Asociatia Provita Media după Pro-life Philippines, 31 iulie 2012
Repetă o minciună suficient de des, cum spunea Joseph Goebbels, şi ea va deveni adevăr. În mod ironic, astăzi, acest lucru se adevereşte foarte des, mai ales pentru că există un val uriaş de dezinformare, pus în circulaţie de susţinătorii proiectului de lege privind sănătatea reproducerii. Enumerăm aici 5 dintre cele mai scandaloase erori care au fost dezbătute pe forumuri şi în mass-media filipineză.
Primul mit: Filipine are nevoie de încetinirea ritmului creşterii populaţiei /a ratei de fertilitate /de reducerea numărului de oameni, deoarece prea mulţi oameni produc sărăcie.
Realitatea: Rata de creştere economică a ţării scade încă din anii ’60 şi, potrivit Biroului Naţional de Statistici, rata de creştere se află la un nivel procentual de 1,94%. Aceasta se întâmplă fără beneficiile legii sănătăţii reproducerii. Pe de altă parte, conform economistului filipinez cunoscut dr. Bernardo Villegas, 200 de miliarde de peso [cca. 7 miliarde USD] se pierd anual din cauza evaziunii fiscale, iar un alte 200 miliarde se pierd din cauza mitei şi corupţiei. Având în vedere aceste cifre, ar trebui oare să reducem numărul de persoane sau să diminuăm corupţia?
Realitatea: Modul malthusian de gândire – prea mulţi oameni într-o ţară provoacă sărăcie – a fost demascat demult de economişti ca Simon Kuznets, laureat al Premiului Nobel pentru economie. Nu a existat niciodată o legătură clară între creşterea economică şi creşterea populaţiei. Cu toate acestea, într-un articol din ASEAN Economic Bulletin, întitulat „Relaţia dintre creşterea populaţiei şi creşterea economică în economiile din Asia”, scris de Wong Hock Tsen şi Fumitaka Furuoka: „pentru China, Singapore, şi Filipine populaţia se găseşte în dependenţă Granger (dependenţă directă) de creşterea economică şi nu invers. „În mod similar, rapoartele de la HSBC, spun: „Filipine arată că s-a fixat pe o perioadă de mai multe decenii de creştere fermă”. Iar guvernatorul BSP Amando Tetangco menţionează că „economia Filipinelor va primi impuls suplimentar de la cetăţenii săi, până în 2015, deoarece intră în „miezul dulce” demografic, adică vârstă medie a filipinezilor de 22,2”. El a citat un studiu recent al Naţiunilor Unite, care arăta că Filipine este ultima mare economie din Asia care va beneficia de o perioadă când cea mai mare parte a populaţiei este aptă de muncă şi are capacitatea de a cheltui.
Al doilea mit: Contraceptivele sunt sigure.
Realitatea: Într-un test de simulare a actului sexual, efectuat de oamenii de ştiinţă, 29 din 89 prezervative lăsau lichidul să treacă prin ele. Agenţia Internaţională de Cercetare a Cancerului (IARC) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) au recunoscut contraceptivele orale combinate drept agenţi cancerigeni de grupa 1 – aceasta însemnând că ele cauzează cancer la oameni, şi că acestea, împreună cu ţigările şi azbestul, sunt substanţele cele mai cauzatoare de cancer. Cei mai mulţi sustinatori ai legii sănătăţii reproducerii neagă rapid sau minimalizează acest fapt. Un argument banal este că şi Paracetamolul este canceros (dar nu este retras din farmacii). Dar, evident, nu este decât un mod foarte ignorant de a subestima riscul. Faptul rămâne: contraceptivele orale combinate (COC) cauzează cancerul, cum ar fi cancerul de sân. În plus, nu luăm Paracetamol 21 de zile din lună, cum se întâmplă cu COC.
Al treilea mit: Zilnic mor 11 mame, deoarece proiectul de lege a sănătăţii reproducerii nu a fost adoptat.
Realitatea: Se pare că strigătul de mobilizare precum că „11 mame mor zilnic” este o informaţie învechită. Conform unui articol de la filipinosforlife.com: „Chestiunea la îndemână este folosirea, emoţională şi exclusivă, de către lobby-ul pentru proiectul de lege, a expresiei „11 de decese materne pe zi”, pentru a speria parlamentarii şi să se cheltuie miliarde de peso din banii contribuabililor pentru agenda contracepţiei şi sterilizării.
