În unele ţări, jumătate dintre căsnicii se destramă şi este evident că multe cupluri au probleme. Din nefericire, se pare că stresul e în creştere, din mai multe direcţii. Care sunt presiunile cu care ne confruntăm azi, noi cei căsătoriţi, şi ce am putea face pentru a le gestiona bine şi a ne proteja căsnicia?
Când eram adolescent, bunica îmi povestea cum era să fi mireasă în anii ’30, la începutul Marii Depresiuni economice. „Au fost vremuri grele pentru mine şi pentru bunicul tău”, îmi tot spunea.
Erau îngrijoraţi de bani, de ziua de mâine şi de locul de muncă. Nu şi-au pierdut slujba, dar bunicul a trebuit să muncească 12 ore pentru un salariu de la Căile Ferate. Bunica lucra şi ea tot atât, la o fabrică de textile. După ce s-au născut tatăl meu şi fraţii lui, bunica a plecat de la fabrică pentru a-i creşte pe cei mici, dar a continuat să câştige nişte bani ca şi croitoreasă, pentru a avea bani de-ale gurii.
„Da, am avut şi noi probleme”, recunoştea bunica. „Aveam păreri diferite despre cum ar trebui cheltuiţi banii şi crescuţi copiii.” În acei ani, bunicii mei simţeau deseori că au ajuns la capătul puterilor şi, probabil, nu mai găseau resursele pentru a avea răbdare unul cu celălalt.
Apoi, la sfârşitul anilor 1930, sora mai mare a tatălui meu a murit când avea doar 8 ani, iar părinţii bunicii mele, care erau şomeri şi nu aveau casă, s-au mutat la ei – asta a sporit tensiunea din casă.
Încă o văd pe bunica, cu lacrimi în ochi, povestindu-mi cum se certa cu bunicul, învinuindu-se reciproc de moartea fetei lor, şi cum au intrat amândoi într-o depresie încât nici nu şi-au mai vorbit pentru o vreme.
Împreună în vremuri grele
Nu voi uita niciodată discuţiile avute cu bunica. Voia să mă facă să înţeleg că toate căsniciile au „momente grele”. Dar, indiferent de ce-mi povestea că a avut cu bunicul, întotdeauna îmi sublinia dedicarea pe care au avut-o unul faţă de celălalt – hotărârea de a sta alături la bine şi la rău.
Probabil că orice soţ şi soţie, care sunt căsătoriţi de ceva vreme, pot povesti despre momentele dificile prin care au trecut. Într-un fel, nu e nimic nou. Cei căsătoriţi au mereu probleme – dificultăţi care le afectează relaţia.
Psihologii numesc aceste dificultăţi „stres marital”. Mai precis, un stres marital este orice influenţă, situaţie sau eveniment extern care reprezintă o provocare sau un pericol pentru căsnicie. Acestea pot produce tensiuni şi discuţii între soţi şi pot alimenta o stare de spirit care poate distruge relaţia. De asemenea, pot apărea şi efecte mai subtile. Stresul marital îi poate face pe soţi să se îndepărteze unul de altul – cu sau fără un conflict manifest între ei.
Sursele de stres marital includ problemele financiare, şomajul, problemele intime, infidelitatea, opinii diferite asupra creşterii copiilor, problemele cronice de sănătate ale unei persoane aflate în întreţinere, decesul unui copil şi conflictul cu socri. Aceste aspecte au fost mereu o sursă de fricţiuni între soţi şi soţii.
Cu siguranţă, multe cupluri au parte de aceleaşi probleme şi azi. În plus, astăzi există unele ameninţări care nu au existat acum o generaţie sau două sau, cel puţin, nu în măsura în care există astăzi.
Avem de-a face cu o listă lungă şi, evident, nu putem acoperi într-un articol toate sursele de stres. Totuşi, există anumite aspecte pe care consilierii maritali le tot întâlnesc în practica lor. Să vedem deci care cred ei că sunt cele mai mari solicitări pentru o căsnicie în ziua de azi.
Probleme financiare şi şomaj
Chiar şi în vremuri economice bune, banii sunt principala cauză a problemelor maritale. Cuplurile se ceartă asupra modului de cheltuire a banilor şi a gradului de implicare în gestionarea lor. În vremuri de criză însă, ca acum, cu o rată mare a şomajului, cu tăieri de salariu, cu scumpiri ale alimentelor, cu creşteri ale ratelor la bancă, cuplurile sunt şi mai „la limită” cu bugetul.
