Guvernatorul statului Virginia, Ralph Northam, a apărat din poziția sa oficială infanticidul când a comentat cu privire la un proiect de lege care ar ușura restricțiile asupra avortului în ultima perioadă a sarcinii în acest stat. Dacă mama intră în travaliu dar alege avortul, afirmă Northam,
„Copilul ar urma să fie născut, apoi va fi ținut sub atenție și resuscitat dacă mama și familia doresc asta. Ar avea loc o discuție între medic și mamă.”
Pe măsură ce discuțiile s-au concentrat pe comentariile lui Northam, înainte să fie brusc eclipsate de descoperirea unei fotografii șocant de rasiste făcută în timpul studenției sale [Northam este de asemenea medic, n.tr.], Guvernatorul a comunicat public faptul că avortul în trimestrul 3 de sarcină ar surveni doar în
„Circumstanțe tragice sau dificile precum sarcini non-viabile sau anomalii fetale severe, iar comentariile guvernatorului au vizat decizia medicului în cazul în care o femeie în asemenea circumstanțe ar intra în travaliu.”
Explicațiile ulterioare ale Guvernatorului aduc însă în atenție problema dacă acest copil, născut în asemenea condiții în urma unui avort eșuat, este o persoană protejată de lege? A ne apleca serios asupra acestei dileme ne duce în miezul dezbaterii cu privire la Roe contra Wade [1] și la moștenirea de azi a acesteia.
În cauza Roe, Curtea a abrogat legislația veche de un secol a statului Texas cu privire la avort, care permitea procedura exclusiv în situația în care viața mamei era amenințată de continuarea sarcinii. Împreună decizia dată în aceeași zi în altă cauză, Doe c. Bolton, noua jurisprudență permitea avortul în orice moment al sarcinii dacă medicul îl găsea justificat pentru păstrarea sănătății femeii, înțeleasă în lumina tuturor factorilor – fizic, emoțional, psihologic, familial sau de vârstă.” Cu alte cuvinte ceea ce Roe și Doe au făcut a fost să îndepărteze orice limită din calea avortului, în legile tuturor statelor din SUA.
Personalitatea și drepturile constituționale
Critică în decizia Roe a fost premisa că nenăscutul nu este o persoană, din punctul de vedere al Constituției. Dacă ar fi „stabilit că fătul este o persoană aflată sub protecția celui de-al Paisprezecelea Amendament,” [2] a notat judecătorul Potter Stewart, atunci orice contestare legală a legilor din Texas ar fi „aproape imposibilă”. Preliminar, Curtea a insistat la debutul audierilor cauzei Roe că termenul persoană, astfel cum este el utilizat în Al Paisprezecelea Amendament, nu include nenăscutul.” Avocatul d-nei Roe, Sarah Weddington, a accentuat că înainte de naștere, copilul din pântece este „în afara protecției oricărui fel de drept constituțional.”
Desigur, mulți juriști conservatori, precum regretatul Antonin Scalia, au afirmat de asemenea că Constituția federală nu oferă nicio protecție pentru ființa umană nenăscută și ca atare lasă materia avortului în întregime la discreția legislativelor statale [3]. Cu toate acestea, Curtea Supremă și-a urmat premisa inițială în cauza Roe în cealaltă direcție, insistând că Al Paisprezecelea Amendament asigură un drept fundamental la avort car nu poate fi abrogat de legislațiile statelor. Aserțiunea duală că persoana constituțională există doar de la naștere și că avortul este un drept constituțional fundamental au făcut pe unii să se întrebe, chiar din 1973, care este semnificația legală și morală a nașterii și dacă nu cumva decizia Roe nu a deschis ușa legalizării infanticidului.
Care este diferența între avort și omuciderea fetală?
Reflectând asupra statutului dezbaterii academice în deceniul care a precedat decizia Roe, Michael Tooley a observat în 1972 într-un articol publicat de jurnalul de Filosofie și afaceri publice că
„pare foarte dificilă formularea unei poziții liberale complet satisfăcătoare asupra avortului fără a face legătura cu infanticidul”.
Opinia lui Tooley, împărtășită azi de alți filosofi și eticieni proeminenți precum Peter Singer și Francesca Minerva, este acea că nu există factori morali relevanți care să distingă avortul de infanticid. Ei apără, așadar, infanticidul ca pe un corolar principial al acceptării avortului. Filosofii pro-viață sunt de acord, desigur, dar insistă că ambele avortul și infanticidul sunt instanțe egale ale luării injuste a unei vieți umane, acțiuni care violează ceea ce senatorul a denumit recent „credința fondatoare în valoarea egală și demnitatea egală a tuturor.”
Politica și filosofia nu sunt la fel de consistente, însă, așa încât dezbaterea politică și juridică asupra avortului trenează cu mulți ani în urma celei filosofice. Când cauza Roe c. Wade a fost judecată, legislația din Texas stipula expres [paragraf lăsat în original, n.tr.]:
„Whoever shall during parturition of the mother destroy the vitality of life in a child in a state of being born before actual birth, which child would otherwise have been born alive, shall be confined in the penitentiary for life or for not less than five years.”
În timpul audierilor pentru Roe, judecătorul Thurgood Marshall a întrebat specific despre prevederea privind „nașterea” în codul penal din Texas, ceea ce a dus la următorul schimb de replici cu Procurorul general al Statului Texas, Robert Flowers:
„J. MARSHALL: Ce înseamnă acest statut?
FLOWERS: Poftim?
