[box type=”shadow”]Un adult vorbește despre angoasa cauzata de lipsa tatalui sau biologic. Autor: Elizabeth Howard, 22 februarie 2016, Sursa: Mercatornet.com[/box]
Angoasa cauzata de infertilitate este binecunoscuta. Foarte mulți oameni cunosc pe cineva care s-a luptat ca sa aiba copii, și nimeni nu ar nega durerea pe care o indura oamenii care știu ca nu pot avea copiii lor.
Aceasta dorința de a avea copii este atat de puternica, atat de fundamentala, incat oamenii de știința par sa nu recunoasca aproape nici o limita in incercarea de a vindeca infertilitatea, ca sa indeplineasca dorința cea mai mare a cuplurilor infertile: un copil.
Așa se face ca dorința de a avea un copil propriu a devenit un drept de facto, sau cel puțin așa pare. Cu toate acestea, acest „drept”, cand face apel la așa-numiții „donatori”, ca sa fie atins, calca in picioare drepturile copiilor care se nasc in acest mod. Pentru ca, daca se naște un copil din gameți „donați”, el sau ea va fi lipsit/a de posibilitatea de a ști cine este tatal sau și va fi lipsit/a de a fi crescut de parintele sau de parinții sai biologici.
Nu exista nici un drept legal de a avea copii. Dar exista un drept legal (conform Declarației Universale a Drepturilor Omului) la o viața de familie. Copiilor concepuți prin donator li se refuza acest drept de a se bucura pe deplin de viața de familie. Exista, de asemenea, o interdicție totala a sclaviei. Dar atunci cand gameții și chiar embrionii sunt cumparați și vanduți, ce este aceasta daca nu sclavie? Oamenii vand propriii lor copii sau gameții lor, cu intenția expresa de a se crea copii pe care ei nu ii vor cunoaște niciodata. E un limbaj dur, știu, dar oamenii care fac acest lucru nu pot fi invinuiți, cu adevarat. Donatorilor li se spune ca fac ceva altruist, iar așa-zișilor parinți li se spune ca acesta este un mod perfect acceptabil pentru a depași infertilitatea.
Faptul ramane, totuși, ca societatea tolereaza primatul celui mai mare, mai puternic și mai bogat asupra celui mai mic și fara glas.
Simt acest lucru nu doar intelectual, ci visceral, de vreme ce eu sunt un astfel de produs. Soțul mamei mele a fost infertil, astfel incat ea a mers la o clinica din Londra și a platit pentru inseminare artificiala, folosind sperma unui donator. Donatorul era anonim, posibil, un student la medicina, care caștiga bani de bere, dar nu a ramas nici o inregistrare despre el, cine a fost el, iar adulții concepuți din donatori, ca și mine, nu au dreptul legal de a afla ceva despre descendența lor reala.
Nedreptatea acestei situații a fost recunoscuta oficial, in anul 2005, cand, in urma unui proces juridic, inițiat de catre un adult conceput cu donator, Departamentul de Sanatate (Ministerul Sanatații din Marea Britanie – n.t.) a fost forțat sa puna punct anonimatului donatorului. Toți oamenii concepuți cu donator, nascuți dupa aceasta data, in Marea Britanie, au dreptul, dupa ce implinesc 18 ani, sa afle identitatea parinților lor genetici, și ultimele date cunoscute de contact ale lor.
Acest drept pentru care se s-a luptat din greu este, evident, foarte limitat. Acesta se bazeaza pe faptul ca parinții sociali ai copilului sa le dezvaluie lor adevarata lor origine. Pentru foarte mulți oameni (inclusiv pentru mine) aceasta pur și simplu nu se intampla, cel puțin nu in mod intenționat. Acest neadevar implicat aici duce literalmente la o minciuna a cercetarii care susține ca „copiii sunt ok”, din moment ce „copiii” sunt ținuți adesea intr-o stare de ignoranța. Și nu e numai asta, dar e probabil sa fie foarte dificil sa urmarești un donator, folosind informațiile de contact, date in urma cu 18 ani. Și, in sfarșit, o „reuniune” la 18 ani abia daca compenseaza intreaga copilarie a unui copil, rupt de orice contact cu o mama sau un tata genetic.