Deseori, unul dintre soţi economiseşte iar celălalt cheltuieşte prea mult, iar asta conduce la un conflict, în special în perioade financiare mai dificile, când cuplurile dispun de rezerve financiare mai mici pentru zile negre.
Dacă venitul familiei scade, eventual pentru că unul dintre soţi rămâne fără serviciu sau pentru că s-a scumpit coşul zilnic, cei doi îşi pot pierde încrederea într-un viitor comun, pentru că nu mai au bani ca să economisească pentru scopurile pe termen lung, cum ar fi o vacanţă sau avansul pentru o casă. În schimb, îşi fac griji în privinţa bugetului lunar şi pentru plata ratelor, iar asta planează ca un nor negru asupra familiei lor.
Evident, reducerea valorii caselor şi a conturilor de pensii pot contribui şi ele la o perspectivă mai întunecată asupra viitorului.
Orice pierdere a slujbei sau reducere a salariului poate fi un dezastru, dar mai ales atunci când e vorba de soţ. Chiar dacă percepţia şi rolurile în cadrul familiei au suferit modificări în epoca modernă, soţul este încă văzut ca principalul întreţinător al familiei. Dacă el nu mai poate face asta, însuşi respectul său de sine este afectat.
Dacă soţul simte că rolul său de cap de familie este pus în pericol, este posibil să intre într-o fază de amărăciune sau să se îndrepte către alcool sau alte substanţe, în încercarea de a scăpa de presiunile economice de acasă.
Şi soţia poate intra într-o fază neplăcută – în special dacă ea continuă să meargă la serviciu şi să aibă grijă şi de copil şi casă. Dacă soţul nu îşi poate găsi o altă slujbă, e posibil să devină descurajat şi să-şi piardă motivaţia de a găsi un serviciu. Pentru soţie, asta poate apărea ca o promisiune neonorată, pentru că el nu mai încearcă să-şi întreţină familia.
Modurile în care reacţionează o familie la probleme variază. Unii se ceartă, alţii ţipă şi se acuză reciproc. Alţii se închid în ei şi devin deprimaţi şi retraşi.
Orice comportament care aşează o distanţă între tine şi celălalt – nu-i mai vorbeşti, te retragi, nu mai comunici, nu mai arăţi afecţiune, nu mai ai intimitate – nu poate decât să sporească răul. În felul acesta, nu numai finanţele merg rău, ci şi căsnicia în sine.
Mereu ocupaţi
Un stil de viaţă mereu ocupat afectează şi el căsnicia. Multe cupluri sunt împovărate de un program încărcat – serviciu, copii, casă, dar şi încercări de recreere şi funcţii sociale. După ce reuşesc să se achite de toate aceste obligaţii, nu le mai rămâne nimic pentru celălalt sau pentru a se opri, relaxa şi reface.
Multe cupluri care ar trebui să petreacă mai mult timp împreună declară că nu au timp pentru aşa ceva în programul lor încărcat. Trăiesc sub o presiune continuă, care îi face să fie întinşi la maxim.
Desigur, viaţa nu a fost mereu aşa. În anii 1970, două treimi dintre cei căsătoriţi aveau soţia acasă. Toate responsabilităţile casnice erau rezolvate la sfârşit de săptămână. Astăzi însă, numai 40% dintre familii au un membru care stă acasă.
Azi, cuplurile lucrează în medie 63 de ore pe săptămână, în creştere faţă de 52,5 în 1970, conform unui raport din 2009 emis de Georgetown University. Cu ambii părinţi lucrând atâtea ore în afara casei, mulţi simt că nu au altă soluţie decât să folosească nopţile şi weekendurile pentru a veni la zi cu obligaţiile.
Timpul alocat pentru celălalt devine şi mai greu de găsit atunci când cei doi au programe de lucru diferite. Unul poate lucra ziua iar celălalt noaptea, iar ei se întâlnesc numai pentru o scurtă perioadă din zi. Odată cu dezvoltarea rapidă a serviciilor (care necesită mai mulţi angajaţi 24 din 24 de ore decât cer industria sau munca de birou), numărul celor care lucrează după un program nestandard sau noaptea a crescut foarte mult în ultimii zece ani.
