- Noțiunea de gen (gender) își are originile în marxism și definește relația dintre sexe ca pe o „construcție socială”. Teoria/perspectiva de gen consideră că această relație conține în mod inerent raporturi de putere inegale, favorizante pentru bărbați.
- Poziția conservatoare corectă este de respingere, inclusiv la nivelul vocabularului uzual, a acestui concept ca unul artificial; el nu își găsește reprezentarea în realitate, întrucât rolurile sociale de gen nu pot exista izolat de sexul biologic (deci nu sunt „construcții”, ci realități obiective).
„Gen” este un termen relativ nou, ale cărui origini stau în unele teorii psiho-sociologice și care ocupă un loc special în al doilea și al treilea val de concepte feministe. Trebuie subliniat faptul că acest termen are o puternică încărcătură ideologică. În ciuda numeroaselor îndoieli și obiecții împotriva ideii de sex înțeleasă ca gen în literatură, acest concept a fost inclus în curentul oficial al discuțiilor din instituțiile internaționale. Este prezent în mod deosebit în documentele cu caracter neobligatoriu – în ciuda lipsei unui sprijin larg al țărilor membre pentru acest concept. Lipsa definiției clare și a limitărilor de aplicare a acestei categorii, precum și înlocuirea progresivă a conceptului clasic de „sex” cu „gen”, ridică îndoieli semnificative.
În literatură se indică faptul că „genul” este un construct, o definiție socială dată femeilor și bărbaților; este proiectarea socială a sexului biologic, determinată de concepția cu privire la sarcini, funcții și roluri atribuite femeilor și bărbaților în societate și în viața publică și privată. De asemenea, se subliniază în mod obișnuit că ideea de „gen” include relații de putere inegale. Pentru susținătorii acestui concept, rolurile de gen existente și diferențele dintre femei și bărbați rezultă din opresiunea căreia femeile i-au căzut victime de-a lungul istoriei. După cum putem citi într-un raport al unui grup de experți al Consiliului Europei privind abordarea integrată a genului, „Genul nu este doar o definiție construită social a femeilor și bărbaților, ci este o definiție construită social a relației dintre sexe. Această construcție conține o relație de putere inegală, cu dominația masculină și subordonarea femeilor în majoritatea sferelor vieții”[1].
Ideea de gen își are, așadar, originile în construcționism și marxism. În primul rând, definește sexul ca pe o construcție socială, ignorând dimensiunea sa biologică. În al doilea rând, folosește concepte dialectice, vizibile în special în doctrina marxistă. Diferența constă în trecerea centrului de greutate de la lupta de clasă la lupta „eternă” între sexe, care poate fi încheiată doar prin eliminarea diferențelor dintre sexe. Trebuie subliniat faptul că conceptul de gen este o consecință naturală a doctrinei individualiste, potrivit căreia o persoană poate fi cu adevărat liberă numai atunci când este eliberată de toate normele sociale impuse. În conformitate cu doctrina feministă, una dintre aceste norme sociale este ideea de sex. Rolurile legate de acesta precum și relațiile inegale în ceea ce privește procreația trebuie să fie unul dintre principalele motive ale discriminării structurale împotriva femeilor, care are loc de secole.
Constructul gen a fost utilizat la o scară mai largă pentru prima dată în timpul Conferinței Mondiale a Femeilor din 1985, desfășurată la Nairobi, unde a apărut de mai multe ori în documentul de încheiere a Conferinței (Strategii de perspectivă)[2], deși nu era încă folosit în mod interschimbabil cu conceptul de sex. Textul menționează natura structurală a discriminării împotriva femeilor, precum și afirmațiile că diferențele fiziologice dintre femei și bărbați nu ar trebui să justifice existența unor roluri diferite pentru aceștia. Încă din Introducerea cu privire la istoricul problemelor femeilor, autorii indică faptul că inegalitățile dintre sexe sunt de natură structurală și, prin urmare, sunt necesare schimbări sociale și economice profunde pentru a le combate[3]. Termenul discriminare bazată pe gen apare în secțiunea 6. Definind egalitatea, autorii documentului indică faptul că „pentru femei în special, egalitatea înseamnă realizarea drepturilor care le-au fost refuzate ca urmare a discriminării culturale, instituționale, comportamentale și atitudinale[4][5]. Secțiunea 21 a documentului, referindu-se la teoriile feministe, indică faptul că este necesară schimbarea condițiilor și structurilor inegale actuale care încă îi definesc femeii un „rol de susținere”.