J. MARSHALL: Ce înseamnă el?
FLOWERS: Aș spune că…
J. STEWART: Că este o infracțiune să ucizi un copil în procesul nașterii?
FLOWERS: Da, domnule. Imediat înainte de naștere sau chiar în apropierea nașterii.
J. MARSHALL: Ceea ce nu este un avort.
FLOWERS: Ceea ce nu este – nu ar fi un avort, da, domnule. Aveți dreptate. Ar fi omucidere.”
Discuția indică faptul că avortul efectuat în timpul sau imediat după naștere ar fi mai degrabă o speță de omucidere decât un tip de avort protejat constituțional.
Deși comentariile lui Marshall și Stewart cu acea ocazie au fost cu certitudine unele politice, multe dintre dezbaterile despre avort din ultimii 45 de ani au avut loc de fapt pe marginea implicațiilor logice și limitelor jurisprudenței care a rezultat din cauza Roe c. Wade. Doisprezece ani mai târziu, de exemplu, un medic din Texas a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru că a asistat nașterea unei fetițe prin histerectomie și apoi a înecat-o într-o găleată cu apă. În cauza Showery c. Statul Texas (1985), avocații medicului au argumentat că prin logica deciziei Roe, un nou-născut viu în urma unui avort era un „non-individ”, aflat așadar în afara cadrului de protecție al codului penal al statului.
Curtea districtuală [4] din Texas a susținut convingerile medicului, dar alte exemple importante de așa-numit avort cu naștere vie au ieșit la iveală pe tot cuprinsul țării, iar publicul a fost confruntat cu o chestiune serioasă: dreptul la avort cuprinde dreptul de a „avorta” copilul după naștere?
Citește și: Războiul cultural este un război moral (Interviu cu Roger Kimball)
Legislația „Născut viu”
Oponenții lui Roe și-au mutat atenția rapid asupra a ceea ce Hadley Arkes – inițiator al legii cu privire la protecția copilului născut viu după un avort din 2002 (Born-Alive Infants Protection Act) – numea „un început modest”: protejarea copilului născut în mod inadvertent viu, după un avort eșuat. Efortul de a-l proteja prin legea federală avea un scop pedagogic larg. A arăta „de ce copilul poartă în el demnitatea inerentă”, a explicat mai târziu Arkes în memoriile sale, înseamnă „să pui la lucru premisa că aceasta ar submina și în cele din urmă dizolva ‘dreptul la avort’ și întreaga jurisprudență construită pe acest slogan.”
După comentariile guvernatorului Northam, senatorul Ben Sasse a reluat tema unei asemenea legi cu scopuri „pedagogice”. Noul proiect de lege privind protecția supraviețuitorilor avortului (Born-Alive Abortion Survivors Protection Act) ar urma să solicite personalului medical să „exercite același grad de abilitate profesională, preocupare și diligență pentru salvarea vieții și sănătății copilului” ca și pentru „oricare alt copil născut viu la aceeași vârstă gestațională”.
Proiecte de legi de acest fel pun susținătorii avortului legal în situații incomode. Deși câțiva politicieni nu s-ar sfii să susțină chiar și un drept la infanticid, principiile implicite ale legislației „născut viu” amenință în mod clar logica dreptului la avort. Pe când era senator în legislativul din Illinois, Barack Obama a răspuns la legislația „născut viu” inițiată la nivel de stat prin opoziția la orice proiect de lege care ar „recunoaște pe deplin ca persoană umană” un copil născut în timpul unui avort eșuat. Obama era preocupat că protejarea unui „făt sau copil – așa cum unii l-ar putea descrie” care este „încă temporar viu în afara uterului” ar implica faptul că ei sunt persoane îndreptățite la protecția acordată unui copil de nouă luni care a fost născut la termen”. Senatorul Obama a perceput pericolul pe care acest principiu l-ar pune în calea regimului avortist clădit pe decizia din cauza Roe. Când proiectul a fost supus dezbaterii, senatorul Obama a declarat fără ocolișuri că „în cele din urmă dezbaterea este despre avort și nu despre nașterea vie”.
Așa și este. Sau, cel puțin, cele două nu sunt ușor de separat. Controversele moderne cu privire la avort și infanticid s-au născut (sic) împreună într-un moment nefericit, iar protecția prin lege a copilului imediat după naștere este așezată inconfortabil și neliniștitor lângă premisele care constituie dreptul la avort. Un asemenea pas modest precum asigurarea legală că un copil născut viu după un avort (eșuat) ar fi protejat ar consolida premisele îndreptate în primul rând către ținerea în frâu și, în cele din urmă, în răsturnarea logicii puse în mișcare de Roe c. Wade.
NOTE (ale traducătorului)
[1]. Cauza în urma căreia Curtea Supremă a legalizat avortul pe tot teritoriul SUA în ianuarie 1973. Deciziile Curții Supreme au putere de lege federală și anulează orice decizii sau legi contrare de oricare nivel, inclusiv pe cele ale statelor componente ale federației americane. Articol în românește. [2]. Amendamentul XIV al Constituției Statelor Unite ale Americii a fost adoptat în 1868 și este unul dintre cele cu consecințele cele mai importante în jurisprudență. Amendamentul privește asigurarea dreptului egal la protecția legii și a fost propus ca răspuns la problemele legate de abolirea sclaviei ca urmare a Războiului Civil. [3]. Statele componente au propriile constituții și parlamente și se bucur[ de anumită independență legislativă, dar aceasta nu poate încălca prevederile constituției Federale. [4]. Curțile districtuale din SUA sunt de obicei prima instanță (decizie supusă apelării).
