back to top

Consecințele juridice ale legalizării parteneriatelor/căsătoriilor între persoane de același sex

Legalizarea parteneriatelor civile intre persoane de acelasi sex este strans legata de legalizarea casatoriei intre persoanele de acelasi sex si implicit de accesul la adoptie, la tehnicile de procreare asistata medical cu tert donator de gameti sau/si „mame purtatoare”, caci normele privitoare la dreptul familiei formeaza un tot unitar si coerent ce isi are izvorul in natura persoanei umane.

Legalizarea parteneriatelor civile intre persoanele de acelasi sex, asa cum se poate observa din experienta statelor care le-au legalizat, a dus mai devreme sau mai tarziu la legalizarea casatoriei intre persoanele de acelasi sex, a adoptiei de catre acestea si a accesului acestora la tehnicile de procreare asistata medical [1]. Aceste nu sunt simple schimbari, fara importanta si consecinte. Ele implica nu doar rescrierea dreptului familiei, dar si si incalcarea drepturilor altora. Este vorba asadar de o « schimbare civilizationala » [2].

1. Casatoria intre persoane de acelasi sex implica rescrierea dreptului familiei

Este evident ca aceasta schimbare de fundament nu este fara consecinte in drept si in limbajul pe care il folosim cu totii. Ceea ce se urmareste de fapt prin aceste revendicari este deconstriurea si reconstruirea tuturor institutiilor care au la baza diferenta sexuala, precum si a cuvintelor pe care le folosim, cuvinte care in acelasi timp vor exprima realitatea pe care o desemneaza, dar si contrariul acesteia. Un exemplu in acest sens este articolul 539 § 1 din Codul civil canadian introdus in 2002 unde « parinti » si « mama » si-au pierdut total sensul :

« Atunci cand parintii sunt amandoi de sex feminin, drepturile si obligatiile pe care legea le atribuie tatalui, acolo unde acestea se disting de cele ale mamei, sunt atribuite aceleia dintre cele doua mame care nu a dat nastere copilului ».

Daca pana acum un drept se recunostea, se declara, cu gender-ul el se deconstruieste si se reconstruieste, se reinterpreteaza in mod arbitrar. Se trece de la obiectiv la subiectiv, drepturile si obligatiile nemaifiind stabilite pornind de la realitatea care poate fi perceputa de fiecare, ci de la libertatea absoluta a individului : nu mai suntem barbat sau femeie pentru ca putem constata in mod obiectiv acest lucru, ci pentru ca alegem sa fim barbat, femeie sau neutru. Se trece de la echitate la egalitate : nu mai conteaza daca toata lumea indeplineste conditiile necesare exercitarii anumitor drepturi, deci situatia obiectiva in care se gaseste fiecare, ci faptul ca toata lumea trebuie sa aibe aceleasi drepturi, indiferent daca sunt sau nu indeplinite conditiile cerute, ale incheierii unei casatorii, spre exemplu. Se trece de la demnitate la libertatea absoluta de alegere a individului : fundamentul drepturilor si obligatiilor nu mai este demnitatea inerenta a persoanei umane, ci libertatea absoluta de alegere a individului : simpla dorinta si nu natura umana devine izvor de drepturi. Or, atata timp cat sursa/izvorul dreptului nu mai este natura persoanei umane care e aceeasi si care nu se schimba cu timpul sau cu locul, continutul drepturilor nu va fi niciodata stabil, clar, precis, delimitat, coerent, ci instabil, fluu, ambivalent, in continua schimbare, incoerent, caci posibilitatile de alegere ale individului sunt intotdeauna infinite.

Odata cu adoptarea casatoriei intre persoanele de acelasi sex, vocabularul juridic si principiile juridice care aveau la baza diferenta sexuala vor fi sterse din Codul civil. Peste noapte cuvintele « barbatul/femeia », « mama/tata », « sotul/sotia » vor disparea. La fel si « prezumtiile de maternitate si de paternitate » (« mater semper certa est, pater vero is est quem nuptiae demonstrant », mama e certa-cea care naste-, tatal e desemnat prin casatorie sau in absenta casatoriei prin recunoastere), « concediul de maternitate », etc. Caci nu va fi posibil ca unora sa li se aplice vechiul regim, iar altora noul regim al dreptului familiei.

Cum diferenta sexuala ca fundament al familiei si al filiatiei este absenta in parteneriatele civile/casatoria persoanelor de acelasi sex, dreptul familiei va trebui rescris. Astfel, toate institutiile care au la baza diferenta sexuala vor fi deconstruite si reconstruite. « Casatoria » va fi redefinita in afara dimensiunii sale familiale. « Familia », « filiatia » vor avea ca fundament nu diferenta sexuala, ci vointa partilor [3]. « Parintii » unui copil nu vor mai fi doar doi : un tata si o mama, caci doar acestia impreuna pot procrea, pot fi genitorii acestuia, ci si doua mame/doi tati, sau mai mult de doi. In acest fel, copilul fie va fi in mod deliberat privat de mama sau de tatal sau (locul si rolul unuia dintre acestia in viata copilului fiind sters, negat), fie i se vor impune ca si parinti, alte persoane decat genitorii sai. Astfel, se creeaza o filiatie necredibila, incoerenta si incompatibila cu realitatea.

 

2. Casatoria intre persoane de acelasi sex implica adoptia si/sau tehnicile de procreere asistata medical cu tert donator de gameti sau « mame purtatoare »

A acorda dreptul la casatorie cuplurilor de acelasi sex implica in mod necesar a le recunoaste si dreptul de a intemeia o familie, caci statul nu poate acorda unui cuplu doar dreptul de a se casatori si refuza dreptul de a intemeia o familie. Statul nu poate acorda un drept si mai apoi sa-l videze de substanta sa. Acest lucru nu ar fi conform standardelor CEDO, caci

« limitarile impuse unui drept nu trebuie sa restranga sau sa reduca respectivul drept astfel incat sa ii atinga substanta insasi » [4].