Harriet Presser, profesoară de Sociologie la University of Maryland, a studiat această tendinţă şi a constatat că una din patru familii americane, în care muncesc ambii soţi, are un membru care lucrează noaptea sau în schimburi prin rotaţie.
În mod normal, aceste slujbe implică a lucra în unele weekenduri. Asemenea programe de lucru subminează stabilitatea căsniciilor, sporesc volumul de muncă de făcut acasă, reduc coeziunea familiei şi necesită soluţii complicate pentru îngrijirea copiilor. Familiile în care un membru lucrează în ture de noapte petrec mai puţin timp de calitate împreună şi sunt mai puţin fericite decât cele care lucrează doar ziua. Evident, au şanse mai mari să ajungă la separare sau divorţ.
În plus faţă de programul de lucru încărcat, părinţii aceştia au şi copii implicaţi în nişte activităţi extra-şcolare. Weekendurile erau cândva nişte zile în care familia se oprea din toate şi se relaxa împreună. Acum însă, părinţii sunt ocupaţi şi în weekend pentru a-şi duce copiii la diferite sporturi.
Iar lucrurile nu se opresc aici. Unii adaugă preocupări sau hobbyuri la un program deja încărcat – weekenduri la pescuit, fotbal cu prietenii, etc. Dacă majoritatea părinţilor nu sunt deja supra-încărcaţi cu activităţile copiilor, probabil că activităţile adulţilor nu ar fi o problemă prea mare. În realitate, între a-i duce pe copii la activităţi şi a te implica personal în două-trei activităţi cu alţi adulţi, cea care ajunge pe ultimul loc e întotdeauna căsnicia.
Programul de lucru încărcat nu conduce automat la probleme în familie, însă reprezintă o provocare care trebuie gestionată. Soţii se pot trezi decuplaţi unul de celălalt pentru că nu petrec suficient timp împreună şi duc vieţi separate.
Stilul de viaţă alert şi supra-încărcat îi poate face pe soţi şi pe soţii să se simt epuizaţi şi stresaţi, ceea ce complică relaţionarea dintre ei. Lucrurile devin şi mai complicate dacă cei doi nu au grijă de ei în ceea ce priveşte somnul şi alimentaţia sănătoasă.
Distrageri electronice
Un alt mod în care timpul şi atenţia sunt deturnate de la căsnicie este prin intermediul tehnologiei. Ceea ce era cândva un timp alocat familiei este acaparat acum de calculatoare, iPod-uri, iPhones, jocuri pe calculator şi alte distrageri electronice. Desigur, aceste lucruri nu ne fac să ne simţim stresaţi, însă comportă şi ele o ameninţare la adresa căsniciei.
La cel mai de jos nivel, a petrece prea mult timp la calculator conduce la timp insuficient pentru relaţia maritală, la subminarea apropierii şi la ridicarea unor bariere între soţ şi soţie.
Atenţia cuplurilor este captată de multe lucruri, în mare parte din cauza acestor mijloace electronice. Oamenii sunt conectaţi la diferite echipamente din prima secundă în care deschid ochii dimineaţa.
Însă nu sunt doar tehnologiile cele care îi trag pe soţi în direcţii diferite. Televizorul, care există deja de câteva generaţii în toate casele, este o problemă serioasă. Mai mult de jumătate dintre cuplurile cu probleme ţin televizorul deschis de cum au venit acasă şi până merg la culcare. Acesta este pornit chiar şi când familia ia cina. Astfel, membrii familiei nu mai au timp să converseze – atenţia lor e către televizor, iar relaţia dintre ei are de suferit.
Membrii familiei nu fac asta intenţionat – nu îşi abat atenţia în alte direcţii în mod conştient. Unii pur şi simplu alunecă în această direcţie a obişnuinţei de a sta mereu conectaţi la calculator sau Blackberry. Alţii se simt foarte obosiţi după serviciu şi tot ce vor să facă e să vegeteze în faţa televizorului. Iar alţii au emailuri de serviciu la care trebuie să răspundă seara, de acasă.
