Obișnuiam să avem un sentiment al rușinii, care ne influența comportamentul. Conștiința că am aruncat un cuvânt rău sau că am comis o faptă ticăloasă ne provoca rușine. O admonestare pentru portul unui obiect de îmbrăcăminte necorespunzător sau provocator declanșa în noi o furtună. Trădarea credinței, a familiei sau a țării era odată considerată un act rușinos care trebuie evitat cu orice preț. Ne rușinam atunci când nu reușeam să ne ridicăm la standarde înalte.
Acest sentiment a dispărut astăzi. Oamenii încă fac lucruri înșelătoare și, mai mult, astfel de acte sunt mult mai frecvente astăzi. Dar ele, indiferent cât de grosolane, nu mai trezesc în inimile călduțe nici rușine și nici remușcare.
Motivul acestui comportament lamentabil este că nu ne mai menținem la standarde înalte. Degeaba căutăm să readucem în discuție rușinea dacă nu abordăm modul în care ne raportăm la aceste standarde.
În lipsa unei perspective metafizice
Simțul rușinii provine dintr-o perspectivă metafizică asupra lumii, perspectivă conform căreia singura modalitate de a interpreta realitatea în mod semnificativ este de a privi dincolo de existența materială a lucrurilor. În tradițiile clasice și creștine, oamenii au făcut acest lucru căutând principiile și cauzele profunde ale evenimentelor.
Cu alte cuvinte, ei au încercat să înțeleagă natura lucrurilor și, din această percepție, au derivat principii și modalități de a face față vieții și lumii din jurul lor. Astfel, ei au dezvoltat valori care se regăsesc și azi în artă, filozofie și religie: acele valori care pun în valoare spiritulul în detrimentul materialului; care așează frumosul peste vulgar; virtutea, asupra păcatului.
Această „societate metafizică” a dezvoltat un bogat corp de idei, legi și principii filozofice, iar generațiile următoare au aplicat aceste idealuri culturii și obiceiurilor din țările lor, născând astfel standarde ridicate de comportament pe care toți se așteptau să le respecte. dar a și identificat și considerat drept rușinoase nivelurile inferioare de conduită – cele inacceptabile, imorale și grosiere.
Rușinea ca redută de apărare
Rușinea este un produs al unei societăți care prioritizează sufletul asupra trupului. Este un mecanism de apărare împotriva a tot ceea ce este josnic, vulgar, păcătos.
În cartea sa, apărută în limba engleză, „Cunning of Freedom: Saving the Self in a Age of False Idols”, filosoful polonez Ryszard Legutko explică modul în care sentimentul rușinii se naște din „reacția elementelor mai înalte ale naturii umane la incursiunea instinctelor de bază ale acesteia”.
Sufletul virtuos se ridică în mod natural împotriva poftelor rușinoase. Instinctiv, percepem când cedăm tentațiilor, slăbiciunilor sau dorințelor rele, iar simțirile noastre se răzvrătesc împotriva acestora. Rușinea poate avea chiar manifestări fizice – roșeața obrajilor sau stângăcia în mișcări.
Astfel, atunci când nu reușim să ne ridicăm la standarde înalte, ne simțim rușinați pentru faptele sau cuvintele noastre ignobile. Trădarea credinței ori a familiei ar trebui să trezească în noi sentimente de rușine pentru perfidia de care am dat dovadă. Atunci când păcătuim grav, conștiința noastră este rănită și resimte rana ca pe o chemare la mărturisire și la căutarea iertării.
Beneficiul de a te rușina
Rușinea servește ca sistem de avertizare timpurie: odată declanșată, ne obligă să ne schimbăm comportamentul. Rușinea reprezintă o ciocnire spectaculoasă între bine și rău, un sentiment puternic care ne face să contemplăm răutatea faptelor noastre și consecințele lor de durată asupra ceea ce suntem.
Astfel, sentimentul rușinii aduce beneficii nu doar individului, ci societății; el nu se limitează la reflecții strict personale, ci se extinde la modul în care alții reflectă asupra noastră. Mulți sunt convinși să abandoneze căile greșite din teamă de rușinea pe care acestea o vor aduce asupra lor, a comunităților și a familiilor lor.
Cu rușinea ca o barieră, societatea poate stabili standarde ridicate de conduită, poate propune perspective înălțătoare și fapte nobile. Teama de „a te face de râs” dă naștere unei bogate experiențe de obiceiuri, comportamente și maniere care ne protejează de cele mai grave erori ale firii noastre căzute.
Dar o atare perspectivă este posibilă doar într-o lume metafizică. Cei buni, adevărați și frumoși la suflet ocupă în această lume un loc de cinste, deoarece oamenii recunosc că există lucruri mai importante decât plăcerea vieții și confortul: ei se simt atrași spre Rai, spre Dumnezeu, Cel care a creat lumea cu sens și scop.
O lume a materialismului găunos
Cât despre prezent, pierderea rușinii în lumea de astăzi vine dintr-o schimbare profundă a valorilor. Lumea noastră materialistă copleșește virtuțile și le înăbușă pentru a face loc confortului și plăcerilor; transformă totul într-o obsesie a bunăstării și a satisfacției, până la punctul în care ne identificăm cu orice ne-am dori să fim.
Lumea noastră metafizică este goală pe dinăuntru, o mărturie a unor vremuri trecute. Focul purificator al rușinii este stins, sufocat într-o pustietate postmodernă, lipsită de povești sau idealuri. Rușinea revine ocazional, în vremuri de depresie și plictiseală, dar este rapid măturată de o cultură neliniștită, care ne cere doar să mimăm veselia, în goliciunea noastră interiorară.
Nu mai există rușine pentru că am pierdut valorile și standardele înalte care odată ne guvernau viața. Numai o respingere a mentalității materialiste și o întoarcere la Dumnezeu ne vor restabili acest sentiment, atât de necesar.