Tot conform jurisprudentei Curtii de la Strasbourg, « casatoria confera un statut particular celor care se angajeaza. Exercitiul dreptului la casatorie este protejat de articolul 12 din Conventie si are consecinte sociale, personale si juridice » [5]. Din acest statut decurg toate celelalte drepturi recunoscute si/sau acordate de catre stat cuplurilor casatorite si care sunt legate de intemeierea unei familii. Daca statul se angajeaza sa ajute cuplurile de sex diferit casatorite, dar care sufera de infertilitate/sterilitate, sa intemeieze o familie, permitandu-le accesul la tehnicile de procreare asistata medical, el nu ar putea refuza acelasi ajutor « cuplurilor » de acelasi sex casatorite, caci si ele beneficiaza, in aceeasi masura, de dreptul de a intemeia o familie si nu doar de un drept subiectiv la casatorie.

Astfel, « cuplurile » formate din doua femei vor avea acces la inseminarea artificiala sau fertilizarea in vitro cu tert donator, iar pentru a nu discrimina « cuplurile » formate din doi barbati fata de cuplurile formate din doua femei, acestora li se va permite accesul la « mamele purtatoare », care nu e altceva decat o instrumentalizare a corpul femeii, o noua forma de sclavie a femeii.

Pe ce motiv, la statut identic statul ar acorda drepturi diferite ? Un astfel de tratament risca sa fie sanctionat de CEDO, caci « a discrimina inseamna a trata diferit, fara vreo justificare obiectiva si rationala, persoane care se gasesc in mod obieciv in aceeasi situatie sau intr-o situatie similara » [6]. Si aceasta cu atat mai mult cu cat Curtea a afirmat in cauza Karner c. Austria [7] ca « scopul constand in protejarea familiei in sensul traditional al termenului este destul de abstract, statul dispunand de o intreaga varietate de masuri concrete pentru a putea realiza acest scop ». Tot in aceeasi cauza, Curtea a statuat ca incumba statului sa dovedeasca ca orice excludere fondata pe motive de sex sau orientare sexuala este « de natura sa permita realizarea scopului urmarit » si « ca era necesar, pentru atingerea acestuia, sa se excluda anumite persoane – in speta indivizii traind intr-o relatie homosexuala – din campul de aplicare al masurii respective ».

Datorita rationamentului Curtii din hotararea Gas et Dubois c. Franta din 15 martie 2012, va fi foarte dificil sa se refuze « cuplurilor » de acelasi sex casatorite accessul la tehnicile de procreare asistata medical sau la adoptie. Desi aceasta cauza se refera la adoptia unui copil de catre partenera mamei, aceeasi abordare si aceleasi principii se impun si in cazul tehnicilor de procreare asistata medical, aceasta tehnica fiind, ca si adoptia, un mijloc menit sa permita cuplurilor intemeierea unei familii si stabilirea filiatiei. In aceasta cauza, referitoare la refuzul cererii de adoptie a copilului minor formulata de concubina homosexuala a mamei, Curtea a conclus la nediscriminare si la neviolarea dreptului la viata privata si familiala a reclamantelor tocmai pentru faptul ca ele nu erau casatorite : « casatoria confera celor care se angajeaza un statut particular. Exercitiul dreptului la casatorie este protejat de articolul 12 din Conventie si implica consecinte sociale, personale si juridice.

Prin urmare, Curtea estimeaza ca nu am putea considera, in materie de adoptie de catre al doilea parinte, ca reclamantele se gasesc intr-o situatie juridica comparabila aceleia in care se gasesc cuplurile casatorite » [8]. Prin urmare, daca reclamantele ar fi fost casatorite, Curtea ar fi conclus la o discriminare si la o violare a Conventiei, obligand Franta sa permita adoptia de catre cel de-al doilea parinte.

Or, adoptia este inerenta casatoriei si familiei, ea urmeaza, ea imita, natura umana. Adoptia nu este un drept, ea este un privilegiu, fundamentul sau fiind interesul superior al copilului : « Scopul principal al adoptiei este de a procura o familie permanenta copilului ai carui parinti naturali nu se pot ocupa de el » [9] si nu de a procura sau fabrica [10] un copil unui « cuplu » de acelasi sex care isi doreste si care prin natura sa nu este procreativ. CEDO a recunoscut legitimitatea pastrarii modelul familial natural atat in cazul adoptiei [11], cat si in cazul tehnicilor de procreere asistata medical [12]. Mai mult, « atunci cand autoritatile examineaza un posibil plasamentul intr-o familie adoptiva, persoanele responsabile de plasament trebuie sa aleaga mediul cel mai potrivit pentru copil » [13].

 

3. Casatoria intre persoane de acelasi sex implica discrimianrea copiilor si privarea acestora de drepturile lor

a) Discriminarea copiilor

Daca nelegalizarea casatoriei intre persoanele de acelasi sex nu conduce la discriminarea acestor persoane, caci ele nu se gasesc din punct de vedere obiectiv in aceeasi situatie ca un cuplu format dintr-un barbat si o femeie, legalizarea acesteia va duce in mod automat la discriminarea copiilor. Fiind procreati prin tehnicile de procreare asistata medical cu tert donator sau adoptati de catre persoane de acelasi sex, acesti copii vor fi privati in mod deliberat, prin lege, de cel putin unul din parintii lor. Astfel, ei vor fi discriminati, adica plasati, fara vreo « justificare obiectiva si rezonabila », intr-o situatie diferita fata de copiii care cresc si se dezvolta intr-o familie formata dintr-un tata si o mama si care astfel pot creste si se dezvolta integral. Vor exista prin urmare, prin efectul legii, doua categorii de copii : unii care vor avea un tata si o mama si unii care vor avea doua mame/doi tati sau mai multi.