Astfel, autorii subliniază în mod direct că feminitatea este un construct social și situează problema discriminării femeilor nu în sfera combaterii patologiilor, ci o asociază cu necesitatea remodelării societății în ansamblu: „Feminitatea ca atare nu există, putem vorbi doar despre definiția femeii creată de societate, iar această definiție în sine este de natură opresivă.”
Cel mai important eveniment pentru promovarea conceptului de gen și a ideologiei feministe a fost Conferința mondială cu privire la femei, desfășurată în 1995 la Beijing. Dezbaterea în jurul documentului de încheiere a conferinței – Platforma de acțiune[6] – a fost plină de controverse și definiția genului a ridicat numeroase îndoieli în rândul statelor deliberatoare. În acest sens, la insistența unui grup mare de state membre ONU, președintele Conferinței a subliniat în mod clar că „termenul gen este folosit în sens obișnuit, general acceptat, în care apare în documentele ONU”, conform cu rezoluțiile non-obligatorii de la începutul anilor 1990, anexate la documentele finale ale conferințelor Națiunilor Unite. În poziția menționată mai sus s-a subliniat, de asemenea, că „nu se intenționa să se dea termenului un sens nou care să difere de cel comun acceptat. În perspectiva acestor numeroase controverse, definiția genului trebuia specificată în art. 7 secțiunea 3 din Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale, unde s-a stabilit că termenul de gen se referă la sexul masculin și la cel feminin, ținând cont de contextul social.
În prezent se încearcă abolirea acestei definiții și deschiderea conceptului de gen la un spectru mult mai larg de desemnări (de exemplu, ca urmare a deliberărilor asupra unui nou tratat privind urmărirea crimelor împotriva umanității, pregătit de Comisia de Drept internațional, precum și prin intermediul definiției genului inclusă în Convenția de la Istanbul).
Tendințele în interpretarea conceptului de gen sunt relevate de documentele unei agenții a ONU. Comitetul care monitorizează punerea în aplicare a Convenției privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW) din 1979, fără a avea autoritatea relevantă la nivelul dreptului internațional, decide, în secțiunea 5 din Recomandarea generală CEDAW nr. 28/2010, că termenului de sex ar trebui să i se dea și sensul de gen. În același timp, definiția genului inclusă în această recomandare își manifestă încă o dată natura semantică puternic marcată de politic și ideologic. În perspectiva acestei definiții, termenul de gen se referă la identități, atribute și roluri construite social pentru femei și bărbați și la semnificația socială și culturală dată de societate acestor diferențe biologice, care rezultă în relații ierarhice între femei și bărbați, în distribuirea puterii și în favorizarea bărbaților față de femei[7].
În cele din urmă, direcția interpretării conceptului de gen, care indică natura sa ideologică, este determinată de Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice din 2011 – Convenția de la Istanbul. Deja în Preambulul Convenției se indică faptul că „violența împotriva femeilor este o manifestare a relațiilor de putere inegale din punct de vedere istoric între femei și bărbați, care au condus la dominarea și discriminarea femeilor de către bărbați și la prevenirea progresului deplin al femeii”. În același timp, Preambulul proclamă „natura structurală a violenței împotriva femeilor ca violență bazată pe gen”, recunoscând că „este unul dintre mecanismele sociale cruciale prin care femeile sunt forțate într-o poziție de subordonare față de bărbați”. Prin urmare, Convenția presupune că modul cultural de exprimare a feminității în viața socială (existența diferențelor între femei și bărbați) exprimă în mod inerent ideea inferiorității femeilor și constituie cauza violenței față de acestea. Din acest motiv, Convenția include obligația ca statele-părți să schimbe modelele sociale și culturale existente de comportament ale femeilor și bărbaților.