Statisticile susţinute de cei în favoarea acestui proiect de lege sunt depăşite nu de unul sau de două, ci de trei seturi de date. Dacă RHAN-Likhaan-DSWP (susţinătorii proiectului de lege, n.tr.) s-ar fi îngrijit să caute în altă parte, ar fi constatat că noi am citat, de asemenea, raportul din septembrie 2010 al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), al UNICEF, al Fondului Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA) şi al Băncii Mondialii, care estimau decesele materne anuale, în Filipine, la 2.100 în 2008. Aceasta este echivalent cu 5,75 de decese pe zi, un nivel complet diferit de „11 decese pe zi”. Datele sunt clar mai mici faţă de nivelul anului 2000, când erau 4.100, sau 11,2 pe zi, şi au fost publicate într-un raport de acum şapte ani de către agenţiile internaţionale amintite.
Suntem uimiti ca lobby-ul pentru susţinerea acestei legi a trebuit să meargă atât de departe pentru a justifica utilizarea excesivă şi exclusivă a „11 decese pe zi”. Ne întrebăm de ce cifra este acum atribuită agenţiilor guvernamentale de statistică, dacă mai înainte se dădea credit UNFPA şi altor organisme internaţionale. Oare grupurile de lobby au încurcat datele vechi cu cele actuale? Există un cuvânt pentru această manevră: nesinceritate.
Acesta este adevărul adevărat: tabăra susţinătorilor legii sănătăţii reproducerii a minţit, şi continuă să mintă, cu privire la propriile lor date. Dacă ei pot fi nesinceri cu acest lucru şi fac apel la emoţii, utilizând cifre false, cred că sunt capabili de o necinste şi mai mare. Cum e următoarea.
Al patrulea mit: Biserica este împotriva proiectului de lege pentru sănătatea reproducerii, prin urmare, Biserica este împotriva sănătăţii femeilor.
Realitatea: E posibil să fi auzit acest lucru şi înainte. Şi o mulţime de alte acuzaţii nefondate, cum ar fi „Biserica este inamicul progresului”, sau „Biserica este împotriva ştiinţei”. Nu ştiu cum ar face asemenea afirmaţii un om instruit, având în vedere că istoricii atribuie lucruri ca metoda ştiinţifică şi sistemul universitar Bisericii Catolice. De ce este Biserica împotriva proiectului de lege a sănătăţii reproducerii? Tocmai pentru că vrea să protejeze femeile. Îmi vin în minte profeţiile Papei Paul al VI-lea cu privire la ce s-ar putea întâmpla dacă învăţătura Bisericii despre contracepţie ar fi ignorată:
– Infidelitatea şi declinul moral
Papa a subliniat mai întâi faptul că utilizarea pe scară largă a contracepţiei „va duce la infidelitate conjugală şi la scăderea generală a moralităţii”. Că a existat un declin pe scară largă al moralităţii, în special al moralităţii sexuale, în ultimii 25 de ani, este foarte greu de negat. Creşterea numărului de divorţuri, de avorturi, de sarcini în afara căsătoriei şi a bolilor venerice ar trebui să convingă orice sceptic că moralitatea sexuală nu este punctul tare al epocii noastre.
– Pierderea respectului faţă de femeie
Papa şi-a dat seama că învăţătura Bisericii despre contracepţie este concepută să protejeze binele iubirii conjugale. Când soţii încalcă acest bine, ei nu acţionează în conformitate cu demnitatea lor înnăscută, astfel, ei pun în pericol propria fericire. Tratându-şi corpurile ca pe nişte instrumente mecanice, ce sunt manipulate pentru propriile lor scopuri, ei riscă să se raporteze unul la altul ca la simple obiecte de plăcere.
– Abuzul de putere
Papa Paul al VI-lea, de asemenea, a observat că acceptarea pe scară largă a contraceptivelor ar pune o „armă periculoasă în mâinile autorităţilor publice, care nu ţin seama de exigenţele morale”. Istoria programelor de planificare familială din lumea a treia este o tristă mărturie a acestei realităţi. În plus, puţini oameni sunt dispuşi să recunoască dovezile, din ce în ce mai multe, că multe părţi ale lumii se confruntă nu cu suprapopularea, ci cu subpopularea. În câţiva ani mentalitatea „anti-copil”, înrădăcinată în multe societăţi, se va inversa.
– Stăpânire nelimitată
Un ultim avertisment al Papei Paul al VI-lea a fost următorul: contracepţia îl face pe om să creadă că are stăpânire nelimitată asupra trupului său. Sterilizarea este forma cea mai utilizată de contracepţie în SUA. Indivizii sunt atât de convinşi de drepturile asupra propriilor lor organisme, încât nu ezită să-şi modifice chiar şi propriul fizic.