b) Interesul superior al copilului si drepturile copilului

Pentru a se dezvolta pe deplin, pentru un copil nu e suficient ca el sa fie iubit. El trebuie in primul rand sa fie primit, crescut si educat intr-o anumita structura relationala care sa ii permita sa se diferentieze subiectiv si social, sa isi cunoasca originile si identitatea, sa aibe o filiatie clara, un mediu stabil, sa se structureze afectiv, etc. El are nevoie de aceasta diferenta si complementaritate sexuala si de relatia de iubire intrupata care exista intre parintii sai. El are nevoie de un tata si de o mama, deoarece fiecare dintre aceste persoane de sex diferit transmit copilului ceea ce celalat sex nu detine. Pentru a garanta nevoile reale si fundamentale ale copilului, ceea ce este cel mai bine pentru un copil si nu doar ceea ce este bine pentru acesta, instrumentele internationale le-au recunoscut si transpus in principiul « interesului superior al copilului » (care este un principiu absolut si care primeaza asupra oricarui alt interes [14]) si in drepturile copiilor [15]: dreptul copilului de a fi juridic protejat inainte si dupa nastere [16], dreptul copilului de a-si pastra identitatea [17], dreptul copilului de a fi conceput, de a cunoste si de fi crescut si educat de un barbat si de o femeie care sunt tatal si mama sa [18]- « interesul prioritar al copilului este de a fi crescut de parintii sai naturali » [19] ; « (…) fiecare stat ar trebui sa ia, cu prioritate, masurile necesare care sa permita mentinerea copilului in familia sa de origine » [20]-, dreptul de a intretine in mod continuu relatii de familie cu parintii sai, in cazul in care copilul este despartit de unul dintre ei [21], dreptul de a-si cunoaste originile [22], dreptul de a avea o filiatie clara, dreptul de a nu fi discriminat fata de alti copii, etc.

Se spune adesea ca « nu toate cuplurile formate dintr-un barbat si o femeie sunt exemplare si ca ar fi mai bine pentru copil ca acesta sa fie incredintat unui « cuplu » de acelasi sex ». Intr-adevar, uneori nu toate aceste cupluri sunt exemplare, asa cum nici « cuplurile » de acelasi sex nu sunt exemplare. Insa intotdeauna este cel mai bine pentru un copil sa se afle in cadrul cuplurilor formate dintr-un barbat si o femeie care se iubesc, decat sa se afle in sanul « cuplurilor » de acelasi sex, caci diferentele dintre aceste cupluri nu sunt lipsite de consecinte pentru copii. Studiile realizate au aratat ca « cuplurile » de acelasi sex sunt mult mai instabile relational decat cele de sex diferit [23], neancorate in realitate, caci ele resping diferenta dintre sexe, inchise fata de primirea unei noi vieti [24], etc. Studiul lui Mark Regnerus din 11 iunie 2012 referitor la copiii care au un parinte homosexual [25], considerat riguros si complet [26] chiar si de cei care sustin homoparentalitatea [27], conclude ca un copil se descurca cu mult mai bine in viata daca tatal si mama lui raman casatoriti, decat daca unul dintre parinti a avut o relatie homosexuala si ca « familia nucleara biologic intacta si stabila (…) raman mediul cel mai sanatos si securizant pentru dezvoltarea copilului » [28].

Se mai spune ca « mai bine un copil incredintat unui « cuplu » homosexual, decat la orfelinat », ori acesta este un argument falacios, caci numarul copiilor adoptabili este infinit mai mic decat numarul cuplurilor formate dintr-un barbat si o femeie care vor sa adopte. In Franta, spre exemplu, numarul copiilor adoptati se ridica in fiecare an la mai putin de 1 000, iar cel al cuplurilor doritoare la 25 000 [29]. Asadar problema aceasta nu se pune, acesta nefiind un argument real. Mai mult, un copil dat spre adoptie unui « cuplu » de acelasi sex este privat inca o data de mama sau de tatal sau, insa de data aceasta privarea acestuia nu este un accident de viata, ci vointa deliberata a legii.

Faptul ca la un moment dat legea a dat posibilitatea adoptiei unui copil de catre un celibatar nu poate fi un argument pentru a justifica posibilitatea adoptiei acestuia de catre o persoana (« celibatara ») care traieste intr-un « cuplu » de acelasi sex. Si aceasta pentru ca aceasta posibilitate constituie o exceptie de la regula, justificata de o situatie exceptionala ivita la un moment dat in societatea respectiva, si anume existenta unui numar mai mare de copii adoptabili, decat cel al familiilor doritoare sa adopte un copil [30]. Or, in ziua de astazi aceasta realitate nu prea mai e valabila, astfel incat nu se mai justifica existenta adoptiei unui copil de catre un celibatar.

Nu se poate sustine ca ar fi in « interesul superior al copilului » ca acesta sa aibe mai mult de doi parinti legali (mama si tatal acestuia), asa cum propunea in 2012 un senator american democrat din California [31]. Propunerea legislativa a pornit de la un fapt divers : doua lesbiene, recunoscute ca « mame » ale unui copil, in urma unei dispute, s-au gasit una in inchisoare, si cealalta la spital, copilul urmand a fi incredintat temporar unei familii. Pentru a se evita plasarea temporara a copilului, senatorul respectiv a propus ca tatal acestuia, donator de sperma si care pastrase legatura cu copilul, sa il poata ingriji, cata vreme cele doua « mame » nu o puteau face. Ori este evident ca nu este in « interesul superior al copilului » nici sa vina pe lume in urma unui bricolaj procreativ, fiind privat de filiatia fata de tatal sau, nici sa i se « rezolve » problema lipsei temporare a « parintilor » prin atribuirea altor parinti, pe masura ce « familia » lui se destrama sau se recompune.

