În sesiunea 22-26 iunie, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), cu sediul la Strasbourg, are pe agendă infanticidul neonatal și situația copiilor născuți vii după avort, ca urmare a unei solicitări adresate printr-o petiție-apel de peste 200.000 de cetățeni europeni.
Petiția a fost inițiată de Centrul European pentru Lege și Justiție – European Center for Law and Justice (ECLJ), ONG cu profil juridic având sediul la Strasbourg și condus de dr. Gregor Puppinck.
Remisă în conformitate cu procedura oficială, petiția cere Adunării să examineze situația copiilor care supraviețuiesc avortului, să condamne practica infanticidului neonatal și să reamintească faptul că orice persoană vie are dreptul la a i se respecta viața, indiferent de circumstanțele nașterii sale.
În fiecare an, numeroși copii se nasc vii după avorturi în faze avansate ale sarcinii, în special după 20 de săptămâni de sarcină. Soarta lor este în general crudă: ei sunt abandonați și lăsați să moară sau chiar uciși prin injecție letală, chiar acolo unde îngrijirea paliativă este disponibilă.
Aceste situații nu sunt excepționale: conform cu British Journal of Obstetrics and Gynaecology, la 23 de săptămâni de sarcină, 10% dintre copii supraviețuiesc avortului.
Petiționarii reamintesc că lăsarea fără sprijin a acestor copii sau uciderea lor este un act criminal și solicită APCE să adopte o rezoluție prin care să denunțe practica și să solicite încetarea acesteia, în toate țările membre ale Consiliului Europei.
Mai multe detalii despre petiție aici.
În sprijinul acțiunii, ECLJ a remis Adunării și un raport disponibil în format pdf în limba engleză: Late Term Abortions and Neonatal Infanticide in Europe, care conține date oficiale și mărturii personale ale personalului medical.
Avortul în trimestrele II și III de sarcină
În general, pentru avortul după 14-16 săptămâni de gestaţie se folosește procedura numită dilatare şi evacuare. Tehnica constă în dilatarea largă a orificiului cervical, urmată de distrucţia mecanică şi evacuarea părţilor fetale. După eliminarea completă a fătului, se foloseşte o vacuum-chiuretă cu lumen larg pentru îndepărtarea placentei şi a resturilor rămase.
„Naşterea parţială” (partial-birth-abortion) este o altă metodă chirurgicală utilizată în trimestrele II și mai ales III de sarcină. Ea nu este folosită în România, ci în unele țări ale Europei și în special în SUA, unde avortul este teoretic posibil până la naștere. Metodă constă în inducerea nașterii prin provocarea contracţiilor uterine cu ajutorul unor medicamente. Medicul întoarce copilul în aşa fel, încât să se prezinte cu picioarele înainte (ca într-o naştere pelviană); el scoate copilul trăgându-l de un picior, după care, cu ajutorul unei foarfeci, deschide regiunea cervicală şi cu un aspirator special aspiră creierul.
Detalii mai multe despre procedurile de avort găsiți în lucrarea „Îndrumarul medical şi creştin despre viaţă al Federaţiei Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România” de dr. med. Christa Todea-Gross și pr. prof. dr. Ilie Moldovan, disponibilă pentru descărcare aici.
Situația în România
În România, avortul la cerere după săptămâna a 14-a de gestație este interzis, dar rămâne disponibil așa-numitul „avort terapeutic” pentru cazuri de malformații. Pe lângă nonsensul semantic (avortul nu poate avea rol terapeutic), din păcate expresia nu este definită în niciun fel, iar legislația laxă și complicitatea între cadrele medicale și paciente fac abuzurile foarte dese – mai exact se avorteaza copii perfect sănătoși, diagnosticați în fals cu diferite malformații sau ca „sarcină oprită în evoluție”. Evident, ca și în alte țări, unii din ei se nasc vii.
În ce privește îngrijirea ce ar trebui să le fie acordată acestor copii născuți vii după avort, Ordinul ministrului Sănătății nr. 359 din 4 aprilie 2012 privind criteriile de înregistrare şi declarare a nou-născutului stabilește că orice copil născut viu (care prezintă după expulzie sau extragere unul dintre următoarele semne de viaţă: respiraţie spontană, activitate cardiacă ori contracţia voluntară a unui muşchi) trebuie să primească îngrijiri de terapie intensivă neonatală şi va fi înregistrat într-un registru special pentru aceste cazuri, după care la împlinirea vârstei de 24 de săptămâni de gestaţie, dacă supraviețuiește, va fi înregistrat în registrul de naşteri.
Ordinul nu face distincția între copii în baza modului în care s-a făcut nașterea, deci se referă evident și la cazurile de copii care supraviețuiesc avortului. Însă, așa cum am arătat mai sus, este aproape imposibilă verificarea aplicării normelor la un copil nedorit de nimeni și a cărui naștere vie a fost doar o consecință neintenționată a avortului.