Pentru persoanele nascute inainte de 2005, situația ramane, caci noi nu avem dreptul de a afla nimic despre parinții noștri genetici. Este greu de descris cat de ciudat și tulburator este sa nu știi de unde vii tu pe jumatate. Nu știu numele tatalui meu, prin urmare, nu prea ma cunosc pe mine. Nu știu de unde vin trasaturile și caracteristicile mele sau cele ale copiilor mei. Și cel mai important, nu știu jumatate din istoricul meu medical, așa ca atunci cand copilul meu a fost diagnosticat cu cancer, nu am putut raspunde la multe din intrebarile medicilor despre istoria familiei mele. Cei care spun ca ADN-ul nu conteaza, nu știu despre ce este vorba.
Apologeții reproducerii umane asistate susțin ca „numai dragostea conteaza” și ca genele sunt irelevante, atata timp cat familia este iubitoare. O mare parte a cercetarilor pe care se bazeaza aceasta afirmație se concentreaza asupra copiilor foarte mici, care nu pot decat sa apere familia pe care o cunosc. Nici un studiu privire la efectele concepției cu donator asupra adulților nu a fost efectuat pe adulți, in special atunci cand aceștia devin parinți ei inșiși.
Industria fertilitații este o afacere mare. Se fac o mulțime de bani din suferința infertilitații, iar industria este partașa la aceasta suferința. Din afișele cu copii inocenți vazute prin metrou, pana la pozele de pe revistele glossy – care se aseamana mai degraba cu o expoziție de tip „Idealul de acasa”, decat cu o analiza in profunzime despre crearea de ființe umane –, se desprindemesajul clar orientat spre „repararea” infertilitații, fara a se ține seama de efectele procedurii asupra copiilor implicați.
Din pacate, promisiunea este o minciuna. Un cuplu infertil, folosind gameți de la donatori ramane infertil. Ei au dat pur și simplu naștere copilului altcuiva. Dar minciuna devine adevar, atunci cand este scrisa pe un certificat de naștere. Certificatele de naștere ale copiilor concepuți cu donatori reflecta dorințele adulților, mai degraba decat realitatea biologica. (Este ciudat sa observam ca produsul unei nopți petrecute impreuna cu cineva este, din punct de vedere legal, recunoscut ca copilul unui anume tata, care este obligat prin lege sa contribuie la intreținerea lui, dar copilul unui donator de sperma este considerat a fi, din punct de vedere legal, copilul unei persoane complet diferite).
Copilaria mea nu a fost fericita, iar tatal meu social a ajuns la inchisoare pentru abuz asupra copilului. Știu ca nu toți adulții concepuți cu donator au fost atat de ghinioniști. De asemenea, știu ca nu toate familiile biologice sunt fericite, departe de acest lucru. Este adevarat ca unii adulți concepuți cu donator sunt netulburați cu privire la originile lor și lipsiți de curiozitate despre trecutul lor genetic. Cu toate acestea, mulți dintre noi, chiar și cei care au fost binecuvantați cu o copilarie fericita, simțim o ruptura fața de parinții noștri, și o dorința profunda de a ști de unde venim.
Știința separata de etica a creat problemele pe care le-am conturat aici. Dar tot știința poate furniza, de asemenea, adulților concepuți cu donator și o farama de confort. Exista site-uri de testare a ADN-ului, disponibile pentru toți cei care sunt curioși cu privire la originile sale. Aceste site-uri dau detalii despre alți membri de familie care și-au facute teste și care, de obicei, nu sunt din familia apropiata, ci veri de diferite grade. Cu ceva noroc, insistența și cu ajutorul grupurilor de sprijin de pe internet, mulți oameni și-au urmarit originile lor biologice, folosind ADN-ul. Adulții concepuți cu donator ar putea sa nu aiba o viața de familie așa cum o cunosc ceilalți, dar cel puțin ei iși pot face arbore genealogic.
Republicat pe Mercatornet.com cu permisiunea Quadrapheme