 

4. Casatoria intre persoane de acelasi sex implica privarea altor persoane de drepturile lor

a) Drepturile tatalui si mamei unui copil

Tatal si mama unui copil au nu doar dreptul, ci si obligatia de a-si creste si educa copiii, de a avea o viata familiala cu acestia si de a nu fi deposedati in mod arbitrar de calitatea lor de parinti, de mama sau de tata al copilului lor. De aceea Conventia europeana a drepturilor omului garanteaza aceste drepturi prin articolele 8 din Conventie (dreptul la respectul pentru viata privata si familiala) si 2 din Protocolul n° 1 la Conventie (dreptul la educatie), chiar si in cazul in care parintii se separa, caci daca parintii se pot separa sau pot divorta unul de altul, ei nu pot divorta de copiii lor.

In afara cazurilor absolut exceptionale, mama sau tatal unui copil nu trebuie sa se justifice pentru a ramane parintii legali ai copilului lor. Ori dupa cum s-a putut observa, in cauza X si altii c. Austria [32], pentru ca concubina mamei copilului sa il poata adopta pe acesta din urma, cele doua reclamante lesbiene au cerut autoritatilor austriece ca filiatia fata de tatal copilului sa fie inlocuita cu filiatia fata de concubina mamei copilului. Lovindu-se de refuzul autoritatilor austriece, care constatasera, printre altele, ca copilul avea o mama si un tata cu care acesta se vedea regulat, avand o viata familiala impreuna, precum si de faptul ca legal un copil nu poate avea decat o mama si un tata, reclamantele s-au adresat CEDO, considerandu-se discriminate pe motive de orientare sexuala in viata lor privata si familiala.

Practic ce au cerut reclamantele este redefinirea juridica a notiunii de « parinti », scimbarea unei definitii bazate pe criterii obiective, ancorate in realitate si conforma naturii umane, cu o definitie juridica subiectiva, volontarista, constructivista, fondata pe criteriile controversatei teorii gender. Relativizand faptul ca parintii unui copil sunt in primul rand si in mod esential genitorii acestuia si reducand parintii la functia lor educativa, absolutizand-o, cu greu ar mai fi posibil sa se afirme ca doua femei care taiesc in « cuplu » nu ar putea fi « parintii » unui copil, caci cine ar putea nega capacitatile « umane si educative [ale celor doua femei], care servesc cu siguranta interesului superior al copilului » ? [33]

In aceasta cauza, CEDO a dat castig de cauza reclamantelor, insa exista un mare semn de intrebare in ceea ce priveste posibilitatea executarii acestei hotarari de catre Austria, astfel incat sa poata fi inlaturata imposibilitatea adoptiei de catre concubina mamei copilului. Austria 1) fie va face posibila substituirea filiatiei fata de tatal copilului in favoarea stabilirii filiatiei fata de concubina mamei, si deci il va priva pe tata de copilul sau si pe copil de tatal sau, 2) fie va redefini notiunea de « parinti » ai unui copil, astfel incat acestia nu vor mai fi doar in numar de doi si doar tatal si mama acestuia (genitorii sau adoptarorii sai), ci un numar nelimitat de alte persoane care se succed in viata privata a unuia sau a celor doi genitori ai copilului.

b) Posibilitatea cuplurilor de sex diferit de a adopta un copil

Indata ce se va permite adoptia copiilor de catre « cuplurile » de acelasi sex, posibilitatile cuplurilor de sex diferit de a adopta un copil se vor reduce, caci autoritatile competente in domeniul adoptiei vor trebui sa prezinte statistici care sa dovedeasca ca si « cuplurile » de acelasi sex au avut acces la adoptii si ca nu au fost in fapt discriminate. Mai mult, sunt state care vor opri adoptia internationala catre statele in care casatoria si uniunile civile intre persoanele de acelasi sex au fost autorizate, acestea nedorind sa incredinteze copiii intr-o structura in care diferenta sexuala este absenta. Iar aceasta decizie va putea penaliza uneori si cuplurile de sex diferit.

c) Dreptul la obiectiunea de constiinta si la obiectiunea de religie

Libertatea de constiinta88 este facultatea persoanei umane de a judeca in constiinta ceea ce trebuie sa faca si ceea ce nu trebuie sa faca, de a alege intre a face binele si a evita raul. Ea face parte din forul intern al persoanei si spre deosebire de obiectiunea pe motive de religie, este garantata, fara vreo derogare, de articolul 9 § 1 din Conventia europeana a drepturilor omului. Ea se distinge de obiectiunea pe motive de religie, in acest din urma caz, fiind vorba de urmarea unor prescriptii religioase si nu de constiinta sau de ratiune in sens strict. Uneori aceleasi prescriptii pot fi atat prescriptii de constiinta, cat si de religie, cum este cazul prescriptiilor negative din cele zece porunci (sa nu ucizi, sa nu furi, etc).

Manifestarea libertatii de constiinta si religie consta atat in a nu fi impiedicat, de catre stat sau de orice alta persoana, de a actiona prin acte exterioare, precum actele de cult, invatamant, practici, etc, in functie de constiinta sau religia sa (libertatea pozitiva), cat si de a nu fi constrans de a actiona impotriva constiintei sau religiei sale (libertatea negativa).

Atingerile aduse libertatii pozitive afecteaza doar manifestarea exterioara a convingerii (forul extern), pe cand atingerea adusa libertatii negative atinge convingerea insasi (forul intern). De aceea e mai grav a forta pe cineva sa actioneze impotriva constiintei sale, decat a-l impiedica sa actioneze dupa constiinta sa.