Este, în mod evident, un angajament care nu poate fi îndeplinit de autoritatea de stat decât printr-o inginerie socială (măsura necesară pentru a promova „schimbări în tiparele sociale și culturale”, pentru a eradica „prejudecățile”, obiceiurile, tradițiile[8]) sub imperiul ipotezelor ideologice exprimate de Convenție.
Convenția de la Istanbul percepe violența împotriva femeilor ca pe un fenomen condiționat de categoria de gen, astfel cum este specificat în art. 3 lit. d: „violența care este îndreptată împotriva unei femei deoarece este femeie sau care afectează femeile în mod disproporționat”. În conformitate cu ideea violenței bazate pe gen, a fi femeie (și mai precis a fi „feminină”, adică în perspectiva definiției din articolul 3 lit. c, asumarea de roluri construite social prin acțiuni, comportamente sau atribute pe care o societate le consideră adecvate pentru femei) este un factor generator de violență.
În opinia noastră, termenul „gen”, așa cum este specificat în Convenția de la Istanbul și în sensul postulat prin recomandările CEDAW ș.a. nu trebuie folosit. În primul rând, acest concept nu își găsește reprezentarea în realitate, întrucât rolurile sociale de gen nu există izolat de sexul biologic, așa cum sugerează în mod eronat ideea de gen. Realizările științifice moderne, în special cele genetice, favorizează o sursă biologică pentru sexualiatea umană, și nu una „socială”.
În al doilea rând, acest concept indică faptul că rolurile sociale și culturale ale bărbatului și femeii ar fi doar rezultatul culturii și, prin urmare, ele ar putea fi schimbate printr-o „revoluție culturală” de sus în jos, forțată de stat. În fața realității, această presupunere eșuează. Deoarece rolurile sociale ale femeilor și bărbaților nu diferă în culturile din întreaga lume, ele sunt marcate de omogenitate, indiferent de locul geografic, religie, etnie sau limbă[9]. Însuși faptul diferențierii între sexe în ceea ce privește îmbrăcămintea, coafura, numele etc. în culturi diferite este cât se poate de evident. Într-adevăr, societatea și cultura atribuie sexelor anumite modele specifice de comportament; totuși, acest fenomen nu este o construcție „de sus în jos”, ci o evoluție spontană, de jos în sus, a societății și se bazează pe particularități biologice.
Abordarea violenței domestice / violenței împotriva femeilor dintr-o „perspectivă de gen”
- Perspectiva de gen asupra violenței îndreptate contra femeii („violența bazată pe gen”) ignoră disfuncționalitățile sociale, problemele individuale și dependențele, consideră violența un fenomen structural cu rădăcini în structura socială, tradiție, cultură precum și în simplul fapt biologic că femeile și bărbații diferă.
- Datele avute la dispoziție nu confirmă această teză, specific exprimată prin textul Convenției de la Istanbul.
Din cauza caracterului părtinitor și ideologizat al conceptului de gen, abordarea din această perspectivă a violenței bazate pe gen (în special „violența domestic”) ignoră sursele reale ale violenței, cum ar fi abuzul de alcool și droguri, atomizarea socială, decăderea generală a instituției familiei, sexualizarea imaginii femeii în mass-media și obiectificarea ei prin pornografie.
Ineficiența politicii anti-violență bazată pe paradigma de gen se reflectă în cercetări:
O cercetare a Agenției pentru Drepturile Fundamentale[10], cât și studii mai recente efectuate de OECD arată că o politică de combatere a violenței bazată pe perspectiva de gen este ineficientă. Cele mai ridicate rate de violență împotriva femeilor se înregistrează în țările care au adoptat perspectiva violenței bazate pe gen cu multă vreme în urmă (Danemarca – 52%, Finlanda – 47%, Suedia – 46%). În țările care au respins adoptarea Convenției de la Istanbul din cauza caracterului extrem de ideologizat și a ipotezelor eronate ale conceptului de violență bazată pe gen, rata violenței împotriva femeilor este mai mică decât în țările menționate anterior: Bulgaria (28%), Ungaria (28%), Slovacia (34%). În Polonia, care a ridicat, de asemenea, obiecții serioase la Convenția de la Istanbul și a lucrat la un document alternativ, non-ideologic, care să identifice corect sursele de violență, rata de violență din acest sondaj a fost cea mai mică dintre toate țările studiate, 19%, ceea ce reprezenta mai puțin de jumătate din rata din țările scandinave.