Este interesant că, pe de-o parte, avem mai multe mijloace de comunicaţii astăzi, dar pe de altă parte cuplurile au mai multe probleme de comunicare. Acest lucru se datorează nu doar faptului că cei doi petrec prea mult timp online, ci şi faptului că mijloacele de comunicare normală, faţă în faţă, sunt înlocuite de trimiterea de mesaje pe internet sau telefon.
Aceste schimburi electronice de informaţii şi această comunicare evident că nu sunt ingredientele unei relaţionări sănătoase într-o familie.
Infidelitate online
O latură a internetului, mai întunecată decât răpirea timpului alocat familiei, ţine de pornografia, fanteziile erotice şi relaţiile anormale de acolo, care conduc în cele din urmă la subminarea relaţiei dintre soţi.
Potrivit unui raport al Asociaţiei Americane pentru Consiliere Maritală, între 20 şi 33% dintre utilizatorii de internet din SUA intră pe internet din motive sexuale – fie pentru fotografii porno, fie pentru relaţii sexuale online. Majoritatea dintre aceştia sunt bărbaţi căsătoriţi. Şaptesprezece la sută dintre utilizatori devin dependenţi de o activitate sexuală online.
Internetul le oferă oamenilor foarte multe moduri de a fi necredincioşi unul altuia. Nu mai ai nevoie să cumperi reviste deocheate sau să te întâlneşti cu cineva la un motel. Doar dai drumul la calculator şi ai acolo tot ce cauţi şi chiar mai mult – totul în intimitatea casei tale.
În unele cazuri, după un prim contact pe internet, cei doi străini îşi dau întâlnire şi în viaţa reală, implicându-se într-o relaţie extra-maritală.
Asemenea lucruri afectează încrederea şi intimitatea dintre soţ şi soţie, finalul fiind deseori divorţul. Pornografia promovează o imagine denaturată a sexualităţii, iar consumatorul de pornografie ajunge să caute mijloace din ce în ce mai extreme de a-şi satisface nevoile psihice induse de acele imagini.
Declin etic şi moral
Deşi cuplurile au parte de un stres marital considerabil în ziua de azi, e bine să ţinem cont că oamenii s-au confruntat întotdeauna cu probleme.
Povestea bunicilor mei, menţionată la începutul acestui articol, e doar un exemplu. Ei au avut partea lor de probleme în timpul crizei economice din anii 1930, iar acei factori de stres îi avem şi acum, în contextul crizei economice – bani mai puţini, program de lucru mai lung, probleme cu socri şi cu copiii, inclusiv decesul unui copil. Mulţi oameni din acea perioadă au avut probleme de genul acesta, dar nu au lăsat dificultăţile să le macine căsnicia.
Rata divorţului era relativ redusă atunci, la cel mult 10% dintre căsnicii. Aşa stăteau lucrurile nu doar în anii ’30, ci în toată prima jumătate a secolului 20. Parţial, explicaţia este şi pentru că nu era practic să pleci.
Divorţul era considerat o ruşine, ceva ce „oamenii respectabili” nu făceau. De asemenea, era foarte complicat şi costisitor. Cuplurile trebuia să dovedească motivele de divorţ şi majoritatea nu îşi puteau permite cheltuielile de judecată. Mai mult, majoritatea femeilor nu aveau serviciu şi nu s-ar fi putut întreţine singure.
La sfârşitul anilor 1960, rata divorţurilor a început să crească. A crescut pentru următorii douăzeci de ani, până la un 50% în 1980, când s-a stabilizat. Ceea ce a condus la această creştere, mai mult decât alte cauze, a fost declinul etic şi moral.
E adevărat, astăzi există multe presiuni externe care fac dificilă rămânerea conectaţi a celor căsătoriţi. De la marea criză din anii 1930, oamenii sunt acum cel mai ocupaţi şi cu cei mai puţini bani. Dar nu aceste motive sunt cauzele finale ale ruperii familiilor. Dacă ar fi fost, toate familiile ar fi fost la fel de solide sau slabe ca şi tendinţele sau circumstanţele sociale din jurul lor.
Egoism mai presus de dedicare
Pericolul suprem la adresa familiei de astăzi nu este stresul extern, ci ceea ce se petrec înăuntru. Prea adesea, în societatea noastră modernă, dacă căsnicia ajunge într-o fază dificilă sau nu răspunde nevoilor personale precise, oamenii nu au nici o problemă cu a pleca.