Nu orice act motivat sau inspirat de o religie sau o convingere este protejat de articolul 9 din Conventie [34], anumite acte care se sustrag unor reguli justificate nefiind protejate de catre acesta [35]. In cauza Bayatyan c. Armenia, CEDO a afirmat dreptul la obiecțiunea de conștiință in urmatorii termeni :

« opunerea serviciului militar, atunci când este motivată de un conflict grav și insurmontabil între obligația de a efectua serviciul militar și conștiința unei persoane sau convingerile sale sincere și profunde, de natură religioasă sau alta, constituie o convingere care atinge un nivel suficient de forță, seriozitate, coerență și importanță pentru a determina aplicarea garanțiilor articolului 9 » [36].

Intr-o relatie ierarhica, obligatia de ascultare a subordonatului nu anuleaza libertatea sa de constiinta. Dimpotriva, el are atat dreptul, cat si obligatia de a se opune ordinelor injuste ale superiorilor sai. Acest lucru a fost confirmat si de CEDO in cauzele K.-H. W c. Germania [37] si Polednova c. Cehia [38]. In prima cauza, referitoare la un paznic de frontiera din Germania de Est care primise ordin sa impuste orice persoana care incearca sa treaca granita in Germania de Vest, Curtea a afirmat :

« chiar și un simplu soldat ar avea dreptul să nu execute totalmente, orbește ordinele care violează în mod flagrant nu doar legislația națională, dar și drepturile omului recunoscute pe plan internațional, în special dreptul la viață, valoare supremă în ierarhia internațională a drepturilor omului » (§ 75).

« Chiar daca reclamantul se gasea intr-o situatie destul de dificila pe teren, tinand cont de contextul politic existent in Germania de Est la epoca faptelor (§ 76) (…), el ar fi trebuit sa stie, ca orice cetatean obisnuit, ca a trage in persoane neinarmate care nu voiau altceva decat sa paraseasca tara este o incalcare a dreprurilor fundamentale ale omului » (§ 104).

In cea de-a doua cauza, referitoare la condamnarea pentru crima a unei femei care in 1950 fusese procuroare in procesul a patru opozanti ai regimului comunist condamnati la moarte, Curtea a statuat ca

« nu ar accepta argumentul reclamantei conform caruia ea nu a facut decat sa asculte instructiunile primite de la superiorii experimentati pe care s-a bazat in totalitate ».

Curtea si-a bazat hotararea pe faptul ca « reclamanta ar fi trebuit sa fie constienta » :

« reclamanta ar fi trebuit sa fie constienta de faptul ca chestiunile care tineau de stabilirea vinovatiei si a pedepsei fusesera deja decise de autoritatile politice inainte de proces si ca principiile fundamentale ale justitiei erau total nesocotite (…), reclamanta contribuind, ca si procuror, la crearea unei aparente de legalitate a procesului politic (…) si identificandu-se cu aceasta practica inacceptabila ».

In ceea ce priveste practicile homosexuale, parteneriatele civile sau casatoria intre persoane de acelasi sex, refuzul acestora sau refuzul de a participa la celebrarea acestora releva atat de libertatea de constiinta, cat si de cea de religie, caci acesta este fondat atat pe o prescriptie de constiinta, cat si pe una de religie.

Nu e necesar ca cineva sa fie crestin ca sa se opuna practicilor homosexuale sau uniunilor sau casatoriilor intre persoane de acelasi sex. Acest refuz rezulta dintr-o judecata morala a constiintei fondata in general pe observarea realitatii naturale care este independenta de religii. Fosta Comisie a drepturilor omului si Curtea de la Strasbourg au recunoscut ca homosexualitatea pune o problema morala [39]. Ele mult timp au recunoscut drept legitima distinctia dintre relatiile homosexuale si cele heterosexuale, in special in domeniul vietii private si familiale [40] si al recunoasterii dreptului la casatorie garantat de articolul 12 din Conventie [41].

Chiar daca jurisprudenta CEDO evolueaza in acest domeniu, nu este niciun dubiu ca relatiile homosexuale pun in mod obiectiv o problema de ordin moral si religios, datorita neconformitatii acestora cu natura umana. Celebrarea parteneriatelor civile sau consilierea psihologica pe probleme de sexualitate a « cuplurilor » de acelasi sex necesita o actiune concreta din partea persoanelor care sunt chemate sa presteze aceste servicii [42]. Constrangerea acestora de a realiza aceste acte sau sanctionarea acestora pentru refuzul de a le realiza reprezinta o violare a dreptului acestora la libertatea de constiinta si/sau religie.

Sunt revelatoare situatiile in care s-au gasit o functionara de la starea civila a unei primarii (d-na Ladele) si un psiholog (d-l McFarlane) din Marea Britanie [43]. Amandoi au fost concediati pentru ca, din motive de constiinta si religie, d-na Ladele a refuzat sa celebreze parteneriate civile intre persoane de acelasi sex, iar d-l McFarlane si-a exprimat fata de colegii de lucru dubiile cu privire la eventualitatea consilierii « cuplurilor » de acelasi sex pe probleme de sexualitate (acesta nici macar nu a apucat sa refuze in fapt consilierea vreunui « cuplu » de acelasi sex).

Din pacate, CEDO, sesizata cu aceste cauze, a conclus (cu 5 voturi pentru si 2 impotriva) la neviolarea dreptului lor la libertatea de constiinta si religie. Curtea, desi a recunoscut ca pierderea serviciului este o consecinta grava pentru reclamanti, ea a considerat totusi ca aceasta masura era proportionala si justificata datorita implementarii politicii autoritatii locale/angajatorului impotriva discriminarii pe motive de orientare sexuala. Cu alte cuvinte, in aceasta cauza, o politica impotriva nediscriminarii a prevalat asupra unui drept fundamental, desi ar fi fost posibil pentru angajatori sa fi procedat in practica la o acomodare rezonabila a diferitelor drepturi si interese concurente, caci

« rolul autoritatilor nationale este acela de a se asigura ca grupurile care se opun se tolereaza unul pe altul, si nu acela de a suprima cauza tensiunilor eliminand pluralismul » [44].

