În Marea Britanie, consumul de alcool în timpul sarcinii ar putea deveni o infracțiune, scrie cotidianul The Mirror.
Autoritățile locale pentru protecția copilului din nord-vestul Angliei cer instanței să acorde compensații penale unei fetițe de 6 ani cu întârziere în dezvoltare cauzată de consumul de alcool al mamei sale pe timpul sarcinii.
Dacă instanța va fi de acord că femeia a comis o infracțiune s-ar putea deschide calea către incriminarea acestui comportament al femeilor gravide, avertizează British Pregnancy Advisory Service (BPAS) și Birthrights, „ONG-uri” pentru „drepturile femeilor”.
Ann Furedi, director al BPAS, și Rebecca Schiller, co-președinte al Birthrights, au declarat pentru sursa citată: „A transforma o anumită comportare în timpul sarcinii într-o infracțiune ar deschide calea incriminării unui spectru larg de alte comportamente, deoarece acestea pun în pericol sănătatea copilului,” spun reprezentantele „ONG”-urilor, exemplificând prin consumul de anumite medicamente, precum cele pentru epilepsie sau depresie, sau refuzul de a accepta o cezariană – ambele susceptibile de a face rău copilului care se naște.
„Ar trebui să luăm în serios orice evoluție legală care pune sub semnul întrebării dreptul fundamental al femeii gravide la autonomia corpului ei și dreptul de a lua propriile decizii” (citește „dreptul” de a avorta).
„Femeile însărcinate merită sprijin și respect, nu perspectiva unei sancțiuni penale pentru comportamente care nu ar fi ilegale pentru nimeni altcineva.”
Fetița în cauză s-a născut cu Sindrom alcoolic fetal, care poate provoca retard de creștere, anomalii faciale și dizabilități intelectuale. Sindromul a fost diagnosticat de 252 de ori în Anglia în 2012 și 2013.
Însă aceste „ONG-uri” pretind că este o incertitudine în lumea medicală asupra relației dintre consumul de alcool și afectarea fătului.
Avocații care reprezintă autoritățile locale încearcă să dovedească faptul că mama fetei a comis o infracțiune pedepsită de Legea infracțiunilor contra persoanei care datează din 1861.
Ei au făcut apel la decizia Tribunalului inferior. Acesta hotărâse, în luna ianuarie, că într-adevăr copilul s-a născut malformat ca un rezultat direct al alcoolismului mamei sale, însă a concluzionat că „dacă (copilul) nu era o persoană la momentul în care mama s-a angajat în comportamentul numit, din punct de vedere al legii, femeia nu a comis nicio infracțiune.”
Comentariul nostru: Cele 2 organizații „îngrijorate” sunt, în fapt, business-uri de avort mascate. BPAS este cel mai mare furnizor de servicii de avort din Marea Britanie, cu 65.000 de avorturi/an. Din câte înțelegem, avortul este văzut în Marea Britanie ca „sprijin și respect” pentru femeile însărcinate. Altfel însă, „ONG-urile” au perfectă dreptate: e ridicol să condamni consumul de alcool pentru că face rău copilului, câtă vreme legislația permite avortul până în săptămâna a 22-a de sarcină. Încă una din provocările la care legislația secularistă este incapabilă să răspundă, atâta vreme cât va nega evidența faptului că copilul nenăscut este o persoană umană, al cărei drept fundamental la viață nu poate fi anulat prin exercitarea de către femeia însărcinată a bunului plac…