţiei. Astfel de alterare a relaţiilor personale în interiorul familiei are repercusiuni şi asupra societăţii civile: ceea ce ameninţă unitatea şi stabilitatea familiei este izvor de disensiuni, de dezordine şi de nedreptăţi în întreaga viaţă socială. Aceste motive conduc la o judecată morală negativă asupra fecundării artificiale heterologe: de aceea, din punct de vedere moral, este ilicită fecundarea unei femei cu sperma unui donator altul decât soţul său şi fecundarea cu sperma soţului a unui ovul care nu provine de la soţia sa. În plus, fecundarea artificială a unei femei necăsătorite, nubilă sau văduvă, oricare ar fi donatorul, nu poate fi justificată din punct de vedere moral” (Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Donum vitae, II, 2).
O altă obiecţie serioasă provine din desfiinţarea eficacităţii sociale a numelui de familie şi a rolului filiaţiuni. Confidenţialitatea – care este atât de răspicat invocată de mai multe ori în legea specială – ar putea duce ca situaţia în care din donatori anonimi să se nască fraţi şi surori vitregi, care ar putea încheia o căsătorie, lipsind astfel de conţinut tot ceea ce ţine de gravitatea incestului.
e) Informarea. Din formularea proiectului de lege rezultă că informarea priveşte aspectele de natură juridică, pentru a obţine un consimţământ licit între un terţ donator şi părinţi. Dar textul legislativ este ambiguu în ce priveşte identitatea părinţilor şi a stabilităţii legăturii conjugale. În plus, aşa cum reiese din Legea nr. 287/2009 art 441, paragraf 3, obiectul donaţiei poate fi şi femeia singură. (În felul acesta nu se dă oare legitimitate „cazului Iliescu”? De asemenea, legea nu precizează limitele de vârstă nici ale părinţilor şi nici ale donatorului).
Din textul proiectului de lege nu se înţelege cui i se face înseminarea artificială, ori după fertilizarea în vitro în uterul cui se implantează embrionul astfel rezultat, deschizând astfel o poartă deschisă pentru mama purtătoare, care nu este obiectul explicit al acestei legi speciale, dar ar putea fi obiectul său implicit?
f) Consilierea. După cum informarea priveşte aspectele de natură juridică, consilierea priveşte aspectele de natură medicală. Din legea specială reiese că scopul consilierii este facilitarea serviciului de sănătate. Aşadar încă o dată tehnica are prioritate asupra binelui persoanei. Nu se face nicio referire la consilierea de natură psihologică, religioasă.
În concluzie, inviolabilitatea vieţii umane, stabilitatea şi unitatea cuplului conjugal, unitatea familiei sunt criteriile fundamentale care ar trebui să stea la baza unei legi drepte. Dorinţa părinţilor de a avea copii, oricât ar fi de puternică, nu legitimează recurgerea la tehnici contrare autenticei naşteri umane şi demnităţii noii fiinţe umane. Dorinţa de a avea copii nu constituie originea vreunui drept de a avea copii. Copilul este o persoană cu demnitate de subiect, prin urmare nu poate fi tratat ca obiect.
Comisia pentru Familie din cadrul Conferinţei Episcopilor din România