Aceste cazuri de discriminare a celor care obiecteaza pe motive de constiinta sau de religie nu sunt singulare, mai ales in Marea Britanie, care si-a propus de ceva vreme sa implementeze o politica generala de nediscriminare pe motive de orientare sexuala, multe persoane fiind sanctionate datorita refuzului lor de a accepta actele homosexuale [45]: un cuplu care detinea o pensiune a fost sanctionat pentru ca a refuzat sa primeasca un « cuplu » de acelasi sex in pensiunea lor, multe asociatii catolice care se ocupau de adoptia copiilor abandonati au trebuit sa isi inchida portile dat fiind faptul ca acestea refuzau sa incredinteze copiii « cuplurilor » de acelasi sex, unui cuplu i-a fost refuzata incredintarea temporara a unui copil pentru ca isi exprimase opinia dezaprobatoare fata de homosexualitate.

In Spania, un judecator, care a cerut in cadrul unui proces o expertiza vizand sa se stabileasca daca este in interesul copilului sa fie adoptat de partenera mamei sale, a fost suspendat pe o perioada de 10 ani, considerandu-se ca motivul acestei cereri ar fi constituit o manevra dilatorie si un act homofob [46].

In Franta, primarii, care pe motive de obiectiune de constiinta si sau religie, refuza sa celebreze casatorii intre persoane de acelasi sex risca o pedeapsa de cinci ani inchisoare si o amenda de 75 000 de euro [47]. De altfel, au fost introduse actiuni in justitie impotriva primarilor care au invocat dreptul lor fundamental la obiectiunea de constiinta refuzand sa celebreze casatorii intre persoane de acelasi sex, actiuni mentinute pe rolul instantelor, desi cuplurile reclamante au fost casatorite de catre adjunctii primarului care refuzase celebrarea casatoriei [48].

In Statele Unite, un « cuplu » de acelasi sex i-a dat in judecata pe proprietarii unei cofetari pentru discriminare, dat fiind ca aceastia au refuzat pe motiv de obiectiune de religie sa pregateasca un tort pentru nunta acestuia [49], desi cofetaria respectiva nu era singura cofetarie din localitate si « cuplul » respectiv isi putea comanda tortul la une dintre multele cofetarii din Colorado care nu i-ar fi refuzat. Acest « cuplu » insa a ales sa dea o lectie acestor proprietari, cat si celor care vor indrazni de acum incolo sa se opuna actelor homosexuale din motive de constiinta sau religie. Si acest gen de situatii nu este singular [50].

Legalizarea parteneriatelor civile sau a casatoriei intre persoanele de acelasi sex de catre Romania contravine angajamentelor asumate de Romania prin tratatele internationale, caci articolul 20 d) din Constitutie, referitor la tratatele internationale privind drepturile omului, indica urmatoarele :

« Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile ».

Franta, spre exemplu, care recent a legalizat casatoria intre persoanele de acelasi sex si adoptia de catre acestea, risca sa renegocieze 16 tratate bilaterate, dat fiind faptul ca aceasta lege a modificat notiunile de « casatorie », « soti » si « parinti », notiuni care au un cu totul alt continut in cadrul acestor acorduri [51].

 

Despre autor
Extras din „Dreptul barbatului si al femeii de a se casatori si de a intemeia o familie” realizat de Centrul European pentru Lege și Justiție (ECLJ.org). Document prezentat în timpul dezbaterilor din Parlamentul României pe tema legiferării parteneriatelor civile.

NOTE

1. A se vedea documentul « Mariage des personnes de même sexe et homoparentalité », législation comparé, Sénat français, noiembrie 2012 ;
2. Declaratia lui Christiane Taubira, Ministrul Justitiei din Franta, referitoare la proiectului de lege privind legalizarea casatoriilor intre persoanele de acelasi sex din Franta, 7 noiembrie 2012 : « C’est une réforme de société et on peut même dire une réforme de civilisation » ;

3. Jean Hauser, professor de drept la Universitatea din Bordeaux, in Laurence Neuer, « Faut-il légaliser le mariage homosexuel ? », Le Point, 24 aprilir 2012 : « stabilirea unei filiatii asexuate care nu se bazeaza pe biologic, ci pe decizia indivizilor » ;
4. Rees c. Marea Britanie, no 9532/81, hotararea din 17 octobre 1986, § 50 ; F. c. Elvetia, n° 11329/85, hotararea din 18 decembrie 1987, § 32; Sheffield si Horsham c. Marea Britanie, n° 22985/93 et 23390/94, [GC], hotararea din 30 iulie 1998, § 66; B et L c. Marea Britanie, 36536/02, hotararea din 13 septembre 2005, § 34 ;

5. B. si L. c. Marea Britanie, n° 36536/02, hotararea din 13 septembre 2005, § 34 ;
6. Gas si Dubois c. Franta, n° 25951/07, hotararea din 15 martie 2012, § 58 ;
7. Karner c. Austria, n° 40016/98, hotararea din 24 iulie 2003, § 41 ;
8. Gas si Dubois c. Franta, n° 25951/07, hotararea din 15 martie 2012, § 68 ; Burden, c. Marea Britanie, n°13378/05, hotararea din 29 aprilie 2008, § 63 ; Joanna Shackell c. Marea Britanie, no 45851/99, decizia din 27 aprilie 2000 ; Nylund c. Finlanda, no 27110/95, decizia din 29 iunie 1999 ; Lindsay c. Marea Britanie, no 11089/84, decizia din 11 noiembrie 1986 ; Şerife Yiğit c. Turcia, [GC], no 3976/05, 2 noiembrie 2010 ;

