Toate formele de surogație sunt crude pentru copii deoarece chiar și așa-numita surogație altruistă presupune luarea nou-născutului de lângă mama sa gestațională, când fiecare aspect, fiecare celulă, fiecare dorință a copilului este orientată către corpul mamei sale, pentru supt, pentru a căuta alinare și siguranță.
Ca persoană adoptată, am fost luată de la naștere de lângă mama mea. Am țipat după ea trei zile, iar fișele din spital sunt mărturie pentru starea mea de tulburare. Adoptații din întreaga lume se luptă cu depresia și furia, cu dificultățile în a se încrede sau a se atașa de cineva, cu un profund sentimente de pierdere cauzat de pierderea mamei lor la naștere. Studii științifice dovedesc că separarea neonatală în lunile cruciale de după naștere perturbă ritmul cardiac și somnul copilului precum și alte sisteme biologice, predispunându-l pe acesta la dificultăți mai târziu în viață, la boli și tulburări mintale. Abordând surogația din perspectiva drepturilor copilului, trebuie să luăm în considerare ceea ce știm despre confuzia cauzată de separația de mamă.
Vezi și: „Pântece de închiriat” – documentar despre industria „mamelor purtătoare” în India
Argumentul că surogația poate fi etică atâta timp cât nu este comercială și este făcută altruist pentru un prieten sau o rudă nu rezistă unei analize atente. Kajsa Ekis Ekman în Being and Being Bought: Prostitution, Surrogacy and the Split Self („A fi și a fi cumpărat: Prostituția, surogația și sinele împărțit”) punctează că „dacă procedura este legalizată, o femeie va purta un copil conform termenilor unui contract – crește riscul dezolvători unei piețe negre… Așa cum traficul este consecința prostituției, surogația altruistă și comercială sunt niveluri diferite ale aceleiași scale.”
În Australia, previziunile lui Ekman au devenit realitate. Suntem cei mai mari consumatori de surogație în afara granițelor, cu toate că surogația altruistă rămâne legală în Australia. Americanii și britanicii domină și ei printre cumpărătorii străini în în ciuda faptului că în țările sau statele lor surogația comercială este legală.
Așa încât, nu doar că „nu există nicio dovadă că surogația altruistă va ține în frâu piața comercială [de surogație]”, dar Ekman subliniază de asemenea că toate femeile sunt plătite, oricum, pentru orice fel de surogație. Spre exemplu, în vacanțe, o garderobă nouă, taxe școlare pentru ceilalți copii ai mamei gestaționale și așa mai departe.
Indiferent că surogația este altruistă sau comercială, problema etică fundamentală rămâne aceeași. Ekman o sumarizează bine: „femeia este redusă la un container… Sarcina este transformată într-o funcție care îi servește pe alții. Funcționalizarea precede întotdeauna comercializarea, după cum putem vedea în prostituție. Ce se petrece în retorica surogației altruiste este că obișnuiește într-un mod agresiv oamenii să vadă în sarcină ceva pe care femeia îl poate împrumuta altora – atunci când nu îl vinde.”
Termenul surogație „altruistă” nu reflectă nicicum modul în care nou-născutul trece prin experiența surogației. Aceasta arată un eșec tragic al empatiei între adulți și copii care este oglindit în alți termeni în limbajul surogației. De exemplu, surogația „tradițională” este folosit pentru a descrie abandonarea de către femeie a propriului copil, creat cu propriul ovul. Desigur că nu este tradițională, din moment ce a început odată cu tehnologiile reproductive moderne. Altfel, cedarea copilului nu este diferită de abandonarea „tradițională” a copilului.
„Carieră gestațională” e un termen folosit pentru a descrie mama al cărei copil a fost la un embrion donat sau cumpărat. Această situație prezintă o problemă suplimentară, anume că mama biologică a copilului este împărțită în două: ceva ce nu s-a mai întâmplat în istoria umanității. În graba de a îmbrățișa avansul tehnologiilor reproductive, se acordă prea puțină considerație faptului că aceasta plasează copilul într-o enigmă morală și existențială.
Când părintele beneficiar nu este și donorul [de ovule/spermă, n.trad.] aceasta provoacă încă o fractură în identitatea copilului între părintele genetic, cel gestațional și cel legal. Cu aceasta vine și pierderea identității: ignorarea forțată a sinelui și a structurilor genealogice. Această auto-cunoaștere – atât de importantă și intrinsecă pentru identitate – creează un sentiment de apartenență și de „viață cu sens” în interiorul țesăturii familiale și a fost centrală pentru cultura civilizației umane de milenii.
Surrogacy Australia, un ONG australian pro-surogație, argumentează că permiterea și reglementarea surogației comerciale în Australia va asigura drepturile copilului prin aceea că va împiedica ducerea copilului peste hotarele țării în care s-a născut. Dar, atunci când drepturile și interesele nou-născuților sunt prioritizate și luate în considerare după cum trebuie să fie, devine evident că surogația în sine este cea care violează drepturile copilului și lucrează contrar intereselor acestuia. Legalizarea surogației comerciale nu face decât să ducă această transformare a oamenilor în marfă și exploatarea femeilor la o extremă. Ființe umane vândute sau închiriate – asta ce ceva ce n-ar trebui niciodată să fie susținut de vreun guvern. Surogația comercială ar trebui să fie de neconceput într-o societate modernă care își asumă că s-ar afla pe un drum către o umanitate mai „bună” sau mai mare.
Procesul de modernizare, cu toată dezvoltarea tenhologică a fost eliberator în multe aspecte dar fără legislație care să permită ducerea la extremă a acestui proces, eliberarea ar putea fi într-atât de modernizantă încât să le taie oamenilor legătura cu înaintașii lor și chiar rațiunea de a trăi. Exact asta face surogația, în plus rupând pe cel care se naște de cea mai apropiată persoană de el: mama gestațională, transformând-o în simplu vizitator sau spectator al vieții copilului său, atunci când nu este eliminată complet, așa cum se întâmplă în cele mai multe cazuri.
Mama gestațională este unica persoană pe care copilul abia născut o cunoaște. Pentru fiecare copil, mama este femeia care l-a creat și purtat prin cele nouă luni de gestație simbiotică, stabilind astfel prima lui relație cu un adult, iar distrugerea acestei relații vatămă și mama și copilul. Mama gestațională este părintele natural al copilului ei, indiferent că celulele sexuale (ovulul) sunt ale ei sau nu. Este o urgență ca națiunile lumii să pună în practică drepturile copilului de sub Convenția ONU care în articolul 9 conferă [corect este „recunoaște”, întrucât aceste drepturi sunt naturale și nu conferite de vreo autoritate, n. trad.] fiecărei ființe umane dreptul de a nu fi separat de părinții săi. Protecția legislației este optimă atunci când legile interne recunosc că respectul față de drepturile fiecărui înseamnă și să rămână cu și să fie crescut de mama sa gestațională.