Astăzi, mulţi rămân într-o relaţie atât timp cât obţin de la ea ce vor. Ei sunt concentraţi pe a fi ei fericiţi, nu pe a face ce este corect. Atenţia nu mai este pe „noi”, ci pe „eu/mine/mie”.
Atunci când o astfel de abordare se întâlneşte cu problemele inevitabile ale vieţii, liantul dintre cei doi dispare. De pildă, dacă unul dintre cei doi devine afectat de o boală cronică, relaţia este posibil să nu reziste.
Trăim într-o lume care caută interesul şi satisfacţia proprie. Mass-media ne îndeamnă să ne gândim la noi înşine în cel mai egoist mod. „Pentru că meriţi” – vă sună cunoscut? „Tu înainte de toate” e sloganul unui partid politic din România. Încet-încet, fiind preocupaţi de cum putem obţine noi mai multe, uităm cum este să dăm, iar într-o căsnicie despre asta e vorba, despre a da. „Cum te pot ajuta? Ce pot să fac pentru tine?” în loc de „Ce am eu de câştigat din asta?”
Infidelitatea online se întemeiază anume pe această mentalitate. „Nimeni nu-mi înţelege nevoile. Eu am nevoie mele şi deci am să mă ocup singur de ele, în felul meu.”
Pentru mulţi, credinţa şi Dumnezeu nu mai au nici un rol în viaţă. Aspectele morale ale credinţei sunt expediate la gunoi cu epitete ca „habotnic” şi „înapoiat”. Fiecare are propriul cod moral, pe care îl adaptează de la o zi la alta, în funcţie de nevoile personale care trebuie satisfăcute. În felul acesta, fiecare face absolut ce vrea, fără nici o oprelişte.
Această optică asupra familiei, de tipul „nici o obligaţie, eu întâi de toate” a început să se formeze la sfârşitul anilor 1960, în contextul unei „revoluţii sexuale” care nu i-a eliberat pe oameni, ci a distrus nişte bariere necesare şi i-a lăsat pe toţi goi şi obsedaţi de satisfacerea propriilor nevoi. Un proverb spune „nu dărâma în zid înainte de a şti pentru ce a fost pus acolo”. Tot atunci au apărut şi procedurile de divorţ în care nu trebuia să mai declari vreun motiv.
De atunci, divorţul a devenit un lucru tot mai acceptat. În România, în anul 2010, divorţul a fost liberalizat până acolo încât se poate pronunţa la notar – dacă nu există copii şi nici un partaj implicat. Desigur, există situaţii în care divorţul poate fi o necesitate, cum ar fi cazurile de violenţă casnică, însă asemenea situaţii sunt rare în raport cu numărul divorţurilor. Divorţul se prezintă ca o soluţie sau o ieşire facilă dintr-o situaţie în care egoistul nici măcar nu se mai gândeşte cum să rezolve împreună cu celălalt problemele casnice. Dacă nu mai merge, nici măcar nu mai încercăm să vedem ce este de făcut. Dominaţi de egoism, oamenii încearcă să evite orice fel de dificultăţi.
Împreună prin furtună
În ultimă instanţă, soluţia pentru a rezista în faţa tuturor acestor ameninţări este dedicarea necondiţionată. Numai atunci când soţul şi soţia sunt complet dedicaţi unul altuia vor putea face faţă presiunilor vieţii cu care se vor întâlni.
Aceasta implică a trăi după anumite standarde sau principii, iar cele mai solide şi mai verificate principii de viaţă pentru o căsnicie sunt cele enunţate în Biblie. Printre ele se află a pune nevoile celuilalt mai presus de ale tale, a nu părăsi în momente de cumpănă şi a lucra împreună, ca o echipă, pentru depăşirea greutăţilor. Acest fel de dedicare este cel mai important lucru pe care îl putem face pentru a ieşi cu bine din orice situaţie de criză familială. De asemenea, există şi alte strategii:
Abordaţi situaţiile într-un spirit de comunicare. Dacă este ceva ce vă nelinişteşte, trebuie să vă faceţi timp pentru a discuta împreună, într-un cadru relaxat. Trebuie să fiţi dispuşi să vă împărtăşiţi preocupările, temerile şi speranţele, fără a critica sau judeca. Vorbiţi despre cum aţi putea lucra împreună pentru a îmbunătăţi situaţia.