9. Articolul 13 din Declaratia ONU referitoare la principiile sociale si juridice aplicabile protectiei si bunastarii copiilor, de luat in considerare mai ales sub aspectul practicilor in materie de adoptie si plasament familial pe plan national si international (1986) ;
10. Claire de la Hougue, « La gestation pour autrui, violation des droits de l’homme et de la dignité », 8 februarie 2013 ;
11. Schwizgebel c. Elvetia, n° 25762/07, hotararea din 10 iunie 2010, § 88 si urm ;
12. S.H. si altii c. Austria, n° 57813/00, hotararea din 3 noiembrie 2011, § 104 ;
13. Articolul 14 din Declaratia ONU referitoare la principiile sociale si juridice aplicabile protectiei si bunastarii copiilor, de luat in considerare mai ales sub aspectul practicilor in materie de adoptie si plasament familial pe plan national si international (1986) ;

14. Neulinger si Shuruk c. Elvetia, n° 41615/07, hotararea din 6 iulie 2010, §§ 136-138 ;
15. Considerentul 9 si articolele 2, 3 § 1, 7 § 1, 9 §§ 1 et 3 din Conventia ONU cu privire la drepturile copilului din 1989 ; articolele 8 si 14 din Conventia europeana a drepturilor omului si 1 a Protocolului n° 12 la Conventie ;
16. Considerentul 9 din Conventia ONU cu privire la drepturile copilului din 1989 : « data fiind lipsa sa de maturitate fizica si intelectuala, copilul are nevoie de protectie si ingrijire speciale, inclusiv de o protectie juridica adecvata, atat inainte cat si dupa nasterea sa » ;
17. Articolul 8 § 1 din Conventia cu privire la drepturile copilului (1989) : « Statele parti se obliga sa respecte dreptul copilului de a-si pastra identitatea, inclusiv cetatenia, numele si relatiile familiale, astfel cum sunt recunoscute de lege, fara nici o imixtiune ilegala » ;
18. Articolul 7 § 1 din Conventia ONU cu privire la drepturile copilului din 1989 : « in masura posibiliului, dreptul [copilului] de a-si cunoaste parintii si de a fi ingrijit de acestia » ; articolul 9 § 1 din Conventia ONU cu privire la drepturile copilului din 1989 : obligatia statul de a « veghea ca nici un copil sa nu fie separat de parintii sai impotriva vointei acestora, cu exceptia situatiei in care autoritatile competente decid, sub rezerva revizuirii judiciare si cu respectarea legilor si a procedurilor aplicabile, ca aceasta separare este in interesul suprem al copilului. O astfel de decizie poate deveni necesara in cazuri particulare cum ar fi, de exemplu, in cazul copiilor maltratati sau neglijati de parinti sau in cazul in care parintii traiesc separat si se impune luarea unei hotarari cu privire la locul de resedinta a copilului » ;
19. Articolul 3 din Declaratia ONU referitoare la principiile sociale si juridice aplicabile protectiei si bunastarii copiilor, de luat in considerare mai ales sub aspectul practicilor in materie de adoptie si plasament familial pe plan national si international din 1986 ;
20. Conventia de la Haga privitoare la protectia copiilor si la cooperarea in materie de adoptie internationala din 1993 ;
21. Articolul 9 § 3 din Conventia ONU cu privire la drepturile copilului din 1989 impune statelor sa respecte « dreptul copilului care a fost separat de ambii parinti sau de unul dintre ei de a intretine relatii personale si contacte directe cu cei doi parinti ai sai, in mod regulat, exceptia cazului in care acest lucru contravine interesului suprem al copilului » ; in cauza Neulinger si Shuruk c. Elvetia (n° 41615/07, hotararea din 6 iulie 2010, § 136) CEDO a afirmat ca « interesul superior al copilului impune ca legaturile dintre [copil] si familia sa fie mentinute, cu exceptia cazului in care aceasta s-a dovedit a fi in mod particular nedemna. Prin urmare, doar circumstante cu totul exceptionale pot, in principiu, conduce la o ruptura a legaturii familiale si trebuie facut totul pentru a mentine relatiile personale, si daca este cazul, la momentul potrivit, sa se « reconstituie » familia » ;
22. Dreptul copilului de a avea acces la originile sale : articolul 8 din Conventia europeana a drepturilor omului, asa cum este el interpretat de catre CEDO, recunoaste dreptul fundamental al copilului de a-si cunoaste originile biologice ca o componenta a « dreptului la identitate si la dezvoltare personala » (Odièvre c. Franta, [GC], n° 42326/98, hotararea din 13 februarie 2003, § 29), conferandu-i o importanta mult mai mare decat dreptului adultului de a avea acces la originile sale : « interesul vital al copilului in dezvoltarea sa este (…) recunoscut in mare masura in economia generala a Conventiei » (Odièvre c. Franta, [GC], n° 42326/98, hotararea din 13 februarie 2003, § 44). Este recunoscuta importanta « stabilirii detaliilor identitatii sale ca fiinta umana» si a posibilitatii « de a obtine informatii necesare descoperirii adevarului despre un aspect important al identitatii sale personale, de exemplu identitatea genitorilor sai » (Mikulić c. Croatia, n° 53176/99, hotararea din 7 februarie 2002, §§ 54 si 64), sau aspecte referitoare la « nasterea si circumstantele sale » (Odièvre c. France, [GC], n° 42326/98, hotararea din 13 februarie 2003, § 29), la « copilaria si anii sai de formare » (Odièvre c. France, [GC], n° 42326/98, hotararea din 7 februarie 2002, § 42) ca elemente ale respectul pentru libertatea si demnitatea persoanei umane ; articolul 30 din Conventia de la Haga din 29 mai 1993 referitoare la protectia copiilor si la cooperarea in materie de adoptie internationala din 29 mai 1993 prevede ca autoritatile competente ale statului trebuie sa vegheze la conservarea informatiilor pe care le detin in legatura cu originile copilului, in special pe cele referitoare la identitatea mamei si a tatalui precum si cele referitoare la datele cu privire la trecutul sau medical si al parintilor sai. Ele trebuie sa asigure accesul copilului la aceste informatii, cu o consiliere adaptata, in masura in care acest lucru este permis de o lege a statul al carui resortisant este ; prin Recomandarea 1443 (2000) din 26 ianuarie 2000 : « pentru respectarea drepturilor copiilor in adoptia internationala » Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei invita statele membre « sa asigure dreptul copilului adoptat la cunoasterea originilor sale cel mai tarziu la varsat majoratului sau si sa elimine orice dispozitie contrara din legislatiile lor nationale » ;
23. Mark Regnerus, «Yes, gay marriage will change marriage – and here’s how » citand printer altii pe Marina Ashdale « Are Lesbian Marriages Doomed for Failure? » care afirma ca 62% din uniunile civile desfacute in Marea Britanie sunt uniuni intre lesbiene, in conditiile in care aceste uniuni reprezinta 44% din uniunile incheiate in Marea Britanie ;
24. Philippe Arino, “Homosexualité en vérité”, Ed. Frédéric Aimard, 2012, pag. 48 si urm. ;
25. Mark Regnerus, « How different are the adult children of parents who have same-sex relationships? Findings from the New Family Structures Study»;
26. Cynthia Osborne, « Further comments on the papers by Marks and Regnerus », Social Science Research 41, no 4 (iulie 2012) : 779-783 ;
27. Jim Burroway, « First Look at Mark Regnerus’s Study on Children of Parents In Same-Sex Relationships », boxturtlebulletin.com, 10 iunie 2012 ;
28. Mark Regnerus « Response to Paul Amato, David Eggebeen, and Cynthia Osborne », Social Science Research, iulie 2012, Vol. 41, n°4, p. 786-787;
29. Tugdual Derville, « 12 résistances au “mariage gay” » ;

