Controversa stârnită de această primă întrebare poate fi explicată prin faptul că oamenii folosesc criterii diferite de definire a „vieţii umane”. Unii o definesc prin prisma convingerilor teologice şi religioase. Alţii definesc „viaţa umană” prin prisma unor teorii şi credinţe filozofice. Alţii pe baza fenomenelor biologice şi ştiinţifice. În continuare, permiteţi-ne să vă prezentăm pe scurt aceste trei metode de evaluare.
CONVINGERI TEOLOGICE ŞI RELIGIOASE
Aceasta este cel mai bine explicată prin analizarea a trei persoane ale căror convingeri ar fi următoarele:
- Eu cred în Dumnezeu. Cred că El creează sufletul. Cred că sufletul ia naştere la concepere. De aceea, cred că viaţa omului începe în momentul conceperii.
- Şi eu cred în Dumnezeu şi în suflet, dar cred că sufletul este creat abia la naştere (sau într-un alt moment). De aceea, cred că viaţa omului începe la naştere (sau într-un alt moment).
- Eu nu cred nici în Dumnezeu nici în suflet.
Comentariu
- Afirmaţiile de mai sus provin fie din convingeri religioase fie din absenţa acestora.
- Nici una dintre convingerile religioase de mai sus nu poate fi demonstrată faptic.
- Fiecare individ are dreptul la propria convingere religioasă.
TEORII FILOZOFICE
Viaţa umană poate fi definită prin prisma a numeroase convingeri şi teorii filozofice. Acestea utilizează raţiuni sociale sau filozofice care pot implica anumite repere biologice. Exemple de definire filozofică a vieţii umane: viaţa umană există acolo unde există: conştiinţă; mişcare; activitate cerebrală; bătăi ale inimii; viabilitate; la naştere; atunci când se vrea; acolo unde există iubire reciprocă; atunci când există „umanizare”; atunci când este vorba despre o persoană (indiferent de modul de definire a acesteia); în caz de normalitate mentală sau fizică, etc.
Comentariu
Atunci când se admite ajungerea la această concluzie prin intermediul unui proces raţional, toate cele de mai sus rămân simple teorii. Nici una nu poate fi demonstrată faptic de ştiinţă.
Fiecare individ are dreptul de a avea propriile convingeri filozofice.
Corectitudinea unora sau a tuturor convingerilor şi a teoriilor filozofice menţionate pot diferi şi vor diferi în abordarea oamenilor de bună credinţă.
ADEVĂRURI BIOLOGICE
Viaţa umană biologică este definită prin studierea factorilor ştiinţifici ai dezvoltării umane. Acesta este un domeniu în care nu există nici controversă, nici dezacord. Anumite date clare, un singur manual de embriologie este studiat în medicină. Cu cât cunoaşterea ştiinţifică a dezvoltării fetale s-a extins, cu atât ştiinţa a confirmat faptul că, din punct de vedere biologic, viaţa oricărei fiinţe umane începe la realizarea uniunii dintre spermatozoidul patern şi ovulul matern, proces ce poartă numele de „concepere”, „fertilizare” sau „fecundare”. Aceasta deoarece mica fiinţă este încă de la fertilizare vie, umană, are sex, este completă şi creşte.
Comentariu
- Cele de mai sus nu reprezintă o convingere religioasă.
- Cele de mai sus nu reprezintă o teorie filozofică.
- Afirmaţiile de mai sus nu se discută, nu se contestă. Este un adevăr ştiinţific general acceptat.
Notă: Aspecte biologice detaliate pot fi regăsite în Capitolele 11 şi 12.
Trebuie să răspundem la întrebarea „când începe viaţa unui om”?
Dacă este să vorbim despre o funcţie absolut esenţială a unui stat sau a unei ţări, atunci aceasta este să protejeze vieţile persoanelor care trăiesc între graniţele sale. Pentru a îşi îndeplini această menire, trebuie pusă această întrebare şi oferit un răspuns.
Ce disciplină sau metodă de măsurare putem (trebuie) să folosim pentru a da o definiţie exactă?
Întrebarea unde începe viaţa unui om este una ştiinţifică. De aceea, pentru a răspunde la această întrebare trebuie să căutăm mai degrabă adevăruri ştiinţifice decât teorii filozofice sau religioase. Pe baza acestora trebuie să tragem concluzia că viaţa umană începe din primul moment, de la fertilizare, şi din acest moment reprezintă un şir neîntrerupt până la moarte.
Ce măsură simplă aţi folosi pentru a defini Viaţa Umană?
Vom întreba:
Această fiinţă este vie? Da. Ea are toate trăsăturile vieţii. Astfel, celulele sale se reproduc şi se dezvoltă sub un tipar specific de maturizare şi funcţionalitate. Sau, mai simplu, nu este moartă.
Această fiinţă este umană? Da. Este o fiinţă unică, complet diferită de orice alt organism viu, umană din toate punctele de vedere, cu 46 de cromozomi, capabilă de a se dezvolta într-o fiinţă umană complet matură.