„Pentru ca un cuplu să lucreze împreună ca o echipă, fiecare are nevoie să ştie ce gândeşte celălalt”, spune dr. Pauline Boss, profesoară de Ştiinţe Familiale la University of Minnesota. Când tu şi soţia încetaţi a mai vorbi unul cu celălalt, atunci problemele maritale se amplifică.
Arătaţi afecţiune. Transmiteţi-i celuilalt că îl iubiţi şi spuneţi-i-o. „Când eşti în mijlocul unei situaţii, este cel mai prost moment să presupui că celălalt ştie ce simţi”, spune dr. Boss. „Anume în momente grele are nevoie celălalt să fie reasigurat de sentimentele tale.”
Cultivaţi o atitudine pozitivă şi mulţumitoare. În Biblie citim că trebuie să fim mulţumitori pentru toate lucrurile. Indiferent de cum se prezintă lucrurile, întotdeauna există ceva pentru care să fim recunoscători (1 Tesaloniceni 5:18).
Bunica obişnuia să-mi spună că „slujba de la Căile Ferate a bunicului, în timpul Marii Crize, nu era plătită grozav, dar cel puţin avea un loc de muncă”. Bunica ştia să vadă partea bună a lucrurilor. Aşa trebuie să facem şi noi. Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru tot ce avem în viaţă. Să învăţăm să apreciem calităţile soţiei şi să alegem, conştient, să nu privim la lipsurile ei. Un soţ recunoscător e întotdeauna o prezenţă plăcută. Nu doar aceasta, dar dacă păstrăm o atitudine pozitivă, sunt şanse să se molipsească şi soţia.
Faceţi timp pentru a sta împreună. Programaţi-vă timp unul pentru celălalt, pentru a fi singuri şi vă îndepărta de sursele de stres. Mergeţi în parc împreună. Mergeţi la cinema sau la restaurant. Trezeşte-te cu jumătate de oră mai devreme duminica pentru a face cafeaua pentru amândoi. Beţi un ceai împreună după ce copiii s-au dus la culcare.
„Indiferent de cât de mare e stresul, trebuie să vă îngăduiţi un respiro periodic”, spune dr. Boss. „Aveţi nevoie de timp să vorbiţi unul cu altul, fără necazul cu care vă confruntaţi, astfel încât să vă puteţi pune ordine în gânduri şi să-i puteţi spune celuilalt „Da, sunt obosit” sau „Ţine-mă în braţe”. Când soţii sunt sub presiune, deseori au multe să-şi spună, dar nu găsesc timpul necesar.”
Dacă nu puteţi să vă faceţi timp unul pentru celălalt, atunci trebuie să schimbaţi ordinea priorităţilor din agendă, ca să puteţi face şi aceasta.
Cereţi sfaturi. Dacă simţiţi că nu reuşiţi să găsiţi singuri o soluţie, apelaţi la prieteni maturi şi de încredere.
În funcţie de problemă, ajutorul poate veni de la un prieten cu experienţă, de la un psiholog sau de la un preot. Odată ce simţiţi că nu puteţi întrevedea soluţia la o problemă, e bine să căutaţi ajutor fără a aştepta ca problema să se amplifice.
Priviţi provocările ca pe ocazii care vă pot întări căsnicia. Dificultăţile cu care vă confruntaţi vă pot apropia unul de celălalt. Când lucraţi împreună, într-o manieră constructivă – comunicaţi, vă apreciaţi unul pe celălalt, căutaţi întâi la nevoile celuilalt – puteţi ieşi din asta mai puternici şi mai apropiaţi. Veţi avea astfel o mai mare încredere în voi pentru următoarea situaţie care apare. Având asta în minte vă poate ajuta să rămâneţi acolo şi să nu dezertaţi.
Trăim într-o lume plină de presiuni. Viaţa noastră e plină de provocări. Ce e însă important este ca tu şi soţia ta să vă sprijiniţi unul pe celălalt în momentele grele şi să nu permiteţi dificultăţilor să vă separe.