30. Françoise Dekeuwer-Defossez ;
31. http://www.alliancevita.org/2012/07/usa-trois-parents-ou-plus/; New York Times du 13 juillet 2012 ;
32. X si altii c. Austria, [GC], n° 19010/07, hotararea din 19 februarie 2013 ;

33. E. B. c. Franta, [GC], n° 43546/02, hotararea din 22 ianuarie 2008, § 95 ;
34. Observatiile scrise ale “European Centre for Law and Justice” in cauzele Ladele si McFarlane c. Marea Britanie, CEDO, 15 septembrei 2011 ;

35. Cha’are Shalom Ve Tsedek c. Franta [GC], no 27417/95, § 73; Hassan si Tchaouch c. Bulgaria [GC], no 30985/96, § 60 ; Biserica metropolitana a Basarabiei si altii c. Moldova, no 45701/99, § 117 ;
36. Leila Sahin c. Turcia, n° 44774/98, hotararea din 10 noiembrie 205, § 212 ;
37. Bayatyan c. Armenia, n° 23459/03, [GC], hotararea din 7 iulie 2011, § 110 ;
38. K.-H. W c. Germania, no 37201/97, [GC], hotararea din 22 martie 2001 ;
39. Polednova c. Cehia, no 2615/10, decizia din 21 iunie 2011;

40. n° 104/55 decizia Comisiei din 17 decembrie 1955, n° 167/56 decizia Comisiei din 28 septembrie 1956, n° 530/59 decizia Comisiei din 4 ianuarie 1960, n°7215/75 decizia Comisiei din 7 iulie 1977 ; A se vedea si Cronological list of decisions and judgments of the ECHR and Former Commission of Human Rights in respect of homosexuality ;
41. S c. Marea Britanie, n° 11716/85, decizia Comisiei din 14 mai 1986, Kerkhoven si Hinke, n° 15666/89, decizia Comisiei din 19 mai 1992, X, Y si Z c. Marea Britanie, n° 75/1995/581/667, decizia Comisiei din 20 martie 1997 ; Mata Estevez c. Spania, n° 5651/00, decizia din 10 mai 2001, Manec c. France, n° 66686/09, decizia din 21 septembrie 2010 ;
42. Margarita Šijakova si altii c. “Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei”, no 67914/01, decizia din 6 martie 2003 ;
43. A contrario Skugar si altii c. Rusia, n° 400010/04, decizia din 3 decembrie 2009;
44. Eweida si altii c. Marea Britanie, nos 48420/10, 59842/10, 51671/10 si 36516/10, hotararea din 15 ianuarie 2013 ;
45. Leila Sahin c. Turcia, [GC], n° 44774/98, hotararea din 10 noiembrie 2005, § 107 ;

46. http://www.christianconcern.com/our-concerns/sexual-orientation ;
47. http://www.hispanidad.com/imagenes//escanear0002.pdf ;
48. « Décodeur n°30: Quelle liberté de conscience pour les maires ? », 6 iunie 2013 ;
49. « Arcangues, le couple gay s’est dit oui », 22 iulie 2013 ; « Mariage gay : un maire puorsuivi », 22 octombrie 2013 ;
50. « Gay Colorado couple sues bakery for allegedly refusing them wedding cake », 7 iunie 2013 ;
51. Mai multe detalii despre ce s-a intamplat in Massachusetts dupa legalizarea casatoriei intre persoanele de acelasi sex pot fi urmarite in acest filmulet: What “gay marriage » did to Massachusetts ;

52. « Taubira embarrasse le Quai d’Orsay », 23 iulie 2013 ;

Perdeaua de Fum
Perdeaua de Fum
Încrede-te în Dumnezeu și ține-ți praful de pușcă la adăpost de umezeală.

Cele mai recente articole