Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a decis să includă pe agenda sa o moțiune pentru Rezoluție (Doc. 13562) privind „Drepturile Omului și probleme etice legate de surogație”. În lunile următoare, Adunarea va desemna un raportor, va dezbate raportul și apoi va vota pentru o rezoluție.
Rezoluția propusă, inițiată de parlamentari din diferite țări și partide, consideră că „Surogația subminează demnitatea umană a femeii purtătoare, întrucât corpul ei și funcția reproductivă a acestuia sunt folosite ca o marfă” și „desconsideră drepturile și demnitatea umană ale copilului, transformându-l pe acesta într-un produs.” Rezoluția invită APCE să ia în considerare asimilarea acestei practici în categoria în care sunt incluse „sănătatea reproductivă a femeii, traficul de ființe umane și drepturile copiilor și să discute modalități de a se adresa problemei.”
Provocarea pentru Adunare va fi să aleagă între interzicere și supervizarea practicii. Așa cum este formulată, propunerea de rezoluție este orientată către o interdicție totală în Europa, având în vedere că experiența țărilor care au ales să o reglementeze pe cale legală (Grecia, Belgia și Mara Britanie) demonstrează că aceasta este o protecție iluzorie.
O prohibiție graduală a surogației în Europa este încă posibilă, dar cere un acord. Consiliul Europei – instituție care cuprinde 47 de state, din Islanda la Vladivostok – este un cadru potrivit pentru un astfel de tratat. Este dovedit prin adoptarea Convenției europene privind adopția, precum și a Convenției privind drepturile omului și biotehnologia (Convenția de la Oviedo), care conțin unele prevederi opuse surogației. De asemena, surogația poate fi subiectul unui protocol adițional la una din aceste convenții. Un astfel de protocol reprezintă o ambiție: cere conștientizare privind realitatea surogației iar în Est[ul Europei], opoziție la puternice interese financiare și o mai activă implicare din partea Bisericii Ortodoxe. Ținta nu este imposibil de atins, pentru că nu cere unanimitatea Statelor membre ale CE; este suficient un grup semnificativ de țări, a căror cooperare ar da un bun exemplu.
Viitoarea rezoluție a APCE ar putea recomanda, în această perspectivă, guvernelor europene să elaboreze o convenție sau un protocol asupra surogației și să stabilească principalele sale elemente.
Tolerată în anumite țări din Vestul Europei, „mama purtătoare” a înflorit în Europa de Est pe fondul sărăciei, în particular în Ucraina, Rusia, Grecia și România. Este un fenomen transnațional, prin care cei bogați și adesea vârstnici din Vest cumpără copii de la femeile tinere și sărace din Est, prin intermediul unor agenții fără scrupule. Lupta contra surogației nu este doar responsabilitatea țărilor „producătoare” (din Est), ci și a celor „importatoare” (Vest) deoarece, în acest domeniu, cererea de copii este cea care creează oferta. Importanța și facilitatea profitului generat de aceste piețe duce la legitimarea lor.
Până azi, instituțiile europene au eșuat în a stopa fenomenul. Prin contrast, cauze recente pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului precum Mennesson și Labassée au înrăutățit situația întrucât au liberalizat surogația considerând-o în acord cu drepturile omului și, așadar, limitând abilitatea statelor de a o sancționa. Aceste decizii ale judecătorilor CEDO au eliminat un obstacol major din calea „importului” acestor copii.
Totuși, poziția Curții nu este în mod necesar finală; ea se poate schimba dacă unele guverne, sprijinite de opinia publică, o vor cere. S-a mai întâmplat și înainte. Un nou caz oferă această oportunitate: cazul a fost introdus la CEDO de un cuplu italian care a obținut un copil în Rusia. Suspectând o fraudă, guvernul italian a ordonat teste de ADN și astfel s-a stabilit că acel copil nu are nicio legătură genetică cu „părinții intenționați”. Ca atare, autoritățile au refuzat să recunoască celor doi vreun drept asupra copilului, cu toate că aceste drepturi fuseseră legal stabilite în Rusia, și a luat copilul pentru a-l încredința spre adopție. Cuplul s-a plâns la Strasbourg că au fost încălcate dreptul la respectul pentru viața privată și de familie, precum și interesul superior al copilului (cauza Paradiso c. Italia, No. 25358/12). Alte 3 cauza sunt în așteptare împotriva Franței: este vorba despre copii „produși” în Ucraina și India (Laborie No. 44024/13, Foulon No. 9063/14 și Bouvet No. 10410/14). În toate acestea, femeile care și-au „comandat” copii erau relativ vârstnice la dara faptelor (45-55 de ani).
Următoarele luni vor fi cruciale. Fără acțiune decisă și concretă, timpul va lucra pentru întărirea poziției liberale stabilite de CEDO deoarece promovează înmulțirea și legalizarea situațiilor factuale și fundamentul pieței de surogație. Dar aceasta nu este o evoluție inevitabilă pe care să o acceptăm cu resemnare. Guvernele pot și trebuie să acționeze. Orice eșec sau întârziere înseamnă, în fapt, acceptarea comercializării oamenilor.