Această fiinţă este completă? Da. Din momentul fecundării ovulului de către spermatozoid şi până în momentul morţii nu se mai adaugă nimic nou, ci are loc o creştere şi o dezvoltare a ceea ce este deja încă de la început. Ea are nevoie de un singur lucru – timp pentru a se dezvolta şi a se maturiza.
Dar dacă ar exista cineva care ar pune sub semnul întrebării că aceasta este o viaţă umană încă din uter?
Chiar dacă cineva ar pune la îndoială la un moment dat faptul că în uter ia naştere o viaţă umană, care ar fi modul uman de abordare? Probabil un sprijin în această direcţie ar fi modul în care am tratat alte vieţi umane despre care aveam îndoială că ar exista. Oare nu am rezolva toate aceste dileme în favoarea vieţii? Nu îngropăm nici un om până nu avem certitudinea că este mort. Luptăm cu ardoare să ajutăm salvarea minerilor blocaţi în adâncuri, a unui copil pierdut în munţi sau a unei persoane prinse sub dărâmăturile unei clădiri prăbuşite. Oare un vânător trage cu arma până nu este sigur că ţinteşte un cerb şi nu un om? Opinia noastră este că modul cu adevărat uman de a gândire ar fi acela de a da vieţii prezumţia de nevinovăţie.
Dar „concepţie” şi „fertilizare” nu sunt două noţiuni complet diferite?
De la descoperirea acestor cuvinte, în urmă cu 150 de ani, ambele au fost utilizate pentru a defini unirea spermatozoidului cu ovulul. În anii 1960 Administraţia Americană a Alimentelor şi a Medicamentelor şi Colegiul American al OB & GYN au căzut de acord să redefinească noţiunea de „concepere” cu sensul de implantare. „Conceperea reprezintă nidarea blatocistului. Nu este sinonim cu fertilizarea.” E. Hughes, ed., „OB & GYN Terminology,” Philadelphia: F. A. Davis,1972
Acest fapt a permis numirea unui dispozitiv intrauterin „contraceptiv”, deşi acesta era abortiv (vezi capitolul 29).
Însă în anul 1982, după lungi dezbateri în Senat şi prin raportul Human Life Bill, publicat în două volume, termenul „concepere” a fost utilizat exclusiv pentru a defini momentul unirii spermatozoidului cu ovulul. „Human Life Bill,” U.S. Senate Common Judiciary, Subcommittee of Separation of Powers, 97th Congress, S-158, April-June 1982, Serial No. J-97-16
Această distorsiune semantică „americană” nu este acceptată în numeroase ţări în care noţiunile „concepere”, „fertilizare” şi „fecundare” au sensuri echivalente.
Însă când devine o persoană?
Dicţionarul oferă pentru noţiunea de „persoană” 14 sensuri diferite. Yellowstone Park este o persoană. La fel şi General Motors. La fel şi dumneavoastră. Însă în 1857 Curtea Supremă de Justiţie din S.U.A. a hotărât că oamenii de culoare nu sunt persoane. La această întrebare răspunzi întrebându-ţi interlocutorul ce înţelege prin „persoană”.
Dr. Liley, „părintele fetologiei” consideră mica fiinţă ca fiind umană?
Dr. Liley, cel care a realizat prima transfuzie de sânge la nivelul fătului, în interiorul uterului, afirmă că la şapte zile după fertilizare „. . . mica fiinţă, stăpân peste mediul şi destinul său şi având un scop bine definit, se implantează în mucoasa uterină şi, printr-o impresionantă forţă psihologică, opreşte menstruaţia mamei sale.
Aceasta este casa lui pentru următoarele 270 de zile şi, pentru a o face locuibilă, embrionul îşi creează placenta şi o capsulă de fluid. El rezolvă de asemenea prin propriile puteri problema grefării umane, acea uimitoare realizare prin care fătul şi mama, deşi din punct de vedere imunologic sunt nişte străini, între care nu ar fi posibile în perfectă siguranţă grefarea de piele sau transfuziile de sânge, cu toate acestea convieţuiesc în parabioză timp de nouă luni.
„Ştim că se mişcă cu o graţie desăvârşită în lumea sa fluidă, iar confortul său determină poziţia fetală. El reacţionează la durere, la atingere, la frig, la sunet şi la lumină. Bea lichidul amniotic, în cantitate mai mare dacă acesta este îndulcit artificial şi în cantitate mai mică dacă are un gust neplăcut. Sughite şi îşi suge degetul. Se trezeşte şi adoarme. Se plictiseşte de semnalele repetate şi poate învăţa să reacţioneze la un semnal pe care îl cunoaşte. Şi, în final, îşi hotărăşte ziua de naştere, deoarece, fără îndoială, începutul travaliului este o decizie unilaterală a fătului.”
„Acesta este de fapt fătul pe care îl cunoaştem şi fără îndoială aşa cum fiecare dintre noi am fost la un moment dat. Acesta este fătul pe care îl îngrijim prin obstetrica modernă, acelaşi bebeluş pe care îl purtăm înainte şi după naştere, care încă dinainte de naştere poate fi bolnav, poate necesita un diagnostic şi tratament ca orice alt pacient” A. Liley, „A Case Against Abortion,” Liberal Studies, Whitcombe & Tombs, Ltd., 1971
