Astăzi are loc la sediul Guvernului o întâlnire cu persoane și organizații din afara mediului politic, invitate la consultări pe tema construirii bugetului pe 2016. Este o premieră, decisă de șefa noului Minister al Consultării Publice, d-na Violeta Alexandru.
Deși nu înțelegem ce influență sau relevanță poate avea opinia unor nespecialiști și nici nu putem avea încredere în inițiativele d-nei V. Alexandru, fostă șefă a unei oficine soroșiste în România (Institutul pentru Politici Publice), am considerat util să trimitem opinia de mai jos:
SOLICITĂM stoparea oricărei finanțări publice pentru opțiunile reproductive:
– „întreruperea” electivă a sarcinii;
– produse contraceptive;
– fertilizarea in vitro și embriotransferul.
Redirecționarea fondurilor astfel eliberate (un total de circa 5,5 milioane euro/an, dacă se respectă alocările comunicate de ministerul Sănătății în anul 2013) către acoperirea teritorială cu servicii integrate în direcția afecțiunilor (spre exemplu: prevenirea și tratarea obezității infantile; depistajul precoce al surdității prin screening neonatal și programul național de implant cohlear etc.).
EXPLICAȚIE. Considerăm că nu se justifică, sub nicio formă, cheltuieli publice privind opțiunile reproductive:
a) Sarcina nu este o afecțiune ci o stare naturală a femeii, care este echipată anatomic pentru sarcină și tot ceea ce ține de reproducere. Dimpotrivă, avortul („întreruperea” sarcinii) prezintă riscuri deosebite pentru sănătatea femeii, fizică și psihică, pe termen lung.
b). Administrarea de contraceptive nu este un tratament, în care să se pună deci problema raportului risc/beneficiu al medicamentului sau al produsului administrat, și nu previne nicio boală, având în vedere că sarcina nu este o boală, ci o stare fiziologică normală. Mai mult, administrarea contraceptivelor este legată de riscuri serioase pentru sănătatea și chiar viața femeii.
c). În urma tratamentelor FIV vor fi suprimați, direct prin distrugere sau indirect – prin folosirea lor în cercetare, foarte mulți embrioni, ceea ce înseamnă moartea a tot atâtea fiinţe umane aflate în stadiul incipient al existenţei lor.
În plus, în toate cele 3 cazuri se comite un abuz prin încălcarea libertății de conștiință a contribuabililor creștini și nu numai, care nu pot fi de acord cu o astfel de utilizare a fondurilor colectate la bugetele Sănătății.
Întrucât banul public trebuie să contribuie la creșterea calității vieții și a gradului de sănătate al populației și nu la suprimarea vieților umane, la expandarea riscurilor de îmbolnăviri și patologii, opțiunile precizate (avortul, contraceptivele și fertilizarea in vitro) trebuie să rămână, inclusiv în ce privește aspectele financiare, în sfera privată.
În general utilizarea realizărilor moderne ale medicinei trebuie făcută cu discernământ și ţinând seama de necesitatea păstrării fundamentelor morale ale societăţii.