Al cincilea mit: Legea privind sănătatea reproducerii va îmbunătăţi viaţa celor săraci.
Realitatea: Singura modalitate de a îmbunătăţi viaţa celor săraci este educaţia. Oamenii se pot întreba, de ce să nu oferim oamenilor atât contraceptive, cât şi educaţie? Într-o lume în care guvernele cer cetăţenilor lor să aibă mai mulţi copii, din cauza efectului iernii demografice, noi nu ne putem permite să le urmăm exemplul.
Realitatea: Rămâne însă să vedem măcar pe unul care a ajuns bogat deoarece a folosit prezervative. Săracii care folosesc contraceptivele oferite rămân săraci, iar copilul educat, totuşi, are o şansă reală de a se ridica pe sine şi pe familia sa din sărăcie.
_____________
Comentariu Provita Media: Pe forumul de discuţii provita@yahoogroups, recent, o anume doamnă X, foarte neîncrezătoare în activitatea de tip provita, ne-a dat drept exemplu următorul articol: “Philippines birth control: Filipinos want it, priests don’t”, publicat în “Los Angeles Times”. Comentariul dnei X suna astfel: „Articolul relateaza viaţa grea a femeilor sărace din Manila, care au greutăţi să îşi crească copiii. Credeţi ca nu e asa, ca minte articolul? Care credeţi ca e situatia? Cu cât mai mulţi copii fac, cu atât trăiesc mai bine?”
După părerea noastră, articolul la care face referire dna X este unul părtinitor, care promovează controlul populatiei, facând parte dintr-o serie, întitulată sugestiv „Beyond 7 Billion” („Dincolo de 7 miliarde”), publicată în acest ziar. La o primă vedere şi, mai ales, necunoscând realitatea, astfel de articole, ca cel din „LA Times” dat ca exemplu de către distinsa doamnă, par a fi de bună credinţă şi inocente – se doreşte salvarea vieţilor mamelor, uşurarea vieţii lor. Totuşi, e nevoie să ascultăm şi cealaltă parte, care nu este de acord cu argumentele expuse, ca să putem judeca şi trage propriile noastre concluzii. Este motivul pentru care am tradus şi publicat acest articol, scris de colegii de la Pro-Life Philippines.
Să mai amintim aici şi faptul că Filipine s-a aflat printre primele ţări alături de India, Pakistan, China, Japonia şi alte ţări din Asia, în care s-au introdus masiv toate mijloacele contraceptive posibile, încă din anii ’50. De ce nu s-au îmbunătăţit lucrurile în acest răstimp – având în vedere că s-a cheltuit enorm pentru introducerea prezervativelor, contracreptivelor hormonale, a sterilizării, avortului etc? Şi oare săracii doresc cu adevărat contracepţie? Sau doresc să aibă măcar strictul necesar şi, mai ales, educaţie? Oare doresc ei contracepţie sau noi suntem cei care dorim contracepţie pentru ei?
Iată ce se întâmpla, la mijlocul anilor ’70, în această ţară, în legătură cu problema „planning-ului familial”, după cum ne povesteşte Matthew Connelly, istoric american, în cartea sa „Fatal Misconception” (Harvard University Press, 2008): „USAID a expediat atât de multe contraceptive, încât nu ştia cum să le mai ţină inventarul şi cum să păstreze prezervativele ca să nu se deterioreze în depozite.” (p.241)
„În 1975, el [Reimert Ravenholt, directorul Biroului pentru Populaţie al USAID, 1965-1979, în prezent, preşedinte al Population Health Imperatives, Seattle, SUA, n.tr.] a descoperit că programul filipinez „se ducea la fund”. Şeful Comisiei pentru Populaţie, Rafael Esmundo, l-a asigurat „că toţi suntem determinaţi să saturăm [cu contraceptive] comunităţile rurale”. Când aceştia nu puteau distribui destule contraceptive, Ravenholt întreba, „ce naiba se întâmplă”, cu ceea ce el numea „mlaştina planificării familiale din Filipine”. Ambasadorul SUA s-a întâlnit cu Ferdinand Marcos, care l-a chemat imediat pe Esmundo. Mercedes Concepcion (sociolog filipinez) s-a plâns unui oficial al Băncii Mondiale că dacă ei [filipinezii] nu vor putea să demonstreze „rezultate favorabile”, vor fi forţaţi „să aleagă între integritatea profesională şi presiunea agenţiei donatoare”. (p.336)
