A ales viaţa înfruntând moartea pentru că dorinţa de a naşte un fiu sănătos a fost mai puternică decât orice altceva. Povestea Chiarei Corbella, 28 de ani, din Roma, este aceea a unei mame eroine.
Uneori Dumnezeu, precum un bun grădinar, coboară în grădină pentru a controla florile pe care le-a semănat şi, dacă găseşte una deosebit de frumoasă, o ia cu Sine şi o duce în casa Sa. Cu câteva luni în urmă, la Roma, a avut loc înmormântarea tinerei Chiara, după o suferinţă de circa doi ani, provocată de o tumoare.
Această tânără de doar 28 de ani, frumoasă, întotdeauna cu surâsul pe buze, a murit de fapt pentru că a amânat curele care ar fi putut-o salva, numai pentru ca să ducă la bun sfârşit sarcina copilului său Francesco, un copil dorit încă din primul moment al căsătoriei sale cu Enrico.
Nu era la prima sarcină Chiara. La câteva luni după căsătorie, tânăra a rămas însărcinată cu Maria, o copilă ce, încă de la primele ecografii, a fost diagnosticată cu anencefalie, adică o malformaţie congenitală care ar fi făcut-o să se nască fără encefal, ori cel mult cu un encefal parţial.
Cei doi tineri soţi au primit, fără să se îndoiască, această nouă viaţă ca pe un dar al lui Dumnezeu, cu toate că medicii au încercat în fel şi chip să-i determine să renunţe. Şi s-au bucurat timp de 30 de minute, atât cât a durat viaţa micuţei, celebrând botezul şi însoţindu-o pentru „naşterea sa pentru cer”.
La câteva luni, o nouă sarcină. Şi în acest caz, însă, bucuria a fost diminuată de primele ecografii care nu prevedeau nimic bun. Copilul, un băieţel numit David, ar fi trebuit să se nască fără picioruşe.
Înarmaţi cu darul credinţei şi al iubirii, cei doi soţi au decis să ducă până la sfârşit sarcina. O alegere „inconştientă şi obstinată”, a scris cineva pe web, însă cu siguranţă o alegere de credinţă.
Cam pe la cea de-a şaptea lună, o ecografie a relevat malformaţii viscerale şi absenţa picioarelor micuţului David. „Copilul este incompatibil cu viaţa”, a fost sentinţa. Incompatibil cu viaţa pământească, nu cu cea cerească.
Cei doi au aşteptat aşadar naşterea copilului, pe 24 iunie 2010 şi, după ce au celebrat în grabă botezul, l-au însoţit prin rugăciune până şi-a dat ultima suflare.
Suferinţe, traume, descurajare. Însă Chiara şi Enrico nu s-au opus nicicum vieţii, căci, după câtva timp, a rămas iarăşi însărcinată: se numea Francesco.
De această dată ecografiile confirmau sănătatea copilului, însă, pe la a cincea lună, medicii i-au diagnosticat Chiarei o leziune a limbii ce, după o primă operaţie, s-a dovedit a fi mult mai gravă: un carcinom.
Chiara şi soţul său, însă, nu şi-au pierdut credinţa ci, stând de partea lui Dumnezeu, s-au decis şi de astă dată să spună DA vieţii.
Chiara l-a apărat pe Francesco cu înflăcărare şi, deşi o păştea un mare risc, a amânat curele împotriva cancerului pentru a duce mai departe sarcina. Doar după ce a născut tânăra a putut să se spună unei noi intervenţii chirurgicale, mai radicale, cât şi succesivelor şedinţe de chimioterapie şi de radioterapie.
Francisc s-a născut sănătos pe 30 mai 2011, însă Chiara, consumată până-ntr-atât de cancer încât şi-a pierdut vederea la ochiul drept, după un an a trecut la cele veşnice.
Într-o miercuri, cam pe la prânz (13 iunie 2012), înconjurată de rude şi prieteni, a terminat lupta cu „balaurul” care o persecuta, căci aşa numea ea cancerul, referindu-se la fiara din Apocalips.
Chiara acum are grijă de ceilalţi micuţi ai săi, Maria şi Davide, şi se roagă, de acolo de sus, pentru Francesco, aşa cum a scris în scrisoarea ce a lăsat-o fiului, scrisoare ce a fost citită de soţul Enrico la înmormântare.