Rata femeilor care se tem de abuzurile fizice sau sexuale de la cineva cunoscut este mult mai mică în Polonia (8%) decât în țări precum Finlanda (18%), Olanda (18%) sau Franța (17%)[11]. Datele indică faptul că soluțiile propuse de Convenția de la Istanbul nu contribuie la combaterea violenței contra femeii și nu poate fi exclus ca acestea să o amplifice de fapt, întrucât ignoră sursele reale ale fenomenului.
Legăturile familiale puternice protejează eficient împotriva fenomenelor negative, care apar mai rar în familiile nucleare decât în alte tipuri de relații. Acest lucru a fost confirmat în mod regulat. Un studiu al Departamentului american de justiție realizat între 1993-2010 arată că femeile necăsătorite au suferit mult mai frecvent acte de violență (de patru ori mai des) decât femeile căsătorite. În ceea ce privește gospodăriile cu copii, discrepanța a fost și mai evidentă – violența intimă împotriva femeilor necăsătorite a avut loc de 12 ori mai des[12].
Nici datele europene, nici cele globale nu confirmă teza Convenției de la Istanbul conform căreia sursa violenței constă în diferențele de gen și sex între femei și bărbați. Perspectiva violenței bazate pe gen ignoră disfuncționalitățile sociale, problemele individuale și dependențele, consideră violența un fenomen structural și presupune că sursa sa inerentă stă în structura socială, tradiție, cultură – și în simplul fapt biologic că femeile și bărbații diferă.
Nevoia de protecție împotriva violenței este o provocare serioasă – prea serioasă pentru a o folosi cu scopul de a impune societății încă o ideologie. Așa cum arată datele menționate mai sus, implementarea conceptelor ideologizate nu facilitează prevenirea violenței, ci este un obstacol în calea unor soluții cu adevărat eficiente.
–
NOTE
[1] Gender mainstreaming: Conceptual framework, methodology and presentation of good practices. Final report of activities of the Group of Specialists on Mainstreaming (EG-S-MS), Strasbourg: Directorate General of Human Rights 2004, p. 8
[2] Nairobi Forward-looking Strategies for the Advancement of Women, Adopted by the World Conference to review and appraise the achievements of the United Nations Decade for Women: Equality, Development and Peace, held in Nairobi, Kenya, 15-26 July 1985
[3] Ibidem, Par 3.
[4] Ibidem.
[5] Ibidem, Par 11.
[7] Section 5. General recommendation No. 28: “[S]ocially constructed identities, attributes and roles for women and men and society’s social and cultural meaning for these biological differences resulting in hierarchical relationships between women and men and in the distribution of power and rights favouring men and disadvantaging women.”
[8] „Măsurile necesare pentru a promova schimbările în modelele sociale și culturale de comportament al femeilor și bărbaților, în vederea eradicării prejudecăților, obiceiurilor, tradițiilor și a altor practici, care sunt bazate pe ideea inferiorității femeilor sau pe roluri stereotipe pentru femei și bărbați.” (Convenția de la Istanbul, art. 12 (1))
[9] Într-adevăr, există comunități primitive în care există abateri de la regula diviziunii sexuale. Cu toate acestea, fenomenele din aceste comunități constituie doar exemple interesante de excepții, numărând zeci sau sute de indivizi; sunt, prin urmare, absolut nereprezentative la scara umanității.
[10] Violence Against Women: an EU-wide Survey. Main Results Report, op. cit.
[11] Ibidem.
[12] Ibidem.
