În Spania s-a introdus nu demult „botezul civil”, care se oficiază la starea civilă. La „botez” copilului i se citește Convenția drepturilor copilului. A fost introdus ca o „contrapondere” la botezul religios, făcut în Biserică.
Ideea nu este nouă. Prima oară, un astfel de „botez civil” a fost practicat în Franța, în 1794, în timpul Terorii Iacobine – în care linșajul îndreptat în special împotriva preoților și a aristocraților, execuțiile sumare și teroarea au fost ridicate la rangul de politică de stat. Tot la începuturile Terorii Iacobine a fost schimbat calendarul, au fost desființate toate sărbătorile creștine, și a fost desființată inclusiv duminica. Aceste date istorice le găsim chiar în link-ul de aici, de la Wikipedia.
Prin botez, creștinii se fac părtași morții și Învierii lui Hristos, intră într-o viață nouă, mor pentru păcat și învie pentru Dumnezeu. Ce sens are, însă, un ritual al botezului, când tu afirmi (asemenea lui Robespierre și a iacobinilor) că nu crezi în Hristos și în Dumnezeu – ba chiar încerci să construiești o alternativă explicită pentru credința creștină? Oare de ce toate aceste încercări revoluționare nu pot funcționa decât prin imitație mecanică, și sfârșesc invariabil în cabotinism și (auto)parodie?
Altfel, mi se pare semnificativ, pentru acest spirit cabotin (ca să nu-i zic fariseu), că la „botezul” laic se citește un fragment din Convenția drepturilor copilului. În condițiile în care, de exemplu, în Statul New York celor mai tineri și mai vulnerabili membri ai speciei umane – copiii nenăscuți – nu li se mai recunoaște statutul de persoană, fiind privați așadar de ORICE drept. Iar un copil perfect viabil, în luna a noua, care ar supraviețui fără nici o problemă în afara uterului, poate să fie ucis în mod legal cu o săptămână înainte de naștere – sau chiar în momentul dilatării colului uterin.
